Sunt un tip care mănâncă, majoritar, carne. Nu mă autodenumesc carnivor pentru simplul fapt că nu agreez uciderea animalelor pentru hrană, ci doar o accept pentru că înțeleg că, biologic vorbind, sunt omnivor și de aia am canini de la natură, ca să sparg oase și să mestec carne, altfel eram cal. Dar, în clipa când carnea va fi produsă pe cale artificială, dacă voi mai face parte din acest colectiv uman și nu voi bea ambrozie și nectar alături de mai vrednicii mei strămoși, nu voi mai mânca niciodată carne de la un animal ucis pentru consum.

Anyway, cum ziceam, accept creșterea și uciderea animalelor pentru hrană, pentru că suntem și noi, la rândul nostru, animale și așa progresează natura.
Dar să mor dacă înțeleg, într-o țară unde NU se consumă carne de oaie, uciderea asta tâmpită a mieilor, în preajma paștelui, pentru a îndeplini porunca sfântă de a mânca carne de miel. Vă dați seama că, atunci, când s-au dat genul ăsta de directive, unul din băieții deștepți din religie avea un stoc mare de miei și ce să și faci, când ai putere religioasă? Îi anunți pe enoriași că dumnezeu, grăind prin mine, a decis că nu mâncăm porc, că are copita despicată, mâncăm oaie de la sfinția sa, ca are câteva mii de miei și nu are cu ce să îi hrănească, că au fost lăcustele recent.

E absurd să omori puii unui animal, pe motive religioase.

Dar hai, nu mâncați, că avem și ciorbă, avem și drob. CUm adică nu mâncați miel? Și eu pentru cine am gătit? A, da, în restul anului nu mâncăm miel, dar acum, e porunca sfântă, să vopsim ouă roșii ca să sărbătorim uciderea fiului domnului și sângele care a înroșit ouăle sale sfinte, alături de o spată de miel la cuptor, cu foi de dafin multe, ca să îi ascundă mirosul ăla împuțit de oaie, știți, noi nu mâncăm, de fapt, carne de oaie, miroase.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

46 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Mieii (masculi) sunt 99% destinati consumului, se pastreaza doar cativa care vor deveni berbeci pentru inmultire. In 4-6 luni ating maturitatea sexuala si ciobanii nu vor sa aiba o turma de berbeci care oricum s-ar omori intre ei care sa arda oile.

    Cu exceptia Pastelui, mieii din Romania merg la export in tarile alea care nu consuma porc din principiu.

    11
    • #2

      Absolut, in plus, ca profil de oameni care consuma miei de Pasti, la sate de exemplu sunt astia asociati cu cresterea oilor, veterinarii dar nu toti, popa, politaiul, primarul si micile oficialitati plus cativa amatori de carne de miel/oaie car probabil sau mai mult ca sigur primesc mieii de gratis de la creacatori. Asta i un exemplu. De pe o raza de 2 sate formand o comuna, cu efective totale de cornute de 20-25 de mii de capete in total, 99% pleaca la export, exact cum a zis Rumbu.

  2. #3

    CE sa-i faci ? Se nasc jumatate femele, jumatate masculi. Oile le tii pt lapte si mai tarziu pt carne. Cu berbecii nu ai ce sa faci, in plus daca i-ai tine ar incepe sa se bata in turma destul de nasol ca asa e filmul. La fel tai si cocosii, si viteii, si alte cele, nu inteleg de ce mieii sunt asa extraordinari in tot procesul asta. Si daca am trece toti pe ierburi, tot am omori in draci. 🙂 Hectarul ala de monocultura omoara o groaza de pasari si rozatoare nevinovate.

    6
  3. #4

    multi dintre cei care pun botul la barbosi sunt incredintati ca toate tampeniile pe care le sorb, gen ingerarea mielului, linsul moastelor, spovedania, impartasania, ”sfintirea” cazanelor thirdhand, golirea periodica a buzunarelor etc., sunt emanatia divina a ”mantuitorului”.

    1
  4. #5

    Miel, nu mersi.
    Prefer porcu’.

    1
    • #6

      Incearca iezi.

