Contul meu
Stau și mă gândesc la problema pe care o avem cu responsabilitatea excesivă asupra copiilor. Sigur, nu mai sunt aceleași vremuri, copilăria tip Cu cheia de gât s-a închis demult, dacă nu vrei să ți-l găsești călcat de o mașină, violat, răpit sau mai știu eu ce. Dar chestiile astea se răsfrâng și la alte chestii, nu știu dacă o mai țineți minte pe influencerița aia, îmi scapă numele, care își lăsa copiii la joacă, în parc, cu căști de biciclete pe cap, să nu cumva să se lovească, micuții.
Și îmi aduc aminte de faze din copilăria mea, faze pe care dacă mi le-ar face acum fii-miu, la 11 ani, cum le făceam eu la vârsta lui, cred că coboram educația biblică din pod. Alergat pe marginea blocului, la etajul 11. Sărit de la etajul 3 al blocurilor în construcție, pe morman de nisip. Sărit pe beton de pe terasa de deasupra ușii de la intrare în bloc, mi-am dat un genunchi în barbă de am zis că gata, aia e, uite lumina de la capătul tunelului. Mers pe tamponul de la tramvai sau agățat de rama metalică de la spate. Fumat ocazional, băut ocazional. Totul până în vârsta de 10 ani.
Dar nu doar asta.
Mă duceam la țară în vacanțe. Plecam cu vaca de frânghie 10 km distanță de sat, unde era un pârâu și un mic lac, lăsam vaca vraiște pe câmp, înotam ca broasca toată ziua, când mi-era foame, furam niște păpușoi din lanul adiacent, făceam un foc și îl frigeam. Beam apă dând la o parte mormolocii mici din zonă, direct din pârâu. Săpam în pâmânt după alune (cred), mușcam bucata viermănoasă din măr, o scuipam și mâncam liniștit. Plecam fără să îmi iau sticluță de apă la mine și sanvișuc, dacă mi se făcea prea sete, beam lapte direct din țâța vacii. Țâță ușor murdară de balegă, de altfel. Mergeam la întors sau strâns fânul, mă urca bunicul pe cal și plecam singur, de nebun, până în poiană, la mama huciului. Acolo legam calul de căruță, luam coasa și coseam un braț mare de iarbă proaspătă și mustoasă, ca să îi dau să mănânce. Repet, totul până în 10-11 ani.
Seara, aveam de dat mâncare animalelor din grajd care nu fuseseră la păscut. Luam din beci o coșarcă de sfecle, le curățam bine de pământ cu un briceag, după care avea bunicul o răzătoare uriașă, pe care rădeam sfecla, ca să o amestec cu mălai, să dau la porci și cine mai mânca de alea. Evident că îmi aluneca sfecla din mâini, că eram mic, Evident că îmi pizdeam câte o felie de carne de pe palme. O lipeam la loc cu niște pânză, urlam 10 minute de durere, back to business.
Cea mai înfricoșătoare chestie din gospodărie era șișcornița. Care era exact așa.
Ca să o pornesc, trebuia să învârt de roata aia, care era foarte grea, cu o coarbă metalică de care apucam și împingeam, până când pornea motorul. Când pornea, roata continua să se învârtă, de data asta foarte repede, efectiv dacă te lovea, nu cred că rămânea întreg ceva din tine. În șișcorniță împingeai pănușile și tulpinile de porumb uscat, care erau zdrobite și tăiate de cuțitul malefic din a doua poză. Am făcut chestia aia de zeci de ori, fără să îmi treacă vreodată prin cap că sunt în pericol. Dacă l-aș vedea pe fii-miu că se apropie acum de așa ceva, cred că aș face AVC.
Ideea e că suntem, cumva, modelați, ca gândire, de către societate, chiar dacă nu avem intenția de a urma acel model. Întotdeauna mi-am zis că nu voi fi tipul ăla de părinte, ultraprotectiv și restul, iar acum mă gândesc să caut o protecție de barbă pentru fii-mea aia mică, ca are obiceiul de a alerga și de a da cu barba de pământ.
Aici aveam vreo 16 ani, poza e doar un exemplu de cât de țăran dedicat eram 
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
ce copilarii similare avem unii… nu ai avut helycobacter de la apa aia magica si super pura cu mormoloci? crunta copilaria la tara… toate vacantele alea
NOU
¿quein sabe?
NOU
bacteria aia nu se ia de la mormoloci.
NOU
Trebuia sa mergem sa dam ca prostii din maini cu stegulete in parc ca vine “tovarasul”. mare emotie pe adulti, ca trebuie sa dam bine, vine tovarasul si se uita la noi.
