Print furat cu nerușinare de la zvoner.
Nu știu câți dintre voi știu cum se măsoară audiențele care împart feliile grase de publicitate de la televizor și print. Poate sunteți curioși, așa că hai să vă spun.
Să spunem că eu sunt un ziar oarecare, nu contează care, aș fi spus românia liberă sau jurnalul național, dar toate sunt la fel. Deci să spunem că sunt un ziar oarecare, care tipărește zilnic și vinde. Vinde undeva în jur de 5000 de exemplare. Nici prea prea, nici foarte foarte.
Ați spune că astfel apare o statistică. Ziarul X vinde 5000, ziarul y 6000, ziarul z 7000 și uite-așa, avem clasamentul care aduce publicitate și prețuri mai mari, nu?
Ete că nu. Pentru că de fapt acel clasament se bazează pe numărul de persoane estimat printr-un sondaj că AR CITI acel ziar. Cine face estimarea? Ghici ghicitoarea mea. Și uite-așa, toate ziarele din rromânia au peste 20-30 de cititori pe ediție. Ați priceput? Eu cumpăr ziarul, după care i-l dau lui Costel. Costel îl citește rapid și i-l dă lui Gigel. Gigel face același lucru și îl dă mai departe, până când citesc acel ziar circa 30 de inși. Dacă punem un minim de 10 minute la ziar, ajungem ca într-un birou, 5 ore pe zi să se citească doar românia liberă. Desigur, într-o uzină, 4-5 ore pe zi s-ar citi dilema veche, în special la atelierul de strungărie, unde ditirambele lui Păunescu declanșează orgasme intelectuale.
Știu, știu, probabil nici manifestele volante ale partidului comunist nu erau atât de citite. Da, ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns, pentru că metoda aceaasta e general acceptată de toată lumea. Ce contează că un ziar vinde dublu față de altul? Important e cât se declară că ar citi acel ziar. E simplu.
Audiențele tv știți cum se fac? Există o firmă, kantar media parcă, care împarte niște telecomenzi care trimit semnalul tv către un agregator. Nu trimit multe, vreo 1500, deși am impresia că sunt mult mai puține. Pe baza acelor 1500 de telecomenzi, posturile tv se bat cu cărămida în piept Noi suntem cei mai vizionați pe segmentul orar x-y. Asta la o țară de vreo 5 milioane de gospodării și probabil 20 milioane televizoare.
Și aici vin eu și mă întreb, privind receiverul digital pe care îl posed, receiver care e o bijuterie tehnică, prin care RDS-ul îmi poate controla și numărul de clipiri din geană când mă uit la TV.
De ce nu sunt întrebați cabliștii, cei ce știu cu adevărat câți oameni și la ce post tv se uită, care sunt audiențele reale?
Înțeleg interesul prin care ne spălăm mâinile reciproc, pentru că la final cele 300 milioane de euro din advertising ajung în toate buzunarele, dar chiar nimeni nu are interes ca aceste lucruri să se desfășoare pe bune?
În timp ce îmi pun această întrebare, realizez ce stupidă e.
Păi dacă s-ar face pe bune, cum ar raporta jurnalul național 27 de cititori pe ediție?
În spiritul celor spuse mai sus, aș dori să atrag atenția că la 40 000 de afisari zilnice, e posbil ca de fapt acelasi ecran sa fie citit de minim 20 de insi. Standout, se aude?
NOU
eu cand intru pe blogu tau sunt si cu tata si cu mama si cu vecina care vine pe la noi, mai sta si bunica cand isi gaseste ochelarii, bunicu e surd saracu ca s-ar uita si el. daca mai pui si vecinii care mai arunc a un ochi pe geam. ca sa nu mai zic ca in metrou se uita si cel de langa mine, iar la facultate ne strangem toata grupa si ne uitam. uite asa am gasit 20 de oameni care vad blogu de pe un singur ip!
NOU
super_fotbal » #atat
NOU
offtopic
Arhi ti-am trimis un mail in cursul zilei de azi,pe admin@arhiblog.ro l-ai primit cumva?
astept un raspuns chiar si negativ din partea ta.
mersi mult
NOU
Nu e corect “un exemplar e CITIT de 27 de romani”.
Corect e “un exemplar e FOLOSIT de 27 de romani”.
Si demonstratie: imgur.com/0LCL7
Cu cat mai mare numarul de pagini, cu atat mai mare numarul de “cititori”.
NOU
:)) Asta apropo de goana după audiență a posturilor TV (vezi cazul Boc). Mie ca televiziune mi-ar fi rușine să mă laud cu audiența.
NOU
O mica erata: Jurnalul National raporteaza 27 de cititori pe editie, Adevarul 16 iar Romania Libera 3.7.
Media internationala e de 3.3
In rest, SNA este o mare mizerie, intr-adevar!
NOU
zvoner » ok, punem jurnalul, same shit
NOU
de asta râde naumovici de noi. că ii spunem că onlineul e un mediu măsurabil.