      1
    • #7

      @Marinel: am încercat, dar nu-mi place.
      Carnea are un gust și o textură ciudată.
      Rămân la porc.

      1
  5. #8

    In general nu-mi place nimic din ce e oaie din cauza mirosului/gustului ala specific. Nici carne nici lapte sau derivate.
    Am mancat cotlete de berbecut de Noua Zeelanda, nu au nicio legatura cu mielul de la noi, excelente.
    Cand am fost in India am mancat berbec si miel de am zis ca nu ma mai opresc. Posibil sa fie rase diferite sau modul de preparare dar nu avea deloc gust de oaie.

    2
    • #9

      Te inteleg perfect pentru ca nici eu nu suport gustul/mirosul de oaie, dar exista o solutie: carnea de oaie “halal” gatita de muslmani e cu totul altceva. Nu mai are gustul ala oribil de oaie probabil datorita faptului ca o scurg de sange si o marineaza/condimenteaza bine.
      Aceeasi poveste si la branzeturi de oaie, dar exista si acolo cateva exceptii (cel putin pentru mine): feta de oaie si pecorino.

    • #10

      Si oile de Dobrogea sint diferite de restul țării, nu au așa multă lanolină (usuc) si mirosul (de oaie) nu este la fel de pregnant.

    • #11

      @bogdanc de fapt, carne Halal înseamnă să fie tăiată de un musulman practicant, care orientează animalul într-o anumită direcție și spune o rugăciune. 95% din ei fără nicio cunoștință de biologie care să faciliteze în vreun sens pozitiv procesul de sacrificare.

      Socrul meu a fost măcelar, a practicat 15 ani și prin țări vestice în diverse abatoare.
      După ce făceau ritualul (rugăciune + incizie), erau dați la o parte fix ca un tehnician care știa ce face să se asigure că se scurge sângele și erau întrunite condițiile de siguranță sanitară. Din experiența lui, cam 1 din 20 măcelari Halal știau ce fac.

      Lipsa gustului “oribil” din bucătăria Halal e dat de abunzimea de condimente pe care le folosesc.
      Altfel, poți mânca în lumea arabă cotlete de berbec făcute la grătar doar cu sare care au același gust cu ce găsești la noi.

      În lumea arabă mieii/berbecii/oile au cam același gust ca pe la noi deoarce mare parte din ei sunt de pe aici sau cresc pe aceleași diete. Prin alte părți ale lumii poate diferi un pic gustul în funcție de variații de diete.
      Cel mai ușor argument în direcția asta este porcul Iberic care are gustul specific că este îndesat cu ghinde. Poți lua același soi să-l crești aici cu lături și porumb, nu va avea același gust.

    • #12

      aia e smecheria la cerdo iberico?? ca e triplu ca pret

    • #13

      @Arhi dar dacă e să fim corecți, e bun, sau cel puțin așa îl văd eu. Nu știu dacă merită 3x.
      Cel puțin se simte diferența în gust față de un porc crescut în sistem industrial.

      În România, fița e mangalița, e drept, pe la început când nu creșteau toți am mai mâncat niște steak-uri extrem de bune, dar acum nu mai înseamnă nimic. Doar ceri mai mulți bani.

      Dar măcar dacă vrei să iei jamon iberico (care dpdmdv e cea mai bună variație de “bacon”), înseamnă că e porc din ăla negru, crescut cu ghinde și lăsat la uscat 1-2 ani în sare. Există control al calității. Mereu are gustul ăla de alune + senzație că e afumat (deși nu e, e doar de la maturare).

      1
    • #14

      am retinut. iata, traiesti si inveti, habar nu aveam, tks

    • #15

      bro, am luat azi. bro…i mean, e diferenta de la cer la pamant. am mancat o folie de aia pe loc:))))

    • Stiu ca si pe la noi, prin zonele montane, inainte de Craciun, se adauga ghinde in dieta porcului, pentru un gust mai bun.

