Singurul lucru bun pe care îl văd la intrarea în Schengen este că mutarea reședinței în cadrul uniunii ieuropene va deveni din ce în ce mai ușoară, obstacolele gen sunteți români, deci vă oferim tratament special, de lagăr, vor deveni din ce în ce mai puține și, de ce să nu recunoaștem, la scurt timp după acel moment, toate ciorile ce ne duc mândria de a fi român în afara granițelor, vor fi plecat demult și vor îmbunătăți nivelul de trai al multor țări europene, devenind parte integrantă a lor.
Și atunci va veni și vremea noastră.
Pentru că deja a devenit clar pentru toată lumea că, în românia, schimbarea clasei politice se face doar la nivel declarativ, de suprafață și, dacă interesele conturilor bancare o cer, se poate coabita fără probleme, indiferent de care parte a eșichierului politic te afli.
Și sunt sigur că, alături de mine mine, sunt foarte mulți oameni care pur și simplu nu îi mai suportă nici pe ponta, nici pe băsescu, nici pe crin și realizează că, în mocirla morală în care ne scăldăm, copiii noștri nu vor avea nici o șansă în viață. Sau nu, vor avea șansa să experimenteze și ei idioțenia unei abramburici, sau unui adomniței, marga sau funeriu.
Prin urmare, drag român, dacă ar fi să pleci, în ce țară ai pleca?
Sa te fereasca Dumnezeu de tiganul turcit si de romanul boierit. Zicala romaneasca.
In general UE e considerata cam unul dintre cele mai bune lcouri pentru imigranti.Tari precum Germania,Franta,Olanda,Suedia,Nowvegia pot oferi posibilitati bune unor romani calificati.Personala s alege Olanda.E o tara mica si pasnica cu oameni fericiti.
Cu atata marijuana in jurul lor cred si eu ca sunt foarte fericiti!
Am o prietenă care trebuia să stea o vară în Amsterdam și n-au primit-o la nici un job din cauză că era româncă. Asta după ce interviurile online mergeau strună că era studentă în SUA.
Swaziland sau Coreea de Nord. Nu m-am decis încă.
Dar Cuba, Cuba ce are???
In Cuba trebuie sa renunti la cetatenia avuta ca sa devi rezident si sa-ti cumperi vreo proprietate. Altfel cort cu doua iesiri si cantat la baobab frumos scrie pe tine. Dar daca ai fost invatat cu vremea comunista nu-i greu sa te adaptezi.
@mihaela: bai, cred ca ti s-a mai spus chestia asta, dar se pare ca…
Spune-mi, in Canada va ingheata simtul umorului si al gindirii abstracte, sau ce se intimpla?
Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda, Elvetia, Canada, SUA, Australia. In ordinea asta as emigra.
Vietnam e in UE?
Mai repede UE e in Vietnam…
O parte.
Australia, probabil. Daca tot emigrezi, macar sa fie intr-o cultura total diferita care imbratiseaza ideea de „fresh start”.
Traiesc in Australia…. Is a fucked up place!
Traiesc de 5 ani (cu pauze) in Finlanda. E civilizat, nu e spectaculos ca in Elvetia, Germania sau Austria, nordicii sunt mai simplii si mai fara mai pretentii si e posibil sa raman mai mult timp pe acolo mai ales daca imi iau cetatenie anul asta. Mai greu daca nu te obisnuiesti cu clima (zapada din noiembrie pana in aprilie, vara capricioasa si cand e cald e plin de tantari), daca nu-ti place un stil de viata mai linistit si daca nu te obisnuiesti cu faptul ca nordicii sunt mai reci si mai introvertiti. Si limba e nasoala, dar cam toti stiu engleza.
A, si e super complicat de ajuns in tara, Finnair a scos zborul direct, Malev avea orar bun, dar ungurii au fost prosti si l-au falimentat si ca sa ajung la Suceava ori iau ceva prin Italia si ajung la Bacau ori ajung pe la vreo ora imposibila in Bucuresti si trebuie sa ma descurc cumva acolo.
Am inteles c-o arzi civilizat, de ce ai vrea sa ajungi la Suceava? 😀
Vara sunt mai mult de 30 de grade acolo?
