Pe lângă prostia cu Vlăduț, apărătorul banilor de la sănătate și cum vrea el să facă concursuri pe bune pentru posturile de directori, crezând că am uitat cu s-a făcut concurs pe bune pentru parlamentare, după care ei, paraziții social din conducere, au șters din pix rezultatele și și-au numit prostituatele parlamentare, a mai apărut în spațiu public una. De fapt cei ce scriu astea sunt plătiți de către PSD și au ceva cu USR pentru că vrea să destructureze mafia. MĂ-nțelegeți, luptătorii cu mafia.
E interesant că atunci când scriam gratis pro USR, pentru că nu am luat în viața mea bani să scriu politică, nu eram plătit de PSD, eram doar invadat de mailuri de la toți paraziții și prostituatele agățate sus, să vin la ei, să văd, să mă implic, Dar vai, ați fost în UK, Cetin, vino alături de noi, vom face și vom drege și vom rupe apele. Nu m-am dus, așa cum nu m-am dus la nimeni și nu mă voi duce vreodată, nu mă cheamă Moise Guran.
Dumnezeu, când vrea să piardă pe cineva, întâi îi ia mințile, a zis tovarășul Euripide, referindu-se, probabil, la dumnezeul la modă din vremea sa. USR și-a pierdut busola și mințile atunci când au acceptat ca partidul să fie preluat de gașca penală a lui Ghinea și Barna, când nimeni nu a răspuns pentru pierderea alegerilor, când Barna singur a făcut scut în jurul să și a mânărit alegerile ca să rămână președintele partidului, iar acum emite bășini arogante despre cum Disconfortul creat pacienților de la Foișor este nasol, dar e un sacrificiu pe care e dispus să îl facă.
Ce voiam să zic este că oamenii s-au săturat de golănii și atât. Nu are nimeni nimic cu USR ca partid, pentru că dacă ai votat vreodtă USR, nu ai cum să ții brusc cu PSD, PNL sau gunoaiele alea ale lui George Simion. Evident, toți așteptăm un alt partid, pentru că ne-am lămurit cu USR, dar acum, în acest moment, nimeni nu are nimic cu partidul USR, ci cu golanii care l-au căpușat, Ghinea, Barna, Voiculescu și cine mai e pe acolo.
Vreți dovada?
Cătălin Drulă, ministrul transporturilor, rupe tot. A venit, a evaluat situația și acum rupe, la propriu, mafia din transporturi, a dat drumul la sectoare de autostradă și crează alte drumuri în acest moment, peste tot se lucrează din greu și niciodată nu a spus Dar vai, sunt doar de câteva luni, ce voiați să fac în perioada asta? Și de aia Drulă e ministru în continuare și Văduț e un pui de securist cu muci la nas, care a plecat acasă.
Uitați-vă la Ciucu, la sectorul 6 sau la Clotilde Armand. Oamenii au venit acolo și au schimbat paradigma complet. Cui îi pasă de la ce partid e Ciucu? Eu am nevoie de un om care să muncească și să pună legea în aplicare. Ce treabă am eu cu Clotilde că e USR, PLUS sau altceva? Femeia a distrus și încă se luptă cu o încrengătură mafiotă reală, cu mafie de aia reală, construită de fostul primar, ajutat de Romprest și poliția locală.
Oamenii ăștia au, așa cum a avut și Vlăduț, câteva luni de când sunt în funcții. Și au făcut treaba pe care s-au angajat să o facă, nu s-au plâns, nu au ieșit pe scene de teatru ca să se lamenteze de cât de greu e să fii el, nimic. Și oamenii ăștia vor fi votați în continuare, pentru că au arătat că vor și că pot.
Și cam atât.
NOU
Pe mine nu ma deranjeaza plecarea lui VV asa mult, mai degraba ma deranjeaza mult mai mult faptul ca premierul Cutu a umilit-o pe Andreea Moldovan, medic epidemiolog. Un exemplu foarte prost pentru societate, un exemplu prin care a aratat ca il doare-n paispe de profesionisti si ca acestia sunt un adevarat pericol pentru liderii politici. El practic ne-a spus prin gestul sau ca politicienii sunt aia mai importanti si ca ei trebuie sa aiba mereu ultimul cuvant. Pentru asta Cutu merita un “muie PNL” de la mine.