  6. #17

    Daca ar trebui sa ucid cu manutele mele un animal, pentru carne, as fi vegan. Inca am cosmaruri cu “macelaria” aia in aer liber, langa o piata, unde m-a convis acum vro’ 25 de ani tata, sa mergem sa luam un miel. Carne crescuta artificial, partikip.

    1
  7. #18

    Prima data s-a inventat mancatul mieilor (poate sute de mii de ani) si apoi, dupa mii de ani a aparut si sarbatoarea religioasa. E doar un pattern natural pentru oameni, de cand erau vanatori si focusat pe miei de cand au domesticit oile. La inceputul iernii se mananca porc si animalele batrane (vaci, oi) care au gasime. Alimentatie bogata in grasimi, esentiala pentru trecerea iernii. In plus se poate conserva mai bine daca ai cantitate mare (sute de kg).

    Primavara ai o dieta focusata pe ce este disponibil, dupa o perioada de post (foamete). Perioada in care mureau cei mai multi de foame era ianuarie – martie. Apoi brusc aveai oua, pesti si iezi/miei, etc. Ca era vanat sau animale de pe langa casa. Miei (berbecii in special) pe care (1) nu aveai ce sa le dai de mancare peste cateva luni daca cresteau (si/sau trebuia sa platesti impozite) (2) oricum vroiai lactate (3)de foame, mancai orice.

    Vara se mai mancau ceva pasari, un vitel prin iulie si cate o oaie accidentanta si se astepta sa creasca porcu. Nu se mancau oi pentru ca lana si laptele erau mai valoroase decat carnea. In plus erau (in ultimii 400 ani) marfa de export – una din putinele cu cerere permanenta.

    Nu are religia nicio treaba cu alimentatia. E un fel de caruta inaintea boilor. Din motive practice exista si acum o sezonalitate – pana cand se conecteaza si Romania la circuitele comerciale. Si atunci vor fi miei tot timpul anului (adusi din Noua Zeelanda, etc).

    4
    • #19

      sefu, really, daca nu ai idee despre religie si indicatia de a sacrifica miei, de ce ne fam cu parerea? sute de mii de ani? mke

    • #20

      Caruta si boii. Care e primul oul sau primavara?

      Religia doar a consfintit ceva ce oricum se intampla. Ca de fiecare data, orice sarbatoare, orice traditie si cam orice apare prin orice religie e observatia a ceva ce deja se intampla frecvent.

      Sute de mii de ani – e pentru ca aceasi presiune exista si pe vanatori. Primavara se mancau ce aparea – si era sezonul de iezi, miei, incepea sa se prinda peste mai usor, oua de pasari. Populatia de agricultori a restrans un pic speciile disponibile.

      Apoi, dupa mii de ani au venit religiile (multe) ca e ceva special cu faptul ca pe la sfarsitul lui martie e lumina si caldura mai multa, soare se ridica mai mult pe cer si apar iezi/miei care, ce sa vezi sunt mancati (de animale salbatice si oameni). Ca “asta e, aka asa se face, aka asa e scris maica, aka e scris”.

      Daca citesti ce scriu supravietuitori, din aia care au trait cu nimic, cam prin februarie-martie se cam termina mancarea pusa deoparte si te gandesti pe cine ai sacrifica. Religia doar povestea batranilor ca ca e ok cu foamea, a mai fost, ne potolim cu mancatul intre oameni ca imediat in aprilie vine noul an si apar pesti, oua, miei, verdeturi.

      Daca vrei Craciunul, Anul Nou si Pastele erau sarbatorite impreuna. Mutate separat ca s-a modificat calendarul oficial cu alea 3 luni. Asa ca a ramas sarbatoarea mancatului de porc si i s-a zis Craciun si muraturi si una cu mancat oaie si verdeturi si i s-a zis Paste.

      2
    • #21

      sacrificarea mieilor rezolva problema mieilor masculi in momentul cand turma trebuie sa plece in transhumanta. proprietarii turmelor fac niste bani pe care ii folosesc pana se intorc de la pasunile de vara.
      din cartile de profil, scrise, rescrise si interpretate cu diferite interese, nu rezulta explicit ca de paste trebuie sa mananci miel.
      si da, pastoritul si practicile pastorilor preced aparitia scrisului.

      ps: peste milenii, pastele ortodox se va sarbatori vara.

