Unii dintre voi mi-au atras atenția că vai, scrii doar despre război, suntem asaltați pe toate canalele de acest subiect.
Îmi cer scuze dacă v-am rănit sentimentele gingașe și vă înțeleg profunda preocupare pentru binele psihic al societății.

Dar trăim/trăiesc cele mai cumplite vremuri din viața mea de până acum. La granițele noastre mor oameni nevinovați din cauza dorinței de putere a clicii de oligarhi din jurul lui Putin. Suntem și vom fi direct afectați, iar dacă pârjolul de acolo se întinde, nu vom fi scutiți de efecte.

În cel mai simplu mod spus, mi-ar fi rușine să mă apuc să scriu panseuri despre copilărie și filozofări pe marginea a câți au intrat în panaramă, când istoria, așa groaznică cum e ea, se scrie lângă noi. Iar situl meu este modul meu de exprimare. Acesta sunt eu, asta fac.

Pe lângă asta, am urmărit știrile la tv vreo 5 minute, totul este defazat și în urma evenimentelor. Sunt conectat 100% din timp la toate sursele de știri locale din Ucraina, mă avantajează că știu să citesc chirilice și mai rup și niște cuvinte, tatăl meu care m-a crescut a fost ucrainean. Astfel, sunt la curent aproape în real time cu ce se întâmplă pe acolo. Mă gândesc că, poate, vă ajută să știți și voi.

Și pentru că mi-am adus aminte de presă. Încântător pudibondismul tuturor, care au tradus idi nahui ca Du-te dracului. Mi se pare că și-au bătut joc de memoria acelor oameni și de curajul lor. La dracu, navă rusească! Da, e ok, cenzurăm chestii în mod normal, dar aici e vorba de un mesaj real, care nu trebuia cenzurat de nimeni.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

54 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Pe GT am gasit doar Idi Nahui = Go fuck yourself. La noi in Romania am gasit varianta Sa ne sugi pula. Cum in mod evident cele 2 variante sunt diferite, care e cea adevarata?

    • #2

      mergi in pula, ceva de genul, nu e chiar literal

    • #3

      “Te-n pula mea” e cea mai apropiată traducere

    • #4

      Idi na dasche = treci la tablă. Așa ne zicea profu de rusă… Idi na hui – treci la …

  2. #5

    „Credem cu tărie că toţi apărătorii ucraineni ai Insulei Şerpilor ar putea fi în viaţă” este mesajul postat sâmbătă pe pagina de Facebook a Serviciului de Grăniceri al Ucrainei.

    Autorităţile acuză că varianta decesului ar face parte dintr-un atac informatic al Rusiei.

  3. #7

    Te urmaresc si eu, continua sa postezi despre Ucraina. Eu am sursele de la BBC, CNN si presa suedeza, dar uneori se pare ca ai surse mai rapide.

  4. Apreciez inițiativa ta. Sunt vremuri interesante

  5. dar scrie dragă că afară e primăvară, că e iar inghesuială pe valea prahovei, că mergem cu copiii în parc, ce atâta tragedie…

    să nu mai mănânc desert că mor unii lângă noi?

    • #10

      am vazut ca trebuia sa scriu si despre studiul Influenceri in Metaverse

    • #11

      Sa scrie si despre martisoare si ghiocei ca e de sezon. Sunt ironica. Cui nu-i place ce scrii sa schimbe blogul.

    • am dat o tură pe instagram. am văzut o doamnă crăcită pe o statuie, la soare, nu spread eagle, dar pe acolo, cu copilul lângă. poate avem nevoie și noi de un război. dunno.

    • #13

      Ma uimeste tenacitatea ta de a relata in timp real tragediile prin care trece poporul ucrainean.
      Totusi nu prea inteleg la ce surse ucrainesti esti conectat.
      Stiu ca profesionistii nu divulga sursele dar daca e posibil da si niste linkuri.
      Bariera lingvistica nu e o problema.