By the way , daca iti iei cetatenie in Scandinavia esti obligat sa renunti la a ta …
@Jordan: pentru ca de acolo sunt si pe langa Suceava, cam pe unde incep obcinile au ai mei casa si livada si tot ce trebuie. Sper ca nu esti unul dintre cretinii care asimileaza judetul Suceava cu restul Moldovei (tehnic e si Bucovina), gen saraci/alcoolici/cutitari, ca daca vizitezi zona, mai ales pe la munte, o sa ai o surpriza.
@PlayActive: Nu prea, in general vara e in jur de 25, dar sunt si execeptii, acum vreo 2 ani a fost si 37, dar e maximul pe vreo 200 de ani.
@flytudor: pentru Finlanda nu, accepta cetatenie dubla, Romania la fel, deci nu vad care e problema. La Suedia/Norvegia/Danemarca nu ma pronunt, ca nu stiu cum e acolo.
China. nu este criza si se pot face bani…
Am plecat deja in Canada, cui ii place… sa ramana cu Antonescu, Basescu, Iliescu, Ponta (ordinea e pur alfabetica) si multi altii, aici e bine, acum si cald, iar la iarna va fi caldura in suflete.
Arhi stiu ca a mai scris pe tema, chiar conteaza calitatea vietii aici ;).
Sint de 13 ani in Canada. Dupa atitia ani ma simt vizitator in Romania. (E drept ca ajung acolo doar odata la 3-4 ani.)
As descrie Canada ca o tara linistita. Mult mai linistita decit Romania. Politica canadiana e la fel de mizerabila ca si cea din Romania doar ca omul de rind are alte probleme si nu-i pasa de politic.
De exemplu in timpul campaniei electorale exista 2-3 intilniri televizate cu liderii partidelor si hai la vot.
Daca sint intrebari voi incerca sa raspund.
Dupa cat timp ai primit cetatenia?
3 ani.
Mihai specifica: trei ani completi…daca ai iesit din tara fie si pentru o saptamana trebuie sa o specifici pe formularul de cerere. Saptamana se scade la vechimea avuta pe teritoriu. Ai 10 iesiri…le treci pe toate.
Am uitat ca trebuie practic sa numeri zilele cit ai stat in Canada.
3 ani ??? Increibil de putin…..
Din ciclul „M-a facut mama oltean, emigrant canadain”, pot spune ca mihai007 e „full of s**t”. Pentru a putea depune actele pentru cetatenia canadiana trebuie sa fi rezident permanent, plus sa petreci 1095 de zile pe teritoriul Canadei in primi 5 ani. In cazul meu, dupa acesti trei ani si ceva – am fost de doua ori in Romania ( si mi-a ajuns ) – am trmis actele si a mai durat un an si opt luni procesarea dosarului – din experienta personala pot spune ca tot procesul dureaza minim 4 ani jumatate !
As pleca in Noua Zeelanda :). Am si fost la un seminar pentru emigrare. Singurul lucru care inca ma tine n dubii sunt cutremurele frecvente, in rest…
Arhi, nu te supara, sunt mai grea de cap. Cum adica? N-am prins ideea de la ce ai zis tu. Care e treaba cu Mercedesul?
lolici, e un banc, cum deosebesti un elvetian bogat de unul sarac. ala sarac isi conduce singur mercedesul.
La naiba, am mai si postat aiurea la commentul lui Filip. Aha, acum am inteles. Pentru mine unele glume trebe desenate. Multam de explicatie.
Elvetia. Cu siguranta. Am ales Thun si ne pregatim de ceva timp sa plecam. Am strans,am adunat am muncit si speram din suflet sa ne fie bine. Imi place Romania, e tara mea, nu e patriotism ieftin ci chiar asa gandesc, dar simt ca nu mai pot sa stau aici dintr-un milion de motive. Asadar Thun, Elvetia
o sa fie bine. mult succes cu „berner deutsch”.
