Am observat și nu doar la ultimul articol că, atunci când apare vreun articol trimis de un guest, pac, apar și comentariile tip Clar, e troll, clar.
Și serios dacă înțeleg ce v-ar face să gândiți astfel? Cine s-ar gândi și de ce să scrie vreo poveste de genul, uuuuu trolling și să mi-o trimită mie, să o pun pe blog. Ca să ce? Care e scopul? Care e câștigul pentru respectivul. Că a pierdut o oră să scrie un roman? Eu nu văd niciunul.

În plus, eu primesc multe mailuri de genul. Poate nu zilnic, dar minim o dată pe săptămână. Oameni amărâți, cu povești ciudate, care trimit tot felul de texte. Unele texte sunt decente, dar fără gramatică și, dacă sunt ok, le corectez din mers și le public. Altele nu îmi plac sau sunt fără niciun talent, unele sunt de alea tip Știți, eu am o problemă cu o butelie și am fost la viceprimarul Pandelică și nu a vrut să mă rezolve și am și o vecină care cred că fumează în casă și alte nebunii de astea, pe care nu le public by default.

O altă chestie este că oamenii le trimit în nume propriu, se semnează cu nume și prenume, au poză la profilul mailului, îi pot găsi pe facebook, insta etc. Sigur, mă onorează încrederea lor în mine și în niciun caz nu o să o trădez vreodată. Dar nu sunt mailuri fake, tip asasdsa@wedssd42323.xyz.

So, explicați-mi de ce există această tendință de a considera că orice iese din sfera voastră de înțelegere, sigur e trollaj?
În plus, sunt curios, eu, în general, țin la un minim genul acesta de povestiri, dar, ca idee, vă plac? Vreți să le public mai des? Sigur, sunt generatoare de comentarii, dar nu sunt stilul meu, eu sunt mai direct, dar dacă publicul le cere, le putem da. Am unele de îți crapă capul și nu știu dacă să le public, pentru că unele personaje sunt ușor identificabile, din locurile unde se petrec sau acțiunile publice.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.