NOU
Pai si cand Voiculescu si Moldovan au umilit medicul de la spitalul radauti unde erai ?
Ala nu a fost exemplu prost pentru societate?
NOU
La cat de nonsalant povestea ca au luat decizia privind criteriile de carantinare fara prim ministru, mi se pare cat se poate de normal sa zboare.
NOU
Pai de cand premierul e abilitat sa stabileasca modul in care se calculeaza corect criteriile de carantinare?
Un specialist arata ca 2 + 2 = 4, iar premierul are voie sa spuna ca de fapt e 5?!
NOU
Ca superior al MS si al SdS, da, este abilitat sa ia/aprobe decizia cu ce se face in legatura cu informatia “2+2=4”.
Te faci ca nu intelegi, dar intelegi.
NOU
Hm… Zici că nu te deranjează plecarea lui Voiculescu dar se simte după cum o zici că te oftică de nu se poate lucrul ăsta.
Și o mică corecție …premierul nu a umilit-o pe femeia aceea ci doamna cum era de așteptat și-a făcut bagajul si a plecat să-și facă meseria la spitalul de unde a venit și unde este angajată.
În rest sunt de acord cu fiecare virgulă și punct din articolul de mai sus , parcă mi-a citit gândurile autorul.
NOU
@Gicu Hugi, premierul nu are voie sa spuna ca 2+2=5.
Dar in schimb are voie sa spuna daca se vor lua masuri cand se ajunge la 4 sau la 5.
NOU
Astazi, celebra emisiune de stiri a Pro(s)Tv o lingusea pe dna Moldovan. Cei de acolo au spus ca doctorita a fost primita de locuitorii Brasovului cu buchete de flori, fiind prezentate imagini cu vreo 6-7 persoane. Presupun ca erau usr-isti. Deci, 6-7 persoane inseamna locuitorii municipiului Brasov (populatie peste 250.000 locuitori).
Bravo, Andreea Esca! Esti cea mai buna jurnalista. Ai legatura, Andreea Esca!
NOU
Aparent nu e specificat nicaieri in lege ca ordinul de ministru ar fi trebuit sa treaca prin CNSU: www.g4media.ro/premierul-citu-nu-a-trecut-prin-cnsu-ordinul-privind-stabilirea-de-noi-reguli-pentru-carantinare-si-nu-putea-fi-publicat-legislatia-nu-prevede-ca-ordinele-ministrilor-trebuie-avizate-sau-aprobate-d.html.
Deci Andreea Moldovan a fost data jos fara un motiv concret si A AVUT tot dreptul sa dea acel ordin de ministru!
NOU
INCREDIBIL!!
NOU
@Gicu Hugi, haide sa analizam altfel.
Scrie undeva ca Prim Ministrul nu are voie sa dea afara un secretar de stat? Nu scrie.
Deci Catu a actionat conform legii, la fel cum Andreea Moldovan a actionat conform legii.
NOU
Smiorc smiorc e exact senzația pe care am avut-o când l-am auzit pe Barna smiorcăindu-se că nu vrea interimatul, că dracu, că mă-sa. Și Voiculescu la fel, ca niște copii. Ce naiba, sunt miniștri trebuie sa aibă altă atitudine și un alt discurs, că nu sunt la ei in cartier pe băncuță la o bârfă.
NOU
Să-l numească pe Oprescu. Ăsta știe cum “se face treaba”.
NOU
dar mafia din sanatate e altfel, cetin
NOU
“Eu am nevoie de un om care să muncească și să pună legea în aplicare.”
Daca scriai doar asta si era suficient pentru intelegerea politicii in general, nu doar USR, nici macar Romania.
Oamenii voteaza oameni. Nu partide.
Chiar si la parlamentare, unde stampila se pune pe o lista, oamenii asociaza partidele cu membrii marcanti ai acelor partide.
Daca Drula sau Ciucu ar fi impinsi in fata peste 4 ani de catre PSD sau AUR, atunci PSD sau AUR ar fi votati si toate celelalte ciurucuri din partidele respective ar castiga prin efectul de umbrela.
