În primul rând, ăsta e scaunul luat, într-un final. Desigur, tot de la XXL Lutz, că așa sunt eu, îmi place să intru în pădure punct.

Cu scaunul pe care mi l-ați găsit voi a fost o reală epopee. Mi l-a comandat prietena mea Iulia din Germania, de pe amazon. După 2 săptămâni de la comandă, s-a interesat de ce dracu nu l-a primit și a primit scuze și asigurări că îl va primi când o să se poată, nu se știe exact când.

Așa că fata a anulat comanda și mi-a trimis banii înapoi. Lucru ce nu i-a împiedicat pe chineji să îi trimită scaunul o săptămână mai târziu și, deși comanda era anulată, să îi ia banii de pe card. Așa că na, ce am zis, ok, am scaun, aia e, trimite-mi-l.

Nu era mare brânză trimisul, prin DHL era ceva gen 40 de euro, conform dimensiunilor cutiei, scrise pe cutie. Așa că l-a trimis la DHL, a venit DHL, l-a luat, l-a dus la poștă, iar de la poștă au informat-o că de fapt ar fi o diferență între dimensiunea cutiei și ce au măsurat ei, prin urmare intră la altă clasă de cost. (nu, nu era nicio diferență)

Așa că, într-un final, l-a trimis retur la amazon, mi-a mai trimis o dată banii înapoi și am rămas iarăși fără scaun. Într-un acces de masochism, am intrat din nou la XXL Lutz, am găsit scaunul ăsta care, IARĂȘI, era ultimul și nu puteau să mi-l dea, dar, la o verificare în sistem, au aflat că nu mai pot să îl comande de la retailerul chinez MC ASIA FURNITURE LTD.

L-am cumpărat așa, pe ultimul, cu discount de 15%. E tot ce am așteptat de la un scaun, e super moale și confortabil, am ajuns să pot sta ore întregi în el fără niciun fel de stres. Singurul pe care l-am găsit atât de moale și bun și confortabil și minunat.

Ca un pont, am găsit chestia asta pe emag, când căutam suport de picioare pentru wc-ul care este prea înalt pentru mine. Este extrem de mișto și utilă și îți ține picioarele confortabil maxim. Merită toți banii.