Dupa prima zi de murit de sete pe caldura, mi s-a luminat capsorul – “pai asta e o prostie” – si cu un prieten am petrecut a doua zi prinzand mormoloci prin baltile de langa rau. Si acum mi-aduc aminte cu placere.
La scoala nu ne-a zis nimeni nimic, “tovarasul” nu mai venise, si am impresia ca in secret erau de aceeasi parere.
NOU
Adevar graiesti, mari tampenii mai faceam, de la alergat pe case dintr-un capat in celalalt al strazii, la tunuri cu carbid facute din teava de irigatii si tras cu vinete, salate, si tot ce mai gaseam prin gradini.
Ori acum ma urzic cand aud pustani injurand; gizas cum am ajuns.
NOU
Cu carbidul ne-am calmat cand o nuia i-a strapuns falca unui copil. N-a reusit sa o aprinda din prima, s-a panicat si pe urma a luat o matura de nuiele sa impinga un ziar, caruia ii daduse foc, la gaura de la cutia de vopsea.
Dar pe urma am aflat cum putem face petarde din doua suruburi prinse cu o piulita si la mijloc fosforul ala de la chibrituri. Si acum mai am cicatricea la tibie.
Dar a mancat careva smoala in loc de guma de mestecat? Ca noi asa stiam ca ni se curata dintii. Prima pasta de dinti am vazut-o pe la 8 de ani de la un var care fusese in Austria. Ma pufneste rasul si acum cand imi aduc aminte ca ma batea ca i-am mancat pasta de dinti si ketchup-ul :)))
NOU
@Bebito85 – daaaa, mestecam smoala ca sa ne albeasca dintii si in loc de guma de mestecat. Si acum ii tin minte gustul. :))
NOU
Ce scârbă! …
Credeam ca cei mai scârboși sunt aia de își mâncau mucii
NOU
ar mai fi si: jocul cu cornetele cu bold in varf, catarat in pomi dupa dude – la varf erau alea mai dulci, pe craci subtiri; jucam baba oarba pe holul blocului, la etajul 8, si stateam pe cealalta parte a balustradei si ne tineam de barile balustradei, unde era haul ( deschizatura dintre scari era un oval de vreo 3 m latime), sa nu ne prinda; pus masa langa marginea balconului, la et 8 si stat cu curu pe masa si picioarele in afara balconului; aplecat peste balcon cat puteam de mult sa vad ce are ala de sub in balcon; fiind la 50m de Dunare dadeam o fuga si ma aruncam direct dupa ponton – cam in fiecare vara se inecau cate 3-4 persoane in locul ala- stiam ca stateau si noaptea si ii cautau cu echipa de scafandrii. Ii vedeam si auzeam plansetele de la balcon.
NOU
Ai de capu meu, nu exista vara sa nu se inece un copil in Dunare.
4 copii vecini au patit-o, in interval de 3 ani.
Cu toate astea erau foarte multi care se duceau sa faca baie in Dunare.
Inconstienta pura.
NOU
Nu poți să nu apreciezi modul în care li se taie macaroana cârcotașilor: avem dovada de necontestat că la vârsta de 16 ani Cetin era deja contemporan cu începuturile fotografiei. Alb-negru, dar măcar nu stătea după unii să-i facă un portret în ulei drept amintire.
NOU
Fotografia ca fotografia, dar nu ne spune în ce an se întâmplau toate astea. Doar niște indicii referitoare la cai, ceea ce e destul de relativ.
Și nu pot să nu remarc faptul că hecării se mutară. Înseamnă că a găsit @nea_zăpadă antivirus din ăla bun.
NOU
Lasă caii, avem șișcornița, dovada revoluției industriale.
NOU
Ce vorbesti tu de helicobacter, noi aruncam unii dupa altii cu balega de oaie si ne spalam pe maini doar seara, obligati. In rest, toata ziua mancam fructe de pe jos dupa puneam mana pe caini, pisici si toate alea. Maxim ne stergeam de pantaloni sau tricou. Sau iti imaginezi ca, daca cadeau biscuitii pe jos, ziceam aia e, mai primim si la anul altii? Pana si cleiul de pe copaci il mancam.
NOU
Dar carligeii aia acrisori din vita de vie de pe te miri ce garduri de plasa ruginite nu mai manca nimeni?
NOU
mama ce buni erau. si florile alea la care le smulgeai dopul din cur si trăgeai o ata mica pana iesea si avea un strop de ceva dulce
NOU
Macrisul, florile albe de urzica pe care le sugeam sau frunzele de papadie la care acuma li se zice rucola. Cu basina calului tratam zgarieturile si ranile.
