După cum bine ştiu cei din vechea gardă de pe arhiblog, la viaţa mea am prestat şi ca vânzător în Flanco, pe vremea când meseria asta chiar era frumoasă, salariile şi bonusurile erau până la cer, iar clienţii bătuţi în cap, ca şi acum de altfel. Aşa că m-am gândit să fac o serie de povestiri cu întâmplări din vremea respectivă.

Eram undeva în ajunul crăciunului sau paştelui, nu îmi aduc aminte exact. Toată lumea servea un sictir incredibil, voiam să ne cărăm acasă cât mai repede, programul ţinea până la 6 după-masa, numai chef de vânzare nu aveam.

Intră în magazin o tanti cam la vreo 40 de ani, binişor îmbrăcată, ceva de genul mamei piţipoancelor din ziua de azi. Toţi colegii mei, băieţi finuţi, când au văzut-o că intră în magazin şi e rost de muncă, au şters-o delicat în depozit, aşa că am rămas doar eu.

Se plimbă doamna prin magazin, cu mine urmând-o respectuos la 4 paşi în spate, ajunge la electrocasnice mici, se opreşte în faţa unui robot Braun şi îmi zice


– Pe ăsta îl vreau.

Eu, fericit că am scăpat de pălăvrăgeală şi de prezentat diferite caracteristici, fug repede în depozit, iau o cutioaie de aia mare cu un robot sigilat şi fug direct la bancul de probe. Când să îl deschid, doamna tuşeşte delicat.

– Nu are rost să vă mai chinuiţi, lăsaţi, sunt sigură că merge, nu trebuie să îi faceţi proba.

Gata, îl luasem pe dumnezeu de picior. Îi fac femeii factură şi chitanţă, scriu garanţia, dau să îi transmit un sărumâna concis când urmează replica fatală.

– Aş vrea dacă se poate să îl desfaceţi, să văd dacă are toate piesele în el.

Eh, se putea să fiu eu atât de norocos?Deşi era sigilat, ce să fac? Hai cu el la desfăcut. Vai, şi un robot de ăla are un miliard de piese separate şi se ambalează atât de greu de nu vă vine să credeţi. Şi în 99% din cazuri nu mai reuşeşti să îl ambalezi aşa cum era.

Mă apuc, îl desfac, scot toate piesele, i le arăt, doamna foarte mulţumită că sunt toate întregi, mă chinui 10 minute să îl ambalez cu toate mizeriile alea la loc, în mod surprinzător chiar îmi iese, îi dau un scotch, după care urmează lovitura fatală.

– Fii amabil te rog, adu-mi unul nedesfăcut, că îl fac cadou.

!@#$%@#$%^&*

Mă duc, aduc unul nedesfăcut, i-l pun la picioare, iar ea punctează decisiv.

– Dacă tot mi-ai adus unul nou, hai şi fa-mi şi o probă, ca să fiu sigură că merge. Ştii, îl fac cadou…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.