  6. Senior, ograda ta, regulile tale. Intru cinstirea eroilor de pe Insula Șerpilor, cui nu-i place, să meargă în pulă.

  7. #15

    Pentru informare, urmaresc niste conturi pe Twitter, atat pro vest, cat si pro ruse.
    Daca o informatie este confirmata de ambele parti, o iau drept buna, altfel nu. Asa cum este normal intr-un razboi, apar o gramada de dezinformari, inclusiv din partea ucrainienilor.

    • #16

      accept dezinformarile ucrainene. este ok.

    • #17

      Ca sa continui raspunsul lui Arhi, este ok sa te aperi cu orice mijloc cand esti atacat.
      Cum NU este ok sa ne prefacem ca nu se intampla nimic si viata noastra merge inainte la fel…

    • #18

      Ale dracu’ dezinformari insotite de imagini, atat de bine facute. Zici ca sunt reale…
      СБУ pare sa fie un fel de ILM stapanit de profesionisti, maiine poiimaine ii vedem facand filme.

    • #19

      Cetin le accepta, eu chiar le incurajez.
      Nu te duci peste vecin si te vaiti ca exagereaza putin victoriile. Ca invadator, meriti sa te duci dracului, si atat.

    • #20

      Krompus, hai sa-ti dai cateva exemple, cu riscul de a parea pro rus.
      -filmuletul cu molotoavele aruncate pe un tab, era din 2014.
      -2 avioane Il-76 de transport, pline de parasutisti, doborate.
      -aeroportul Antonov recucerit, si toti rusii de acolo omorati.
      S-ar putea sa fie totusi adevarate chestiile de mai sus, eu din Romania, din fotoliu, n-am de unde sa stiu daca sunt sau nu, dar nu au aparut inca poze cu epavele avioanelor, iar un IL76 este ditamai avionul, nu este un avion de agrement.

    • #21

      IL26 doborate sunt confirmate. problema pe care nu cred ca o intelegi tu este ca oamenii aia sunt atacati si ucisi in propria casa. au dreptul sa dea orice dezinformari doresc ei. daca te deranjeaza, din umbra fotoliului tau, muta canalul

    • #22

      @Calin tocmai ca e ditamai avionu e incet si-i bagi un Stinger in cur fara prea mari probleme. Avioanele zboara cat timp aerodinamic sunt stabile, cand le-ai bilet echilibru tind sa se transforme in caramizi.

    • #23

      Cyka blyat idi nahui, Calin!

    • #24

      Și eu cred că sunt dezinformări / trucaje de ambele părți. Chiar cred că există o posibilitate f. Mare ca racheta in colțul blocului sa fie manevră ukr. Și o accept. Și e normal și îi 8nteleg pe ukrainieni. Adică tu vii și țara mea, o faci Harcea parcea , tara e fututa oricum…ia să va fac o Maradona să vadă lumea cât de nașpa sunt rușii…ia uite cum dau in civile… păi nu? Tu joci murdar, eu joc murdar

    • #25

      N-am de gand sa ma cert cu nimeni pentru niste avioane. Time will tell daca au fost sau nu doborate.
      @Krompus, yob tvoiu mat 🙂

    • #26

      Krompus, hai sa ne oprim aici, suntem cu totii de aceeasi parte a baricadei, doar ti-am raspuns cu acceasi moneda.

  8. #27

    Rusine celor care nu scriu despre razboi, rusine celor care tac. O gramada de blogulete si blogusoare au mutit si o gramada se vaicaresc ca “vai, dar ce pot eu face daca scriu? Cu ce ajuta?”!
    In asta citesti un alt fel de a spune : “nu-mi pasa mie de altii cand mie mi-e bine”. Atata lipsa de implicare e josnica si criminala. Ca sa nu mai vorbim ca unii din ei tac pentru ca sunt de partea criminalului de razboi Putrid! Cum pla calului sa nu iei tu atitudine cand la cativa sute de km de tine oamenii mor impuscati si au pornit in bejenie pe un drum departe de casa lor si de viata lor obisnuita? Pe drumul asta ii asteapta suferinta, foamea, teama!