NOU
Ati mancat toate porcariile si ati ratat adevarata delicatesa: florile de salcam. Cu pumnul bagam in mine. Boabele de grau necoapte, daca le mestecai, la un moment dat se transformau intr-un fel de guma de mestecat mai moale, cu gust de faina. Ah si daca tot suntem la capitolul helicobacter si salmonela, noi furam ouale din cotet si le beam crude
NOU
Selectia naturala functiona si dadea exemplare viabile si puternice. Acum supravietuiesc toti si se vede
NOU
Nu-i adevărat.
Românii continuă să-și fure căciula, legi & reguli demente, frică de orice mai puțin la înjurături (de luat cu asalt instituții de forță și vile, nema) de morți & mame și în general nimic revoluționar.
Românii nu și-au iubit copiii în timpul comunismului. Dacă i-ar fi iubit, s-ar fi ocupat să omoare securiști & nomenclaturiști. Nu s-a întâmplat.
Nici acum românii nu-și iubesc copiii întrucât nu-i deranjează lucrurile din țară (scuza cu „e război lângă noi” se va termina odată și odată).
Poate cei care au plecat au șansa.
NOU
Era sa dau foc la casa de vreo 3 ori. Țin minte odată ca era plin de fum. Cred ca a văzut o vecina ca ea a venit fuga sa ne scoată. Eu aveam vreo 6 ani și eram lăsată singura acasă cu frate-meu de 3 ani.
Cred ca fiecare copil are o poveste din asta. Ce mi se pare cel mai trist e ca țin foarte bine minte panica ce m-a umplut când mi-am dat seama ca arde panica ce era totuși mai mica decât teroarea bătăii ce urma sa o primesc asa ca am decis ca mai bine stam în casa și sa murim decât sa îmi iau omor după de la taica-meu.
Acuma eu cu ai mei nu pot zice ca sunt părinte din ala speriat și de porumbei, dar încerc sa nu ii expun conștient la pericole cărora nu le-ar face fata.
NOU
Tu si pe blogul lui zoso tot repeti si răs-repeti ca romanii nu isi iubesc copiii si din cauza asta politicienii o duc bine. Ma seci omule
NOU
@zedicus
Nu „zedicus”, ai citit pe lateral sau ai priceput cu o greșală și minți prin omisiune.
Pentru tine și restul, neghiobule…
Deoarece politicienii, securiștii, magistrații (greucenii în general, mai ales înstelații) milițienii șefi ș.a. și-au iubit mai mult copiii prin faptul că au furat & fură și vă/ne sfidează (sau ne bagă legi aiurite) demonstrează că restul nu le pasă în realitate de ai lor.
Nu versiunea ta cu omisiune, vezi diferențele.
De ce greucenii sunt așa cum sunt?
Pentru că au vrut – nu doar binele din lume ci – cel mai mult bine din lume pe care-l pot oferi din poziția lor de pe Mioritic, pentru ai lor.
De ce românii nu le fac nimic greucenilor și beizadelelor, în afară de înjurat morți sau și mame, sau aprecierea tâmpă („a furat dar a și făcut”) de proiecte ale spoielii?
Răspuns; Românii nu-și iubesc copiii, semenii & anturajele apropiate.
Românii nu-și iubesc copiii, semenii & anturajele apropiate cum și-i prețuiesc greucenii pe ai lor.
O primă dată, prin faptul că tot românii nu fac absolut nimic împotriva greucenilor comunali, municipali, județeni, sectoriști, instituționali ș.a.m.d.
A doua oară, dacă le-ar fi păsat, românii ar fi devenit exact ca greucenii.
Vrei un alt exemplu cu care, cred, că vei rezona? Bătaia.
Câți ați mâncat bătaie de la părinții voștri, aceiași părinți care se adresau în vocea lor timorată pe la birouri cu „Tovarășe/Domnule director” sau „Tovarășe/Domnule comisar”, respectiv înlăturarea de scame invizibile de pe sacouri la umeri?
Ce exemplu mai clar că nu ți-au vrut binele ai tăi, dacă te schingiuiau și-și vărsau nervii de la umilințele primite de la colegii lor, directorii, respectiv tovarășii cu epoleți, ba ăia care au scris o amendă, ba ceilalți care îi „invitau” să dea cu subsemnatul la „sediu”?
Așa și acum.
Dacă românilor le-ar fi păsat de viitorul lor, niciun greucean nu și-ar fi permis ce și-au permis în ultimii +30 de ani. Dacă ție față de ai tăi, respectiv părinții tăi față de tine & părinții altora cu aceștia, v-ar fi păsat real de viețile voastre, oasele nomenclaturiștilor & securiștilor eșalonului II comunist putrezeau demult în pământ.
