Am citit știrea asta, dimineață, la Orlando pe facebook. Și nu am putut să nu mă minunez de cantitatea de oameni care, după ce dai click pe numele lor, îți dai seama că nu sunt manipulatori cutii la shaormăria de cartier, sunt ocupați să își pună poalele în cap, pentru că au avut ei un pachet de pe Temu care nu le-a ajuns, deci Sameday e de kkt, Fancurier e de kkt, Cargus e de kkt, nici nu știi de ce kkt se mai cumpără și vând firmele astea de kkt, că oricum nu valorează decât un kkt. Atât au înțeles ei din această tranzacție. Exact că ăia de după revoluție, intervievați la televizor, cu tovarășe, știți, eu am o butelie și am o problemă.

Plus nelipsiții Să vină Amazon să închidă eMag, pentru că, se știe, Amazon vine să investească miliarde într-o țară cu vânzări la nivelul unui cartier din Madrid sau Barcelona, totul ca să închidă liderul de piață din acel moment. Și, pentru asta, sunt pregătiți să înfrunte sistemul de taxare stupid, legile care se schimbă de azi pe mâine sau retroactiv, lipsa autostrăzilor, lipsa infrastructurii, șpăgile care trebuiesc date primăriilor ca să poată construi depozite sau centre logistice, înfruntă totul pentru că Măriuca de pe internet să poată juisa cu degetul în gură, pentru că au închis emagul. Ca idee, Amazon, dacă vine, vine cumpărând o infrastructură și sistem preexistente, așa cum au făcut în toate țările europene. Prin urmare, va cumpăra eMag, dacă fac o ofertă suficient de bună.

Așa.
Mai țineți minte numele astea? Hipmenu, Oliviera, Tazz, Hello Hungry, Food Panda, Just Eat, Takeaway? Erau frumoase vremurile alea când existau multe companii de delivery food în piață. Exista competiție, erau tot felul de oferte, care mai de care mai atractive, livratorii erau spălați și rapizi, mâncarea era bună, toată lumea încerca să vă capteze atenția și banii.
Acum mai avem Glovo, Wolt și Bolt. Prețurile sunt la cer, la toate. Comisioanele percepute sunt de-a dreptul nesimțite, la Glovo plătești comision că funcționează aplicația, comision că ai curier, comision de vreme urâtă, comision de comandă minimă, comision că respiri, comision că ți-e foame. E bine? Nu de alta, dar mulți se bucurau când se închideau una câte una. Foodpanda de kkt, Oliviera de kkt, hipmenu de kkt, totul de kkt și nașpa. Vă plac livratorii cărora le miros mâinile a fecale când vă întind cutia de pizza pusă pe o parte?

Well, dragii moșului, din momentul în care, pe piață, vor mai rămâne Someday și Funcurier, puteți fi sigur că serviciile se vor carteliza, prețurile livrărilor vor crește, durata de livrare va crește, serviciile vor deveni mai proaste, totul va fi mai prost. Pentru că, în absența concurenței, se instaurează monopolul, iar monopolul va aduce, ÎNTOTDEAUNA, la cele de mai sus, indiferent de ce comunicate de presă se dau. Fondurile de investiții își vor banii recuperați, acționarii trebuie să fie mulțumiți.

Faceți un bookmark articolului ăsta, ne auzim peste un an, doi, dacă mai trăim.

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur