DNA

Lăsând la o parte simpatiile mele politice, băsismul, antibăsismul, furtul de litere și orice altceva, dacă e ceva ce TREBUIE apreciat la Monica Macovei este că ea a înființat actualul DNA, fostul PNA. Ea l-a făcut, ea l-a pus pe picioare și ea a început toată teroarea asta care e acum între politicieni.

Da, știu, mulți dintre voi consideră că de fapt justiția e fix pix când face așa ceva înainte de alegeri, acesta fiind de fapt semnul clar că aparatul polițienesc e în mâna unnuia sau a altuia.

Dar gândiți-vă, din punctul nostru de vedere, E OK. E ok ca mizerabilii gen Hrebenciuc și Sârbu să fie arși exat atunci când le pasă mai mult, înainte de alegeri. E ok să sufere toți, tot partidul, să îi doară acolo unde îi doare cel mai rău, la buzunare, pentru matrapazlâcurile pe care le fac în cei 4 ani de putere și huzur.

Din păcate, hibele Monicăi Macovei sunt mult mai mari și nu aș putea niciodată să o votez. Dar trebuie, fără îndoială, să nu uităm ce și cine e și ce a făcut în mod explicit pentru toți.

Așa că, Jos pălăria, Monica.

Foto

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.