Am să spicuiesc dintr-o scriere a unui om mai priceput decât mine:

mob2

Valorile în albastru corespund situațiilor în care PSD+ALDE nu au cum să formeze majoritatea parlamentară decât dacă au loc mici cataclisme (nici PMP nici USR nu trec pragul, în același timp alte partide ajung de asemenea aproape de prag dar nu-l depășesc).

Valorile în roșu corespund situațiilor în care PSD+ALDE vor forma cu certitudine majoritatea parlamentară. Există și aici situații cu probabilitate mică care ar putea dărâma logica tabelului, dar nu le detaliez.

Citiți tot articolul. Simplificat spus, De la 45% în sus prezență la vot, PSD + ALDE nu mai fac majoritate parlamentară, pierd dreptul de a propune prim ministru și, în general, o să intre în opoziție, ca atunci când i-a trădat partidul lui Felix, la negocierile cu Băsescu.

Deci TREBUIE SĂ IEȘIM LA VOT. TREBUIE să vorbim cu prieteni, rude, părinți, să ieșim la vot. Altfel vom avea încă 4 ani de pecinge PSD-istă, cu tot ce înseamnă asta.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

96 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    De notat pentru cei care ies si voteaza cu PSD & Co: Voi trebuie sa stati acasa!

    • #2

      @StefanZ: Poate-ai fost plecat din sat, da’ Tim nu ne mai onoreaza cu prezenta.

    • #3

      da, a scris pe blog ca nu se poate afilia cu asemenea specimen. am uitat insa blogul…

    • #4

      Vorba lu’ Domnu’ Dan: nici nu stii ce pierzi!
      Mai nou vrea sa-si cumpere “server dedicat cu doua procesoare” (orice o fi insemnand asta, ca la cat de atehnic sunt eu…)

    • #5

      ma intreb, Freige, saracu’, daca ar mai fi fost printre noi oare el cu cine ar fi votat?

    • #6

      @Nea_Vici: pai si daca nu mai e printre noi nu mai poate vota sau cum??? Isi face flotant de Rosiori sau Alexandria si gata.

    • #7

      Puteti sa ma injurati un pic mai jos, aici am gresit doar mailul, e ok. #SuieMtefan

    • #8

      nea zapada, serios, am uitat ce adresa are la blog…

    • #9

      Acu’ o are pe-asta: imuabil.eu/

    • #10

      du te bai…:)))

    • #11

      Matale singurel ti-ai cautat-o…

    • #12

      well, avand in vedere ca exact in acel moment ma gandeam la salamul tau uscat si tare, probabil ca da:)))

    • #13

      Dac-ar fi grait f’o domnita despre salamul meu tare ar fi fost o chestie, da’ asa…

    • #14

      well, in viata, daca nu ai incercat salam tare si uscat…

    • #15

      @arhi @nea_zapada

      desi cu ocazia noii adrese de blog si-a tras si o fatza mai severa, de a-lister: imgur.com/a/yN52y Tim a ramas acelasi simpatic. Etno-simpatic.

    • #16

      ACEEASI PRIVIRE BLANDA SI INTELIGENTA CU CARE NE-A OBISNUIT…

    • @ Arhi, afiliatie de ganduri pe linie de politica… am uitat sa specific…
      In fine. parca as fi eu mare politician dar… eram intr-o parte a vietii mai naspa…
      Acuma nu stiu daca mai e loc de inca un comentator ca mine pe blog… da na… vorba aia daca voi nu ma vreti eu va vreau… :)) …

    • @ nea-zapada, poi da, serverul poate avea doua procesoare, ala dedicat ma refer… pe care vroiam eu sa-l cumpar nu prea e chiar asa de scump, cam 2000 de lei… dar sunt in dubii.
      Cred ca o sa iau unul dedicat si nu fizic pentru ca si colocare e scumpa… zilele astea. Pana atunci vds-ul e bun, cat de cat…

    • #19

      Poti sa-ti găzduiești site-ul lejer si pe telefon.

    • @Tim – toata viata ta ai fost intr-o stare naspa, revenind, imi place ca sunt o sursa de informatii pentru tine, cat despre al tau blog sunt foarte sigur ca-l pot stoca pe un stick fara nici cea mai mica suferinta.

