Și s-a terminat și Mastersul. La Golf. Și despre respect

Am stat azi noapte să mă uit la finalul de la Masters și nu am regretat nicio secundă. Bine, am stat 4 zile, de joi, să mă uit la tot și tot nu am regretat. Sigur, nu am găsit vreo televiziune dispusă să îl transmită, bănuiesc că drepturile de televizare sau preluare sunt foarte scumpe, așa că am apelat la piața BTC și mi-am luat un IPTV care, într-o eră în care toată lumea s-a gândit să pună un preț identic pe produsele sale, pare din ce în ce mai util.

A fost interesant mastersul? Aș zice că da, deși jocul nu a strălucit pentru nimeni. Din păcate, cel puțin așa cred, premiile enorme puse în joc (3 240 000 dolari locul 1, de fapt, aveți aici premiile) și-au pus amprenta asupra jucătorilor și asta s-a văzut, efectiv când se vedeau mai sus, cedau nervos, ca Nicolai Hojgaard care a ajuns de la -7 la +4 într-o singură zi, a mai recuperat pe final, dar inutil. Și da, când vezi că pierzi 2 milioane doar din cauza unei lovituri proaste, e cam normal să te distrugă. Săracul Bryson DeChambeau a fost lider timp de 3 zile, era la -8 și, pe finalul zilei 3, a clacat, a ajuns la -2 din câteva lovituri și cam aia a fost.

Și, în general, toți au evoluat parcă pierduți în spațiu și timorați. McIlroy, Zalatoris, Cameron Young, Ricky Fowler, Shane Lowry, John Ram, fucking John Ram, câștigătorul de anul trecut, anul acesta doar un umil loc 43, Theegala, Tony Finau toți efectiv praf. În schimb, Scottie Scheffler, psihic de oțel, nu a avut nicio problemă, și-a creat un avantaj din prima zi, avantaj pe care l-a menținut cu calm tot restul timpului, a avut o singură cădere la –4 de la -6 în ziua 3, dar, la gaura 13 a băgat un eagle, s-a întors la -6, după care, în ziua 4, a făcut birdie în 5 din ultimele 6 găuri și cam aia a fost. Câștigător pentru a doua oară.

Dar ce voiam, de fapt, să vă spun este despre Tiger Woods. Cei familiarizați cu golful îl știu, cei ce nu cred că măcar au auzit de numele său, în vreo circumstanță. Omul a fost un gigant al golfului, dar se îndreaptă vijelios spre turneele tip Classic, pentru că are 48 de ani, o avere de peste 1 miliard și, în general, e ușor vizibil că găsește greu motivația de a mai face ceva într-un sport pe care l-a dominat complet timp de aproape 30 de ani.

Băi oameni buni, știți cum e privit omul ăla acolo? Doamne, nu am văzut în viața mea ca un sportiv sau măcar om să fie atât de reverat, adulat. Și nu cum era Halep la noi, toți erau fani Halep cât câștiga, când pierdea toți deveneau specialiști în tenis și știau unde a greșit machidoanca aia, care na, oricum nu e româncă, probabil de aia.

Nu. Tiger a jucat aproape penibil, a ieșit ultimul. Dar nimănui nu i-a păsat. Oamenii se ridicau în picioare când trecea el și îl aplaudau. Așa, pur și simplu, ca la un semnal. Ceva absolut incredibil, stai și te gândești cum poate cineva să fie atât de iubit de toți fanii sportului, ți se făcea pielea de găină să vezi tot displayul acela de RESPECT vizibil.

Vă zic, la ani lumină suntem de orice.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt