Facts:

  • România are cea mai mare rată a mortalității infantile din Uniunea Europeana (UE), cu 6 decese la 1.000 de nașteri vii, aproape dublu față de rata mortalității infantile în UE, care este de 3,4 decese la 1.000 de nașteri vii
  • 1.145 copii sub un an au murit doar în anul 2019 în România, iar 57% dintre bebelușii care nu supraviețuiesc sunt din mediul rural
  • Doar în 14 orașe din țară, acolo unde există secții de nivel III, dotate cu aparatura necesară terapiei intensive, nou-născuții cu probleme majore pot primi îngrijire adecvată
  • În restul de 169 de secții și compartimente de obstetrică-ginecologie și neonatologie de nivel I și nivel II se poate acorda doar asistență medicală minimă, unitățile fiind deficitare în dotări cu aparatură medicală care să stabilizeze sau să transfere micuții pacienți
  • Pentru a beneficia de ingrijire, bebelușii cu riscuri majore trebuie transferați spre secțiile de nivel III, insa entru unii dintre ei transferul înseamnă o întârziere a intervenției medicale și are consecințe fatale.
  • Locurile din unitățile cu nivel III de competențe de îngrijire medicală în neonatologie sunt limitate și pot prelua cazurile doar în funcție de disponibilitate
  • România alocă cel mai mic buget pentru sănătate comparativ cu orice altă țară din UE (5% din PIB, comparativ cu media de 9.8% a UE)

Am trecut prin asta, acum mulți ani, la maternitatea din Constanța, unde medicii blestemați de acolo mi-au ucis fetița prin dezinteres, lipsa oricărei dotări, lipsa oricărei aparaturi. Voiam să zic că am trecut peste, dar se pare că nu, când am scris asta am simțit aceeași gheară rece în inimă. Nu, nu treci peste niciodată, doar pornești în noua ta viață cu un handicap emoțional.

Subiectul este greu, pentru mine, așa că mă rezum la asta.
Dacă vreți să micșorați șansele ca altcineva să treacă prin așa ceva, trimiteți mesajul RITM la numărul 8845 și donați EUR/ lună pentru Fondul Viață pentru Nou-Născuți .

Fondul Viață pentru Nou-Născuți este un program național de combatere a mortalității infantile prin creșterea capacității de îngrijire a nou-născuților cu afecțiuni grave din cele mai vitregite secții de neonatologie din România.

Prin acest program, Fundația Vodafone România a alocat 4,5 milioane de lei pentru proiecte de modernizare și dotare a unor secții de neonatologie din spitale din țară cu aparatură medicală, sisteme de telemedicină, dar și pentru pregătire a echipelor medicale.

Fondurile au fost alocate printr-o rundă de finanțare acordată ONG-urile cu expertiză în derularea de proiecte pe zona medicală. Proiectele câștigătoare sunt:

Proiectele câștigătoare sunt:
• Șansă la viață pentru nou-născuții din Botoșani, Fundația Salvați Copiii România – modernizarea secției de neonatologie de nivel II a Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoşani.
• Servicii medicale optime pentru reabilitarea și dotarea cu aparatură medicală modernă a secției de neonatologie a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș, Fundația Comunitară Banatul Montan – modernizarea compartimentului de neonatologie de nivel Ib a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș.
• Creșterea calității și diversificarea serviciilor medicale prin dotarea Clinicii de Neonatologie a Spitalului Clinic Municipal Filantropia Craiova, Asociația Dincolo de Azi – modernizarea secției de neonatologie de nivel II a Spitalului Clinic Municipal Filantropia Craiova.
• Bine ai venit pe lume, Asociația Prompt Maternity & Critical Care – modernizarea compartimentului de neonatologie de nivel Ib a Spitalului Municipal Mediaș.
• Prima respirație, Asociația Culturală Flower Power – modernizarea secției de neonatologie de nivel II a Spitalului Județean de Urgență Slatina.
• Viață pentru Nou-Născuți Mureș, Asociația Cristi Vasiliu – modernizarea secției de neonatologie de nivel II a Spitalului Clinic Județean Mureș.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.