      Dai 2000 pe un dedicat, dar faceti cheta tot satul la un router pentru a ‘frauda’ RDS ? La fel ca inainte? Toata ulita pe un abonament/router?

      Acum esti pe Windows sau Linux?

    • @ Alin, acuma mai nou e implicat si un router telekom…
      Suntem toata strada si pe telekom si pe rds… de ce nu? Linux, bineinteles :)) …

  2. #22

    De notat pentru cei care ies si voteaza cu PSD & Co: Voi trebuie sa stati acasa!

    • #23

      Nu, lasa-i si pe aia sa iasa ca asa scapam si de UDMR.

      PS. Parerea mea este ca o sa vedem un new low in prezenta la vot. OK, pe net, pe facebook toata lumea rupe usa, pune stampila la prima ora, dar in rest vad un dezinteres total. Lumea nici nu stie cine candideaza, sunt plictisiti de vot, parca tin minte ca au mai votat de curand si ce mare branza au rezolvat.

  3. #24

    but… but.. but soros… il vreti pe soros?
    PS, pe 11 decembrie voteaza doar simpatizantii lui soros, restul voteaza pe 12 decembrie! Va astept pe 12 decembrie la vot!
    #romaniaeameanualusoros

  4. Intreb si eu ca prostul. De ce ar fi asa de bine sa faca PNL majoritate, prim-ministru etc? Sunt tot EI, aceeasi mizerie ca-n PSD si altele. Tara asta are nevoie de un reset total. Urgent.

    • #28

      altcineva decat PSD. simplu.

    • #29

      simplu, te-ai uitat la narcos? pentru ca o grupare mafiota isi apara doar nevoile proprii. daca o grupare mafiota are monopol, practic esti ostaticul ei. capisci?

    • #30

      bine boss, bravo. cate ceva sfaturi din clanul soprano nu ai?

    • #31

      n-am, sopranos e prea dificil pentru intelectul meu =))

    • #32

      De unde concluzia ca PNL-ul vrea sa castige alegerile?
      Ca din ce vad eu, penelul se faulteaza singur mai cu sarg decat o fac toti ceilalti, la un loc!

    • #33

      Am eu: Cine e orb, surd si tace, trăiește o mie de ani în pace. 🙂

    • Sunt campionul dislikeurilor, ca na, am pus o intrebare de bun simt. Chiar m-ar interesa cu cine sa votez. Data trecuta mi-ai zis ”cu oricine nu e PSD”. Si ti-am mai zis, la mine in raion sunt eligibili la PNL si PSD doar niste boi si vaci care ori au fost in ambele partide, ori sunt de o incompetenta si prostie crasa, nu-i votez nici sa ma platesti regeste. La celelalte partide , cu sanse super mici dealtfel, sunt pe primele locuri niste alti boi si vaci care n-au prins loc eligibil la PSD si PNL. Sa-i votez pe aia ? M-am interesat si de USR. La noi au cate un singur candidat, unul la Senat unul la Derutati, ambii asistenti sociali in Bucuresti. Nu cred ca au calcat vreodata prin partea asta de tara.
      In rezumat, ar trebui sa votez, ca variante, un grup de vreo 20 omuleti care au furat 25 de ani judetul asta, fie ca parlamentari, fie ca prefecti, sefi de CJ sau directori de institutii, ori niste unii despre care nu stiu absolut nimic, care vin trimisi de Nicusor Dan sau altii ca el sa candideze in dispret total fata de judet (puteau gasi un candidat local, nu pe principiul PSD-PNL ”trimitem candidat de la capitala la prostii aia”).
      Deci…eu cu cine votez? Sau votez iar impotriva?

    • #35

      da

    • Cu resetul ala urgent, te intreb: ai de gand sa il faci tu?
      Sau astepti sa il faca altii pentru tine, in timp ce tu nu te misti nici pana la vot?

    • Mac, resetul ala la care ma gandesc eu s-a mai facut prin anii 30. Nu-l pot face de unul singur si nici macar sa-l incep, ca-s scumpe AK-urile si relativ greu de gasit.
      Cetin, ok. Voi vota iar CONTRA, desi mi-e greata maxim sa fac asta din nou. As vrea, macar o data in viata, sa votez CU.

