Scris de Hypher
Nea Ilie,
Stătui şi cetii tot ce se scrisă pe marginea articolului matale. Şi, deşi nu am vrut să mă mai înscriu la cuvânt pe aici în astă şagă, totuşi aş vrea să punctez câteva păreri, probabil mai subiective, dar nah, asta e. Interpretăm şi traducem ceea ce vedem, auzim, trăim prin prisma propriei noasrtre putirinţe. Şi probabil inteligenţe.
Dacă nu mă înşel suntem cam apropiaţi de-a leat şi din acest motiv cred că ceea ce scrisăşi acolo este cam povestea tuturor ăstora mai purii de p-aici din astă congregaţie.
Zici de muncă.
Am muncit şi eu. Ca robotul. Am “băgat” la greu, de la adunat de şpan în fabrică până la brevete de inovaţie. Am dat cu strungul, DPFul, Oerlikonul, freza, am cărat găleţi de curent (mai şi întrebam uneori obraznic, ostentativ alteori spăşit, obosit de prostie, de care să aduc: mono- sau trifazic?). Am împins şi eu vagonete cu minetreu în turnătorie. Vara la ţară, în vacanţele minunatei adolescenţe, la reparat pompe de irigaţii, la săpat, cules, la moară sau la SMT-u la CAP-u.
În fabricile unde am învăţat smerenia şi disciplina muncii de la oraş, am scris programe de procesare pe maşini CNC pe vremea în care introducerea datelor se făcea prin interfeţe care azi majorităţii celor obişnuiţi cu megi de RAM, tera de harduri şi megaherţi de procesare li se par din epoca de piatră. Am luat manualul am citit am învăţat şi am făcut. Aproposito, mai târziu când au venit delegaţii producătorului să facă reviziile tehnice şi să să facă update pe softul maşinilor am fost delegat să-i sprijin. I-am sprijinit 5 zile (şi nopţi) la rând c-aşa era contractul, iar la final mi-au dat un certificat de inginer specialist autorizat pe echipamentele păstorite, zicând că ei nu mai au ce face şi că dacă sunt probleme să mă cheme pe mine la înaintare. Apioi m-au cerut să le fac o vizită. Eu nu am mai ajuns eu acolo. Alţii da.
Am trecut prin proprie forţă de muncă mai mult fizică şi probabil mai puţin ‘telectuală prin cam toate etapele ingineriei. Mai târziu, după “schimbare” şi ale economiei. Şi marketingului. Şi comunicării. Am adunat la “buchetul” portofoliului câteva “succesuri”. Toate probate, nu vorbe să dea bine la CVeu.
Însă NICIODATĂ atunci, înainte, nu “am crescut” NUMAI pentru că am muncit. Ci pentru că ATUNCI, înainte de capitalism, câte “unul sau altul” au intuit ce “comoară” e ascunsă în “secţia” lor, pe care “felia” pe care o propovăduiau ca nişte vătafi şi, prin asta (fini psihologi puişicherii!), vedeau că este de supt, de ciupit, de “ieşit în faţă”. Deci, “hai să-i dăm un ajutor lu’ ăsta că tot mie îmi e de bine”. Nici după nu s-a schimbat nimic. Totul este la fel. Poate şi mai pregnant şi mai omniprezent. Şi uneori chiar pe faţă.
Riboluţia, m-a prins după terminarea facultăţii. Am mai tras “un fel de master” de juma de semestru să ies om şi să mă pot apuca de treabă. Să muncesc. Aveam vise, aveam încredere, Aveam putere. Aveam un ţel. Şi am luat-o iarăşi de la “niika”. Din nou. Aferim facultăţii. Ca-n bancul ăla, cam adevărat, dovedit de timp: “Ce eşti ca şi formare profesională? Inginer. Aha, în ce domeniu? De fapt nu contează. Om bun la toate!”
Fabricile, unităţile economice de stat, alea-alea le-au închis sau au falimentat invariabil, pentru că trebuia, cu viteza luminii. Apoi “s-au vândut”. Asta a fo’ istoria noast’. Toţi cei ca tine sau ca mine am traversat pe lumina roşie a semaforului şi ne-am cătat calea, am luptat şi muncit să ne ferim de “şoferii idioţi” ce conduceau după ureche, după bunul plac şi după propriile interese, uneori subpuse altor interese, camionul României pe drumuri “ioropene”.