  8. #22

    Mai stii care-i faza tare? Consumul de carne de miel nu are nicio treaba cu credina ortdoxo-catolico si ce-o mai fi. In fapt este o credinta/obicei iudaic (evreiesc) care s-a cam suprapus cu sarbatoarea asta. Nu scrie nicaieri in biblie ca trebe sa halim de nebuni catralioane de berbeci. Puteau sa fie si balene, doar ca ale-s mai greu de prins….Si cine pana mea a zis ca trebuie sa fie noaptea invierii? Nu putea sa fie ziua? Pe la 12:45, 2 secunde? Craciunu’ pe la 11 ziua? Si da, urasc mirosul si ideea in sine de a consuma carne de oaie. N-am treaba cu gainile…p’alea…le jumulesc

    • #23

      ma… este a 10 a urgie .. decesul primului nascut … din exod … s-a intamplat de pastele evreiesc. ma rog…

      Toata religia crestina e la origine iudaica… mai ales ca prima jumatate a cartii de capatai e comuna + faptul ca isus era evreu. sa zici ca nu au legatura e ca si cum ai spune ca nu stii de ce copilul e negru ca mama era romanca si tatal din camerun.

  9. #24

    Farmecul carnii de miel, berbecut sau de oaie este tocmai faptul ca este o carne care are un gust specific. Dar in tara noastra se propaga din tata in fiu (mai des din mama in fiu) ca oaia miroase si nu e buna.
    Anyway, abia astept in fiecare an trecerea pastelui, cand de obicei scade pretul mielului si cumpar 1-2 miei sau un berbecut mai serios care intra la congelator sa am de-a lungul anului.
    PRO tip: daca gasiti crescatori de miei din rase de carne si nu de rasa turcana romaneasca clasica, acestia vor avea carnea mult mai gustoasa si fara mirosul acela “de oaie” (la care eu spun ca de fapt e miros de cioban).
    In rest, imi satisfac pofta de miel prin Grecia, unde fac de obicei o saptamana de cura de cotelete, kleftiko sau miel la protap daca sunt norocos, intrerupta rar de cate o pofta de caracatita sau o dorada gatita cum trebuie de vre-un Yannis sau Yorgos.
    Apropos, ati mancat vreodata Kokoretsi? Mmmmm!
    Fun fact! Si caii au canini:
    www.royal-horse.com/wp-content/uploads/2022/02/horse-dental-anatomy-1024×609.jpg

    3
    • #25

      @rasta: las-o dracu’ că pute, ce “gust specific”???

    • #26

      kleftiko e demential. mancarea mea preferata in grecia si in cipru.
      eu astept sa iau berbecut, e mult mai sanatos, mai ales daca apuca sa iasa pe pasune.

    • @Temple: grasimile saturate din carnea de oaie sunt cele care dau gustul. La miel, gustul e altul si se datoreaza continutului de grasimi din colostrul pe care mielul il suge de la ma-sa in primele saptamani de viata.
      Oaia, mielul, berbecul si batalul, au fiecare gustul si calitati diferite. Dupa aia, incepi cu rasele. Din care unele sunt pentru carne…altele pentru lana, altele mixte. Oaia chiar e o carne foarte versatila. Dar la noi, nu e cultura referitor la consumul carnii de oaie. De aia “are gust specific”. Fiindca se mananca tot felul de cacaturi.

    • #28

      @RAIDER: și purcelu’ de lapte are un gust divin.
      Știu și io că grăsimea dă gust mâncării, dar, pentru mine, carnea de oaie este mult prea grasă. Și pute. Oribil. Indiferent cum o gătești.
      Porcu’ negru spaniol crescut semi-sălbatic e o delicatesă.
      Dpmdv oaia e bună strict pentru lână și lapte. Carnea-i bună de dat câinilor. Și porcilor, de ce nu.

  10. #29

    Am tăiat tot felul de animale mici și mari. Un vițel mi-a pus capac. Nu s-a chinuit dar ochii ăia. Never again. Și deloc întâmplător de atunci am redus și consumul de carne.

