Teodor Brateş, principalul crainic al TVR în timpul Revoluţiei din decembrie 1989, care s-a prezentat la Parchetul General, miercuri, a fost pus sub urmărire penală în dosarul Revoluţiei, pentru infracţiuni contra umanităţii. Conform procurorilor, Brateş a fost “principalul factor de diseminare a ştirilor false, cu caracter diversionist, în acest fel contribuind într-o foarte mare măsură la instalarea psihozei teroriste care a afectat profund întreaga populaţiei a României (militari şi civili)”.

Sursa

Eu îmi aduc aminte de ăsta. Cu un sacou închis la culoare și o helancă, tot timpul agitat și plin de anunțuri paroxistice, care îndemnau la frică și teroare. Tot timpul anunța că televiziunea română liberă este atacată de teroriști, că se duc lupte grele la poarta pangrati și urla Cetățeni, veniți, cu mic, cu mare, bărbați, femei și copii, să apărați televiziunea română liberă, bastionul tinerei noastre democrații.

În timpul acesta, vărul meu, militar în termen la jandarmi, care făcea de pază la televiziune, ne suna și ne întreba cine în cine trage și de ce vin oamenii acolo, că se trage aiurea, sunt copii care au arme la liber, se formează tot felul de tribunale și sunt oameni linșați doar pentru că treceau prin zonă și unui dement i se năzărea că sunt teroriști.

Demența asta se instaurase în tot bucureștiul, unui vecin din blocul de vizavi i-au spart fordul, la modul spart cu topoarele și l-au luat la bătaie pentru că unei vaci i s-a părut că, dacă are mașină străină, cu siguranță e terorist și securist.

Da, Iliescu are vinile lui. Dar acest Brateș are o vină îngrozitoare pentru toți oamenii aceia care au murit în jurul televiziunii, împușcați fix aiurea de către semeni de ai lor, care cică apărau aceeași televiziune.

Din păcate, nu va păți nimic.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.