Cu ocazia sărbătorilor am avut puțin timp de vorbit cu foști colegi de școală și am dezgropat niște amintiri pe care le blocasem. Mai jos aveți lucruri pe care și atunci le găseam idioate și fără rost, dar care acum îmi fac capul să bubuie, observând cât retard pur a alimentat școala românească.

Intrarea profesorilor și intrarea elevilor. Nu am
înțeles niciodată de ce nu putem să folosim uși și scări ca niște oameni normali, că doar fiecare știe unde are treabă. Eram obligați să facem turul școlii, să așteptăm să se deschidă poarta. Urlete și crize dacă încercai să intri pe calea sfântă a secretariatului și a cancelariei, lăsată acolo de către Maica Domnului (pentru profesorii care întârziau câte 25 de minute sau nu veneau deloc).

Inspecția orchestrată în amănunt. De câte ori a fost inspecție de grad, s-a făcut în cel mai artificial mod: mutat elevii din bănci, o parte trebuia să-și rescrie caietul, apoi X, Y și Z trebuiau să ridice mâna când profesorul întreba ceva. Se dădea și nota 10 celor care tăceau inteligent, ca să nu strice impresia. La sfârșit, toți eram niște copii minunați, inspectorii luau buchetul de flori, un fursec și/ sau plic.

Cerșeala cu fondul clasei. Pentru cretă sau markere (la școli de bogați), bureți și, mai ales, ocazii. Fiecare oră de dirigenție începea cu o listă cu cei care nu au adus fondul clasei, sumă stabilită la ședința cu unii părinți. Punct bonus pentru jigodiile care ridicau în picioare sau ascultau elevii care nu „s-au simțit”. Aici intră următoarea poveste.

Am avut un episod în care profesoara a ținut o prelegere despre ce flori se dau, pe sistemul „așa da/ așa nu”. Era 1 martie, sau ceva. Nu/mi imaginez ce a fost în mintea colegului de bancă, cel care a fost dat exemplu de „așa nu”. Nu există ură mai mare pentru pseudo-profesoara respectivă, pe care o interesa ce flori primește, nu câtă foame și bătaie a îndurat copilul ăla.

Escrocheria cu uniforma și pasiunea unora de a se uita la alții. Din când în când aveam de adunat bani pentru uniformă, câteva sute de lei. Uniforma veche trebuia înlocuită, din motive. Fabrica și croitorul se știau deja, important era să strângem banii. Unii profesori pierdeau ore întregi pe subiectul ăsta, mesajul fiind că e inacceptabil ca un elev să se încalțe cu jumătate din salariul de profesor. Unii știau chiar și cât costă ceasul sau telefonul elevului și țineau neaparat să spună în fața clasei cât de nedrept e să ajungi la școală cu tramvaiul și să vezi că Ionuț se dă jos din Mercedes.

Ca formator, chestiile astea mi se par absolut dezgustătoare. Nu te deranjează ce poartă elevul sau studentul, cât timp e o ținută decentă pentru mediul în care te afli. Mai mult, nu te apuci să discuți ținute decât în privat, asta doar dacă e musai, așa cum nu discuți chestii personale în fața clasei. E ok să impui ca toată lumea să vină cu cămașă și pantaloni lungi, totuși nu e ok să bagi pe gât niște costuri pe care școala nu poate să le suporte. Figurile de boarding school merg când avem o gălăgie de bani să le întreținem.

Vă rog să-mi ziceți voi dacă mai există așa ceva în 2022/23, că am ieșit de ceva timp să ud buretele.

P.S: Tot ce-mi amintesc de la orele de religie din liceu e că femeile care se machiază sunt automat curve și că plantele nu pot să crească fără duh sfânt. Asta ni s-a spus la prima oră din clasa a 9-a. Acel profesor încă predă, am verificat acum.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.