PNL e Iohannis, Rares Bogdan si Ludovic Orban. Ii scoti pe astia si nu mai voteaza nimeni PNL.
PSD e Dragnea, Firea sau Negoita, asa cum au fost Iliescu, Nastase sau Mazare.
PMP a fost Basescu.
Iar USR+, USR a fost Nicusor Dan iar Plus este Ciolos, si cat timp vor mai exista acesti oameni pe scena politica vor fi votati indiferent din ce partid fac parte.
De fiecare data cand apare vreun prost si spune “X e nesimtit, partidul l-a facut om”, imi vine sa ma urc pe pereti.
Nu boss, oamenii fac partidele, nu invers.
In secunda asta, Drula este USR pentru cei care au avut incredere in USR de la bun inceput.
Iar Drula e cine e pentru ca face lucruri si apoi nu uita sa le si comunice. Orice cacat de intersectie asfaltata, Drula are grija sa se afle.
Ciucu la fel, fiecare groapa plombata are postarea ei pe FB.
Voiculescu e o mamaliga pocaita, si cam atat.
Imi inchipui amuzat cum se desfasoara negocierile in vederea fuziunii cu USR in momentul asta, cand Plus a ramas practic doar cu Ciolos in termeni de capital electoral.
Si tot rahatul asta are o morala, si anume ca partidele ar trebui sa atraga profesionisti cu papagal, sa ii promoveze si sa ii protejeze, in loc sa faca precum USR care a fost capturat de niste neghiobi ticalosi si plictisitori, precum Barna si gasca lui, si care nu mai promoveaza pe nimeni valoros si cu vorbele la el/ea, tocmai pentru ca le e teama ca vor deveni mai vizibili si le vor ameninta pozitiile din partid.
Se intampla la fel cand ai un startup si vrei sa atragi investitori, in absolut toate scenariile esti intrebat despre componenta echipei, fondatorii, la egalitate cu produsul/ideea.
NOU
plus nu e partid votat
NOU
Să nu uităm de dl. Năsui care a mânărit alegerile interne din organizația București.
NOU
Nasol cand devii tu insuti “greaua mostenire” .
NOU
Doar pe mine ma enerveaza ca harta aia cu drumul express nu e orientata cum trebuie, cu nordul in sus?
NOU
Din care se pare doar pe tine 🙂
NOU
si mie mi se pare nefireasca pozitia aia ( sunt galateanca)
NOU
@casnica, zi-ne și nouă ce poziții sunt firești in Galați ^_^
NOU
Pe masura ce citeam articolul tau, m-am si gandit sa comentez si sa spun ca singurul la ora actuala de care-mi place, ba chiar il ador, e Drula. Imi place la maxim de omul asta! Apoi am citit ca si tu zici la fel.:)
Am fost votanta USR din 2016 cu exceptia alegerilor locale de anul trecut cand la mine in urbe, Sibiu, a candidat Barna. Iar pe Barna nu-l suport demult, de cand nu era nimic in USR. Am avut ”privilegiul” sa-l cunosc personal, nu doar de la TV, si nu mi-a placut absolut deloc politicianul. Repet, inainte de a fi mare scula pe bascula.
Despre Voiculescu ce sa mai zic? Gafa dupa gafa. Si cand am indraznit sa scriu pe fb ca-s dezamagita de VV, ca ar trebui sa plece, mi-a sarit bula userista in cap. Ca el se lupta cu mafia, ca nu trebuie sa plece! Ok, acum a fost demis, aceleasi urlete cum n-a mai ramas nimeni sa lupte cu mafia sanitara. Si aici am o uriasa nedumerire: de ce alt om, tot din USR+Plus, nu ar putea la fel de bine sa lupte cu mafia. Nu au aceleasi principii, parghii? Exista un secret in a lupta cu mafia pe care doar VV il detine si nu-l impartaseste in cadrul partidului?
NOU
Concis si elegant explicat, oamenii in general au ceva cu cei 3 muschetari din USR+ : Vlad Voiculescu, Barna si Ciolos.