Uite că nu s-a întâmplat, deci i-ați lăsat în pace să vă mototolească viețile cum au vrut ei cu ele. De ce? Pentru că nu vă pasă, real.
Vă văitați de corupție, vă văitați de lipsuri, vă văitați de PPP ai banilor & salarii mici, vă văitați de pensii speciale & alte pecuniare, vă văitați de poliție, vă văitați de justiția pe care o apărăm™, vă văitați de multe… și atât.
Bă – nu vă mai văitați. Nu vă mai văitați fiindcă, și așa, nu le veți sări gardurile de la vile & casele de vacanță, aici sau în străinezia. Să le faceți nimic. Nu te mai văita de generica corupție dacă nu vei face nimic împotriva celor care o purced, pentru binele lor & semenilor lor exclusiv.
Însă tu și unii, în particular, nu-ți convine ce am scris eu fiindcă vă încadrați în arhetipul românului descris. Vă vedeți puși sub oglindă, fără abureli!
Ție nu-ți convine cum v-am descris fiindcă frica ta pentru milițieni, securiști, magistrați, închisoare, moarte, este incomensurabilă mai mare & năucitoare decât iubirea ta față de ai tăi, respectiv anturajele tale/semenii tăi.
De-asta România o duce și o s-o mai ducă rău. Vă văitați 24/7 de siniștri da’ nici moarte de om nu sunteți capabili.
Fiindcă, aici, se întâmplă și un efect domino — Dacă vă e frică de greucenii autohtoni, este cu atât mai clar & demonstrabil că vă este frică și de ruși, și de turci, și de chinezi, și de arabi, și de germani, și de italieni, și de francezi, și de olandezi, și de britanici, și de americani etc.
Ce frumos se leagă toate – ca explicația supremă a vieții unui romanache, nu?
tl;dr
Din România, toate relele există & se manifestă aferent din cauză că frica românilor este incomensurabil uriașă, mai mare, decât dorința de a-i face pe greuceni să se înece în zeama lor proprie împreună cu beizadelile lor prin care își justifică corupția, abuzul de putere, privilegiile, vilele, conturile offshore, misecuvinismele etc.
Tu și unii ca tine tot nu vor să priceapă adevărul simplu: fiindcă vă e frică, vă mascați frica prin înjurături, glume, texte/polemice de om bătrân, „csf, n-ai csf”, „există o explicație”, „Caragiale continuă să aibă dreptate”, comentarii tâmpe pe social-media, pisicuțe, cafeluțe, văitat, epicaritate la nelalocul ei când vine vorba de alții care nu sunt greuceni et cetera.
Nu te mai văita, nu vă mai văitați – nu vă pasă, vă este prea multă frică de restul din jur & restul planetei.
Nu vreți să faceți nimic concret, nu vă mai văitați și acceptați că sunteți niște oameni sclavi lași, aici, sau pe restul planetei unde hoinăriți.
NOU
youtu.be/ue7wM0QC5LE?si=l2Bq-oyC0vqkdMJb
NOU
Să nu credeți că e un fenomen excesiv românesc, deja vorbim de un fenomen global. Chestiile asta (unii le numesc „The coddling of mind”), cu deconectarea de natură, statul excesiv prin lumile virtuale cu efectele lor teribile asupra minților tinere care nu au firewall, „risky play” (de fapt lipsa acestuia, vezi mămikile care pun căști de biciclist copiilor și la locul de joacă…), „helicopter parenting”, „play vs. play deprivation” sunt deja de câțiva ani în centrul atenției unor echipe jmeckere de psihologi, o să-mi permiteți să sugerez câtțeva nume – Jonathan Haidt, Peter Gray, Lenore Skenazy, Freya India, Greg Lukianoff, Jean M. Twenge, Zach Rausch, Ellen Sandseter und so weiter. Și aș îndrăzni să adaug aici și pe românca Oana Moraru.
E un subiect care realmente mă pasionează de niște ani, îmi place să cred că sunt în temă. Cu toată umilința, recomand pe cei de mai sus.