Am fost şi “entrepreneur”. Am lucrat şi în companii ca lefegiu. Am fost afară. La muncă, nu la cioridt. Am ales după câţiva ani de zdroabă – şi cred că ştii ce înseamnă munca afară faţă de imaginea muncii de la noi în anii aceia – să mă întorc să fac ceva aici în ţara mea. Am muncit cu numai un sclav la propriul stăpân poate trage. Doar doar voi vedea “luminiţa de la capu’-la-tunel”. La un moment dat, ajunsesem să plece angajaţii de la “orificiu” şi dimineaţa când reveneau să mă găseau tot acolo, tot lucrând. Muncind.
Geaba! M-au îngenuncheat taxele, legislaţia, modificările modificate cu aplicare imediată sau chiar retroactivă, controalele, datul-cu-subsemnatu’… Încă mai trag şi acum. Deunăzi de exemplu fusăi “sumănat” să plătesc dări din 2005, reaplicate în 2007 actualizate în anno domini 2016, pentru ceva ce este plătit şi paraplătit. Dar nu, trebuie să mă duc eu acolo, să dovedesc că e cum ştiu eu, nu cum “zice ei”. Cu acte, cu chitanţe, OPuri, “docomenturi”. “Dovada!”… Pe timpul meu, pe munca mea, pe cinstea mea. Că deh…
Nu mai comentez că alta era ideea… M-am abătut de la subiect.
În anii de antreprenioriat – ca au cam fost ceva ani, vreo 15, am avut cum e şi normal o multitudine de contacte de afaceri şi normal că m-a uitat şi “peste gardul meu” să văd cum face celălalt de îi merge (mai) bine. De ce lui i se adunau sacii în căruţă mai repede, mai graşi, mai mulţi, mai deodată, iar mie la sfârşitul anului de abia apucam să trag linia pe plus. Ştiu, mi s-a mai zis. Management… Know-how… Estimarea resurselor… Controlul costurilor… Eficienţă… Puii mei.
“Esplicaţia” este alta. ERA si ESTE. O ştim toţi. Am văzut-o pe viu. Am “pipăit-o”. Am primit-o peste faţă de nenumărate ori, ca o “palmă dată cu piciorul”. Vorba lui Tomiţă Caragiu: “N-ai pe cineva…? Sau măcar pe cineva pe lângă altcineva…” Eu n-aveam…
Am renunţat. Am obosit. Clienţii mei, chiar foarte bine înfipţi în “sinergia economiei capitaliste” autohtone şi-au restrâns activitatea. Au redus bugete. Au închis investiţii. Cu părere de rău. La un moment dat a trebuit să trag şi eu oblonul. Nu aveam cum să plătesc estimat pe baza cifrelor de afaceri ale anului trecut impozitul forfait. Plus salarii şi taxe şi altele similare.
Am redevenit lefegiu. Îmi fac treaba. Muncesc la fel de mult ca şi pentru mine. Cu zel şi încă cu încredere. Cred. Nu mai am mult. Pensia nu cred că o mai prind. Însă am înţeles de la început că indiferent unde tragi la jug, munca de fapt face parte din mecanismul de subzistenţă şi al meu şi al fermei unde păstoresc. Dar iar mă-ntorc la glume: “Cine-i harnic şi munceşte, are tot ce vrea. Cine nu, aşişderea!” În Ro un salariu decent nu este de ajuns. Peste 95% sunt cheltuieli, coşniţă şi impozite. Aşa că… “Lasciate ogni speranza voi che entrate!” Sau te descurci… altfel.
Să-ţi zic cum am reuşit să-mi găsesc un loc de muncă deşi “patalamalele” şi calificările obţinute tot prin muncă asiduă, studiu alături de certificări recunoscute internaţional şi recomandările primite “pe bune” credeam că sunt măcar suficiente să justifice profesional calităţile mele? Intuieşti probabil. Dar asta e. M-am resemnat.