    1
    • #30

      Eu eram total distrus când mă ruga mama să-i tai o găină.

    • #31

      Mă încurajam că nu este găina mea și că este o necunoscută. Mâncam din ciorba aia de găină și plângeam, mâncam și plângeam…

    • #32

      “Ce-i inima? Mi-i foame!
      Vreau sa traiesc, si-as vrea…
      Tu, iarta-ma, fecioara – tu, gainusa mea!
      Mi-i somn. Ce nalt ii focul!
      si codrul, ce adanc!
      Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc!”

      1
    • #33

      Gizăs, people! It’s just fuckin’ food!

      Zbang un ciocan în frunte, secționat artera carotidă comună (stângă sau dreaptă) și aia e.
      Doar n-o să m-apuc să-i cânt “Un vițeluș păștea pe vale” sau “Noroiu’ porcului-i plăcea”.

      2
    • #34

      Peste 50 de ani…
      Vai și cum se uita lăcusta la mine cu ochii ei mari și umezi, de n-am putut neam să o pun pe grătar.
      Din ciclul snowflecși au fost, sunt și vor fi.

      Acu ne explică poate vreun psiholog treaba cu animalele sacrificate, dar din cât îmi amintesc, cel mai greu este să omori -pentru hrană- animale like adică asemenea omului (gen maimuțe dar nu se găsesc pe la noi din fericire). Urmează mamiferele în general (unde câinii au un loc special pentru ca sunt haita). Apoi restul. Nu mânc miel (tradiția e o idioțenie) dar am ținut porc (yumm ce gust au jumerile și fripturică făcute proaspăt).

      Totuși telemeaua de oaie (făcută cum trebuie) le bate pe restul de departe.

      PS faza cu găina necunoscută e maximă 🙂

      2
    • #35

      eu nu mananc caine.

    • #36

      @daddy: doar în Asia, câinele e văzut ca hrană și nu animal de companie.
      Aborigenii mâncă viermi.

    • cainele s-a mancat pana tarziu si in elvetia. si inca se mananca in noua zeelanda.

  11. #38

    Pai si ce sa faci cu atatea vaci, porci, gaini si oi? Lasi pradatorii sa se inmulteasca? Si noi suntem pradatori. Eu asa gandesc. Acum ca am specializat in uciderea lor doar pe o parte dintre noi nu are importanta.
    Nu se mananca oaie? Nu peste tot in tara. Pe la mine pastrama de oaie e delicatesa importanta.

    1
  12. Mâncatul mielului este o modă, o tradiție tâmpă pe care românii o urmează pierzând semnificația, dacă au știut-o vreodată.

    În cheie religioasă treaba stă așa: Mielul se sacrifica, ritualic, de evreii din timpul Vechiului Testament, adică înainte de Iisus. După crucificarea lui Hristos, creștinii au abandonat ritualul cu mielul, înțelegând că mielul lui Dumnezeu – Iisus s-a sacrificat pentru păcatele lor.

    Inclusiv Biserica Ortodoxă recunoaște că nu există nici o condiționare între Sărbătoarea Învierii și sacrificarea și consumul cărnii de miel.

    Dar e o tradiție cu haleală, deci e bună de ținut. Dacă era ceva cu muncă, bun simț și responsabilitate, românii ar fi spus repede că asta era pe vremuri… acum e altceva.

    2
    • #40

      Poate e sezonul la minel, de ce trebuie sa fie o legatura religioasa… mananci cirese cand se coc ciresele, mananci miel cand se coace mielul.

      3
  13. #41

    Oul Orfic – Cultul lui Dyonisos, vine din religia Orfica. – Dyonisos e zeul vinului – Orfismul a devenit Pitagoreanism – apoi Platonism si Neoplatonism – Israelul nu e departe de Alexandria, care a fost o biblioteca / scoala neoplatonica – Sf Augustin(primul care a tradus Biblia din ebraica in greaca) spune ca daca scoti gnosticismul din treaba lui Iisus, ramai cu filozofie neoplatonica – Hypatia, ultima mare neoplatoniste, a fost omorata cu pietre de evrei – Am citit un comentariu intr-un loc foarte obscur cum ca in Cana Galilei era o scoala neoplatonica(cam toata zona a fost mult timp sub civilizatia Helenica), si acolo ar fi invatat Iisus Filozofie Neoplatonica. – Ouale familiei Romanovilor youtu.be/ajuySxdzVyY
    – Ouala iepurasului de paste din prezent.

