Știu că ați făcut deja he he he pe sub mustăți, să vă fie rușine.
Sunt un fan al bananelor, le pot considera fructul meu preferat, alături de mango. O perioadă am crezut că sunt cireșele sau căpșunile, dar, după ce am mâncat, extrasezon, în Germania, cireșe și căpșuni până am leșinat (nu la propriu, ok?) am realizat că tot la banană mă întorc.

Iar problema mea cu banana este că îmi cumpăram un smoc de alea de banane frumoase, galbene și neatinse și, în maxim 3 zile, se transformau într-un gem maro. Ceea ce e extrem de enervant. Bine, eu mâncam și gemul ăla maro, dar copiii nu acceptă și nici nu sunt născuți în comunism, să mănânce pietre și să mulțumească.

Mno, ce voiam să zic este că, acum vreo 2 luni, am descoperit, pe tiktok, cum să faci cu banana ca să rămână proaspătă mai mult timp.
Atunci când le cumperi, le speli sub jet de apă, ca să se ia substanța aia care le coace forțat. După care le ștergi cu un prosop de hîrtie și le pui unde le ții tu, de obicei, având grijă ca pe codiță să aibă un alt prosop de hârtie, ud. Recordul meu de păstrat banana a fost de 2 săptămâni, timp în care a prins doar câteva puncte negre pe suprafața ei, dar era perfect comestibilă.

Deci dacă vreți o banană proaspătă, spălați-o înainte de consum.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

40 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1
    NOU

    Intrebare absolut serioasa: tu unde tii bananele, afara sau in frigider?

    26
    • #2
      NOU

      De obicei in Beatrice si ocazional in Roxana.

      68
    • #3
      NOU

      afara

    • #4
      NOU

      Ok, perfect, am inteles ca la frigider orice-ai face se inegresc.

      16
    • #5
      NOU

      Nu neaparat; eu de ex invelesc coada in staniol si sa pastreaza mult mai bine inclusiv in frigider.
      Am sa combin si cu spalatul, sa vedem ce iese 🙂

      13
  2. #6
    NOU

    Bananele se matureaza (artificial) cu etilenă, care e un gaz.

    24
    • #7
      NOU

      care etilena se depune pe banana

    • Etilena folosită în camerele de coacere a bananelor nu se depune, pentru că este un gaz, iar depuneri de gaze nu există. Spălarea bananelor are alt scop: îndepărtarea bacteriilor și a germenilor care favorizează apariția musculiței de oțet. Codițele se învelesc pentru a încetini procesul de coacere. Pe măsură ce se coc, bananele eliberează natural etilenă prin codiță. Învelind codița, procesul este încetinit, iar banana se păstrează mai mult timp. Pentru învelire se poate folosi cu rezultate la fel de bune și folie de aluminiu sau folie alimentară.

      83
    • #9
      NOU

      Nu stiu daca afecteaza timpul de coacere sau nu, dar cu siguranta exista o substanta care se gaseste pe toate bananele.
      Dupa ce am citit acest articol, chiar o sa fac un test sa vedem daca o banana spalata rezista mai mult decat una depozitata direct cum a fost cumparata din magazin.

      1
  3. @Arhi: nu spalatul bananei iti rezolva tie problema ci acoperirea coditei cu prosop umed. Mai mult de atat, poti pune folie alimentara, folie de aluminiu, scotch sau orice alta chestie care blocheaza accesul oxigenului in capilarele cojii, rezultatul va fi acelasi.

    56
  4. #11
    NOU

    Eu știam de mult asta.. mi-au zis fetele din tinerețe că banana trebuie spălată ca sa fie proaspătă și gustoasă!

    P.S.: întreb serios, se spala doar cu apa sau și cu ceva detergent?

    35
    • #12
      NOU

      o clatire sub jet de apa, impreuna cu o mangaiere vaga cu degetele de-a lungul ei

    • #13
      NOU

      Sa nu exagerati cu mangaierea, ca iese sucul din banana. Am patit.

      82
    • #14
      NOU

      Vedeți că zice unul mai sus că se maturează cu etilenă. N-am încercat , dar confirm procedura cu hidroxil de etil și Elenă.

      6
  5. Eu n-am probleme din astea oricum imi plac bananele mai coapte nu chiar gem insa nici departe cred ca am ramas cu sechele din copilarie cand se gaseau rar si doar verzi si niciodata n-apucau sa se coaca pe dulap. Oricum din ce-am inteles sunt sanatoase cat mai coapte pt ca produc un antioxidant puternic impotriva cancerului chiar daca se pierd din vitamine si minerale.

    16
  6. #16
    NOU

    Și după ce o spălați bine, întingeți gentil vârful bananei în brânză, pentru un gust autentic românesc.