NOU
simte-te liber sa dezvolti, e fff interesant
NOU
Yep, am văzut și eu. Copil la 3 ani care fiind extrem de protejat nu învățase principii simple cum ar fi dacă te arunci de la înălțime cazi și te doare sau dacă dai în alt copil sigur ti-o iei înapoi și doare. Sau… am mai văzut anul trecut în vacanta la plaja un copil de vreo 5 ani făcut o criza absoluta pe plaja ca…nisip. și nu era copil cu nevoie speciale. Era un copil născut perfect și stricat de parinti care la 5 ani ii dădeau sa mănânce mărunțit sa nu se înece
NOU
“The Coddling of the American Mind. How Good Intentions and Bad Ideas Are Setting Up a Generation for Failure” este o carte din 2018 a lui Jonathan Haidt și Greg Lukianoff. Nu am idee dacă a fost tradusă în română, Haidt e psiholog, e foarte cunoscut, are mai multe arii de interes și de studiu, eu l-am descoperit inițial prin studiile lui, absolul fabuloase, despre psihologia moralității. Blogul unde dezvoltă unele din astea – și unde mai scriu și alții – se cheamă “After Babel” iar ultimul articol, din 28 februarie 2014, de Marianna Brussoni, este “Why Children Need Risk, Fear, and Excitement in Play. And why adults’ fears put them at risk”. Tipul semnează și o poală de studii și articole științifice, plus o cârcă de interviuri, așa că e ușor de găsit.
Peter Gray, iară, e un psiholog foarte cunoscut, e centrat pe educție și joacă (și interplayul între acestea două) scrie la “Play Makes Us Human”. petergray.substack.com/ și nu numai.
Sunt riguros, vedeți, nu am spus “psiholog la modă” sau gen, “la modă” nu are ce căuta în așa ceva. Astea sunt teme stringente.
Vastă temă.
NOU
Am citit doar cateva minute niste explicatii si rezumate scurte despre “coddling of the mind” si am regasit imediat chestiile astea in foarte multe experiente de-ale mele ca lucrator de tineret in vestul european. Exact acelasi tip de refuz de a se implica in dezbateri pentru ca “ma simt inconfortabil si unsafe”, imposibilitatea de a aduce argumente ca sa isi sustina punctul de vedere si reactii emotionale exagerate (catastrofizarea experientei) atunci cand isi dau seama ca nu pot aduce argumente, etc. Am avut recent un mic atelier la un program de masterat aici in Bucuresti despre cancel culture, dar de fapt am vrut doar sa ii fac sa experimenteze beneficiile participarii in dezbatere, de oricare ar fi ea. A mers bine dar am stabilit de la inceput niste reguli, mai ales aceea ca nu putem parasi dezbaterea doar pentru ca “nu ne simtim bine sa auzim un punct de vedere diferit de al meu si mai ales diferit de asteptarea pe care o aveam de la colegul meu”.
NOU
Un exemplu – studiul din septembrie 2023, în The Journal of Pediatrics, scris de Peter Gray, David F. Lancy și David F. Bjorklund – “Decline In Independent Activity As A Cause Of Decline In Children’s Mental Well-Being – Summary Of The Evidence.”.
NOU
Fotografia e facuta in Poiana Brasov. In fundal se vede hotelul Sportul.
Si daca a fost facuta la vreo 16 ani, inseamna ca e din ’92 – ’93.
NOU
poză din Poiana Brașov? 🙂
NOU
Și-n geacă de piele. Chiabur.
NOU
Am 47 de ani insa merele tot asa le
mananc. Si culmea le prefer pe alea mici si mai putin arătoase
NOU
Alea Golden, mici, cu cute și rapăn pe ele. Nu au egal.
NOU
Merele sanatoase sunt cele mancate de viermi si care au diverse imperfectiuni,.merele mari si perfecte din supermaketuri sunt o bomba chimica mai bine nu le mananci.
NOU
La capitolul mere, avea bunica’mea in gradina niste meri, dar faceau ceva mere de mici dimensiuni, dulci tare. Bune de tot, viermanoase in general, dar ocoleai gaurile. Mai nasol era cand luam cate un baston de la bunicu ca nu adunam merele de pe jos pentru tuica. 🙂
NOU
Mers in santier ca sa cautam tevi ptr cornete.
Mers la garla dupa lișii (plm astia tineri habar n-au ce-s alea). Le testam aruncandu-le in sus si cand cadeau trebuia sa sune a fier ))
Jucat figurine (asta era preferatu meu) cu lișiile. Aia jmecheri aveau bidoane de sampon umplute cu nisip. Da cine plm avea sampon, ca io ma spalam cu sapun de casa.
Cand se lua lumina bagam pititea in fata blocului.
Baut apa din garla (dambovita) si facut giardia.
Mers cu caii la pascut, tras calu de coada, dat cu picioru la mm pe langa ureche de mi-a miscat curentu firele de par.
Mers dupa ciuperci in padure.
Mers la cules de porumb.
Belit stiuletii de porumb cu masinaria aia in care bagai stiuletu si p-o parte iesea cocianu si pa alta boabele. Si masinaria aia era legata la un motor si facea un zgomot infernal. Si risc maxim sa-ti prinzi mana.
La tara jucam pititea si alergatea peste tot, sus pe casa, prin poduri, prin pomi, riscuri maxime. Ne dadea dreacu bunica-mea la fiecare 5 min.