La exemplele pe care le-ai dat se mai adauga si primarul de la Sectorul 2, care pana acum vad ca isi face treaba in linste si bine, si probabil vor mai aparea cativa care pana acum au tacut, in speranta ca au grija Barna si Ciolos sa mearga treaba, dar or sa incerce cumva pana la urma ori sa scape de astia, ori sa se duca in alt partid.
Clotilde va fi un candidat foarte disputat, nu poti sa stii daca mai prinde al doilea mandat, personal nu stiu daca o voi mai vota din nou, dar femeia si-a castigat votul si s-a apucat de facut exact ceea ce a spus ca va face. N-a vorbit mult doar cand n-avea sarcini iar apoi s-a dat ascunsa. Am o senzatie ca de la ea si de la Drula va incepe dezbinarea USR+, s-ar putea ca in curand sa devina mult mai vocali impotriva lui Barna si Ciolos.
Vlad Voiculescu martirul bunatatii va fi uitat in 2-3 luni, cati oameni mai vorbesc acum despre Dancila, Carmen Dan, Serban Nicolae, sau cap de pula ala Serbanescu sau Stefanescu ? Astia erau cei mai discutati din politica nationala dupa Dragnea, si au stat in vizor mult mai mult decat Mesia Vladut, iar acum de-abia isi mai aminteste cineva ca au existat.
Uitati-va si voi aseara, partid de oameni cu varste in general cuprinse intre 35 – 50 de ani, aflat la guvernare, aflat in prim planul politicii romanesti de peste 5 ani, au scris frumos cu carioca pe o foaie cum sunt ei in echipa lui Vladut si au pus si un hashtag frumos.
Atata timp cat o majoritate foarte vocala a acestor doua partide continua sa se comporte ca si cum ar fi niste boemi de Vama Veche, sefi la ceva asociatie de studenti sau la ceva ONG de salvare a cocostarcului de apa cat de cat dulce, nu vor fi niciodata luati in serios ca formatiune intreaga. Vor rasari cativa individuali, seriosi, care isi vor face treaba, si vor ramane pe scena politica independent de USR+ .
Si Ciolos. Ce dezamagire. Despre asta ce plm sa mai zicem ? Dupa mandatul de prim ministru, era cel mai bine vazut dintre toti. Un las jegos pus pe smecherii si pe manareli pe extrem de multi bani, tace din gura ca sa n-aiba nimeni din afara celor informati o opinie prea puternica despre el, sa urmeze in rolul lui Johannis. Nu vrea putere executiva sau sa schimbe ceva, cred ca asta se vrea direct presedinte.
USR+ sa se uite la fostul lor coleg Nicusor. N-a existat politician din noua generatie mai luat la pula decat asta. Ia uite-l acum, primar al capitalei, luat in serios, glume despre el mai apar rarisim spre deloc, omul a inteles sa lase gesturile de hipiot neinteles si sa se comporte cat poate el ca un om de varsta si statutul lui, si deocamdata ii merge mult mai bine decat le merge fostilor lui colegi.
NOU
E totusi o diferenta intre ministerul condus de VV si cel condus de Drula + Primaria Sectorului 1 condusa de Clotilde Armand. Da, Drula si-a permis sa intre cu bocancii peste Radoi si smenarii de la metrou , aia e, si asa lumea prefera autoturismul propriu sau lucrul de acasa in perioada asta .. au facut aia greva, au vazut ca impactul nu e foarte mare si nici nu aveau populatia de partea lor, au abandonat. La Sectorul 1, a mirosit pe strazi un pic mai mult, aia e, nu moarte nimeni. Dar ganditi-va ce ar fi insemnat sa inceapa VV sa dea afara manageri de spitale, ca nu cred ca e greu sa ii vezi pe aia care capuseaza de ani buni sistemul medical, in plina pandemie. Pai era nevoie doar de o zi sa fie inchis spitalul ala si toate televiziunile si presa ar fi condamnat actiunea pripita, ca de ce acum in plina pandemie, ca mor oamenii, ca asta ceva nu se face samd.