eu stiam ca nu prea poti emigra in elvetia
Noi am strans bani de casa. Am vorbit cu proprietarul , stim cat ne costa si dupa ce am studiat toata documentatia, am depus cerere de sedere la Zurich, la Oficiul pentru Expati ,parca asa se traduce si am primit toate aprobarile necesare. Nu vom deveni probabil niciodata cetateni Elvetieni. De fapt nu ca probabil ci sigur n-o sa ne dea astia vreodata cetatenie, dar in afara de a nu putea vota si de a nu ne putea angaja vreodata ‘la stat”
, avem eceleasi drepturi ca si ei, mai ales ca am dovedit ca vrem sa ne cumparam o proprietate, ceea ce banuiesc ca-i duce cu gandul ca nu am venit sa cersim mila statului Elvetian ci sa muncim. Cand am fost la Zurich, ne-a tinut doua ore in interviu: le-am aratat ce muncim, documentatie cat cuprinde, Am dovedit ca avem banii, a venit cu noi si tipul de la care urmeaza sa luam casa si ne-au aprobat cererea. As vrea eu sa devin cetatean elvetian, dar nu cred ca se poate
stiu o tipa, maritata cu un pastor elvetian, are 2 copii cu el, dar nu isi poate lua cetatenia decat daca ii mai face un copil si are 20 de ani de casatorie cu el
Ce zici tu, maestre? Gataaa… gasesc un elvetian batran si m-am rezolvat. 🙂
In alta ordine de idei, desi ma arde rau ca nu pot lua cetatenia, asa, de mandrie, nu prea vad de ce m-as stresa. Oricum nu o vom obtine iar daca singura smecherie e ca nu pot sqa votez, let it be! Sa voteze ei si pentru mine. Am incredere in ei ca le-a mers bine si pana acum deci n-au votat cu fundul. 🙂 Pentru atata lucru nu merita sa ma stresez.
o sa fii amarata aia care isi conduce singura mercedesul…
@blue, de nu ti-e cu suparare, cat dai pe casa aceea din Thun?
Ca la o cautare rapida astea le-am gasit www.primelocation.com/overseas/property/switzerland/bern/thun/
din auzite, am inteles ca la cetatenie trebuie sa isi dea parerea si vecinii/comunitatea si sa voteze daca sunt de acord sau nu. e adevarat?
ce pot sa confirm e ca elvetienii sunt mizerabili cu imigrantii, cel putin cu romanii, am o amica plecata acolo cu un stagiu in arhitectura gasit pe net, au chemat-o la politie/imigrari sa o intrebe, printre altele, ce roman a adus-o acolo si de unde stia de stagiatura, ca sigur a adus-o alt roman.
Sunt de 10 ani in Canada – cu o pauza de un an petrecut in Europa… si imi pregatesc incet mutarea inapoi in Europa. Timpul petrecut in Canada mi-a schimbat prioritatile – cu toate banii sunt ok, politica nu ma intereseaza, si sunt linistit, ma plictisesc ingrozitor aici. Dar rau. Desi anual plec macar 4-5 saptamani prin lume, restul anului nu fac altceva decat sa astept urmatoarea plecare. Traiul aici mi se pare teribil de anost si regret sincer ca nu am plecat undeva in Europa de la inceput. Evident exista si romani fericiti aici, depinde doar de prioritatile si interesele fiecaruia.
In Franta dar sub linia trasa intre Lyon si Nantes si oricum intr-o localitate sub 3000 de locuitori.
suna frumos, totusi as prefera in aceeasi zona un orasel mai mare.
Cum sunt francezii? Cât de ușor te-ai acomodat? Cum ți-ai ales tocmai Franța? Și eu sunt în preparative acum să mă car acolo și sunt curios la ce să mă aștept 🙂
Finlanda, Canada, Suedia, UK, Taiwan.
Cat mai la Nord pentru ca urasc vara. Suedia, Finlanda, Norvegia, Irlanda, Irlanda de Nord, Scotia, Anglia, Islanda, Alaska, Canada, Polul Nord. Am uitat ceva? Ah-era sa uit Tara Galilor! In 2014 s-ar putea sa-mi iau zborul!
eu m-as muta mai la batranete intr-o zona cu clima calda, preferabil la tarm de mare. mediterana eventual. italia/grecia …
bineinteles asta implica retragere la pensie (cu vreo 10 ani inainte de varsta necesara), nu emigrare cu loc de munca.
