Fii sincer, vrei să mi-o tragi?

De Thanksgiving am avut o hărmălaie la mine-n casă de turbam. Eu aveam treabă să repar un ‘coperiș la o cașcarabetă în care-mi țin sculele de grădinărit când mă trezesc cu un amic recent mutat în America și cu un prieten de-al lui cu neveste și copii, la mine-n ogradă. Bă, așa ce nu-mi place când am musafiri… Nu mă înțelegeți greșit, îmi place să stau cu prietenii la un trabuc, cu neveste de-astea mai răsărite care țin la glume și tequila dar mă obosește pălăvrăgeala cu gospodine.
Îi las să intre și mă duc la treaba mea. Nici bine n-am ciocănit la grinzi că hop apare și Mișu cu bunăciunea lui.
Peste vreo oră când m-am potolit, intru în casă și-i văd pe ăștia toți, cerc în fața căminului la bârfe. Ah, zic, să vezi ce povești de activism ascult iar, că suedeza e de-asta care vorbește despre încălzirea globală în timp ce-și dezgheață mâinile la sobă.
Copiii dormeau somnul de după amiază, era o atmosferă calmă, îmi iau o cană de vin și mă bag într-un jilț și-i ascult. Ăștia jucau un fel de “Adevăr sau Provocare” pe telefoane. Știu că e grav că s-a ajuns aici, că nu mai poți juca un “lapte gros” sau “câte ouă are baba”, dar astea-s vremurile.
Mișu, de colo:
– Hai bre unchiule și matale aicea!
– Lasă-mă bă să mă hodinesc, vreți să vă spun sincer la ce mă gândeam când dădeam ciocane pe-afară?
– Hai bre unchiule, tocmai matale care ești cu tehnica toată ziua…
Zic…
– Da bă Mișule, jucăm jocuri sociale pă telefoane, ne supraveghem copiii pă tablete… o să ajungem să ne dăm limbi prin ceasuri.
De principiu, jocul era mișto: lansai o întrebare și fiecare din grup respingea sau accepta întrebarea fără să vezi expeditorul. Chipurile erai obligat să răspunzi sincer dar neștiind expeditorul era haios. Unii citeau și întrebarea și răspunsul tare, să audă toată lumea.
Nevastă-mea a declarat deschis și sincer că nu-i plac cămășile mele roz. Aproape c-o înțeleg, nici ea nu poartă roz decât foarte rar sau forțat. Bă, și-am o colecție impresionantă, ce mă fac?!
Mișu e un naiv. Crede tot. În schimb am aflat ceva înduioșător: lui nu i-a trimis nimeni, niciodată o scrisoare scrisă de mână. Ocazie cu care mi-am amintit că aveam o scrisoare scrisă de mână pentru tata, să nu uit, când o deschide luni la poștă s-o duc.
Suedeza, în ciuda aparenței de vampă, e o super-deșteaptă. Ne-a dat asta o lecție despre utilitatea războaielor în istoria omenirii de ne-a lăsat pe toți mască. Habar n-aveam că e – printre altele – și polemolog, și pasionată de tir cu arcul.
Amicul meu Pavel vrea să plece într-o vacanță de două zile. Singur.
Îl cred săracu, are și soacră, și nevastă cu gura mare, și două fete râzgâiate. Mă uitam la el că n-avea niciun zâmbet, era aproape forțat să supraviețuiască.
Nevasta lui Pavel, o gospodină plicticoasă cu niște moațe în cap – aspect de-ăla zburlit gen cactus, cu pretenții de naturistă care băga zahăr la greu în orice (că cică o ajută la lactație) a zis o replică legată de ce nașpa sunt ăștia care lucrează în timp ce au musafiri.
Despre reșițeanul ăla care venise cu amicul meu, pe numele lui Remi, am aflat că e cam fâstâcit în pat, că nu poate să cumpere tampoane deși nevastă-sa îl trimite de fiecare dată. Cam albanez el așa în gândire dar, deh, nu toți au noroc :))
Nevastă-sa, o fumătoare cu talent la bârfă dar și la bucătărie, ca să-l scoată pe ăsta din rușinea lui și să-l forțeze cică să facă “pasul către eliberare” a declarat că ea chiar nu-și pune tampoane. Mă rugam deja să nu-i vină ăleia ciclul pe canapeaua mea.
Am fost salvat de clopoțel. Chiar când mi-a venit rândul s-a spart trupa că au început să se trezească din copii (una din fetele lui Pavel urla de i-a trezit pe toți, cică visase că i-a l-a luat cineva pe Ken. Barbie era acolo, doar Ken dispăruse).
Ne-am ridicat și ne-am ocupat de copii, am mai băut un vin, am mai zis o vorbă, pe seară au plecat. Înainte să mă duc la culcare am dat un ochi pe telefon să văd ce-a mai scris Cetin pe blog și mi se deschide telefonul cu aplicația ăstora cu întrebarea marcată ca pentru mine.
– Fii sincer, vrei să mi-o tragi?
Nu i-am arătat doamnei, poate n-o fi de la ea… Oh, wait…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.