Tânărul Mage mă înjură delicat că nu sunt sufletist şi nu îmi pasă de bieţii ţărani sinistraţi. Să încerc să îmi explic poziţia, nu de alta, dar eu chiar sunt un tip sufletist.
Mai ţineţi minte poza de aici? A făcut înconjurul lumii şi toată lumea a râs de implicarea deosebită. Ei, situaţia s-a reeditat. Vin pompierii, vin jandarmii, muncesc ca nişte sclavi, umplu saci cu pământ, construiesc diguri. Ce face în timpul ăsta ţăranul român? PRIVEŞTE şi blesteamă cerul care i-a luat toată avuţia. NIMENI nu mişcă un deget, pentru că e datoria statului să îi ajute.
Sinistraţii din case. Vai, ce situaţie grea, au fost salvaţi în ultima clipă de pompieri, care s-au mişcat încet, de erau bieţii oameni, care şi-au pierdut avuţiile, să îşi piardă şi viaţa.
A cui vină e că acei sinistraţi erau acolo? A SINISTRAŢILOR! Avertizarea de cod portocaliu şi inundaţii s-a dat cu câteva zile înainte. Umblau oamenii din primării din poartă-n poartă rugându-se de oameni să plece, că vine puhoiul de ape. A plecat cineva? Nu. Acum sunt sinistraţi şi salvaţi de pompieri.
Ştiţi ce face în principiu o pădure? Pe lângă faptul că furnizează oxigen, lemn de foc şi mobilă pentru Italia, FIXEAZĂ terenul. Adică pământul. Adică acea parte de teren, care în cazul unor ploi mari, ABSOARBE APA şi o trimite în sol. Bieţii noştri ţărani au tăiat toate pădurile. Pentru că e pădurea lui tata şi fac ce vreau la mine în pădure. În locurile unde înainte erau păduri imense, acum sunt doar locuri cu lut galben. Lut care nu absoarbe apa, ci o lasă să treacă. Spre casele celor care au defrişat fără milă.
Inundaţiile de obicei sunt ciclice. Adică apar regulat, în aceleaşi locuri. Ce fac primarii satelor care sunt an de an inundate? Există fonduri de la guvern pentru asemenea probleme. Există fonduri europene nerambursabile, special pentru calamităţile naturale, EXTREM DE USOR de accesat, dacă ai proiecte bune. Câţi primari au ridicat baraje, diguri sau alte modalităţi de protecţie? Nici unul. De ce? Păi nu e mai simplu ca an de an PRIMĂRIA să se ocupe cu distribuirea ajutoarelor către sinistraţi? Adică tone de materiale de construcţii, bani primiţi din donaţii publice, mobilier şi altele? Şi dacă se ocupă, mai iese şi de-o ciungă pentru primar. Că de aia e primar.
Aşa că, degeaba mă consideraţi pe mine rău şi absurd. ASTA E ŢARA ÎN CARE TRĂIM. Aştia sunt oamenii din ea. E adevărat, există oameni şi acolo. Oameni adevăraţi, care luptă cot la cot cu jandarmii, care muncesc, care vor să facă ceva. Dar ei fac parte dintr-o comunitate. Dintr-o obşte. Nu ai cum trăi în afara obştii.
Şi atunci e obligatoriu să generalizezi.
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
exact asta am scris si eu ieri, dar cu mai putin sarcasm ca nah, totusi, poate iese naibii Muresul si ma inunda cu tot cu tastatura 🙂
m`a deranjat ceva ce am auzit la stiri, nush pe cine sa ma oftic, pe jurnalisti sau pe oamenii aia, cica “oamenii disperati stau cu ochii la cer si se roaga”. da, asta ajuta mult de tot. makes sense, ce ai zis tu, jandarmii si soldatii trudesc anual ca sa`i scoata din case inundate si noroaie pe cand oamenii in loc sa puna osu` ei stau si se roaga. ca in mod sigur o sa vina Sf. Petru sa le repare casa si sa se scoata 10 gaini si 3 vaci de sub ape.
anul trecut sau acum 2 ani stiam cu o saptamana inainte de pe accuweather ca va ninge. in data cand au inceput ninsorile am vazut la TV “autoritatile au fost luate prin surprindere si se vor mobiliza cu utilaje de deszapezire cat mai repede posibil”. bine ca am stiut eu si altii cu o sapt inainte de pe un site de net ca va ploua si nu stiau aia.