Republica Palau 😀
Ma car in Olanda din august. Poarta mea sunt studiile, dar oricum nu ma mai intorc aici veci. Pe termen lung ma intereseaza Japonia/china de sud-est,zona Shenzhen/Singapore. La batranete ma retrag in Elvetia, intr-un satuc montan de zeci, maxim sute de locuitori.
te invit in Thun. Nu e chiar satuc ,dar e incredibil de liniste.
Eu nu plec in viitorul apropiat, dar in plan ar fi Irlanda sau UK.
Off-topic: Stie cineva vreun apartament cu 2 camere de inchiriat in Bucuresti? 🙂
@Roxana, stiu eu un apartament cu doua camere la 250 euro in Drumul Taberei decomandat, utilat / mobilat. Daca te intereseaza, cere-i lui Arhi adresa mea de mail 🙂
Am un coleg; pilot, frumusel foc, singur, amuzant, sociabil, inteligent, mai tanar decat mine. Sta la doua camere in Aviatiei. E apartamentul lui, deci scapi ieftin la chirie. Are balcon, acvariu cu pesti, pisica, bideu spatios, tot ce vrei. Daca esti interesata, cere-i lui Arhi mailul meu.
Bideu spațios?
sandu, adica d-ala de care are serena wiliams
@cubicus, o sa ii cer in cursul zilei de maine adresa ta de mail lui Arhi, pana atunci sunt plecata la niste cursuri. Merci!
Da, eu. Central (Sala Palatului, langa Cismigiu). (De fapt 3 camere, dar ca suprafata e comparabil cu 2 camere). Bloc turn, etaj 3, proaspat reabilitat termic, usa intrare noua, apometre, repartitoare, bucatarie mica, fara balcon, dar 3 camere semidecomandat. Semimobilat pt chirias fara contract de chirie. Gol de mobila pt. chirias cu contract. Proprietar cetatean canadian (eu si sotia adica). 350 EUR cu contract de chirie sau 300 under the table. george.doru@gmail.com. Multumesc
V-am trimis mail. 🙂
Am experimentat si eu Canada in 2006 – dar a fost antipatie de la prima vedere cum s-ar zice. Nu mi-a placut din capul locului si am revenit.
Evident parerile sunt impartite, prioritatile si motivatia fiecarui … de asemenea.
Europa inseamna cu totul altceva pentru mine.
A fost o incercare, o greseala personala, mi-am permis „luxul” de a ma intoarce (si financiar si din orgoliu si trecand peste orice altceva – care ii tine pe multi acolo chiar daca ar vrea sa se intoarca) … ma rog – trebuirle sunt foarte complexe si difera de la individ la individ si de la familie la familie. Nimeni nu trebuie judecat in nici un fel 🙂
Tarile scandinave,Benelux sau tarile germanice.Exact in ordinea asta.
As pleca dar nu stiu unde. Am tot fost in ultima vreme prin Anglia. E ok dar vremea nu ma convinge si oamenii par reci. Am fost in Italia in concediu recent, ne-au furat actele in autobuz. Deci nu. Tarile nordice, e prea frig plus ca nu le stiu limba. Mi-ar fi placut Austria dar nu stiu germana si nici nu ma vad invatand asa repede germana. Francezii ne urasc. Nu stiu, tind sa cred ca mi-ar placea tot la mine in tara dar sa existe conditii mai bune si mai putina birocratie, etc. Dar asta nu se va intampla in curand.
Asa ca mai am timp de gandire pana in 2014, cand o sa le fie strainilor mai usor sa ne angajeze. In niciun caz nu as pleca fara sa imi gasesc job mai intai.
PS: Canada este imens de departe, mor de inima in avion pana acolo :))
Zici ca francezii ne urasc? Nu cred ca ne urasc mai mult decat ne uram noi insine. Sa vezi ce iti spune Arhi cum moldovenii sunt betivi si violenti, ardelenii lobotomizati, oltenii hoti, etc. Practic noi insine ne bagam puma in gura si atunci daca ti-o baga si altul de ce te-ai oftica?!
