Toată lumea a râs de smerenia târ premieruței marionetă în fața, citez, șfinția sa, papei, după care a râs de lăudăroasa care îl aducea pe papă în românia, iar Vaticanul a dezmințit promt, anunțând că doar președintele poate anunța asta, când va fi cazul și tot râdem, zi de zi, de analfabeta asta care distruge românia.

Problema mea este smerenia asta în prezența sfinției sale papeze.
Religiile ortodoxă și catolică, în pofida rădăcinilor lor adamice, sunt religii diferite. Ambele biserici afirmă că oricine nu crede în biserica ortodoxă/catolică va arde în iad.

Și atunci, de unde și de ce atâta smerenie și penitență? Ok, la cât a oralizat doamna de-a lungul carierei, penitența e bună, dar mă îndoiesc că, fiind din zona unde își moaie Dragnea canciocul, este catolică. Mai mult decât probabil este ortodoxă, deci nici măcar nu avea obligația de a avea capul acoperit în fața păstorului catolicilor.

Să fie doar slugărnicie? Sau, după o viață conectată la conducta de inteligență a lui Dragnea, femeia își știe locul?

LE: Comentariile care explica doct ca asta e protocolul la vatican sunt ignorante si nu vor mai fi aprobate. Ati putea cauta pe google inainte de a eructa informatii.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

43 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Catolicii nu au treabă cu acoperit capul, probabil că așa știe ea, când e vorba de biserica femeia trebuie sa poarte batic și prin urmare așa a și făcut.

  2. #2

    moment kodak de genu’ “dragnea meets trump” (realitatea e alta… dar momentul e imortalizat)

    astept reactia babelor de la tara si a lui Daniel Prea Coruptu’ (Ortodox4Life)

  3. #3

    Te duci cu gândul prea departe. Așa cum i se dictează ce sa vorbească i se dictează și ce să facă și ce să îmbrace. Ce, amiba e conștientă că e amibă?

  4. #9

    Cred ca exista niste protocoale daca vrei sa te intalnesti cu Papa, la fel cum sunt protocoale negociate la orice intalniri de nivel inalt. Banuiesc ca daca te duci in tenesi si tricou abibas nu o sa te lase sa intri. Dar nu inteleg dorinta de ortodox sa mergi sa te intalnesti cu unul asupra caruia Sfanta si Dreapta Biserica are anatema. Si nici dorinta aluia de a se intalni cu duamna VV nu o inteleg.

    • #10

      Da. Există protocoale când te întâlnești cu papa. Femeile trebuie să fie în negru, mânecile/fusta de o anumită lungime, capul acoperit. Dacă vă uitați la vizitele președinților americani (de exemplu), toate primelele-doamne respectă protocolul ăsta.
      Hai să nu ne dăm mai șmecheri decât e cazul, vrem respect, ar trebui să oferim respect.
      În plus, dacă nu mă înșel, Papa e și conducătorul statului Vatican.

    • #11

      exista un cacat, habar nu aveti ce vorbiti. doar femeile catolice trebuie sa aiba capul acoperit in prezenta lui. cum ar fi sa cautati pe google putin, inainte de a emite judecati valoroase?

    • #12

      Ah da, ye olde ESTE PORNOTOCOLUL PENTRU VIZITE OFICIALE uita-te la murikanski cum toate doamnele sunt cu batic in cap.
      Murikanski care sunt predominant catolici, la asta nu te-ai gandit
      Ala este seful suprem al religiei lor, nici la asta nu te-ai gandit

      In ideea de a avea batic in cap pentru papa, de ce nu poarta toate doamnele hijab cand ne viziteaza vreun arab?

    • #13

      Dar exista traditie, respect si diplomatie.

    • #15

      yo, ti-am dat mail alaltaieri

    • #16

      Ca pe undeva prin Africa, femeile pot intra si la bustul gol dar sa fie acoperite in jos pina peste genunchi.

  5. #17

    Da

  6. #19

    iart-o doamne, ca eu nu! cat o fi costat audienta la papa!

  7. #20

    Baticul ăla face parte din protocolul pentru vizite oficiale al Vaticanului. Nothing more, nothing less.

    • #21

      chiar nu. mai explorează

    • #22

      de acord cu fz. Cetin aici gresesti grav, fz are dreptate. am mai vazut baticul ala. mai exact i se spune “Baticul”. a fost folosit de toate doamnele care ajung acolo. pe cap. ul lor.

    • #23

      Aperent, este incredibil de greu sa intrati pe site-ul Vaticanului si sa verificati regulile de protocol (identice cu un banal corporate meeting). Nu scrie nicaieri sa ai capul acoperit.

      www.papalaudience.org/dress-code

      Dar asta este, prostul nu e prost destul pana nu e si fudul (obsedat sa ii corecteze pe altii cu pareri ignorante).

  8. #24

    completez: iart-o doamne ca exista!

  9. #25

    Exista protoc….

  10. #27

    nu s-a trezit niciun nazist gramatical sa te traga de mana ca ai uitat un p intr-un cuvant? aproape ca ma simt eu obligat

  11. #30

    concluzia e tristă: a ajuns o curvă retardată să se întâlnească și cu papa de la roma

    eu am mai scris, dacă se strică treaba urît pe’aci și retardații pun stăpânire pe țară, eu emigrez în arabia saudită

    • #31

      Stii ca biblia zice ca Iisus avea curve in anturaj, nu?

    • #32

      evreicele’s toate curve
      am cunoscut cuplu mamă – fiică de 17 ani, curve amândouă
      în 2000 ani nu s’au schimbat deloc, tot curve au rămas
      ȘI ATUNCI CE FEL DE FEMEI AU FOST ÎN ANTURAJU’ LUI IISUS DACĂ TOATE ERAU CURVE?

    • #33

      cale batuta!

  12. #34

    Biserica catolica nu e impotriva LGTB? Ce cauta transexualu ala de Viorel, acolo?

  13. #35

    Dar ce-av€ți, muică, cu Țața Vasîlica? La mine, la Olanu, toate femeile poartă batic. Cum să ieși din curte fără batic pe cap?

  14. #36

    Mai bine era daca curva lui dragnea ajungea premier. Astfel am fi avut o profesionista in supt pwla. Acum, săraca dancila nu e bună de nimic.

  15. #38

    Baticul ăla e ca să nu pice mătreața, da?

  16. Priministra docilă şi-a pus baticul pe cap ca să devină corcodel cu glugă.

  17. #40

    www.papalaudience.org/dress-code
    Na uite, sa ne lamurim cu totii.

  18. #41

    Baticul i l-au dat portarii de la Vatican ca nu ia Papa paduchi…

  19. #42

    si-a pus mantia…

  20. #43

    Presedintele Elvetiei si papa: static01.20min.ch/diashow/207575/big/207575-ed9aa5762d662c842e446a519989f4cf.jpg

    Fara broboade si negru din cap pana in picioare.