    • #38

      si eu la fel, nu il agreez deloc pe nicusor si le detest pe pizdele alea cu catei pe vare le promoveaza. in acelasi timp, realizez ca ele vor face MULT MAI PUTIN rau decat gasca lui Dragnea si Tăriceanu

    • #39

      Reset urgent? “Pas cu Pas” : (pune tu Cetin un TM în colț)
      1. Votează
      2. Împiedică furtul.Inscrie-te ca observator la urne
      3. Implică-te în politică. Găsește un partid decent cu oameni în principal onești.Nu e niciunul la tine în județ? Înființează unul singur sau cu alte persoane.
      E inevitabil să nu se înscrie nimeni măcar din cunoscuți, și poți începe a face un bine pe plan local iar dacă merge treaba vă extindeți. Și e inevitabil ca oamenii cu capul pe umeri din alte partide să nu înceapă a dezerta spre formațiunea ta.
      Eu cum voi sta mai mult pe afară de la anul începând nu pot face așa ceva, dar măcar membru co-fondator vreau să fiu dacă nu conducător.

    • We have a gentlemen’s agreement than 🙂 La urma urmei, ce rau imi poate face un asistent social teolog? :))

    • #41

      #amin

    • @7

      io ii invidiez pe cei din Cluj fiindca au de unde alege. Acolo pana si PSD-istii sunt mai altfel, il au pe Dancu care stie sa se spele pe maini cu sapun.

      Dar pana acolo nu se poate altfel decat treptat.

    • #43

      si trebuie sa ne miscam dracului, sa facem ceva.

    • #44

      Nu fiindca PSD nu e totuna cu PNL. Si nu, PNL nu merita nici 2 bani. Diferenta e ca PNL va merge cu Ciolos, bucuros ca au un om normal care-i vrea si pe ei, si va face alianta probabil cu USR, care e miza reala. PSD nu se va alia cu USR niciodata.

      Cu toate astea, in vid, a alege intre PNL si PSD e a alege intre SIDA si Ebola. Nici una dintre alegeri nu e buna, ambele sunt rele, dar a)poate ca uneia ii vei supravietui si b) nu suntem in vid 🙂

    • #45

      Ciolos e intr-o situatie destul de comica. Acum e tare pe pozitii impotriva pomenilor psd-iste. Sa vedem cum se va scoate peste vreo 3-4 saptamani cand vor aparea sondajele si va incepe si pd pnl-ul sa scoata grafice si sa creasca salarii cu markerul. Ar putea spune ca intre timp au mai calculat si se poate.
      pnl-ul lucreaza tare la programul de guvernare dar in schimb il sustin neconditionat pe ciolos care nu are nici un program. Va faceti sperante prea mari, acum toti ar zice orice numai sa intre in parlament. Dupa, va fi la fel. Singura ratiune de a exista a psd si pnl este banul public. Evolutia asa cum e din ultimii ani ai romaniei nu se datoreaza absolut deloc politicienlor (din contra) ci doar societatii care si-a vazut de treaba ei. Anticoruptia, la fel, se datoreaza dna-ului cu americanii in spate. Politicienii sunt doar balast.
      Eu zic sa aveti asteptari mai mici si sa-i votati pe singurii care fac ceva corect:
      www.facebook.com/NicusorDanUSR/posts/1170532059691072
      Putin, dar corect. In cativa ani poate conta.

    • #46

      trebuie sa fiu tampit sa votez PNL, adica PDL-ul lui basescu rebranduit. TAMPIT. never will.

    • #47

      Se vor folosi de imaginea lui Ciolos, ca inspiratie, si hodoronc-tronc, il vor numi pe Basescu prim-ministru datorita exeperientei, vechimii si alte vrajeli din astea sclifosite, cu ajutorul PNL-ului sau USR-ului.

      Nici PSD, nici PNL, nici USR.
      Eject. Ne trebuie altii.

    • #48

      ia zi-ne tu care. ca momentan, daca alegi niciunul, de fapt alegi PSD. daca alegi pe vreunul care nu are sanse de a intra in parlament, iarasi, votul tau va fi redistribuit la PSD. deci, pe scurt, da-ne un nume. multumesc.