Ca sa ii dau motiv lui „also known as” sa mai comenteze pe tema, te intreb Ingrid daca stii ce nationalitate aveau hotii de acte din Italia? 😀
@Eugen, daca occidentalii nu ar fi furat pana sa apara romanii acolo la ei, ar fi infiintat primul tribunal si rima puscarie in 1990, dar nu e cazul.
Pentru romanii din Canada:
liviualexa.ro/2012/07/31/romanii-din-canada-epicentrul-diasporimii-noastre-dragi/
Este adevarat doar in parte din ce scrie in articol dar acest Liviu Alexa priveste din Romania. Daca ar privi din Canada probabil ca ar vedea ca mai exista si altfel de romani. Unde e padure, e si uscatura. Categoriile sunt mult mai multe de romani plecati.
Si categoriile de cei care privesc pe cei plecati sunt si mai multe.
Cind a aparut articolul am incercat sa dau un reply in care demonstram autorului ca exagereaza dar nu a trecut de cenzura.
alo, fii serios, nu ti-am cenzurat nciiodata vreun comentariu
Nu-i doar un fenomen romanesc, stati linistiti. Exista ceva adevar in articolul ala dar in mare parte e o exagerare. Bineinteles ca exista si astfel de oameni si bineinteles ca exista si oameni altfel.
Putin off-topic discutiei, vizionati si voi asta: www.upworthy.com/take-two-normal-people-add-money-to-just-one-of-them-and-watch-what-happens-next?g=4. Nu conteaza de unde esti si ce nationalitate ai.
Nu e vorba de tine ci de Liviu. Pe blogul lui am lasat mesajul.
Sorry daca s-a inteles gresit.
@Arhi: Mihai spunea ca a avut un comentariu la articolul lui Liviu Alexa de mai sus si i-a fost cenzurat…nu de articolele tale era vorba.
Japonia. Nu m-as uita nici măcar o secunda la o alta tara.
Islanda. Comunitatea romana de acolo e nesemnificativa. Limba lor e mai dificila, dar cred ca dupa 6 luni de studii, m-as descurca.
Esti sigur? Eu ma lupt cu olandeza de peste 6 luni (care e mai usoara) si inca sunt la nivelul de incepator spre mediu. Islandeza e o limba arhaica – suna ca norvegiana de acum 1000 ani
Nu vreau să plec nicăieri. Atît eu cît și nevastă-mea avem joburi bune, copiii merg la o școală mai mult decît ok, au început să-și facă prieteni. Avem un ditamai parcul la 5 minute de mers pe jos, nu latră cîinii și extrem de rar dai de un rahat pe jos. Oamenii sunt civilizați, amabili, de regulă cu zîmbetul pe buze.
Chiar nu văd nici un motiv pentru care să plec din Anglia în condițiile date.
i…hate…you
Cred ca era vorba de astia care inca ne mai ducem traiul in Rromania. Dar imi place din comentariul tau prezentarea idilica a perfidului Albion.
Buhaha, cel mai tare comment de pana acum :))
Mai intalnesti priviri si sprancene ridicate cand/daca afla interlocutorii ca esti din Romania?
Cum e, nu v-au invadat musulmanii inca? Moschei am vazut ca incep sa apara, soldati decapitati la fel…
Eugen: momentan n-am parte de sprîncene ridicate, dar stai să vin bine bronzat din concediu. 😆
sunt in italia din ’94.
am stat si in nord (plictisitor, dar incredibil de linistitor, viata curge de la sine dac respecti 2-3reguli simple, una e respecti si esti respectat) si in sud (aici e cam ca la noi, traiesti cu „emotia” zilei de maine, in schimb e pitoresc, tumultous, viata e o aventura de dimineata pana seara)…
am plecat cand aveam 22 ani. daca ar trebui sa fac din nou alegerea asta, as face-o fara nici un fel de regrete…
m-am obisnuit cu ideea ca am destinul in propriile mele maini, ca nu trebuie sa imi bat capul cu lucruri care nu vreau sa imi bat capul, ca exista un loc sub Soare unde esti acceptat asa cum esti…
Exista un moment (la mine a fost undeva dupa 6-9luni) cand incercand sub orice forma sa asimilez limba, obiceiuri, mentalitati noi, in care incepi sa ai visuri in limba respectiva, cu tematica diferita de ceeea ce obisnuiai pana atunci… Subconstientul tau a ales.