Mers la peste cu tîrna.
Pitit iarna in boscheti si aruncat cu bulgari in masini.
Participat la facutu țuicii, pe ascuns, in fundu gradinii. Ce buna era cand iesea calduta, as zice ca atunci a fost prima betie, pa la vreo 10 ani, dupa ce am bagat vreo cateva linguri de țuiculica.
Si toate astea intre 6 si 14 ani.
Ca la liceu eram deja jmecheri si aveam alte ocupatii.
NOU
Mers cu vaca la pascut, catrat pe stalpii aia de inalta tensiune pana in varful lor, urinat pe firele de inalta tensiune.
Si multe din cele de mai sus.
NOU
Pruncii de la mine din bloc nici macar nu mai alearga pe scari 😐
NOU
Pai cum sa alerge ca la cel mai mic sunet se activează vecinii ca mvai ei vor liniște. Când încă stăteam la bloc eu și alți vecini cu copii mici am avut nu știi câte plângeri de la vecini care făceau wfh ca mvai ei au nevoie de liniște. Liniște și ziua și noaptea. Vorbim aici de bebeluși care mai plângeau. Sincer erau mai înțelegători bătrânii. De alergat pe scări…cred ca ar fi chemat jandarmii.
Da, sunt prea cocolositi copiii, dar nici nu prea au loc. Am văzut nenumărate posturi de lume deranjata ca au loc de joaca lângă bloc, mai nou o scoala/gradinita în vecinatate nu e de dorit ca gălăgie.
NOU
pruncia se termina la momentul normal al intarcarii. la tine in targ nici nu exista prunci, doar ”cocuti”.
NOU
Parintii meu au avut firma impreuna. Erau de dimineata pana seara impreuna in acelasi loc si munceau de le-au sarit capacele incat evident noi, fetele lor eram asa, mai free willy pentru ca nu prea aveau vreme si de noi sa ne verifice la tot pasul, sa vada ce si cum. Una dintre ele era ca nu ne verifica nici dracu daca ne-am facut temele, daca ne-am spalat pe dinti etc. Doi la mana, ne incalzeam noi singure la aragaz cu foc si gaz si tot ce inseamna si aveam sub 10 ani si nici nu eram cea mai cuminte. Ceea ce nu pot spune ca pot sa fac acuma la fel cu baietii mei. Adica daca nu-i intreb a.k.a le aduc aminte daca s-au spalat pe dinti desi nu e un obicei nou ci de cand le-au aparut primii dinti, uita sa-si spele dintii. Iarasi, ne trimiteau parintii sa mergem nu foarte departe dar nici foarte aproape de casa singuri sa luam una alta: paine proaspata, anumite cumparaturi, sa ducem gunoiul greu, bateam covoarele (doar tata il punea pe bara), etc. Scoala nu era foarte aproape de casa, mergeam pe jos mult si bine. In liceu aveam ore pe dupa-masa 2 ani de zile, de la 1-2 la 8. Ajungeam iarna aproape de 9 seara acasa, putea sa mi se intample ceva, nu venea mai niciun parinte dupa noi la scoala desi eram fete. Vremurile s-au schimbat. Nu stiu daca in mai bine sau in mai rau, time will tell. Eu am fost o copila crescuta la oras. Altii cand erau mici pe la tara. Dar libertatile erau altfel insa si responsabilitatile. Acuma nu ca as fi closca suprema dar uite, n-am tupeu sa-i las sa mearga cu autobuzul pana la scoala desi mi-ar fi mult mai usor dimineata, mi-e frica. Sunt multe chestii la care inca nu-i las sa faca, desi eu le faceam la varsta lor.
NOU
Si asa facem putini copii sau deloc. Macar astia putini sa ajunga intregi fizic la maturitate. O sa aiba multe pensii de platit. 😀
NOU
Imi aduc aminte si acum cum coboram in viteza cu bicicletele feleacu si ne-a intrat in fata o masina pe calea turzii si cum am pus frana brusc am zburat 2-3 m peste ghidon, eu am scapat ieftin doar cu niste zgarieturi insa unul dintre prietenii cu care eram si-a rupt mana, pe vremea aia nu existau casti, genunchiere si alte protectii cum au acum toti snowflakesii. Sau la tara imi placea sa ma urc pe capita de fan sa tasez fanul mergand in jurul parului iar la final saream din varf (erau 3-4m) pe o claie de fan si o data am aterizat la cativa cm de o furca metalica uitata prin fan.
NOU
Copil cu cheia de gat si eu.
Facut 75% din aventurile enumerate de Arhi, plus altele, in compensatie (mancat mierea ursului si flori de salcam, bataie cu betele intre gasti de cartier pana cand venea lumina, dat cu sania sub rotile masinii, aproape inecat de mai multe ori – crescut la mal de mare, curentat de nenumarate ori cu fire in priza si reparat soneria despre care tata mi-a zis ca are 12V, etc.)
Totusi, cred ca experientele astea ne-au facut sa nu ajungem snowflakes, cei care am supravietuit 😀
NOU
”mancat flori de salcam”, pericol maxim, e un miracol ca ai supravietuit!
NOU
+1 pt mierea ursului :). Constanta
NOU
“Beam apă dând la o parte mormolocii mici din zonă, direct din pârâu”
haha, eram la tara si imi placea sa mananc grau. Intr-o zi, vad un soricel cum se plimbea prin butoiul plin cu grau. Am asteptat o ora ca sa plece sa ma duc sa iau un pumn de grau si sa-l bag in gura 😀
NOU
Sa bag in gura graul, nu soricelul 😀
NOU
Toate generatiile au trecut prin asa ceva….fiecare generatie cu “tipologia” ei de copilarie calibrata pe timpurile (istorice) respective.
Avem impresia ca suntem mai cu mot, noi ce povestim acum….vai draga ce copilarie am avut noi, ca nimeni altcineva…..Bullshit !
Candva, nici dracu nu-si va mai aminti de noi…dupa ce vom muri, vom mai “trai” prin copiii nostrii (in memoria lor), apoi cand nici ei nu vor mai fi, neantul se asterne peste noi….suntem atat de insignifianti, suntem doar pixeli.
NOU
Buster Blues in drum spre Queen Musette
NOU
Băi, nu știu, parcă eram proști, dar niște proști cu oleacă de minte. Am făcut toate tâmpeniile posibile, inclusiv deșurubat și dezmembrat stopul unui vecin care nu ne lăsa să batem mingea în parcare, venit poliție, eheee, dar cumva niciodată nu s-a depășit o limită dintre viață și moarte.
Ori erau vremurile mai pașnice, că puteai juca tenis cu piciorul pe șosea fără să întrerupi setul, ori n-avea nimeni timp să stea după noi și să ne muștruluiască. Dar unul n-a pățit vreodată ceva cu adevărat nasol, se mai luxau o mână, un picior, un genunchi belit de la prundișul de pe terenul de fotbal, de astea.
Pe fii’miu îl mai prinde joaca în parc cu casca pe cap, dar asta doar pentru că galopează pe bicicletă până acolo și, sincer, mi-e lene să i-o dau jos, că nu știu niciodată când se sucește mintea de toddler și se suie înapoi pe ea.
Ce am remarcat, în schimb, este că mai toți părinții (inclusiv speriați de bombe ca noi, românii, de le-ar pune căciulă la 15 grade în România) își lasă odraslele foarte libere, să mănânce și nisip dacă vor. Desculți toți, erau doi ieri cu picioarele roșii roșii, dar de o veselie și fericire sublime. Probabil și pentru că în Belgia plouă o dată la 2 minute, așa că toată lumea e obișnuită cu greul :))
NOU
ha ha. citind comentariile sa pere ca am fost cel mai prost din grupul asta. Faceam pariul cu baetii pe suprize cu Ilie Dumitrescu si echipa Romaniei care nimereste o masina in mers cu o caramida rupta din atic, de pe blocul de 11 etaje. odata am nimerit masina lu taicamiul care era parcata in fata scarii.
NOU
Hai sa dau si eu cateva amintiri:
– jucam carti pe bloc, vara, in soare, evident pe marginea blocului
– mers cu gastele la pascut pe coclauri
– aruncat cu pietre in trenul in miscare, pina cand un tren s-a oprit (noi am crezut ca din cauza noastra) asa ca am fugit vreo 10 minute in continuu
– mers pe langa calea ferata si colectionat pachete de tigari gole, straine (treceau oarece trenuri internationale intre Ploiesti si Buzau)
– urcat prin toti copacii existenti, la coborare de obicei saream – la una din sarituri am fost la un pas sa imi sara rotula
– tras cu prastia in casele vecinilor, evident ca am spart un geam
– mers la scaldat intr-un iaz in care in fiecare vara se inecau 3-4 copii, eu nestiind sa inot
NOU
Eu am crescut la țară, în comuna Pleșcuța (județul Arad). Satul era mic, avea 124 de numere, iar comuna are 7 sate.
Fratele colegului meu de bancă (prin generală) și-a băgat o țeavă în cap. Au luat de la un tâmpit de vânător praf de pușcă și a făcut o pușcă cu o țeavă de metal și un pat făcut de el din lemn. S-a desprins țava și i-a intrat în cap. Voia să vâneze nu știu ce păsări.