De acord ca USR a facut gafe, dar spre deosebire de Tiriac, intre hot si “prost” prefer prostul, fiindca lipsa de experienta se poate corecta, insa setea de bani nu. De 30 de ani urlam ca hotii, ca ne-au furat, ca ne scuipa din ML-uri pe strada. Si pe la USR Plus parca nu prea am auzit de din astia. Dar , bineinteles, nu e suficient pentru standardele noastre. In rest, hai inapoi cu PSD-ul si PNL-ul sa ne plangem din nou .. pe clasic.
NOU
da da, sau sa vina tariceanu, se stie ca ministerul si sanatatea statea doar in incapacitatea imbecilului ala de a face ceva
NOU
Bogdan, bine că ai menționat ce s-ar fi putut întâmpla dacă ar fi dat afară manageri de spital.
Uite, eu vă pot povesti o întâmplare drăguță.
Istorioara asta poate s-a întâmplat sau poate nu într-un oraș unde un fost ministru de Interne cu geacă piele a fost primar 3 mandate.
În orașul ăsta a fost odată (și mai este) un primar care și-a propus să destructureze uriașa mafie a cabinetelor private din fosta policlinică a spitalului. Primarul acesta l-a demis pe manager și a adus un alt manager competent. Managerul s-a pus pe treabă. Medicii din cabinetele private s-au înnegrit de supărare. Dar rău de tot. În plină pandemie, ministrul Sănătății la vremea aia, coleg de partid cu ministrul de Interne cu geacă piele, a luat spitalul de la Primărie, l-a trecut în subordinea ministerului și l-a demis pe mârșavul manager care-a vrut să refacă policlinica pentru că cetățenii să beneficieze gratuit de servicii medicale. Mai mult decât atât, cum-necum, au reușit să-l dea jos și pe primar pe motiv că atunci când a candidat era membru al partidului, iar între timp a devenit independent (deci nelegitim). Primarul a revenit prin decizie judecătorească, policlinica a fost redeschisă abia la 1 an de zile de când era gata.
PS: înainte să-l demită pe VV, pentru că tot era la semnat, premierul a numit la conducerea unei agenții de mediu pe fiica concubinei fostului ministru de Interne cu geacă de piele. Agenția asta se ocupă cu ceva aprobări care ar fi necesare mamei fiicei, deci concubinei fostului ministru, ca să facă ceva mini-hidrocentrale undeva în niște munți încă virgini din județul de origine al celor trei (fostul ministru, concubina și fiica).
Sfârșit.
NOU
arhiblog.ro/claudiu-nasui-acest-exemplu-negativ/
“Da, oameni care, în fața regimului nu aveau decât vina de a fi copiii unui indezirabil, au suferit și le-a fost distrusă viața din cauza asta.”
”Văduț e un pui de securist cu muci la nas”
Ok, lui Voiculescu nu îi distruge nimeni viața, dar mai las-o naibii…
NOU
de ce, nu e pui de securist? nu ma iau de el ci de tacsu. daca zic de cineva ca ma-sa e curva, nu il jignesc pe el.
NOU
MAI anunta ca pietonii vor fi amendati daca folosesc telefonul pe trecere. Catu il demite pe ala. Eu ma intreb ce bubuiala grava se intampla, de au lansat fumigenele astea asa puternice.
NOU
Ce sa mai aiba lumea cu USR cand USR a devenit “istorie” ca partid incepand de ieri? Bine, mai de cand a venit Barna la conducere.
Noi i-am votat pe USR-isti, le-am acordat o sansa sa guverneze si ei au demonstrat ca sunt la fel de imbecili si corupti ca USL-istii.
La urmatoarele alegeri nu vor mai iesi asa de multi sa-i voteze, romanii isi vor baga ceva in el de vot si cum se incheie pandemia, vor emigra care incotro.
Nah, lasa ca se vor descurca mai bine la guvernat tara alde Sosoaca, George Simion, Claudiu Tarziu, Patriarhul, Mitraliera, Iordache, Codrin , Firea, Olguta, si cu Dragnea . Care apropo, anul asta s-ar putea sa iasa de la parnaie si avand in vedere ca DNA n-a mai zis nimic de dosarul Teldrum , iar 10 august a fost clasat…..
www.stiridiaspora.ro/cand-va-iesi-liviu-dragnea-din-inchisoare-ar-putea-prinde-revelionul-acasa_465827.html
In rest da, cei care vor face treaba, romanii ii vor vota, chiar si la mult timp dupa ce USR nu va mai exista.