    Oricum asta nu e ceva nou, am vazut oamenii in adevarata lor lumina in vreme de covid. Sa te fereasca Dumnezeu sa ajungi la mila unora ca astia!

  9. #28

    Nu înțeleg de ce nu organizează opoziția din Rusia proteste anti război. Ma refer la proteste consistente.

    • #29

      Mămăligari!.. altceva nu pot spune! Sau majoritatea sunt defecți ca și Putin!

    • #30

      @Lup, s-au făcut și cei care au participat sunt la bulău

    • #31

      .. și ăia care au ieșit până acum la proteste, in maximum o săptămână or să cadă toti de la etaj sau or sa bea ceai indulcit cu noviciok

    • #32

      La cat de nervos cred eu ca e Putin acu’, aia o sa bea noviciok indulcit cu ceai.

  10. #33

    Acum câteva ore/minute Putin le-a mulțumit ”eroilor” armatei care ”apără” Donbas. Nu știam că Donbas e denumirea rusească pentru Kiev, dar fie.

    Ieri RT arăta imagini cu un sat rusesc ”atacat” de ucraineni. Nu părea nimic distrus, sincer.

    Atenție azi la Belarus, au referendum:

    – Pentru familia tradițională
    – Lukașenko, președinte pe viață
    – Rusia să pună nukes în Belarus.

    • #34

      Ce mult m-ar distra sa pice referendumul ala 10 to 1. Sau si mai rau, sa se umfle tarata in Bielorusi si sa decida sa le dea foc tancurilor rusesti, peste noapte. Nu mult, asa, cateva zeci de curajosi, guerilla heroes.

  11. #35

    Eu apreciez efortul depus pentru informatiile prezentate. Nu este usor de digerat cum oameni nevinovati sunt victime ale intereselor unui idiot si grupului lui de agarici. Nu ai cum sa privesti cu usurinta aceasta situatie, mai ales ca si noi oricand putem fi in locul lor (stiu ca beneficiem de protectia NATO in cazul in care incearca ceva in RO – sa speram, dar chiar si cu aceasta protectie razboiul tot in curtea noastra va fi).

  12. Scrie, ca scrii bine.

  13. #37

    Apreciez si admir faptul ca scrii despre razboi. Sunt obosita si stresata si terorizata. Cu bebe acasa si bebe pe drum. Am un milion de ganduri. Sper sa se termine cat mai repede acest iad. E groaznic cum mor oameni langa noi si restul asista.

    • #38

      ai mare grija ce iti doresti, sa se termine repede este cea mai proasta varianta, pentru ca am avea granita directa cu putin!
      cu cat razboiul se va prelungi, rusia putinista va fi intr-o pozitie mai proasta, iar ucraina va primi mai mult sprijin.

    • #39

      incearca sa te deconectezi de la sursele astea de informatii. stresul asta nu face bine copilului din burtica. citeste ceva, iesi, plimba-te, ocupa-ti mintea cu alte lucruri. razboiul se desfasoara si daca stii si daca nu. iar daca va fi grav, vei afla oricum

    • #40

      @ daddy evident ca visam la o capitulare a rusiei si la “linistirea” lui putin pt totdeauna. Nu vreau sa mai moara oameni pt un bolnav.
      @ Cetin Mulțumesc pt sfaturile utile. Ai mare dreptate si tot incerc sa ma deconectez.

  14. #41

    Ucraina, Bulgaria si altii ar trebui sa renunte la chirilice si sa adopte litere normale. Suntem in 2022. Si nu suntem in Star Wars. Macar alfabetul ala galactic arata misto

  15. #42

    E normal sa vorbim despre razboi azi si cat mai mult cu putinta, asta daca nu vrem sa asteptam sa ajunga pe linia focsani-namoloasa-galati; mai penibil ar fi fost sa ne spui ca ai amici prin Ucraina care ti-au spus tie ca nu e nicio problema, dupa care sa continui cu tot felul de articole cu impresii de tactician scolit la West Point. Dar, mnah, alt blog, din fericire, alta plamada de om.