“Munca este brăţară de aur! Izvor de sănătate”
Brăţara este furată înainte să apuci să visezi la ea. Cât despre sănătate, cred că toţi suntem un pic bolnavi. De lipsă de viitor. Sau de speranţă în mai bine. Sau de o motivare, altele decât cele propăvăduite de diverse firme de consultanţă.
“Cea mai bună parte a faptului că ai fost “îngenuncheat” este să te ridici repede, să înveţi şi să o iei de la cap!”
Depinde cine te ajută să mai stai în picioare, să te proptească, după ce te-ai ridicat. Sau ce rezerve ai apucat să “pui de-o parte înainte” Altfel tot aia. Texte pentru prostimea credulă.
Şi ar mai fi de zis, dar deja e roman foileton.
Dar mi-am vărsat şi eu oful. Pentru prima şi ultima oară.
Aferim, Nea Ilie.
Dialogul acesta mi se pare cel mai mișto dialog existent vreodată pe arhiblog.ro. Pălăriile jos, domnilor, sunteți mari
Cetin.
NOU
A se observa o diferenta de nuanta intre articolul de la care a pornit “tavalugul” si la cele doua articole scrise de oameni mai “seasoned” si mai trecuti prin munca si viata…e o diferenta enorma si ar trebui ca ai mai tineri sa mai lase “lamentarile” online si sa puna mana sa-si faca un viitor in RO sau oriunde altundeva…prin munca sau prin “noroc”- din experienta va zic ca norocul pe doar pentru 1% din noi…Si apropo…stiti expresia “norocul si-l face omul cu mana lui”? eu as completa ca norocul si-l face omul cu mana lui prin munca…
NOU
…eventual cu un pic de ajutor.
Stie Hyper ce stie, iar ce zice el se aplica si celor care n-au prins revolutia
NOU
Da, diferența majoră e că deși toate textele au aproximativ același număr de cuvinte și caractere, primul e plin de metafore și lamentări, iar celelalte două de situații și informații concrete. Așteptăm de la autorul primului articol, peste ceva timp, o replică bazată pe argumente concrete și nu sprijinită doar de cuvinte frumoase și alambicări de cuvinte siropoase și-atunci, poate, o să-i dăm dreptate acolo unde are.
NOU
munca de trotuar e tot munca
NOU
@Laura, diferența n-o face tonul și stilul cât circumstanțele prin care-am trecut. Am crescut sărac dar m-am considerat privilegiat fiind tot timpul înconjurat de oameni foarte deștepți, mult mai deștepți decât mine.
NOU
Uite cum mai aflam ca Nea Ilie a fost vecin cu George.
NOU
Cine plm e george?
NOU
Hai nea Ilie, nu face pe modestul. Se pare că ai ajuns și matale deștept.
Cel puțin asta se simte din textul și tonul matale superior.
Mulțumim pentru sfaturi.
Noroc cu Hyper care a povestit situația reală, nu a venit cu sloganuri de tipul : munciți, munciți, munciți !
ps.
Te aves bahtalo.
NOU
pps.
Parcă sloganul era era cu ” învățați “, nu contează , e la fel de mobilizator.
NOU
@Nea Ilie – “George” e seful … care citeste. 😉
NOU
Ala prostu’, primul, a lasat vreo intrebare la sfarsit sau de ce aveai impresia ca parerea ta conteaza ?
” și-atunci, poate, o să-i dăm dreptate acolo unde are.”
NOU
Sper c-ati terminat cu “munca” ca ma deprim.
NOU
De ce bre? Azi e vineri… spargi usa in cateva ore… sa curga berea si micii!!!
NOU
Romeo am citi pe diagonala, : Azi e vineri… SPAGI…
NOU
Bun si asa…numa sa nu te auda DNA-u…:))
Bai… voi sunteti cam pesimisti asa…
NOU
acum ştim de ce e mâna albastră , e sub lampa cu ultraviolete să se vadă scris MITĂ pe bancnote 🙂
NOU
@Romeo azi e vineri, a 5-ea zi de weekend..