E o greseala, depasit pragul, sa te intorci de dragul sarmalutelor, mamaligutei sau palincii. Daca o faci vei regreta toata viata! O vizita cam odata la cativa ani, ajunge si depaseste (basta ed avanza!)
Revenind la intrebare: Italia. E calda, e primitoare, e umana (poate asa am avut eu norocul)…
Eu as pleca in Italia – Trieste, Cipru pentru ca-mi place caldura, Australia sau Noua Zeelanda. Cine stie, insa, pe unde ajung pana la urma…
Eu as pleca in Hong Kong/Singapore/Tokyo pentru agitatie si bani sau Sidney/Perth Australia pentru relaxare si bani :D. P-aici pe aproape as alege nordicii.
Momentan ma straduiesc sa iasa bine treaba aici desi e totul varza(fara carnati), plm, aici muncesc sa supravietuiesc…satisfactie 0
Si cu cati bani pe luna supravietuiesti ? Te intreb fiindca poate unii considera „supravietuirea” ta, un lux…
Posibil ca pentru altii sa fie lux, aia care castiga minim pe economie probabil.
„Aia” sunt mult peste 50 % din total… Ti se pare ca daca tu nu esti din „aia”, duci viata de aristocrat ? Nu, tot de aceiasi dereglati mintal si comunisti esti condus…
Alex, Dafuq ? Tocmai, nu duc viata de aristocrat, chiar invers. Ca or fi 50% sau mai multi, e nasol, tu trebuia sa deduci ca nu am salariu minim, dar nu cu foarte mult peste el. Am spus ca ceea ce am eu poate fi considerat lux pentru cei cu salariu minim pentru ca atunci cand esti ca „aia” fiecare 100 de lei in plus e un lux.
Relaxare si bani in Sydney sau Perth ?? Sunt doua din cele mai scumpe orase din lume ca si nivel de trai … Inner city e jale, apartament cu 2 camere sub 600 de dolari pe saptamana chirie nici ca gasesti … In Sydney sunt salarii mai mari ca in restul Australiei dar si preturile sunt pe masura ..
Stiu pe cineva care traieste in Perth, o duce destul de bine si nu e bancher sau are vreo avere. E scump dar viata e ok
Luxemburg.
O insula in gracia sa vad cum cresc maslinele in copaci si sa imi beau frappe-ul. Nu optez pentru o insula din Pacific din 2 motive: mi-e frica de cutremure si implicit de tsunami-urile care pot sa rada o insula cu totul.
Australia, Kangaroo Island
Kangaroo Island is Australia’s third-largest island, after Tasmania and Melville Island. It lies in the state of South Australia 112 km (70 mi) south-west of Adelaide. Its closest point to the mainland is Snapper Point in Backstair Passage which is 13.5 km (8.4 mi) from the Fleurieu Peninsula.
www.tourkangarooisland.com.au/
Good luck with that 🙂
Kangaroo Island e misto sa traiesti dar toate sunt scumpe acolo .. Ca sa treci cu bacul pe continent e cam 150 de dolari dus pe masina 🙂
pentru moment sunt in Paris, de vreo 9 ani. terminat facultatea aici, inceput criza in Romania, ramas.
m-ar tenta enorm sa plec in Asia, Singapore sau Hong Kong insa am cam prins radacini pe aici plus ca nu stiu daca as putea sa traiesc 365 zile/an la 95% umiditate.
m-ar tenta si mai tare sa ma intorc la Bucuresti, problema e ca in campul meu de lucru e haos, mizerie si mult kkt, asa ca prefer sa lucrez „afara”.
Ce-mi plac mie visele astea de genul: „pe o insulă pustie”, „în Japonia”, „în Luxemburg” ș.a.m.d. Oameni buni, nu zic că nu-i frumos să visezi, dar hai să fim serioși, dacă aveți chef de plecat, vă duceți în prima țară care vă oferă niște condiții decente după propriile voastre standarde.
