Când aveam vreo 19 ani și descopeream la foc automat bunătățile lumii, pregătindu-mă să mă duc în armată, unde să salvez bunuri, vieți omenești și alte mizerii, îmi pierdeam vremea cu un grup foarte bun de prieteni, undeva prin stadionul Olimpia, din Vitan. În paranteză fie spus, acolo am învățat ce înseamna cu adevărat dezamăgirea și acolo a început dezavuarea oamenilor, ca tot unitar, din partea mea.

Și cum stăteam noi într-o seară, mixând o cutie de Skandic de aia bună, la litru și niște oregano mai verde (pentru coneseori), deodată se ridică unul din noi, total năuc și răcnește, arătând cu degetul spre șoseaua Mihai Bravu:

– Uite bă, un stol de pinguini!!!!!!!!!

Și nu asta a fost faza funny, ci că toți, vreo 20 de inși, băieți și fete, am sărit repede în picioare, cu gâturile întinse, UNDE, UNDE?? Și a durat câteva secunde să ne dăm seama cât suntem de proști.

Astfel a rămas ca glumă în grup, de fiecare dată când subliniam o prostie, era da da, și uite-un stol de pinguini. Și ca glumă bună a rămas în mintea mea până azi, când am citit chestia de mai jos. Moment în care lumea mea s-a dărâmat, iar umorul meu proverbial s-a dus pe apa sâmbetei.

Cumva, trebuie să mă reinventez.

tricotez-plovere-pentru-pinguini

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.