Citeam postarea de pe facebook a vagului amic Tudor, care, în loc să își crească situl său, pune content pentru mizeriile lui Mark și râdeam de 2 chestii.
Prima, comentatorii sunt majoritar cretini, e incredibil, omul vorbește de un fenomen, răspunsurile sunt tip Da, dar poți vedea apusul și în altă parte, pentru că da, fix despre asta e vorba. Ba chiar unele ipochimene se supără, adică ce, ne faci proaste, urâte și nu știm să mergem pe tocuri??

Și second, mi-am adus aminte de când locuiam în Constanța. Doamne, ce iad. Cum dădea prima geană de căldură, cum începea, de joi, să se umple de turiști în căutare de plajă, mare, soare și restul. Începea aglomerația, traficul, prețurile explodau, totul vraiște. Iar la prețuri mai era și faza că niciodată nu scădeau înapoi după ce plecau turiștii. Așa, aveam dreptul de a cumpăra cele mai scumpe chestii din românia, de la roșii până la shaorma, pentru că de ce nu.

Și mă uitam la poza asta din Santorini, unde încă nu am avut onoarea de a ajunge și mă gândeam la amărâții care chiar locuiesc acolo. Ce viață dementă, 8 luni pe an ești înconjurat de cancerul turistic, nu mai ai intimitate, nu ai nimic, pentru că vin văcuțele de internet să facă poze cu case albe.

– Giorgios, du-te până la Kir Karațali să iei 2 pâini și o legătură de stufat. Te întorci până mâine, că nu sunt decât 50 de metri.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.