    • #49

      @Jordan

      a alege intre PNL si PSD e a alege intre SIDA si Ebola

      nepotrivita comparatie. Intre Sida si Ebola alegerea e clara, alegi Sida. Pentru ca Ebola te omoara in cateva zile, cu Sida poti s-o mai arzi pe la fese inca douaj’ de ani daca bagi antivirale d’alea scumpe in tine.

      Intre PNL si PSD nu poti sa alegi. Zau daca poti. Poate local sa te uiti la oameni, si sa il alegi pe ala care ti se pare cel mai putin gretos ca om, nu ca partid. Ca partid n-ai ce alege, partidul e un non-criteriu.

    • Pe logica asta avem un rege in politica, adica pe Basescu, el a facut noi partide, a unit si a rebranduit, practic avem PSD, ALDE, USB, apoi Basescu care reprezinta PMP si PNL, nu?

      Imi place mai mult sa cred in oameni, nu in afilierea politica.

    • #51

      Intre Costel Visinel Balan si Gabriel Ion Linţă.

    • #52

      @Corcoran – partidul conteaza. Partidul ramane, oamenii pleaca.

      Alegerea mea e simpla: USR. Din nefericire, nimeni nu-i alege in tara pe nefericitii astia. Nimeni. In consecinta, votez USR, sper sa prinda loc in sala, si sper ca PSD sa nu poata face guvern cu alde tampitii natiunii. Daca PNL face guvern cu USR, macar mai vedem mizeriile de p-acolo, mai aflam ce se intampla, mai iesim in strada, mai punem presiune. Ajuta, cat de cat.

  5. #53

    din nefericire nu e numai alde. mai e udmr-ul. si nu numai.

    • boss, nu exista “si altii”. Aminteste-ti de votul pro-Johannis, cat au contat “si altii” atunci.

    • #55

      ce legatura are una cu alta ? daca alde + psd au peste 45% ceea ce nu pare greu deloc din tabelul prezentat, udmr-ul e in pat cu ei si au majoritate.

      personal am prezenta 100% la vot.

    • Are, ca UDMR nu e niciodata asa nebun ca sa se puna contra valului. Si are, pentru ca in caz de conflict clar, ALDE si gasca nu pot decat sa canibalizeze voturile PSD.

    • Boss, nici BOR nu are curaj sa se puna impotriva valului.

      Aminteste-ti ca o zi inainte sustineau pe Ponta si cu 2 ore inaintea votarii Daniel si-a pus cenusa in cap si a predicat ca de multe ori Dumnezeu ne-a ajutat prin straini.

  6. #58

    E bine, am ajuns sa avem aceleasi sperante ca in 1996, cam asta e nivelul la care am evoluat.
    Altfel, cine nu vede ca PSD va obtine cea mai mare victorie electorala din istoria sa, possibil chiar 50%, traieste intr o lume fericita. Fictionala, dar fericita.

    • Ma tem ca da.

    • #60

      Mno, mizați si voi pe atitudinea aia ca totul sau nimic sa convingeți ceva oameni sa stea acasa sa nu voteze.
      Hai sa explic eu o alta atitudine. Vi si ma bati si nu am nicio șansa. Chiar si așa am sa încerc sa îți rup ceva, ca sa fiu sigur ca ai sa îți tragi un picior după tine toată viața. E o metafora dar va prindeți voi.

    • #61

      @ Iulian Schwartz:

      “Hai sa explic eu o alta atitudine. Vi si ma bati si nu am nicio șansa. Chiar si așa am sa încerc sa îți rup ceva, ca sa fiu sigur ca ai sa îți tragi un picior după tine toată viața.”

      Analogia ta e perfecta (lipseste un singur “i”, lol), cam asta e nivelul democratiei romanesti: PSD castiga si ne fute iar viitorul, iar romanii decenti voteaza cu scarba “raul mai mic”, ca sa produca pagube a ceea ce ei considera “raul mai mare”. Tu practic confirmi, fara sa realizezi, ca nu crezi ca votul tau are un efect pozitiv real in viata ta, atunci cand spui “si nu am nici o sansa”. Ceea ce nu reusesti tu sa vezi e faptul ca tu votezi anti-PSD pentru satisfactia ta psihica, votul tau nu are niciun alt efect benefic pentru tine, decat faptul ca iti produce pace sufleteasca pt ca ai facut ceea ce crezi ca e bine pt viitorul tau. In realitate, Romania se taraste cu paci de melc inainte indiferent de cine e la butoane. Dupa 1996, progresul si reforma Romaniei sunt inevitabile si nu se datoreaza aproape deloc sistemului electoral, sunt produse in principal de uriasa inertie sociala creata de apartenenta noastra la sistemul de valori occidental, adica de apartenenta la UE si NATO. Unde n-am intrat ca am meritat-o, ci pt ca UE si NATO ne-au aspirat inauntru. Noi nu mergem inainte sau inapoi datorita deciziilor de la Palatul Victoria, de asta spun ca nu conteaza cine e acolo.

      De asta marota creata de PSD “toti sunt un drac” are un mare sambure de adevar. E practic un adevar care le serveste propagandistic.

      Acesta este si motivul pentru care proiectul Let’s Vote nu are nici un sens ca si eficienta, are insa marele avantaj pentru cei care cred in el ca le confera pacea sufleteasca (sau satisfactia psihica, e totuna) de care au nevoie. E acelasi principiu prin care ortodocsii practicanti au echilibru sufletesc atunci cand se roaga.

    • #62

      @Coman. Iar tu nu înțelegi că o astfel de atitudine multiplicată în loc de atitudinea de abandon va produce schimbarea.

    • #63

      Castiga acum 50%. Noi o tinem cu anti-PSD si “Hai la vot!” inca 4 ani. In 4 ani ia 45%, noi tot asa o tinem, in 4 ani..hopa… PSD nu mai conteaza. Date fictive, pentru a demonstra principiul. E vorba de a schimba o mentalitate, poate nu acum, poate nu in 4 ani, poate nu in 20… la un moment dat va fi. In nici un caz nu trebuie sa ne punem in cur si sa zicem “asta e, nu ai ce sa faci” sau “tara asta nu are nici o sansa, mai bine emigram”.

    • #64

      George ai tu un pic de dreptate, dar eu tot impotriva psd votez.

      Nu-mi fac iluzii ca o sa am un avion particular daca nu castiga psd, vreau doar sa-l vad pe Dragnea fara zambetul ala de invingator suprem pe fata.

    • #65

      @ Big T: situatia demografica din Romania urmatorilor 10-20 de ani contrazice flagrant scenariul tau, adica electoratul de stanga (batranetul) va creste exponential. Bine, si aceasta imbatranire accelerata a populatiei o poti “rezolva” tot cu metoda “Let’s vote”: campania “let’s make children”.

    • #66

      Afirmatia ta e corecta. Insa populatia imbatranita vom fi noi! Aici e diferenta! Sau cine implineste 60 de ani obligatoriu devine fanu #1 PSD?

  7. #67

    Mi se pare destul de rezonabil 45%… ce e nasol este ca o buna parte din tinerii care au plecat din orasul natal nu si-au facut buletin in noul oras. Am cunoscut.multi care inca aveau domiciliul in orasul de origine dar locuiesc in chirie si muncesc de ceva ani in buc. iar acestia, spre deosebire de alegerile prezidentiale, nu vor putea vota in bucuresti pe.liste speciale… si imi e greu sa cred ca se duc in we-ul ala aks. poate ar fi folositoare si o campanie de “fa-ti buletin in orasul curent” sau “du-te draq aks in we cu votul”

    • #68

      eu sunt unul dintre astia. voi merge la vot.
      nu e chiar o placere in ro sa schimbi buletinul, permisul, actele masinii etc

  8. Partea proasta este ca ne-am saturat sa votam, cu oricine, doar doar PSD-ul o sa scoată un procent mai mic, parca am mai văzut filmul asta prost în 96 când a ieșit convenția cu ai ei 15.000 de specialiști, și 4 ani au fost teribil de dinamici…. Greu, extrem de greu mai poți motiva sa se iasă la vot

  9. #70

    eu vorez impotriva voastra, putzoi ratati si spalati pe creier

  10. #74

    Din fericire la alegerile acestea ai o oarecare posibilitate de a alege.Ma refer la partidul lui Nicusor, o fi ei prosti, neexperimentati, dar cel putin aproape toti dintre ei nu au mai fost in politica si nici hoti dovediti inca nu sunt.Daca vor fi hoti ii dam jos democratic si ii votam pe altii.Dar sa votezi tot PSD-ul in frunte cu un codamnat penal in frunte este ca si cum ai trait degeaba pana acum.