Eu am fost deja plecat odata si pot spune ca as ramane in tara din diferite motive. Eu inca mai sunt prostul naiv care crede cu tarie ca se va ridica unul odata si se va gandi si la tara….sper sa fiu in viata cand se va intampla asta.
Lasand gluma, as alege o tara cu legi stricte, o tara nu pre aglomerata de romani , o tara unde sa pot sa am un trai decent fara sa ma scuipe nimeni ca sunt roman.
In romania am un job bun, se poate si mai bine. La un moment dat m-am gandit sa ma bag in politica ca doar is licentiat pe „Relatii internationale si studii europene”, mi-a placut domeniul dar dupa ce am discutat cu un politician local, mi-a frant visele. Imi trebuiesc multi bani sa pot fi propulsat, eu nu am timp de impartit pliante si trandafiri pe strada in numele partidului…am un job si tre’sa mananc si eu nu sa fac propaganda!
Si eu tot Relatii Internationale am facut(a doua) dar am facut-o cu gandul la business international, nu pentru politica and stuff…
Eu am o curiozitate: astia care faceti relatii internationala si studii europene, ce aveti in cap? Adica dupa absolvire ce faceti. Ca dupa politehnica iesi inginer, dupa medicina iesi medic, dupa ase economist etc. Dar pregatirea de relatii internationale si studii europene la ce ajuta? Ca si pentru diplomatie mai trebuie scoala suplimentara, din cate stiu.
Idem, nu vreau să plec nicăieri!
Scurt și incomplet: Beau aproape zilnic o sticlă din cea mai bună bere din lume, dimineața ies, la 3 minute de casă, cu câinele pe malul rîului și văd mai multe și variate păsări decît am văzut la Sulina, copilul vorbește 4 limbi și, mai ales fac cu trenul,ieftin, pînă la Londra 2 ore, Paris 1 ora si 20 de minute.
Așa că nu am motive să plec din Flandra.
E scump în weekend.
Lucky you!
Unde-i satu asta?
@Paul, satul e municipiu de 800 de ani și a dat doi sfinți de la anul 670 :))
Păcat că nu are Arhi de pus poze la comentarii…
Ei, e amară și grea pîinea din străini… nu!
Arbait, am confundat cu satul Flamanzi. Cred ca mi-era foame 🙂
chiar acu inspir cu nesat izul unei balegi aflate pe linia continua a unui drum national…nu…nu mai plec nicaieri…aci e patria mea si ma simt atat de bine…
omugri,
vezi, de aceea imi place mie de tine.
vezi paharul plin si stii sa apreciezi lucrurile la adevarata lor valoare…
probabil cam intr-un an o sa imi astept prietenii la o bere prin franta. Zona inca nu am ales-o 🙂
Da un semn cand ajungi.
peste doua saptamani o tai in vacanta spre Paris 😀
Eu credeam ca te muti in Franta.
aia la anu. anu asta doar vizita 🙂
Finlanda, desi, din cate stiu, nu e in Schengen.
Daca nu, probabil tot pe undeva asa, mai nordic.
Dar sa plec inainte sa „fat” vreun copil. Nu mi-e atat de frica atat de salarii, de mentalitati sau de spitale pe timp de sarcina si de nastere (si mai incolo), cat de sistemul scolar in care sper sa nu trebuiasca sa-l integrez.
Ba este si Finlanda.
Am zis „din cate stiu”, dar merci. Acum, stiu.
De aproape 2 ani in Maastricht, Olanda.
In afara vremii capricioase si a oamenilor destul de reci, restul e ok.
Viata e frumoasa si in alte locuri din lume atat timp cat nu mai astepti cu sufletul la gura ziua de salariu.
De aproape 5 ani sunt in Australia de Sud, in Adelaide … mie mi se pare destul de idilica viata in Australia de Sud … Adelaide nu e populat ca si Sydney, Perth sau Melbourne, are o viata de noapte destul de buna cu o multitudine de pub-uri, restaurante si berarii … Plaje la greu .. Kangaroo Island / Victor Harbor / Goolwa la sud pentru surfing … In Est e Barossa Valley cu vinuri superbe .. la nord e Outback 🙂 in 9 ore esti in Coober Pedy – tot 9 ore iti ia pana in Melbourne sa conduci .. Oamenii sunt foarte de treaba, coruptia e la un nivel foarte scazut, chiriile nu sunt imense, asistenta medicala e foarte buna ..