NOU
asta e ca aia: mă deprimă să văd oameni fericiți
NOU
ih0.redbubble.net/image.186704220.3614/ra,unisex_tshirt,x1350,fafafa:ca443f4786,front-c,30,60,940,730-bg,f8f8f8.u1.jpg
NOU
E obscen sa te lauzi cu cat ai muncit. Ca atunci cand te lauzi cu cate gagici ai prins. A gentleman never tells.
NOU
Hypher, problema ta e ca ai incercat sa faci ceva in Romania si n-ai ramas “afara”.
NOU
Mda. Probabil.
Dar numa’ cine nu-i plecat nu simte cum îi roade mintea, sufletul și inima “depărtarea” de-a sa țărână. L-anceput trece repede. După un timp totul se duce. Ca să te pocnescă peste față, ca o hâdă paranoie amestecată cu ironie și rezemată pe un soi de ADHD particularizat.
Deh, daca știam… atunci…
NOU
@hypher
cu alte cuvinte esecul tau se datoreaza unei decizii gresite / refuzului de a te adapta intr-o tara straina?
NOU
@cheddar
Nu. Nu că nu m-am adaptat. Dar la un moment dat am socotit că e ok să “construiesc” acasă. Deși m-am bucurat și de oameni buni cu care păstrez și acum legătura.
Și asta și poate și altele adunate “în rucksac”… Adunate toate au dat “convingerea” ca alegerea e bună și că era timpul să o execut.
NOU
@cheddar
Aj, uitasem. O precizare: unde am zis că “eșec”?
E o experiență de viață. Este concluzie. Niciunde și nicicând nu am zis că este vorba de “eșec”.
NOU
Afară unde?
NOU
Ma, la 9 ani dupa ce am plecat din Romania, inca ma felicit zilnic c-am plecat atunci cand am plecat. Iar cand am cosmaruri sunt invariabil despre acelasi lucru: c-am fost nevoit sa ma intorc in Romania si sa traiesc acolo.
NOU
Hyper, da nu e asa ca sufletul ti-e tot aici?
NOU
Așa cum zisăi maestrului @Sabotor mai sus…
NOU
Nea Ilie a uitat sa specifice ca e important sa muncesti cu cap. Pe scurt: statistic sa faci cumva iei cat mai multe decizii corecte. Cum faci asta ? Sunt o gramada de strategii care cer … munca si mai multa, rabdare infinita. Dar noi suntem obisnuiti cu potecile batatorite si succesul in 3 pasi.
NOU
Munca e pentru negri si pentru tractoare 🙂
Eu n-am priceput cum, dupa o gramada de experienta si patalamale, omul a ajuns tot la munca de jos (zice ca a cazut si s-a ridicat mereu). Ceva lipseste aici, de regula cand esti bun si probezi asta, iti merge din ce in ce mai bine.
Refuz sa cred ca un om poate fi atat de ghinionist.
NOU
@hash
Experianţa despre care scriu nu a fost însuşită peste noapte. Este rodul “nevoii” şi a – din nou iterey – muncii. A experienţei pe care am trăit-o, prin care am trecut.
Nu am zis niciodată că sunt la munca de jos. Lefegiu nu înseamnă neapărat munca de jos.
“De regulă probezi…” Am probat şi probez constant, altfel aş fi probabil pe altă “câmpie a muncii”. Sau şomer. Sau neadaptat, frustrat, “aruncând cu vina, care întotdeauna e a altora”. Sau cine ştie, politician, ONGist… (pun intended).
Şi nu, nu lipseşte nimic. Sau, poate că da, ai dreptate, Lipseşte vârsta, “Bătăturile”. Şi toate adunate, la un moment dat îţi spun ele cât mai poţi sau cât nu. Vrerea e vrere, mintea, cât o ţine, e minte. Putirinţa e şi ea pe acolo, că doar nu vrei niciodată să recunoşti că n-ar mai fi.
De vină este CNPul…
Şi oboseala. Constrângerile şi poate cel mai pregnant, lipsa unui orizont mai luminos, mai motivant către care să te îndrepţi şi să simţi diferenţa. Cât de cât palpabil.
Şi te rog să crezi că asta nu e o lamentare. Este poate mai mult o nuanţă subiectivitate aruncată peste o “obiectivitate” pe care am acumulat-o până acum.