NOU
Pai una e numarul cititorilor, alta e numarul de ziare vandute…lucrul asta il stia toata lumea, nu e nicio noutate. Eu lucrez chiar la un depozit de presa. Ai idee ce retur vine la evenimentul zilei, de ex.? Enorm…ENORM! Baietii aia nu vand aproape nimic si totusi cineva ii subventioneaza. Retururi mari vin si la click si cancan , cu deosebirea ca, din tipografie pleaca mult mai multe exemplre. Un exemplu scurt – la un chiosc de ziare pleaca 250 de ziare click si vin inapoi 50. Pleaca si 50 de exemplare evenimentul zilei si vin inapoi 40.
Deci ce importanta mai au audientele daca unii traiesc strict din publicitate si altii sunt subventionati de stat?
NOU
Nigerianu » ii subventioneaza, ca vand publicitate pe baza mizeriei asteia de studiu, care zice ca un ziar e citit de 30 de oameni in fiecare zi
NOU
In cazul EVZ, statul ii subventioneaza pt ca dedica ode puterii. Eu cred ca nu vinde nici jumate din ce apare in studiul ala din poze. Iti spun si numele firmei unde lucrez daca vrei, sunt angajat din iunie 2011 si stiu bine ce se vinde si ce vine inapoi. Poate se cumpara grav de tot in tara…e si asta o posibilitate, desi ma indoiesc…dar in Bucuresti, EVZ e 0 ca vanzari. Si totusi, vad ca apare in BRAT langa JN =)))))))
Deci din start, cifrele sunt manarite, de la nr de exemplare vandute. E imposibil ca JN sa aiba 30 de cititori/ziar, dar macar returul de la ei e nesemnificativ, deci ziarul ala se mai si cumpara. Eu, daca mi-as face publicitate intr-un ziar, m-as interesa direct la un distribuitor de presa..cine, unde si cat vinde…nu la BRAT.
NOU
Nigerianu » mai bine nu zi firma:)))
NOU
Am avut la un moment dat o discutie pe blog la zoso exact despre asta…si o specializda sau un specializd in media sustinea sus si tare ce minunat este SNA si ce relevant…deci da
NOU
Singurul loc unde un ziar poate fi citit de mai mult de 3 persoane e biblioteca. În rest dupa 5 cititori ziarul e făcut bucati aruncate una peste alta. În plus, ziarul e facut sa fie citit de o singura persoana, il citesti si il arunci. De aia e din cea mai proasta hartie posibilă.
Vreau să vad cum arată un ziar după ce a fost citit de 27 de persoane… 🙂
NOU
Aia cu cablistu` care stie la ce se uita poporu`, ii dementiala.
Arhi, STB ul nu da nici un raport la cablisti. Daca ti a zis cineva ca STB ul ii trimite lu` tac`su toate rapoartele, a facut misto de tine.
Sa admit ca putem discuta despre DTH uri ( care trec prin satelit ) si ca are satelitu` ceva jucarie care da rapoarte despre cele mai folosite frecvente.
Oricum, nu ajung alea la PROTV ca sa se laude ei cu audientele:)
La cablu, TV Digital ( RDS/UPC/NEXTGEN) e o chestie care ti vine tie dintr o statie ce si ia semnalu` de la un satelit, in baza unui card de acces si un TTF mare si lat ( optical transmitter ). Punct. Pe fibra. Pana in scara blocului, unde ai un nod optic,. un distrib si dupa aia splittere. Nu “miroase” nimeni cardu` tau de acces ( la NextGen nici macar nu sunt carduri ) ca sa vada la ce te uiti.
Nu merita:)
NOU
RAIDER » nu am zis ca acum a face asa ceva. dar ar putea-o face, oferind informatii mult mai valabile decat mizeriile de acum
NOU
Esti tu sigur ca satelitul poate avea o jucarie, pentru a sti ce frecvente sunt mai folosite?
Reformulez: ai habar de cum functioneaza DVB-{S, S2, C, T} ? Stii de la ce vine “B”-ul ala?
NOU
@Alex: E evident ca nu cunoaste domeniul si arunca doar niste termeni acolo sa para literat. Dar ai putea sa-i si explici daca tot ai sesizat eroarea.
– pentru sistemul clasic de distributie radio/tv pe satelit pentru utilizatorul ce foloseste doar o antena mica nu exista un dialog intre satelit si receptor. Satelitul trimite date pe frecventele alocate si receptorul doar asculta pe frecentele alea. El nu poate sa dea nici un feedback, iar satelitul nu stie si nu ii pasa cati asculta pe o frecventa.
– pentru sistemul pe cablu cu receptoare digitale exista posibilitatea unei comunicari in ambele sensuri intre serverul de emisie aflat la operatorul de cablu si receptorul pe care il ai in casa. Nu stiu daca este implementata, dar tehnic e posibil (vezi partea interactiva din meniurile STB-urilor UPC).
@ RAIDER: le incurci rau, sper ca e mai clar acum.