Clotilde, Nicusor, Fritz si Ciucu si primarii de la Brasov, Alba, Oradea care fac treaba in mod sigur au un al doilea mandat asigurat.
NOU
Mai usor cu primarele din Brasov. Inca nu s-a indepartat de Vladut. Drula e la ani numina departare. Pana acum joaca aceeasi carte ca Vladut: el nu e vinovat pt nimic si toate celelalte i se aliniaza potrivnic. Avem vise mari dar niciun plan concret cu start si end date. Orasul este in continuare murdar alglomerat ba pentru prima data dupa multi ani ne-a luat prin surprindere si o zapada mai mare.
NOU
Zi-mi si mie unde aia cu coruptia? Prostia o vad toti, dar unde anume e aia cu coruptia?
Liviu, tu esti?
NOU
Inainte sa fie alegerile pentru primar,am vazut ca a aparut Piedone pe lista de la sectorul 5.Nu am inteles de ce a vrut sa faca asta si eram oarecum indignat de asta.
Nu numai ca baga baietii munca de dimineata pana la sfarsitul programului,dar in sfarsit am curatenie pe strada si in gradinile din fata blocului,dar au toaletat absolut toti copacii,au pus avertizari de ridicare a autoturismelor parcate pe trotuar si a ridicat toate tonetele amplasate ilegal,punand altele noi in loc cu chirie de la primarie.Se si vede o schimbare in bine a sectorului.Inca mai sunt vecini care arunca chistoace de la geam,arunca paine pentru porumbei/pisici etc,dar in mare parte este curat.Pe unii nu ii poti educa,oricat ai incerca.Din punctul meu de vedere asta trebuie sa faca un om,ca e primar,deputat,senator sau ministru.Fa ba frate ceva pentru comunitate,da drumul la treaba ca de-aia te-a ales lumea.Acum cat o sa fie Piedone in libertate,nu pot sa imi dau cu presupusul,dar se vede de la o posta ca face treaba.Inainte de asta a fost primar Florea de la PSD si din cate descopera Piedone zi de zi,cu Economat si depozite primariei,ma si intreb ce naiba mai pazeste DNA sau parchetul general,de nu i-au pus deja bratari.
Acum stiu ca unora nu le va conveni faptul ca ei il urasc pe Piedone din cauza Colectiv si ii inteleg,dar lumea trebuie sa inteleaga o data ceea ce trebuie sa faca un ales local/general.
In mare parte sunt de acord cu seniorul,pentru ca atata timp cat un om face treaba,nu mai conteaza culoarea politica.Problema cu USR e ca nu pot trece de stadiul de emotie colectiva
NOU
drumul ala duce direct la usa sidex-ului. cumva e logic, sa poata aproviziona oamenii intreprinzatori otel de calitate pt lame.
nu am nimic cu drula, chiar e printre singurii care stiu ce fac la momentul asta prin usereu. dar nu ma pot abtine cand vine vorba de cele doo cartiere de moldoveni de pe garla.
NOU
Cand eram copii am auzit cu totii despre povestea cu puiul de prepelita parca impuscat de vanator si care a fost protejat de ma-sa pana toamna tarziu cand a fost nevoita sa il abandoneze ca sa ii salveze pe ceilalti. E fix aceeasi situatie cu VV, USR trebuie sa vada imaginea in ansamblu, sa accepte situatia si sa isi vada de guvernare. Altfel pierd toti ceilalti enumerati mai sus care au inteles ca pozitia pe care o au vine si cu responsabilitati si s-au apucat de treaba.
NOU
Acum ceva timp in 2016 un amic avea acces in cercul restrans al lui. Fiind jurnalist, cunostea toate specimenele prezente acolo si a incercat sa il avertizeze. Din nefericire, efectul a fost minim, toate proiectele bune incepute au fost sabotate de catre leprele (de care fusese avertizat) din minister.