    18
    • Daca o speli, ii dispare aroma de burduf, care o face autentica. Degeaba o mai intingi in branza…

      6
  7. #18
    NOU

    Perfect, mereu m-am gandit cum sa le fac sa tina mai mult de una-doua zile.
    Multumesc frumos

    10
  8. Vai ce bine ca nu apar cracanatii cu glumite geniale facand paralela banana-cuc …

    28
    • #20
      NOU

      Hai, dom’le, nu se mai poate glumi, chiar atât de serios e pentru dumneata subiectul cu evitarea reziduurilor maro pe banană?

      11
    • #21
      NOU

      Sau măgari cu glume de autobază legate de transformarea bananei în gem după o anumită vârstă.

      10
    • #22
      NOU

      in schimb au aparut aia cu glume proaste facand paralela banana-pwla

      6
  9. #23
    NOU

    Mie îmi plac atât de mult încât nu au timp sa se strice. Im maxim 3 zile dau gata 2 ciorchini mari. Pe timpul comunismului am salivat la scena din Cartea Junglei, în care Mowgli îl întâlnește pe King Louie și asa înțeleg eu sa mănânci o banana, mușcând din plin.
    m.youtube.com/watch?v=zB2yz8TSaeY

    După Revoluție am pierdut autobuzul școlarilor către casa stand la coadă, la banane – nu mâncasem niciodată și ma vedem mâncând precum Mowgli. N-am prins banane și m-am întors pe jos preț de 12km, prin pădure (Muntii Aninei).

    Părinților nu le plac bananele. Cică au gust de cartof crud. Țărani!

    25
    • #24
      NOU

      Exista autobuzul scolarilor in 90?

      1
    • #25
      NOU

      Noi am fost mai speciali. Locuiam în creierii munților (colonia Crivina), iar părinții noștri lucrau la un proiect al Elenei Ceaușescu – termocentrala pe șisturi bituminoase de la Anina.

      Locuiam la baza șantierului, la 12 km de Anina și parca 23 de Oravița. Școală primara aveam. Clasele V-XII se făceau în Anina. Pădurile alea sunt pline de lupi.

      33
  10. #26
    NOU

    Dar știați că dacă luați bananele verzi, și le puneți într-o cutie închisă cu un fruct care se coace pe același principiu și deci produce etilenă (măr sau roșie), bananele se coc și puteți controla cât de coapte să fie, verificând periodic conținutul cutiei?

    14
  11. #27
    NOU

    De cand bananele sunt bune pentru diabetici?

    11
  12. #29
    NOU

    “După care le ștergi cu un prosop de hîrtie și le pui unde le ții tu, de obicei, având grijă ca pe codiță să aibă un alt prosop de hârtie, ud.” pai si nu se vede prosopul la don’soara in bikini?

    2
  13. #30
    NOU

    Toți ați dat-o în aluzii sexuale.
    Nu mai poate cineva să spele o banană sau s-o acopere cu prosopul ud că gata…
    – Ha, ha, ha, a zis banană.
    Puțin respect pentru oamenii mai în vârstă.
    (mesaj aprobat și publicat de @W)

    11
  14. #31
    NOU

    @Vladimir

    Bananele verzi ținute afară se coc mai repede. Cele (prea) coapte păstrate în frigider se păstrează ceva mai mult decât afară. Verificat. Practic alegi să le ții în funcție de tipul lor și momentul când crezi că le vei consuma.

    1
  15. Daca tot suntem la rubrica asta, poate vedem si niste sfaturi utile cititoarelor pentru indepartea pufului de pe piersicuta.
    (mesaj aprobat si publicat de Nea Ilie de la Scularie)

    13
  16. #34
    NOU

    2 saptamani..pff..a mea are 43 de de ani si nu a crescut cine stie ce.
    iar oricat o tin la aer sau fara aer, neagra clar nu se face

    5
  17. #35
    NOU

    Cand am citit ”spălatul bananei ” m-am gandit imediat la alte aspecte ale vietii…

    1
  18. #36
    NOU

    Mersi! Ieri am pus în practică sfaturile, dacă iese bine vă țin la curent!

  19. Citind toate comentariile voastre hazlii am mâncat toate bananele pe care le-am cumpărat azi _ce să mai spăl???

    1
  20. #39
    NOU

    La 1-2 lei/kg oare se merita de discutat despre filosofia bananei? Romanul are timp de discutat de tot felul de aberatii privind cita benzina consuma masina? , energia ce o consuma frigiderul, unde e mai ieftina carnea? , false probleme. AUR + SOS vor castiga alegerile in 2024 daca nu mergeti la vot si stati sa va lamentati ca vi se strica bananele

    1
    • #40
      NOU

      ne ai deschis ochii, sa știi. acum du te in drumul tau si împărtășește ti înțelepciunea si cu alții

Adaugă comentariu

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam




This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.