  11. #75

    Prezentarea foarte buna a situatiei, insa cateva mici lucruri ar trebui precizate:
    -Daca nu se intampla vreo minune, numaratoarea voturilor va filmata;
    -Miza acestor alegeri, in perceptia romanului de rand este mai mica, fata de alegerile locale, respectiv prezidentiale;

    Realistic vorbind, PSD+ALDE, vor avea undeva in jur de 47% plus minus 3-4% asta deoarece redistribuirea poate fi inger sau demon pentru ei, dar peste 40 de procente, vor avea cu siguranta. In acelasi timp, din cauza redistribuirii votului, PNL poate fi luat in calcul ca prima optiune, urmat de PMP si la final USR, motivul pentru care USR, reprezinta a treia optiune, este din cauza faptului, ca in general, romanul, nu voteaza necunoscuti, prin urmare, orice punctaj al USR-ului, peste prag reprezinta o performanta, deja 10% fiind o lovitura, dar ma indoiesc sincer de asta.

    Prin urmare se intrevad cateva scenarii:
    1.PSD+ALDE majoritari, vor propune primul-ministru(in acest moment prima sansa)
    2.PSD+ALDE sub 50%, PNL+PMP+USR, apropiati toti ca procente(propun ei guvernu a doua sansal)
    3.PSD+ALDE sub 50, PNL+PMP mai putin ca USR, USR-ul este da la o parte(fie PNL, fie PMP face alianta cu PSD), nu este imposibil, insa este scenariul cel mai pervers din toate.
    4. Distributie egala de voturi intre PSD,ALDE,PNL,PMP,USR, la fel de pervers ca 3.
    5.PNL,PMP,USR una din ele, are peste 40% din voturi, scenariul cel mai putin probabil din toate.

    Asadar, nu cred ca doar o prezenta numeroasa, rezolva problema, ci mai degraba, ce se intampla de la ” al 7 238 832-lea participant la scrutin”(citat din articol), practic daca se depaseste prezenta din 2008, acele procente cumva vor trebui sa se duca uniform catre o formatiune politica, daca nu vrem sa se intample alte nefacute cum s-au mai intamplat(din cauza cred, ca PSD-ul va iesi oricum in castig). Cu toate acestea observ o chestie, sunt sanse foarte mari ca UDMR-ul sa nu mai intre in parlament, ceea ce ar fi remarcabil.

    • #76

      Din nefericire nici o șansă. Au nevoie de 20% în 4 locații ca să intre, si le fac lejer pe fieful lor.

    • #77

      fie PMP face alianta cu PSD

      ce scenariu poate fi mai frumos decat Dragnea+Basescu intr-o alianta post-electorala, facand ei doi ca pasaricile un guvern doar al lor, dandu-si limbi, mergand de manutza la Golden Blitz?

      Penali amandoi, iubiti de popor amandoi, carismatici amandoi…

    • #78

      Si una peste alta poate il vedem pe Basescu la Antena 3 luptand cu toate fortele impotrica sistemului ca din ce vad Kovesi este dusmanul lui nr.1

  12. #79

    PSD e ok, cu bune cu rele, ca toate partidele de altfel.
    altfel sa zici bipamatii pt faptul ca eu tin cu partidul care nu iti convine tie e chiar retardat, si sunteti multi.

    • #80

      bugetar, nu?

    • #81

      he he he cica PSD e ok cu bune cu rele, pai nu este asa…PSD-ul a redus votantii la stadiul de vite furajate si cu sticla de ulei le cumpara votul, de asemenea singurul lor scop este sa fure.
      Dar lasand partea cu furatul, au trecut 26 de ani de la revolutie si nu au reusit sa faca nimic, hai sa dam sansa si altora care nu au facut deloc politica pana acum, sa vedem ce pot.

  13. #82

    Daca m-ar imbia pe mine pestisorul de aur sa-mi indeplineasca trei dorinte legate de alegeri dorintele mele ar fi urmatoarele:

    1.UDMR nu atinge pragul
    2.PMP nu atinge pragul
    3. o bere rece

  14. Salutare!
    Am inceput o campanie prin care încerc sa motivez lumea sa meargă la vot. Astfel, zilnic, pana la alegeri, public motivația unei persoane.
    Te superi dacă preiau articolul ăsta? Cu sursă și link, evident.
    Textul va fi citat.
    Merci fain!