  16. #43

    Eu inteleg ca influencerii isi castiga banii din promovari, dar pur si simplu nu imi arde sa citesc ca nu stiu ce crema imi face o fata fara riduri, etc. Inteleg ca negare e o reactie umana normala fata de grozavia circumstantelor, dar nu pot sa ma prefac ca nu e un razboi la granitele noastre. Joi nu am fost om. Eu urmaresc stirile mai mult de pe site-urile din afara si te urmaresc pe tine si zoso. Am 3 copii mici si incerc sa pastrez o oarecare normalitate pentru ei, dar sunt ingrozita ca ne e dat sa traim asa ceva.

    • #44

      trebuie sa te linistesti si sa te concentrezi sa fii calma si lucida, pentru copiii tai.

  17. #45

    “mă avantajează că știu să citesc chirilice și mai rup și niște cuvinte”
    pentru noi restul.. click >> “Translate Tweet”

  18. #46

    (Îh, încă de pe vremea de-nceput a blogurilor, urît mi-a fost de ăștia care intră la tine-n blog și te ceartă că scrii ce vrei tu, nu ce vor ei. Merinpulă sănătos și citește-n altă parte.)

  19. Am un business de promovat in online, dar mi se pare complet inadecvat sa vorbesc despre cai verzi pe pereti in situatia de fata. Desi stiu ca oamenii din lumea larga – carora ma adresez – nu sunt atat de afectati ca noi. Pentru ei nu e decat un alt razboi intr-o tara care nu e a lor sau nu e asa aproape de ei. Un alt Afganistan.
    In alta ordine de idei ma scoate din sarite ceva, nu stiu daca mi se pare mie sau asa e: pare ca BBC are un cui cu Romania. Refugiati care merg si sunt ajutati doar in Polonia, Ungaria si Moldova. Nu suntem mentionati deloc. Ba, singura mentiune despre Romania in legatura cu refugiatii a fost ca nu stiu ce student britanic refugiat din Ucraina n-a fost lasat sa treaca granita la noi. Ma sacaie, sunt o multime de romani care ajuta.

  20. #48

    cool, bring it more

  21. #49

    Te urmaresc. Despre ce naiba am mai putea sa vorbim sau sa scriem zilele astea? Nimeni in jurul meu nu discuta despre altceva. Stam conectati pe twitter, facebook, agentii de stiri, bloguri etc. Si speram. E infricosator ce se intampla, e si mai infricosator ce s-ar putea intampla. Am copii mici, mi-e frica pentru ei, vreau sa traim, vreau ca ei sa traiasca in europa, nu in urss. Ma ingrozeste ceea ce vad in ucraina si ma doare inima pentru toti cei de acolo. Asa ca keep ’em coming. Fuck putin!

  22. #50

    Știe cineva, Andi mai e la Pro?

  23. #51

    Cetin, eu vreau sa iti mulțumesc ca scrii despre razboi.

    • #52

      La fel și eu, mulțumesc Cetin!
      Nu credeam ca vom mai trece vreodată prin așa ceva…

  24. #53

    Mie nu ca nu-mi vine sa mai citesc/ scriu despre altceva decat de Ucraina, nu-mi vine sa mai fac nimic. Efectiv sunt conectata 100% la stiri.
    M-au sunat niste amici ca au venit in orasul meu, ca merg la teatru, nu vin si eu? Mi-au trebuit cateva secunde sa procesez ca lumea merge la teatru.N-am iesit in oras, pur si simplu nu ma vad vorbind 2 la leu.

  25. #54

    Eu vreau doar sa iti multumesc pentru asta. Suntem permanent pe aplicatie si blog atat eu cat si sotul meu si apropiatii nostri. Multumim!