In loc sa invete ceva, a fost fix invers. A eliminat din cercul apropiat oamenii care il avertizasera de parca ei erau de vina pentru ce se intampla. Urmatorul pas a fost un complex mesianic si a inceput sa nu mai tina cont de sfaturi. De nici un sfat.
Mare pacat.
NOU
Cu ocazia asta Braila devine oficial cartierul ala mai dubios al Galatiului.
NOU
Brălati sau Găila?
NOU
Bine asta spune ceva de genul, am omorat 3 ca sa pot sa salvez 100, ce plm vreti? Raspuns: salveaza-i pe toti 103, idiotule, mai ales cand sti de luni de zile ce poate sa se intample daca nu iei masuri la timp.
NOU
USR-ul este un cos de mere stricate cu 2-3 bune.
NOU
Acuma ori fost prea prost ori prea orb in 2016 VV parca era altfel atunci si Ciolos..ce dracu s-a intamplat in 5 ani…
NOU
Usr,plus,nu e decat o marioneta,venita sa se instaleze pe nemultumirile poporului fata de gherlele partidelor gen psd,pnl,samd.
Este o creatie dupa chipul si asemanarea formatiunii en marche,prezidata de gerontofilul macrom,care vrea sa isi extinda influenta in Romania,deranjati si de alinierea Romaniei pe axa americana….si care nu vor sluji decat stapanii de la Paris.
In rest,mai sunt oameni capabili,cinstiti,dar exponentii lor sint niste marionete arogante….eu abia astept prezidentialele,sunt curios cine o sa candideze de la pnl si psd,ca aur sau ciolos nu votez clar.
NOU
Eu cu USR am o problema de ideologie: nu stiu ce program economic si de taxare au de fapt. Nu inteleg ce vor si cum vor sa arate tara asta peste 10-15 ani. Am si fost la o sedinta a lor, cu ,,simpatizantii”. In organizatia in care am fost, dar si pe site vad ca e la fel, totul este ,,contra”: contra mafie, contra poluare, contra penali. OK, sunt in regula in prima faza insa i-am rugat de multe ori sa faca un pas mai departe si vedem ce facem ,,pro”: pro business, pro digitalizare, pro eficienta, pro restructurare administratie, etc. Nu au nici un fel de planuri, de viziune economica, nimic despre viitor. Totul se invarte (cum vad si acum la Nicusor Dan) inspre trecut: sa facem reclamatii, sa cercetam cine ce a facut (asta e ok, dar parca nu este chiar o treaba de politician…). Poate nu am inteles eu, poate nu au stiut ei sa explice, nu stiu ce sa mai zic.
NOU
Eu pot sa spun doar impresia mea
Mass media care punea tunurile pe PSD acum face același lucru cu USR.
Și cel mai evident mi se pare Digi24
Acum câteva zile citeam că locuitorii din sectorul 1 rămân fără internet pentru că Clocotide este deranjată de cablurile de pe stâlp. Totul a pornit de la un cablu care trece prin fața primăriei care a deranjat o pe Clocotide.
In articol nici un citat cu o declarație, nici un mesaj despre o acțiune iminentă doar un lung șir de firme care au sediu in sectorul 1, cate scoli și grădinițe, câți locuitori și atât.
Când vezi articole de acest gen, incepi sa crezi
NOU
Vlad Voiculescu a fost veriga cea mai slaba.Inacceptabil de slabă prestația. Nici măcar nu stie ce rangă l-a lovit..
Acum o sa putem observa câți munți de căcat or sa fie aruncați împotriva lu Drulă.
PSD (muie!) speră ca Drulă sa fie noua verigă cea mai slaba ca foamea e mare in zona dar eu mizez ca mai intâi va pleca ministrul economiei iar apoi ministrul justiției.
O sa-i vina rândul și lui Drulă…
NOU
sper ca drula sa ramana
NOU
Am văzut și eu articolul cu sectorul 1 și am rămas cu un gust amar pentru că cei de la Digi erau de obicei mai normali.
Acolo cred că motivația este interesul RCS/RDS vs primărie, nu neapărat că ar avea ceva cu USR. S-au bășicat instant pentru faptul că primăria ar putea să le ceară să bage cablurile prin pământ.