    • Daca chiar vrei sa faci ceva lasa site-ul si fa-ti un grup care sa te urmeze si care sa te voteze.

      Toti care au intrat in politica au intrat prin: sindicate, uniuni studentesti, asociatii de protectie a animalelor, administratori de bloc, etc, etc. orice colectivitate de oameni a carui lider era si a carui incredere o avea. Trebuie sa ai un grup la a carui voturi sa poti apela, care sa te voteze fara second thought, pe baza relatiei existente. Acestia sunt evanghelistii tai, oamenii care vor convinge si pe altii si vor fi garantia ca meriti sa fii acolo.

      Asta e jocul adevarat.

    • zic asta ca multi sunt interesati de politica dar nu prea stiu ce si cum.

      Un partid ideal e format dintr-un tip care are voturile clubului sportiv, un tip care are voturile asociatiei de studenti, un tip care are voturile asociatiei iubitorilor de animale, un tip care are voturile a 10 asociatii de locatari, etc.

      Dupa aia sunt o multime de chestii de invatat, dar asta e baza.

    • Cred ca ați înțeles aiurea. Eu nu candidez. Nu susțin pe cineva anume. Încerc doar sa motivez lumea sa își miște hoitul la secția de votare indiferent de preferințele lor politice.

    • Am inteles.

      Poti sa joci suport o vreme, dar e un rol teribil de limitat, si in final o sa vezi ca daca vrei sa ai un impact major va trebui sa joci mingea.

  15. #88

    Mai, turtureilor…tot vad ca va plangeti ca nu aveti cu cine vota. Faceti un exercitiu: interesati-va cine sunt pe lista la voi in judet din partea fiecarui partid. Apoi cautati pe google dupa un model de genul “candidat – dosar”. Partidul care nu are niciun candidat corupt reprezinta optiunea voastra de vot. Ati fi surprinsi sa vedeti un partid care nu numai ca are condidati curati, dar mai sunt si scoliti in universitatile din vest. Ai dracu, cum au reusit asta?
    Iar daca il aveti pe Soros la gura, puteti sa va turnati cacat in cap ca nu aveti nicio valoare morala in acest proces.

    • Ceva valabil pe la noi prin Ilfov? Intreb inainte sa ma apuc eu sa caut…

    • #90

      da chiar, asta micu stie chestii de la noi. ia zi, pe cine voteaza nevasta-mea? ca eu dau cu subsemnatul la sectorul 3.

    • #91

      test

    • #92

      PNL: din lista respective, I-am “remarcat” pe Mihai Culeafa si Florin Secara (Secara Culeafa, funny, nu?) adica pierdantii la alegerile locale din Pantelimon, respectiv Voluntari. Culeafa este un fost ciorditor de tiruri, aliat cu toti tiganii pentru alegerile locale.
      PSD: Emanuel Gabriel Butnariu – “Gabriela Firea l-a numit in functia de director general al Administratiei Spitalelor si Serviciilor Medicale din Bucuresti pe Emanuel Gabriel Butnariu, acesta asigurand interimatul din luna iulie si pana la organizarea unui concurs pentru ocuparea functiei. Butnariu este de profesie medic, fiind de-a lungul timpului consilier al primarului Florentin Pandele, apoi director al Societatii Medicale “Sfanta Cuvioasa Parascheva” din Voluntari, unde 95% din capital este detinut de Consiliul Local Voluntari.” hotnews.ro
      Cornelius Roșiianu – prezentatotul telejurnalului de pe vremea lui Ceasca
      Jeni Barbu – actual consilier local PSD Patrachioaia
      Constantin Cătălin Zamfira – director general S.C. MUNTENIA S.A. FILIPESTII DE PADURE
      Mihai Sandu Niță – nu are BAC-ul

      ALDE:
      Valentin Diblă – e din Chiajna, dezvoltator imobiliar la Militari Residence
      Florin Viorel Cecate – fost candidat independent la locale, s-a plimbat pe la toate partidele. ex-puscarias
      Constantin Alin Bucur – actual deputat din partea PPDD Teleorman

