Dacă tot mi s-a dus renumele de impulse buyer, măcar să îl merit. Ultima achiziție: Fotoliu de masaj Komoder Veleta.

Eu, ca idee, nu suportam masajul, de niciun fel. În armată, timp de vreo 5 luni, cred, am făcut masaj veteranilor noapte de noapte de nu îmi mai simțeam degetele. Uram ideea de masaj cu tot sufletul, gândul de a fi implicat în asta mă făcea să mă înfior, și nu în bine.

Când am fost prima dată să văd fotoliul, în showroomul de la Băneasa (puteți merge să le testați, sunt mai multe modele, eu l-am ales pe ăsta pentru că îmi plăcea modelul pe albastru cu crem, după care nevastă-mea a zis că îl vrea roșu și cam aia a fost), eram interesat de ideea de masaj pentru că, ca pe orice bătrân în devenire, a cam început să mă doară șalele, știți cum e. Iar eu la kineto nu mă duc, we die like men, without airbags.

Anyway, am mers la Băneasa, o fată drăguță mi-a arătat diversele modele, cum ziceam, ăsta mi-a plăcut cel mai mult, mi s-a părut mai complet și mai sexy, yada yada yada, mi l-au adus acasa. 147 de kile de plăcere, mai exact, atât cântărește :mrgreen: L-au montat băieții de la Komoder, practic trebuie înșurubată doar partea de picioare și cam aia a fost.

Calitatea este impecabilă, lucrăturile sunt de nivel bijutier, pielea (imitație) de pe el arată într-un mare fel, ți-e și milă să te așezi pe el, ca să nu îi faci o cută. Masajul este absolut minunat, pur și simplu dă dependență, iar după ce termini, efectiv ai senzația că ești mai ușor și o să te desprinzi de podea.

Absolut minunat.

Anyway, dacă aveți întrebări, lăsați în comentarii, o să fac un compendiu cu ele ulterior.