O veste bună, bunuță, care le dă peste lăbuțe infracționalilor de la Uber și le explică că legea e una pentru toți, aratându-le, în decizie, ce ar trebui să facă pentru a intra în legalitate, așa cum sunt, de fapt, în celelalte țări europene non-bananiere.

Partea funny masiv și care mi-a atras atenția a fost cea în care unineuronalii ardeleni au început să își paseze neuronul de serviciu pe cluj și să comenteze, cu schimbul. Logic, firma de avocatură care a câștigat procesul este vinovată, pentru că NU ESTE PATRIOATĂ, da?? Și că o firmă patrioată ar fi refuzat acest proces, nu ai cum să fii avocat și să accepți o asemenea sarcină.

Trecând peste faptul că acest proces înseamnă că, de fapt, o corporație americană e obligată să plătească taxe și impozite în românia, ceea ce acum nu face și să se conformeze legilor românești, lucru pe care, iarăși, nu îl face, care duce complet în derizoriu ideea cu patriotismul, cât de ardelean unineuronal să fii încât să înjuri firma de avocatură că și-a făcut treaba? Cât de prost și larg în cutia craniană să evoluezi?

Mult, vă spun, mult.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

22 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Cluju-i fruncea!

  2. #4

    N-a fost dat afara, doar că le-au spus ‘bă băieți, dacă vreți să faceți bani p’aici, trebuie sa respectați niste reguli, daca nu, pa!’.

    • #5

      Pai si nu e normal asa?!?

    • #6

      Pai trebuie sa se conformeze… problema e ca nici un sofer uber nu o face. Daca o face, da faliment….dar sa fim seriosi, ce facem? Nu mai platim taxe si autorizatii doar sa stam putin peste nivelul de plutire iar altii, corecti, sa se descurce cu birocratia din Romania

  3. #7

    Cum cred ca ar trebui sa fie Uber peste tot.

    www.uber.com/en-IE/drive/requirements/

    • #8

      Ai actiuni la ei? O sa fii bogat! 😀

    • #9

      Ori esti sofer patriot uber, ori client oripulat de taximetristii din Bucuresti. Stiind acum ca sunt ilegali, tu tot traiasca PSD… mare caracter

  4. #10

    Ardelenii de fiecare data au fost mai “speciali”.

  5. #12

    Se marsaluieste foarte mult pe ideea ca Uber este ilegal, nu plateste taxe in Romania sau deloc etc.
    Problema este ca nu avem alternativa si d-asta consumatorii normali tin cu dintii de un astfel de serviciu. Fara Uber / Taxify ne intoarcem la taxiurile jegoase care oricate taxe si impozite or plati tot nu ofera un minim de decenta sau siguranta. Ce mi-as dori este ca si taximetristii sa fie haituiti la fel de mult ca cei de la Uber astfel incat sa intre amandoua partile in legalitate.
    Mi se pare o campanie foarte agresiva Pro / Anti Uber in timp ce jegurile umane de pe masinile galbene sunt ignorati complet.

    • #13

      CleverTaxi e super ok, n-am regretat niciodata cand am folosit decat ca pana acum un an 2 nu prea acceptau soferii plata prin card, dar mai nou din ce in ce mai multi o accepta. Si spre deosebire de Uber, pretul pe km e fix! Si spre deosebire de uber, au o licenta de transport de persoane.

    • Dar nu sunt cul.

    • #15

      Majoritatea taximetristilor din Cluj is super OK, nu-s jegosi nici ei nici masinile. Si dau restul la fix, daca nu zici anume sa-l pastreze. La Bucuresti in schimb nici nu se pune problema sa-ti dea rest daca e egal cu sau sub 5 lei. Nici mie nu mi se pare normal ca taximetristii sa plateasca licente de transport si sa aiba tot soiul de obligatii, iar Uber sa nu aiba batai de cpa cu asa ceva. Piata libera inseamna conditii egale pt toata lumea, nu ca unii is mai cu mot.

    • #16

      se stie, la cluj totul e special si superior:)))

    • #17

      E vina clientilor ca accepta astfel de taximetristi in Bucuresti, ca doar acolo e tigania asta. Aveti un atuu foarte puternic si nu stiti profita de el. Ce scrie pe bord? Nu primesti bon fiscal ? Atunci nu platesti cursa te dai jos si ai plecat, chemi politia si anaful daca are chef de scandal sau iti calculezi distanta pe waze si ii arunci suma corecta la magar si ai plecat

    • #18

      spune-ne sincer, esti din Florești sau Din Manastur?

  6. #19

    N-am mai folosit Uber in Cluj de aproape un an, Taxify de cateva ori in ultimele luni. Aia care se tot vaiata sunt tot aia care preziceau ca crypto o sa fie sfarsitul bancilor, power to tthe people, dirupt everything etc.
    Clever a bagat plata cu cardu’, cel putin una din companiile de taxi au pos-uri in toate masinile si multi soferi au inceput sa-si puna pe cont propriu pentru ca “trebuie sa ne adaptam domle, daca cer clientii”.
    Metodele astea alternative erau bune cand era cerere mare si nah puteai sta cu 3 aplicatii cu request-u pt masina si vezi ce pica primu.

    • #20

      Comparativ cu uber cleverul este o aplicatie in care doar taximetristii cu autorizatie pot presta acest serviciu… o mica mare diferenta intre clever si uber. Eu unul folosesc clever (cand am nevoie de taxi o data la cateva luni) pentru simplul fapt ca poti alege ce taximetrist doresti

  7. #21

    Eu sper ca asociatiile de ride-sharing vor da statul roman in judecata , ca nu-s in stare sa le faca o noua lege a transportului speciala !
    Dupa asta , sper ca , consumatorii si dealerii de droguri vor protesta si ei , alaturi de prostituate si clientii lor !
    Foarte interesant cum tinerii rezist , care sunt cu kovesii si cu justitia pe buze toata ziua , datorita confortului mental provocat de uber , aleg calea ciumei rosii …. nu cumva noi ca popor avem o problema ? Ipocrizia ?
    Primariile (detinatoarele licentelor si organele care verifica taxiurile) nu sunt interesate momentan de fenomen , dar daca maine imi cumpar un autobuz si ma plimb cu el prin oras ,’cu pret mai mic cu oprire unde “vrea clientul” o sa fiu oprit de “organ”?
    De ce , atunci cand la gradinita copiilor nostrij se inchiriaza un microbuz , cautam repede firma pe net , sa vedem daca-i in regula …. cand am putea chema linistiti un vecin , care conduce ocazional (doar ca vecinul ala daca are microbuz mare, face transport , are licenta , experienta) ….

  8. #22

    Ma doare capul citind acele comentarii. Efectiv, nu inteleg cum poti fi atat de batut in cap.