NOU
traim unde meritam si traim ce meritam!
NOU
ei stiu., ideea e ca romanul are o vorba draga: nu o sa mi se intample tocmai mie. si dupa aia ii salveaza de prin poduri
NOU
paote facem un teledon sa ajutam si noi…:)
NOU
poate
NOU
nush de ce am impresia ca ajutoarele (haine, pantofi, alimente de baza) se duc prima oara la familiile celor care sunt responsabili cu impartitul lor.
NOU
pai asta e de baza. rudele primarului primesc primele, rudele angajatilor din primarie ulterior, iar restul se imparte cu grija la cativa sinistrati care au votat cu primarul
NOU
Se vede cat de ghitzai sunteti…si de naivi…cum dracu puteti crede ca e vina taranului ca s-au taiat padurile masiv…se vede ca nu sunteti deloc in tema cu asa ceva…tin minte si acuma un reportaj de pe la TVR cum intr-un sat de prin Bucovina s-au revoltat satenii impotriva unor patroni de gatere care pur si simplu radeau padurile de pe fata pamantului…ilegal bineinteles….si Politia nu avea nici bunul simt sa raspunda reporterilor…padurarii se dadeau si ei cotiti…etc etc…si taranii iau lemne…poate cateodata prea mult…insa nu asa cum fac gaterele…eu am trait 20 de ani in Bucovina stiu cum era inainte si stiu cum e acuma….ma sperii de fiecare data cand trec pe acolo…si cand trec pe langa gatere si vad muntii de lemne!!!…dar mai tare cand vad muntii fara padure si mai ales fara puiet…ca s-ar repara raul cat de cat. Omul de munte intotdeauna si-a castigat painea cu ajutorul padurilor…insa exploatarea intensa de dupa 90 o platesc nevinovatii…
In locul acelei poze ar trebui sa gasiti o poza cu marfarele de lemn duse la export….voi ce credeti ca mai exporta in principal Romania acuma?…carne, lapte?….nu…LEMN!!
NOU
Acu vreo cateva zile imi zice cineva(eu nu ma uit la tv si nu ascult stiri):
“Sant inundatii, au murit si oameni”
Eu:”Unde?”
X: “In Moldova”
Eu: “Iar acolo? Apoi mai da-i in…(nu pot sa reproduc cuvantul), ca in fiecare an e la fel.
X: De ce esti asa rau?
Eu: Nu-s rau. Nu au fost preveniti?
X: Ba da, dar nu au vrut sa plece.
Eu: Iti amintesti anii trecuti cand le-au facut baraci temporare si le-au dat materiale de constructie sa isi faca alte case? Si-au vandut toate materialele.(era un reportaj si era cu gipsyes, dar si “caucazieni” printre ei). Deci, mai da-i in …(din nou nu pot sa reproduc)
NOU
Asta spuneam şi eu, şi mai e un aspect: dacă statul (parlamentarii) nu a fost interesat să adopte legea privind asigurările, oamenii din zonele inundate-inundabile ar fi fost direct interesaţi, nu? Ce dracu au făcut? Sigur, sunt mulţi bani de dat, dar nu era mia bine aşa? Sau e mai bine acum, să aştepţi de la stat?
NOU
Eu sunt total de acord cu tine, Arhi. Nu vad care este problema ca li s-au inundat casele, case construite prin defrisarea nemiloasa a padurii. N-au decat sa planga si sa se dea cu fundu1 de pamant.
la mine la tara nu se mai taie. Nu pentru ca nu mai este (este padure destula) ci pentru ca daca mai taie vine dealul si inundatia peste ei.