A supraviețuit, dar și acum are probleme cu vorbirea, o mână și un picior(parcă), nu mai știu de ani de zile nimic despre el.
Fratele meu a bubuit cu țeava cu carbid în spatele grajdului, l-a pârât bunica, i-a tras tata o bătaie… 🙂
Mergeam în pădure, am căzut cândva și am rămas atârnat de o rădăcină care mi s-a prins în dosul genulchiului, eu eram atârnat cu capul în jos, iar sub mine hăul.
Și rețineți, eu eram ăla cuminte, stăteam în casă și desenam, fratele meu era cel care făcea tâmpenii.
Mă scotea mama afară, eu stăteam lângă ușă și plângeam până mă primea în casă.
Dacă eu am făcut tâmpenii, pâi Radu (fratele meu) și Cornel (prietenul lui nedespărțit, un văr) vă dați seama că făceau și mai mult.
Și mai țineți cont că părinții noștri erau profesori, ne țineau mai din scurt. 🙂
Acum fiul meu are 15 ani, dar ar tremura carnea pe mine dacă ar face măcar o parte din ce am făcut noi.
O să aibă și el parte de partea lui de prostioare, dar altfel decât ale noastre.
NOU
Ma regasesc in multe comentarii. Dar am facut o tampenie, de am secat multi Ani si nervi LA parinti. Stateam LA etaju 4/4, ultimu apartament, balustrada se termina in dreptu usii mele. Am vrut sa sperii pe un copil sau sa arunc cu ceva in El, aflat pe casa scarii. Fiind o idee mai inalt, am alunecat peste balustrada si ratat cu vreo juma de metru beciu/parteru. O imbecila de vecina a sunat LA maica mea LA serviciu pe fix si i a zis sec ca am cazut de pe bloc. Am aterizat LA etaju 3 cu ceva probleme LA un picior dar nimic de speriat.
NOU
Ca răsfățat Și având viata hibrida(țară – oraș), am făcut toate prostiile posibile.
Ceva ce nu cred ca ati făcut voi…
Când am plecat la oraș, la școală, la 6 ani, fumam și aveam titlul Piedone. Aia mari făceau campionate de bătaie cu ai mici. Dacă nu ne băteam între noi, ne băteau ei. 25-30 de ani mai târziu ii băteam eu.
Pățăști!..
NOU
Asta imi miroase a neoconservatorism ce romanteaza trecutul glorios pe care il traiam noi in comuniune cu natura. pe care il vand in occident acum, celor din clasa de mijloc ce se trag din clasa muncitoare.
Adevarul e ca viata de taran era una dificila. Tu erai unu mers de la oras doar in vacanta la bunici. Aia crescuti de mici la tara, o vad cu alti ochi.
Prin china, secolul trecut, grangurii comunisti, au imprumurat fantazme de la britanici si isi construiau case in stil Tudor si incercau sa duca o viata romantica de nobilime britanica.
NOU
posibil sa nu fi inteles ce am scris, eu nu romantez nimic, nu zic ca vai ce fericit eram, ca nu eram, zic doar ca era foarte periculos si nimanui nu ii pasa atunci, spre deosebire de acum
NOU
@Constantin: Snowflake sau nu, o casca cel putin poate ajuta mult de tot. Nu am avut incidente deosebite cu bicla in copilarie, dar acum vreo 20 de ani era sa fiu omorit de doua ori in acelasi loc de soferi care efectiv erau retarzi – eu mergeam pe dreapta, ei ma depaseau, apoi se gindeau ca m-am evaporat, nu ca sint in unghiul lor mort, si intrau in mine, efectiv. In ambele cazuri am avut un mega-noroc sa nu cad, doar ca a fost contact cu masinile la nivel de ghidon/picior, mina stinga in cazul doi, urmat de o inflamatie care din fericire nu era o fractura sau altceva mai nasol. Dupa al doilea incident am luat o pauza pina anul trecut, cind m-am urcat din nou pe 2 roti. Dupa peste 2000 de kilometri fara probleme, anul asta am cazut in cap. Efectiv am zburat peste coarne, o oarecare lovitura la piciorul drept, aterizat face down in the tzarna. Damage minor per total, am mai pedalat inca vreo 50 km pina am ajuns acasa. Daca nu aveam casca si nu era fixata cum trebuie, imi lasam fatzaul pe acolo pe jos… nu mai zic de posibile efecte la nivel de tartacuta, pentru ca a fost un pic de impact. Vreo 10-20 de secunde s-a cam rupt filmul. 😀
NOU
dar cum, suflete??