NOU
Cand platesti pentru publicitare, astepti si niste rezultate. Ori, daca ai platit o data si rezultatele nu au venit, in mod normal nu mai platesti si a doua oara. Asa ca, ori publicitatea se plateste din alte motive (vezi reclamele la Rompetrol, sau alte compani care oricum nu au concurenta si nici nevoie de publicitate), ori managerii sunt chiar prosti, ori ziarele chiar sunt citite de un numar mare de oameni.
Personal merg pe prima varianta, si publicitatea, de fapt ascunde niste stiri care s-ar putea da si nu se dau.
NOU
Nu mai am urma de ziar prin casa de ani buni. Pe vremuri insa, nu cred ca aveam 3 oameni care sa-l citeasca. Si asta e din familia noastra. Nu facem pelerinaj prin bloc sa schimbam ziare, in ideea ca in general aia de doreau sa citeasca il si cumparau. Deci singura utilizare ‘multipla’ mi se pare cea din interiorul familiei, ca doar nu luam 3 ziare. Deci media ‘mondiala’ pare foarte de bun simt. Calculele romanesti sunt insa demne de Caragiale. 😀
NOU
Astia cu statisticile au omis un lucru. Eu am luat un ziar pentru cartea “atasata”. Dar ziarul nu l-am citit 🙂
NOU
Daca e un esantion reprezentativ, 1500 de telecomenzi pot fi suficiente. Daca sunt date toate in acelasi bloc nu valoreaza nici cat negru de sub unghia de la degetul mic de la picior.
NOU
RAIDER are dreptate cu ce spune el acolo. Plus ca, si daca ai colecta informatiile de pe STB-uri, cum se procedeaza in unele tari, ce te faci cu terestrul (antena de pe casa, inca folosita la tara) si mai alesc cu principalul mod in care TV-ul ajunge la romani, cablul analogic? Pe ala nu il mai luam in considerare?
vlad spune mai sus ceva despre esantionul reprezentativ, dar se foloseste de o greseala din articol. Nu sunt 1500 de peoplemetre, sau telecomenzi cum le spuneti voi, sunt 1500 de case, iar media de TV per casa se duce spre 2. Si cand o casa primeste peoplemetre, se instaleaza pe toate televizoarele.
Multa lume se plange ca esantionul e prea mic. Daca e facut bine, el este reprezentativ pentru populatia Romaniei. In State esantionul e in jur de 5000 de oameni, la o populatie de 300 de milioane.
Si in online se pot cumpara unici cu kilul, asa ca si aici audientele pot sa fie trucate. Sau manipulate prin SEO spam.
NOU
Am folosit niste cuvinte dubioase din domeniul online, cred, si am un comment in moderare.
NOU
Se pun si aia care trag cu ochiul in metrou, hehehe ? Desi sa stii ca o fițuica de genul asta, numai azi a fost citita la mine la birou de 4 insi. Dar 30 ? Hai ca prea e de tot…
NOU
Eu n-am citit JN in viata mea, de fapt nici macar nu am tinut in mana vreun numar de-al JN si ei imi spun ca-i citeste un batalion pe acesti epigoni? Oricum, toate cele 4 ziare sunt infecte, si nu merita citite. Problema e ca in Romania ziarele cu tate si buci fac cele mai multe vanzari si sunt convins ca pe alea chiar le “citesc” cel putin 4-5 persoane pe fiecare bucata. Adevarul era foarte citit pe vremea cand era gratis si stateau pensionarii la coada, asteptand sa vina editia respectiva, dupa care epuizau stocul intr-o nanosecunda. In randul televiziunilor, eu cred ca Acasa TV bate si Pro TV si Antena 1, desi in sondajele facute de tot felul de companii, n-o sa fie niciodata primul post si spun asta avand niste surse bune.
NOU
Alex si Daniel, nu s un creier in sateliti si presupun ca voi trimiteti cate unu’ pe orbita in fiecare saptamana. Tehnologia nu permite raportarea receptoarelor IDENTIFICATE CU CARD, conectate la emitator solicitand o frecventa oarecare, asa e. Ma scuzati. Pe de alta parte, va asigur ca nu lucrez la unul din providerii amintiti mai sus de vreo 10 ani, fix pe catv. De la gpoane la analogic, mdea. Totodata va amintesc fapt ca am o vraiste in cap si ca proiectu’ pe care l am coordonat ii o jale majora. Mna, luati d’ aci: tehnologic E POSIBIL dar nu se face. Simplu, as putea lua din ttf raportul de incarcare la iesirea optica si sa zic ca azi e mai mare cu 10 ca ieri. Stiind ca am pe transponderu’ ala 5 frecvente, pot zice la anrc ca am avut cu 10 la suta mai multi telespectatori pe protv, antena, prima si tvr 1 si 2. Doh. Greu. Ma baieti….mai taiati din ele….
NOU
lol, 27 de cititori per ziar???? cum sa ai 27 de cititori. Nici ziarul din cafeneaua mea preferata nu cred ca e citit de 10 oameni pe zi. E trist ce se intampla. Pai asa vb ta si tu ai 1 mil de vizualizari, doar ti-au tiparit articolele pe foaie si le-au dat gratis pe strada :)))