Cine e avar sa plateasca!
100% sustinere din partea mea.
@Adrian O
Nu sunt de acord cu tine. E vina Guvernului/Parlamentului ca pe taranul roman nu-l intereseaza sa-si protejeze proprietatea?
NOU
Nu intotdeauna taranii sunt de vina pentru defrisarile masive. Bine, exista si exceptii grosolane ce-i drept. A fost acum cateva luni un reportaj pe ProTV si au aratat cum un sat intreg numai cu asta se ocupa. Taiatul masiv de arbori.
Legat de ajutoare. Da, probabil (adica sigur) ca primarul isi ia cota lui de “ajutoare”, insa intr-adevar cred ca birocratia pentru inaltarea unui dig nu se compara cu cea pentru ajutoare. Cand vine vorba de dat ajutoare, ce formalitatiti sa mai faci, ca e clara treaba. Insa daca vrei dig, trebuie justificari, alea, alea.
Vad ca sunt unii care o tin sus si tare cu asigurarile. Voi chiar credeti ca asigurarile alea acopera cu adevarat valoarea casei (si a bunurilor din ea)? Iar daca zona e potential inundabila, va dati seama ca si costul asigurarii va creste bine de tot. Asta ca sa nu mai zic ca si-asa multi tarani de-abia ca au bani. Din pacate agricultura (facuta de tarani, nu mari ferme) se cam duce de rapa in tara asta, dar asta e alta poveste.
NOU
100% de acord cu tine Arhi!!! nu a primul an in care sunt inundatii.. sunt mai mult ca sigur ca se puteau lua masuri daca exista vointa .
NOU
de-acord cu tine. scrisei si eu zilele trecute despre subiectul asta. cu sila, e-adevarat, ca deja era mult prea “prafuit”…
NOU
…legat de padure nu de inundatie. la un moment dat, vazusem la tv un reportaj facut in harghita, unde hotii de lemne erau escortatzi de masina politiei ca nu cumva sa aiba probleme…asta e treaba? itzi sta mintea in loc
NOU
Am o casă la ţară, moştenită de la bunicul. Şi normal, ca tot omul cilivizat, mai curăţ aracul, id est şanţul de pe marginea drumului. Şi vecinii râd de prostul de la oraş care vine să cureţe aracul. Mie degeaba mi-i curat şanţul, dacă în stânga şi-n dreapta nu curge apa. Apă nesimţită, care preferă să-mi intre mie în curte.
NOU
Uni chiar merita ajutati dar uni ar trebui sa l-i se ia si ce mai au, am inteles ca o sa li se dea niste bani celor care au fost inundati sa verdeti voi ce scandal o sa fie, cred ca deja s-au facut cozi la primarii sa vada cand vin banii
NOU
ROBINTEL: Asta spuneam şi eu, nu e vina guvernului sau a parlamentului că oamenii sunt nepăsători. Era bine, sigur, să se grăbească şi ei cu legea asigurărilor, dar dacă ei sunt indolenţi (că nu îi afectează direct), trebuia ca oamenii să ia măsuri. Să îşi facă asigurări din proprie iniţiativă. Chiar dacă sunt scumpe, tot e mai bine decît să începi de la (aproape) 0 odată la doi ani.
NOU
@Adrian O.
Nu stiu altii cum sunt dar eu n-am pretentia sa-mi faca Guvernul daca eu insumi nu sunt in stare sa pun mana sa ma ajut.
Daca pe tarani ii doare-n paispe de ce nu l-ar durea si pe Guvern?
Eu merg pe principiul: il ajut pe cel ce insusi vrea sa se ajute dar daca nu vrea sa faca nimic pentru el insusi eu n-am niciun fel de mila. Deloc. Zero. Nil. Nada. Nicht.