Cea mai dificila alegere va fi daca te apuci sa urmaresti „footy” sau „cricket”. Eu zic sa alegeti footy – dati click pe link si veti vedea cat de bun poate fi sportul asta :
www.youtube.com/watch?v=wc0dZdorN7s
Eu m-as duce in Grecia. Dar fara sa ma gandesc. Pur si simplu imi place.
USA sau Canada
@Alexandru C. Ai reusit sa profesezi? Ma incanta ideia doar ca nu prea vad acum ramificatia, dezvolta putin.
La mine a fost mai intortocheat drumul. Lucrez in vanzari dar nu international. E un drum lung pana ajung sa lucrez pe ceea ce vreau. Pana acum am invatat(inca invat) cu ce se mananca vanzarile, importurile etc.
Eu am ales REI pentru ca aveau in programa materii precum Comert international, Negociere internationala, Dreptul Comertului international si altele asemenea, nu am vrut sa fac ceva ce se axeaza pe fix un lucru (gen contabilitate), eu absorb informatie variata si apoi aprofundez fix ce imi trebuie
@Alexandru C:
Hai ca suntem colegi de….academie sa spunem, eu am terminat Cibernetica. Doar de curiozitate, ce generatie esti?
am terminat prin 2010
Sunt un Atena de 4 ani.
Nu as da Grecia, asa cum este, pe nimic in lume 🙂
avem chiar acu intre noi, comentatorii de pe arhiblog, un iuda, o cartita trimisa de tov felix sa spioneze blogarimea anti a3. acest individ periculos s-a infiltrat si-a comentat si la zoso pe blog, unde a fost rapid reperat si identificat de unul dintre comentatorii de-acolo, un anume valentin, care a si distribuit un link cu dovada, link pe care-l voi pune si io aci:danvoiculescu.net/blog/2010/01/tineri-arti%C8%99ti/
Portugalia, clar
In Croatia as pleca, insa ma gandesc cu groaza ca ar cam trebui sa invat limba aia…
Daca nu – Marea Britanie, unde din punct de vedere al adaptarii n-ar fi probleme. N-as vrea insa sa se uite vecinii nu stiu cum la noi ca suntem romani. Dar cred ca as putea totusi trai cu gandul respectiv, stiind c-am fi departe de antonesti, basesti, ponti, voiculesti si multii lor pui imprastiati prin toata tara.
Crede-ma ca britanicii sunt foarte obisnuiti cu straini.
Au ei o repulsie pentru ‘benefit scroungers’, problema e ca majoritatea care intra in categoria respectiva sunt de-ai lor, nicicum imigranti.
Eu sunt intr-un orasel mic si tot asa, m-am gandit ca nefiind metropola o sa am probleme si o sa ma simt ca un outcast. Gresit. E plin de indieni, polonezi, pakistanezi, chinezi etc. E foarte cosmopolita tara si remarci de genul ‘a, esti din Romania…’ chiar nu am auzit deloc.
Vecinii n-au nicio treaba 🙂
Succes.
@Alexandru C – Tot in vanzari lucrez si eu, de doi ani. Ma gandeam sa ma „ajut” putin cu un Master in Marketing. Materiile enumerate de tine au fost prea vagi, in anum 3 au lipsit total. Singurul lucru bun este ca inveti cum stau lucrurile in relatiile internationale, drepturile comerciale, etc.
Asa e, materiile au fost relativ vagi insa deajuns sa imi trezeasca interesul pentru a dori sa stiu mai mult.
Eu in vanzari am aterizat de un an, inainte eram un corporatist care nu prea statea la birou:))
Cum iti merge in vanzari? Eu deja am atins limita de sus si tre’ sa trec la urmatorul nivel inainte sa ma plafonez
O insula din Caraibe. As prefera intotdeauna sa lucrez pe bani putini dar dupa ce se termina tura sa pot merge la o partida de pescuit in apele Atlanticului.
Daca schenden-ul va impiedica sa plecati inseamna ca n-aveti coaie.
In Ianuarie ma mut in Anglia.