    Nu dati cu pietre.

    1
    • #42

      in film a fost omorata de crestini in alexandria, egipt.

  14. Nu se taie berbec in tara asta. Si daca se taie, majoritatea din el e mancat de caini sau de prosti 🙂 Nu mai confundati berbecul cu batalul. Care batal e tinut special pentru carne si se taie la venerabila greutate de peste 30 de kile.
    In alta ordine de idei, vad mai sus discutii despre oaia halal sau prin Noua Zeelanda. Avem si noi de alea bune dar sunt scumpe.
    Romanu` neaos se indoapa cu miel de turcana care e ieftina sau alta oaie de productie mixta, care vin cu gust specific. Poti taia halal pana innebunesti, gustul va fi tot acolo, nu pleaca niciunde. Poti curata pielitele de pe carne si poti da cu ce otet vrei tu, ascuzi gustul, nu l scoti.
    Noua Zeelanda sau tarile arabe, nu mananca turcana; mananca Texel, Frisian… care sunt rase de oi crescute special pentru carne si care nu au aroma specifica de care zice multa lume. Se importa din Noua Zeelanda din cauza faptului ca aclimatizarea la noi vine cu degradarea calitatii.Una e iarba la aia, alta e la noi, conditii de rotire, conditii de crestere…etc.
    Da, Romania exporta oaie la arabi/turci. Oaie care ajunge burger de oaie (kofte sau cum plm ii zice) sau alta chestie procesata in amestec cu oaie “de mancat”, nu va imaginati ca Miorita ajunge direct cotlete gatite de Nusret pentru Ibrahim al MXVII lea. Vrei cotlet de miel adevarat: Texel la pret triplu. Vrei cuptor haiducesc pentru corporate party? Batal Texel, carcasa, 32 kg, refrigerat. Sub nici o forma nu cumperi de la Nea Ionica ciobanu`… fiindca nu va manca nimeni produsul. P U T E a oaie si arata ca un mort tinut in casa 2 saptamani, in Iulie.

    Ca idee, pretul unui kil de batal de carne la carcasa, anul asta a fost 80 de lei, pe alese, taiat, transat. Maruntaie la pret separat.

    1
    • pai da. Asa ma amuza si pe mine. “nu imi place carnea pe care dau 25 lei/kil, dar am mancat d-aia de 100lei kilu si era buna”

  15. #45

    eu mananc ovine imi place de nu mai pot.
    Pana la 25 de ani nu am mancat deloc carne de oaie.

    De cand am descoperit oaia si berbecii de carne… nu prea mai mananc miel… ca e inutil si personal imi provoaca indigestie daca sunt taiati inainte sa fie intarcati.

    prefer carlanii de toamna… tineretul ovin care a trecut o vara. eventual hranit cu cereale.

    Nenea Raider se pricepe la mancat oi.

  16. #46

    Am locuit in Iordania o bucata de vreme. Ăia’s musulmani si ei majoritatea dar mai occidentali (vorbesc de cei mai tineri sau care locuiesc in capitala Amman).
    Teoretic ei nu mananca porc. Practic se mananca destul chiar daca se gaseste mai greu.
    Un bun prieten iordanian, musulman mancator de porc, mi-a spus cum stie el ca e cu oaia si porcu’. Fiind cald la ei prin zona si porcul un animal cam murdar si care mananca diverse care pe caldura intra in putrefactie, se tot imbolnaveau oamenii care consumau porc. Cum prin religie era cel mai usor sa impui chestii, s-au gandit ei sa rezolve treaba spunand la gloată ca e pacat sa manance porc si ca oaia e ok. Oaia fiind si mai usor de crescut pe la ei (vs vaci de ex)