Stau și mă gândesc la problema pe care o avem cu responsabilitatea excesivă asupra copiilor. Sigur, nu mai sunt aceleași vremuri, copilăria tip Cu cheia de gât s-a închis demult, dacă nu vrei să ți-l găsești călcat de o mașină, violat, răpit sau mai știu eu ce. Dar chestiile astea se răsfrâng și la alte chestii, nu știu dacă o mai țineți minte pe influencerița aia, îmi scapă numele, care își lăsa copiii la joacă, în parc, cu căști de biciclete pe cap, să nu cumva să se lovească, micuții.

Și îmi aduc aminte de faze din copilăria mea, faze pe care dacă mi le-ar face acum fii-miu, la 11 ani, cum le făceam eu la vârsta lui, cred că coboram educația biblică din pod. Alergat pe marginea blocului, la etajul 11. Sărit de la etajul 3 al blocurilor în construcție, pe morman de nisip. Sărit pe beton de pe terasa de deasupra ușii de la intrare în bloc, mi-am dat un genunchi în barbă de am zis că gata, aia e, uite lumina de la capătul tunelului. Mers pe tamponul de la tramvai sau agățat de rama metalică de la spate. Fumat ocazional, băut ocazional. Totul până în vârsta de 10 ani.

Dar nu doar asta.
Mă duceam la țară în vacanțe. Plecam cu vaca de frânghie 10 km distanță de sat, unde era un pârâu și un mic lac, lăsam vaca vraiște pe câmp, înotam ca broasca toată ziua, când mi-era foame, furam niște păpușoi din lanul adiacent, făceam un foc și îl frigeam. Beam apă dând la o parte mormolocii mici din zonă, direct din pârâu. Săpam în pâmânt după alune (cred), mușcam bucata viermănoasă din măr, o scuipam și mâncam liniștit. Plecam fără să îmi iau sticluță de apă la mine și sanvișuc, dacă mi se făcea prea sete, beam lapte direct din țâța vacii. Țâță ușor murdară de balegă, de altfel. Mergeam la întors sau strâns fânul, mă urca bunicul pe cal și plecam singur, de nebun, până în poiană, la mama huciului. Acolo legam calul de căruță, luam coasa și coseam un braț mare de iarbă proaspătă și mustoasă, ca să îi dau să mănânce. Repet, totul până în 10-11 ani.

Seara, aveam de dat mâncare animalelor din grajd care nu fuseseră la păscut. Luam din beci o coșarcă de sfecle, le curățam bine de pământ cu un briceag, după care avea bunicul o răzătoare uriașă, pe care rădeam sfecla, ca să o amestec cu mălai, să dau la porci și cine mai mânca de alea. Evident că îmi aluneca sfecla din mâini, că eram mic, Evident că îmi pizdeam câte o felie de carne de pe palme. O lipeam la loc cu niște pânză, urlam 10 minute de durere, back to business.

Cea mai înfricoșătoare chestie din gospodărie era șișcornița. Care era exact așa.

Ca să o pornesc, trebuia să învârt de roata aia, care era foarte grea, cu o coarbă metalică de care apucam și împingeam, până când pornea motorul. Când pornea, roata continua să se învârtă, de data asta foarte repede, efectiv dacă te lovea, nu cred că rămânea întreg ceva din tine. În șișcorniță împingeai pănușile și tulpinile de porumb uscat, care erau zdrobite și tăiate de cuțitul malefic din a doua poză. Am făcut chestia aia de zeci de ori, fără să îmi treacă vreodată prin cap că sunt în pericol. Dacă l-aș vedea pe fii-miu că se apropie acum de așa ceva, cred că aș face AVC.

Ideea e că suntem, cumva, modelați, ca gândire, de către societate, chiar dacă nu avem intenția de a urma acel model. Întotdeauna mi-am zis că nu voi fi tipul ăla de părinte, ultraprotectiv și restul, iar acum mă gândesc să caut o protecție de barbă pentru fii-mea aia mică, ca are obiceiul de a alerga și de a da cu barba de pământ.

Aici aveam vreo 16 ani, poza e doar un exemplu de cât de țăran dedicat eram :mrgreen:

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.