Din fire sunt un optimist incorigibil. Da. Cred că mai sunt.
NOU
Da’ ce e acia bre? Romanii au talent – working edition ?
NOU
how it’s made, blogging edition
NOU
bah baiete. Cand eram mic am bagat hectare de sapa. SI la cazma si la sapa. Am sudat. Am facut betoane. In timpul facultatii am muncit. Am lipit afise. Am bagat date in computer. Am fost receptioner.
Tot lenes is ma. Si am noroc ca undeva in 1995 am fost indeajuns de atent la examen sa intru la info si sa ma fac programator mai incolo in 2003. Si sa am noroc ca domeniu asta sa fie bine platit
NOU
Mno, amu, care ieșiț la o bere?
NOU
La noi e w-e, a inceput de aseara. La tine nu. La muncaaaaaa, baaaaaaah!!!!!
NOU
Si ridicatu sticlei de pe masa e o munca…baaaaaaaaaah!
NOU
Când ajungi pe “plaiele” natale, dă un semn. Nuş’ dacă bere. Că cică berea se bea numai în lunile cu “R”. Da’ un vin “povestit” şi presărat cu amintiri tot iese.
Şi-l împărţim şi cu alţ’ doritori, poate.
Dacă nu e prea scump. :-p
NOU
Tema de Bac, sesiunea 20xx:
Subiectul 1: Explicati ce a vrut Hyper sa nu uite Nea Ilie. (3 puncte)
Subiectul 2: Legatura dintre “DESCULT” a lui Z. Stancu si Editura de “STAT” din foto (3 puncte)
Subiectul 3: Explicati prescurtarile: CNC, DPF, CAP, SMT (1 punct fiecare)
NOU
Alea-s acronime mestere. Prescuratrile-s altceva. De exemplu, ing. de la inginer.
Daca faceai tu subiectele de bac te dadeau afara.
NOU
ing, csf…n-ai csf…
NOU
Cum zice Arhi, csf, csf dac-am fo’ bun la integrale si nu la integrame: am facut Poli, nu Litere. Mea culpa, promit sa nu mai fac.
NOU
@mare zero unu: las’ ca nici prescuratrile nu-s in Dex…
Prescura si anafura…
NOU
M-am multumit si eu cu Politehnica. Dar, ca inginer, ai inteles ca-s tipuri diferite de greseli. Si nu eu faceam subiecte de bac.
NOU
Dar totusi: care-i legatura intre titlu si text? Nea Ilie zi-ne macar tu ce nu tre’ sa uiti!
NOU
ahahahahaaaaa :))))))
Ăsta-i subiect de depatajare. Chietrişâca din pantof.
NOU
De laudat ca muncesc se lauda toti. Da’ de muncit n-ar munci niciunu’.
Asta e ultima fitza, editia 2016, sa te lauzi ca muncesti. 😀
NOU
Nu-i aşa că asta e impresia generală?
Ex pluribus unum!
NOU
Tot la munca? Tot la 8 ore? S-aveti un week& corect praduitorilor.
NOU
banii multi se fac usor, aia putini se fac muncind.. la platit de taxe..
NOU
Aş putea adăuga:
Banii n-aduce fericirea. Numărul lor însă, DA!
NOU
Experienta mea internationala in munca mi-a confirmat urmatoarele:
– intotdeauna sa lasi pe poimaine ce poti face azi, caci poate maine nu mai este nevoie.
– cel mai bine o duce tot ala cu mapa, si nicidecum cel cu sapa; daca mapa s-a demodat, raman graficele in excel despre eficienta, trimise la toata compania, Duminica seara.
– nu conteaza cat ai muncit in comparatie cu ceilalti, ci conteaza cat de tare te bagi in seama pe la adunari; daca tu nu te lauzi, atunci cine?
In concluzie, munca la nivel personal e folositoare doar in urarea:
Munca-mi-ai pula, fraiere!
NOU
ne-ai ucis
NOU
“…înceee-eeet…”
NOU
“Sa nu uiti, Darie”
P. S. N-ai cu cine, niste tarani. 🙂
NOU
Sfinte Sisoie! Speachless