      USR Ilfov e condus de francezul Jan Cardon (adevarul.ro/news/politica/modelul-clotilde-armand-francezul-conduce-usr-ilfov-1_580c97fa5ab6550cb8d49222/index.html)
      Alexandru Cosmin Moldovean – alexandrucosmin.ro (pare el)
      Dragos Ioan Coste – ro.linkedin.com/in/attreyu
      Ciprian Baila – ro.linkedin.com/in/dr-ciprian-baila-aba3b954
      Pe restul de la USR nu I-am gasit decat pe linkedin si cu insufuciente informatii. De remarcat ca mai toti candidatii USR apar pe linkedin, in timp ce de la celelalte partide foarte putini.

      Concluziile le stability voi 🙂

  16. #93

    Bre io ma hotarai votez la Senat pe Valeriu Mocanu,rupe tastatura in doua pe la Aayalex ,adica asta ar putea fura doar pui si furaje si la deputati pe Sava care e inginer pe la Romterm,ambii USR .Mai este pe lista o filoloaga si niste ispectori de daune,dar plm ii iau la pachet.

  17. #94

    Trebuie sa ne convingem parintii si rudele mai in varsta ce voteaza psd ca anul asta se voteaza in doua zile, duminica si luni, ca sa nu mai fie aglomeratie. Le spuneti sa mearga luni, cand e mai liber, oamenii cu servici sunt la munca, e mai lejer pentru ei, oameni in varsta.

  18. Hîc, da’ io cu cine votez ?
    Păi hai să vedem cetăţene cu cine trebuie să votezi. Stai binişor şi o să-ţi băgăm noi în tărtăcuţă tot ce trabuie la matale ca să ştii ca să poci şi tu pricepe ce se întîmplă şi cu votarea aiasta. Pentru că ai văz’t şi mătăluţă che dacă nu dai cu băţu acolo unde trabuie, şi păhărelu e tot mai mic. Ş’atunci unde este satisfacţiunea ta ? Dacă vreeai să te simţi bine, uite, facem o probă, aşa pe uscate, să vedem cum trabuie să aplici dorinţa care trebe, şi apoi noi te-om ferici cu cîte păhărele binevoieşte domnia ta să le numere. Nu-i aşa ?
    Hîc, da’ io cu cine votez ?
    Păi domnilor, domnişoarelor şi doamnelor, am onoarea să vă prezint cele mai mari năzbîtii care le-ar putea face partidu al cărui reprezentant sînt, şi pentru care iacă-tă-mă, vin acum şi aici în prima linie a frontului să explicitez cele mai adînci sentimente nobile de pace şi de pretenie. Aveţi ocaziunea să va alegeţi viitorul, viitorul viitorului şi de asemenea viitorul viitoarelor viitoruri posibile din viitor, importanţa fiind de nivel astronomic şi celestu. Consider că am fo destul de clar şi vă stau la dispoziţiune cu răspunsuri la întrebările pe care vi le-am pregătit deja. Pentru economie de timp, restu întrebărilor vor fi ignorate…
    Hîc, da’ io cu cine votez ?
    Oricît aş suci şi ră-suci situaţia şi oricît mi-aş stoarce creeri, nu poci să pricep da’ numa nu poci să pricep cum se poate ajunge într-o situaţie cvasi-absurdă pentru ieşirea din criza asta năclăioasă, urît mirositoare ca o mlaştină plină de respiraţii sulfuroase. Situaţiunea este complicată suplimentar de prezenţa curenţilor turbionări ce perturbă suprafaţă imaculată a percepţiei, astfel că mozaicul rezultat poate fi interpretată doar multi-dimensional… (aici vocea se stinge încet încet, nu ştiu din ce cauză).
    Hîc, da’ io cu cine votez ?
    Hâââ ? Cu cine ?! …io cu cine votez ???

  19. #96

    Hai sa vezi “distractie” : Foarte important: alegătorii cu domiciliul în provincie care locuiesc în municipiul Bucureşti nu-şi pot exercita dreptul de vot în municipiul Bucureşti decât dacă au reşedinţa în municipiul Bucureşti (dovedită cu viza de reşedinţă de pe actul de identitate).

    Sursa: www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/alegeri-parlamentare-2016/parlamentare-2016-unde-se-voteaza-vot-in-alta-localitate-604081