Jur, bobocule, nu trebuie sa privim cu patima, ca din patimă dai in fandacsie si, din fandacsie dai in ipohondrie si atunci ce facem.
Preș.-ul nostru.
Dacă v-a plăcut ce ați citit,
dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali,
avem și noi nevoie de voi.

NOU
Nici nu mai conteaza poate sa vina si Trump, Dumnezeu si Gia Derza pentru ca nimeni nu poate sa se atinga de vre-un leu din pensia magistratilor.
NOU
Îmi place asocierea. E o matematică cu parașute, una naturală, una reală și unitatea imaginară.
NOU
Nu cred să existe ceva mai penibil pe planetă decât “lupta” românilor cu pensiile speciale. De vreo 15 ani mi-o amintesc eu, dar posibil să luptăm mai dedemult. Am tot schimbat preşedinți, partide, guverne, specialiști peste specialiști în toate comitetele parlamentare… dar încă nu am izbutit. Mai avem oleacă de luptat cu pensiile speciale.
Până la urmă se va rezolva de la sine, că nu vor mai fi bani pentru pensii. La fel cum s-a rezolvat dosarul revoluției: ne-am tot luptat și cu ala pe toate părțile, am atacat din toate unghiurile, vreo 35 de ani, dar cât să ne mai aștepte și Nea Ion?
Noi suntem un popor aparte, ne preocupăm aiurea cu Trump, Putin, Ursula, strategii, nebunii; suntem în lumi epistemologic diferite. Ei, în lumea lor, noi, în lumea noastră specială în care ne luptăm cu pensiile speciale.
NOU
Cum a fost la Berlin?
NOU
Cum ar fi posibil să anuleze pensiile speciale chiar ăia care le încasează?
NOU
Sunt încă aici, în Berlin adica, am primit prelungire până mâine. Cam friguț, cu minus 3, minus 10, dar mă distrez.
NOU
Ai fost sabotat de către “Vulkangruppe” sau faci parte din ei?
hotnews.ro/act-de-sabotaj-al-unei-grupari-de-extrema-stanga-in-berlin-zeci-de-mii-de-case-sunt-afectate-au-pus-in-mod-deliberat-in-pericol-vieti-2143920
🙂
NOU
de Einsatzkommando
NOU
Stat mafiot si capturat.
Ei ne fura, noi platim prejudiciul.
E ca si cum ti-ar intra cineva in casa si ti-ar fura 100 de lei, apoi il dai in judecata iar la sfarsit pierzi procesul si esti condamnat la plata a inca 100 de lei.
Si cand iesi injurand din sala de judecata, pe coridor il vezi pe hot si pe judecator impreuna, razand si aratandu-te cu degetul.
Cine plm sa ne mai salveze de astia ?
NOU
Dexter
App, ziceau astia ca va aparea un nou sezon din Dexter. A aparut?
NOU
Pai vorbește si el dupa cum i se permite, ca nu a fost parașutat presedinte degeaba. La cum apare pe la conferințele de presa si in interviuri ma astept sa zică la un moment ca isi baga pl, ca el nu a vrut niciodată sa fie presedinte si ca pleacă acasa.
NOU
Eu sunt convins ca nu a vrut.
NOU
Așa e blestemată țara asta a noastră, să fie condusă mereu de câte un imbecil.
NOU
Păi domnule alegător, dacă nu vă plac variantele, poate ați uitat ce personalități mirobolante am ratat în ultimul sfert de veac: VC Tudor, Adi “număra-mi-ați ouăle” Năstase, Mircea Geoană, VVPonta, Viorica Dăncilă , (Guru’ doi ânapoi), Jorj Semiom. Cred că blestemul se cheamă trântirea ștampilei la mișto începând de la parlamentare, că nu ies candidații din spuma mării.
NOU
Apropo de imbecili, domnul Drulă ce mai face?
NOU
N-am idee. Dacă mă întâlnesc pe stradă cu el, să-i zic că l-a căutat vreun coleg?
NOU
Țara asta a noastră de minunați, nu-i așa??
Suntem tarați, corupți by default, în mic sau în mare, asta e adevărata moștenire a comunismului-ne augmentăm propria realitate, facem orice pentru supraviețuirea biologică, nu avem character si demnitate. Toate sau aproape toate disputele legate de trecut se limitează la aspecte legate tot de supraviețuire. Despre liberul arbitru, despre conștiință nu am prea auzit argumente. Nu că aș fi cuprins eu toată plaja de discuții, doamne ferește, dar atata timp cât explicatiile răman la nivel de mâncare sau divertisment nu o sa priceapă nimeni nimic, din cei care nu au trait atunci. Și nici din cei care au trait.
NOU
C.V. Tudor ar fi fost interesant de urmărit ca președinte…
NOU
Peredhil, ai uitat 2 jegosi in lista aia : basescu si iohannis. lista trebuia sa inceapa cu astia 2 ca ei au fost mai “norocosi” ca restul
NOU
@Cris
Putem încerca cu varianta lui feminină, că nu-i mare diferență…
NOU
Oricine se bate sau incearca sa se ia la tranta cu “sistemul” pierde. Nu se va schimba nimic, coruptia, hotia, abuzurile vor fi intotdeauna…la fel cum si o parte din noi care vom comenta periodic inca un caz si inca un caz samd.
Vrei sa faci ceva pentru familia ta, pleaca naibii din tara asta! Altfel, mai devreme sau mai tarziu te vei lovi si vei avea de patimit din cauza unuia din sistemele publice din hotia asta de tara.
NOU
apropo de magistrati si pensii speciale si judecatori. judecatorul lui maduro are 92 de ani !!!! NOUAZECI SI DOI !!!!!!!!! sa te judece unu de 92 de ani ….. avocatul apararii nu l ar putea recuza pe motiv ca nu mai e lucid? un control ceva ?
are peste 40 de ani de cand trebuia sa fie pensionar in romania
NOU
Are dreptate, așa zicea și Yoda: “Fear leads anger, anger leads to hate, hate leads to suffering”.
NOU
you will not be a master
NOU
Down you sit, 4 You have for today
NOU
🙂 May the force be with You, son!
NOU
Daca vrei sa i vezi pe toti astia care se agata de pensii traind cu pensia minima din romania si in apartsmente de doua camere prin judete ca tulcea sau caras severin, cum se cheama? Patima, ura, nesimtire?