NOU
Heh…ajutor de la Guvern…pe dracu..numa minciuni…numa cand aud jde miliarde ptr mancare jde miliarde ptr materiale…frate…un calcul simplu…la 500-600 milioane cocioaba si de banii aia se ridica cel putin 2-3 localitati….asa ca mai dai in puii mei de guvernanti…sunt niste LEPRE!!!…LEPREEEEEE!!!….LEPREEEEEEEEEEEEEEE!!!!
NOU
Am asteptat sa citesc mai multe comentarii, inainte de a-mi da cu parerea. Din pacate am observat o boala foarte mare la romani. Incriminarea generala a unei portiuni intregi de tara (nu vorbesc de regiuni, Moldova, Oltenia, Muntenia, etc.). Niciodata nu ma simt bine, cand ascult incriminari de genul acesta (moldoveni lenesi, olteni puturosi etc.).
Referitor la subiectul inundatiilor, ar trebui sa fii tampit rau de tot, sa te iei dupa stirile de la tv si din ziare. Pentru ziaristi este important sa-si faca stirile, (au gasit 3-4 betivi din sat si gata stirea).
In privinta avertizarilor. Daca statul avertizeaza despre inundatii iminente, el (statul) ar trebui in primul rand sa asigure servicii de cazare de urgenta a sinistratilor (atentie – inainte de a veni inundatia). Nu mergi din casa in casa si-i spui taranului sa plece. Unde sa plece batrinii? Dupa aceea, apare si partea a doua. Voi ati fi de acord sa parasiti casa, fara sa fiti siguri daca nu va fi pradata de altii? Aici ar trebui sa fie introdusa paza (chiar si armata, vezi Garda nationala din SUA).
In privinta digurilor si a altor protectii impotriva inundatiilor (iazuri, bazine etc.). Stiti cat dureaza numai realizarea unui proiect privind protectia impotriva inundatiilor? Aici nu trebuie sa ne gandim local. Lucrul aceasta se face numai la nivel national. Nu poti proteja o comuna, inundand poate alte trei in loc. Cand au fost ultimile inundatii mari in tara (nu vorbesc de anii trecuti 2004-2007)?. Daca nu ma insel, prin 73-75. De atunci, pana in 89 s-au realizat multe sisteme de protectii, proiectate la nivelul acelor ani. Ce se intampla acuma este mult peste inundatiile anterioare. Referitor la iazuri si bazine de acumulare. Ele au fost realizate pentru a prelua in mare parte debitul suplimentar de apa. Cati din voi ati vazut bazine goale cand s-au dat avertizarile. Va spun eu, niciunul. Stiti de ce? Pentru patronii actuali a apelor (concesionate pe doi lei) este mai importan sa castige din taxa de pescuit, decat sa goleasca iazul de peste. Ii doare in fund de sarantocii din aval, care si-au facut casele cu autorizatie data de primarie si asigurari ca nu vor fi inundati.
Revenind la taranii sinistrati. Dupa mine, vina lor actuala este ca si-au construit bunicii si parintii casele in zonele inundabile (inundabile la nivelul actual, pentru ca la vremea respectiva nu erau inundatii).
O alta vina o reprezinta intretinerea necorespinzatoare a santurilor de scurgere (si aici ii dau dreptate lui K).
A treia vina este complicitatea lor la distrugerea padurilor. Sa stiti ca marile defrisari nu le-au realizat taranii (care au si ei acolo un hectar de padure), le-au realizat marii proprietari. Vina taranilor este ca au stat si s-au uitat cum le dispar padurile. N-am auzit de nici o asociatie rurala de protectia a fondului forestier. Apropo Arhi, daca te duci in port la Constanta, ai sa vezi ca unde inainte stateau tractoare si masini pentru export, acuma este plin de cherestea. Credeti ca taranii au puterea sa taie sute de ii de hectare de padure in 15 ani. Aici ai nevoie de utilaje mari.
Si in final ar fi bine sa fiti mai rezervati cu acuzele generale. Sunt sigur ca nu va simtiti bine cand va duceti in lume, si toti scuipa si va injura cand aud ca sunteti din Romania. Eu sunt sigur ca din toti cititorii acestui blog (si nu naumai aici) nu se gaseste niciunul care sa fi facut ceva urat in viata lui.
Arhi, mii de scuze pentru acest comentariu lung, dar in ultima vreme s-au adunat cam multe pe suflet, auzind tot felul de prostii prin blogosfera asta romaneasca.
NOU
Felicitari ALEX…mi-ai luat cuvintele din gura…insa ca sa fiu si a mai dracu..pentru cei ce blameaza taranii: sper sa va ia apa casa, casa bunicilor si ei sa stea cocotati pe stalpi ca berzele…firar sa fiti voi de nesimtiti!!
NOU
Nu mie mila de acest popor ….isi merita soarta
NOU
@Radu Dolofanul & Co.
Acum sa-mi mai vorbiti mie despre mila, bunatate si traditie crestina…
Se vede ca va intereseaza mila doar cand este vorba de ceva ce va afecteaza direct (rude + prieteni) asa ca…
NOU
Nu am vazut reportajul , dar in cazul asta ai mare dreptate , inundatiile apar si din cauza defrisarilor masive de paduri , dar nu numai …ceea ce nu pricep oamenii e urmatorul fapt : an de an vor fi inundatii , asa ca in loc sa-si plinga de mila mai bine s-ar incepe lucrarile de constructii hidrotehnice : consolidari de maluri , solutii mai ieftine : stabilizarea cu ajutorul gabioanelor umplute cu pietroaie de prin zona , sau niste contrabanchete ….. constructiile transversale tip : praguri sau baraje sunt mai costisitoare … si de ce nu , chiar consolidarea cu ajutorul masurilor fitoameliorative …
NOU
@ Robintel: eu chiar nu sunt afectat deloc de inundatii si nici rudele mele… insa cand aud ce prostii debitati.. imi dau seama de ce tara asta e in halul asta.
NOU
:)):)):))
@Radu Dolofanul
Nu, taticu, tara e asa cum e pentru ca oamenii ca tine stau si isi plang de mila in loc sa puna mana sa faca ceva pentru a imbunatati situatia.
NOU
Las ca faci tu…imi inchipui…mult mai multe…esti eroul Romaniei… felicitari.
Macar nu mananc ciuperci ca tine… si daca crezi ca a plange de mila cuiva e ceva nefiresc inseamna ca te-ai imbolnavit de “birocratie” si nu ai mai scos capu in lume de mult. Habar nu ai ce nenorocire e pe la noi in tara, daca ti-as spune de niste cazuri de nenorociti nevinovati ai spune ca sunt din Somalia nu din Romania… e usor sa judeci oamenii din locusorul tau ala cald… nu ti-as dori sa fii in pielea acelor oameni, nenorociti doar din faptul ca s-au nascut.
NOU
:)):)):))
SÁTIRĂ, satire, s.f. Scriere în versuri sau în proză în care sunt criticate defecte morale ale oamenilor sau aspecte negative ale societăţii, cu intenţii moralizatoare; p. gener. scriere sau discurs cu caracter batjocoritor, muşcător. ♦ Categorie estetică din sfera comicului, care critică cu violenţă şi caricatural pe cineva sau ceva. [Acc. şi: satíră] – Din fr. satire, lat. satira.
Asta facem!
NOU
Cei patru mari dusmani ai romanilor: primavara,vara, toamna si iarna. Mereu ne iau prin surprindere.
NOU
Mai, eu nu inteleg, care-i treaba cu avatar banat pentru indecenta?
NOU
:)))))))))))))) este imaginea default pentru cei ce nu au avatar:))
NOU
sunt de acord cu totul exceptand faza cu padurile, sa stii ca nu taranii defriseaza zeci si sute de hectare de padure, ci aia mari, companiile, un taran nu ar taia padurea, crede-ma stiu, bunicul meu avea padure si toti din zona care mai aveau nici nu se gandeau s-o taie. De obicei defrisarile vin de la firmele de constructii si companiile mari
NOU
maddy, daca esti cumva sinistrata am tot ce trebuie!