Foto

Scris de M.G

Urmărești știrile. Îți place să fii informat dar, în același timp, îți place să judeci ceea ce afli. Nu înghiți informația doar așa, pe nemestecate, cum face toată lumea. Tu ești educat și inteligent. Cauți informația din mai multe surse. Iei știrile de la televizor, de la radio și citești și ziarele care-ți pică în mână. Îți place să comentezi ceea ce afli, chiar dacă o faci doar pentru tine, în gând.
O știre pe care o întâlnești aproape zilnic, numai că mereu despre alte condiții și alte locuri e aia cu accidentul. „La o curbă, șoferul a pierdut controlul volanului și mașina s-a izbit violent de un copac. Au intervenit pompierii cu o mașină de descarcerare … și așa mai departe”. Păi clar, zici tu, că doar pompierii și SMURD-ul au scule, au mașini, sunt pregătiți pentru așa ceva. Au mașini noi, performante, sunt antrenați, e treaba lor. Și tu la locul tău îți faci treaba, normal că și alții, la locul lor, să și-o facă.
Mai e o știre care ai văzut că revine. „Un incendiu a mistuit o casă și dependințele. Din cauza vântului, focul amenința să se extindă la gospodăriile vecine. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale cu apă și spumă și au luptat cu focul mai multe ore reușind să-l izoleze într-un târziu. Se pare că focul a pornit de la un scurt-circuit … și așa mai departe”. Păi, ți-e clar că pompierii trebuiau să intervină. Ei au mașinile acelea roșii, moderne, cu pompe și scări și tunuri de apă și au echipamente adecvate care au costat o grămadă de bani.
O știre care ai observat că se repetă cam de două ori pe an este aceea cu inundațiile. „Ploile abundente din ultima vreme au dus la umflarea apelor pârâului (sau râului). Digurile au cedat, iar câteva localități au fost complet izolate. Puhoaiele au rupt, în calea lor, drumuri și podețe și au dărâmat case. Pompierii au intervenit pentru salvarea oamenilor, animalelor și bunurilor din calea stihiilor … și așa mai departe”. Păi, e clar și aici. Trebuie oameni antrenați, disciplinați. Pompierii, armata – că doar ăștia au bărcile alea pneumatice, au mașini mari, puternice, doar n-o să mergă nea Vasile pe o scândură să salveze oameni. Trebuie oameni antrenați și plătiți să-și riște viața pentru a salva pe alții, nu neica-nimeni care, sigur, mai rău ar încurca.
Ce-ai mai văzut e că tot mai des pompierii mai apar într-o știre. „Centrul de transfuzii a făcut apel pentru ca lumea să doneze sânge deoarece există o lipsă cronică de sânge în spitale. Au răspuns, ca de obicei, pompierii care s-au prezentat în număr mare pentru a dona … și așa mai departe”. Evident. Și tu ai dona, dar nu ai timp. Tu lucrezi, ai responsabilități, plus că donarea presupune și ceva sacrificii: să nu bei vreo două zile, să fii atent ce tratamente iei, chestii de astea. Plus că tu ești sănătos și nici rudele tale nu au probleme de astea urgente cu nevoie de sânge. Când va fi nevoie, vei dona. E drept că primești ceva bonuri de masă, dar ce să faci tu cu ele? Vreo cinzeci de lei, acolo, pentru o jumătate de litru de sânge. E, totuși, o grămadă de sânge. O jumătate de litru. Apoi ziua aia liberă de la serviciu la tine nici n-ar conta. La ce lucrezi tu, nici n-ai cum lipsi. Că numai tu poți face treaba ca lumea. Pompierii mai au câte un
eveniment, o intervenție, în rest ce să facă? Doar de aia donează, merg cu grupul, cu echipa așa cum mergi tu cu prietenii la bere, mai glumesc, mai povestesc… Așa merg ei la donare. Dacă nu ar putea, n-ar merge. Știi tu.
O chestie despre știri e că mereu se referă la evenimente de departe, undeva în altă țară sau într-un județ îndepărtat. Până într-o zi. O zi în care, ca un făcut, toți pompierii au mers la donare și au liber de la serviciu. Toți. Ei, taman în ziua aia știrile ies din ziar, ies din radio sau din televizor și-ți intră în casă, în familie, în comunitate.
Tu nu tai copaci, dar cunoști sau ai auzit de o grămadă de oameni care taie păduri întregi, au gatere și fac munți de bani. Chiar și în satul părinților tăi sunt vreo doi de ăștia, ceva rude de departe. Iar ploaia de azi a prăvălit apă ca la potop pe versanții goi, cândva împăduriți, și s-a umflat pârâiașul acela care și pentru gâște este prea mic și apele au ieșit în devălmășie și au înecat satul copilăriei tale, casa părinților, casa vecinilor, toate casele, locuri și oameni dragi ție. De unii știi că s-au refugiat pe acoperișuri, de alții nu știi nimic. Și te întrebi de ce nu intervin odată pompierii cu bărcile pneumatice și cu mașinile acelea. Și, ca în vis, îți amintești știrea că toți pompierii au fost la donat sânge de dimineață și-s liberi. Și tocmai ai vorbit cu vărul tău pe care l-ai ajutat în vară să-și tragă un fir de curent la căsuța de lemn construită în fundul curții. Și chiar tu ai legat firele cu bandă izolatoare și ai montat prizele. Și zicea vărul că i s-a aprins căsuța și i-a ars și șura cu fân, iar casa deja are flăcări pe acoperiș. Se pare că a fost ceva scurt pe fir din cauza furtunii. Și la vărul tău în sat casele-s una după alta, înghesuite și focul e foc. Crește într-o clipă. Și tu întrebi unde-s pompierii cu mașinile acelea cu pompe și tunuri de apă și oameni antrenați și cu echipamente potrivite. Că știi că în satul acela nu prea este apă. Și nu știi ce să faci. Te urci în mașină, tu conduci bine, știi că ești un șofer mai bun decât cel puțin jumătate dintre ceilalți șoferi. Acum te grăbești un pic și într-o curbă apare o groapă, o ocolești din reflex, dar drumul e ud și mașina zboară de pe asfalt și se proptește într-un plop. Când te trezești, ți-e frig și nu poți să te miști. Știi că nu-i o problemă, trebuie să vină pompierii cu mașina aia faină și cu sculele alea care taie tabla ca pe hârtie. Numai că pompierii nu vin, ei au mers astăzi la donare de sânge și, conform legii sunt liberi. Ei donează pentru că tu nu ai niciodată timp. Sau chef. Și nici rudele tale nu au timp sau chef, și nici prietenii tăi cu care mai mergeai la bere uneori. Nimeni. Pentru că evenimentele se petrec mereu undeva în altă țară, sau într-un județ îndepărtat.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.