Pentru că îi ia tot farmecul.
De ce mi-am adus aminte de asta? Mă uitam peste umăr la un prieten, în timp ce citea ceva pe un site. Și mă minunam, ce site mișto, ce informație ca lumea, belea de site.

Până când realizez că tipul citea TechCrunch, site la care eu mă abonasem în RSS și mi s-a părut cea mai plictisitoare chestie de la invenția robinetului de apă caldă, dezabonându-mă în 2 zile.

Da, informația trebuie prezentată și într-un ambalaj frumos, ca să fie citibilă. Degeaba mă chinui eu să îmi fac teme originale, sau cheltui o gălăgie de bani pentru o față nouă la site, când feedreaderul nu arată nimic din munca mea adiacentă conținutului. Degeaba bibilesc culorile, linkurile, pun diverse templateuri pentru read more sau născocesc headere interesante. Feedreaderul nu arată nimic.

Nu mai zic de faptul că singura modalitate de a supraviețui a unui site, publicitatea, are de suferit maxim, prin lipsa de expunere a bannerelor de pe site. Asta dacă nu ești un mecena și îți place să pui tot timpul conținut de calitate pentru cititori, absolut gratis, eventual să vii și cu bani de acasă, poate chiar în pauza de muncă de la job. Altfel, nu-i aşa, cititorul nu e satisfăcut şi are impresia că îl furi. Deşi aceleaşi bannere nu îl deranjează pe GSP sau Can Can.

E interesant cum ceva ce iniţial a fost de un ajutor real la dezvoltarea internetului, acum a ajuns o frână.
Probabil trebuie să vină pasul 2.

RSS Feed care să trimită şi template-ul sitului.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

29 comentarii Adaugă comentariu

  1. Foarte adevarata observatia. Totusi, pe la noi in rromania nu cred ca foloseste chiar foarte multe lume rss feed-uri.

  2. #2

    Facebook, Linkedin, RSS Feed, etc…
    Ce urmeaza?
    Poate saptamana viitoare ajungi la concluzia ca browser-ele web distrug internetul.

  3. Eu unu nu citesc nu ma abonez la feeduri si is destui care fac asta …
    oricum tu te prinzi mai greu … vezi twiter facebook etc ehh greeu cu verticalitatea asta …

  4. Sau poate ca lumea se aboneaza la RSS din comoditate, tocmai pentru ca sa evite temele greoaie, culorile exagerate si linkurile read more. Poate ca lumea vrea numai textul. Poate ca vitorul este numai pentru publicitatea mascata in textul articolului. Sau advertoriale sustinute de cei care au credibilitate, astfel incat cititorul “sa suporte” a citi un advertorial. Poate ca traficul nu va mai fi de ajuns, poate ca va fi necesar in primul rand continut. Poate ca modelul nu va mai fi la mia de afisari sau la timpul de derulare a campaniei, ci numai la leaduri sau vanzari generate, tip adwords si/sau afiliati.

  5. Eu am o problema cu asta si vad ca nu sunt singurul. Nu pot sa citesc articolele din reader, parca as fi un robot. Prefer sa intru pe fiecare blog in parte si sa citesc de acolo. Da, e mai bine sa vad niste culori, teme diferite si cateva banere publicitare. In fond, doar de asta ne preocupa atata schimbatul temei, cum ai spus si tu, si gasirea uneia care sa fie placuta la vedere.

  6. #7

    eu in schimb prefer readerul, mai ales la servici cand mai im iau cate o pauza. cand textul e mai interesant intru sa vad si comentariile. insa nu ma deranjeaza cei ce pun in reader doar prima parte a textului (gen zoso sau visurat)

  7. #8

    p.s. inteleg nevoia de reclama insa eu folosesc adblocker. nu stiu cat de afectati sunteti (la modul general) de faza asta

  8. Parca bloggeri scriau din placere

    Sau numa pt bani ?

    Cum e

    Ps : ms ca nu imi aprobi comentu adevaru doare …

  9. #10

    Cred ca n-ai inteles utilitatea rss-ului in combinatie cu un feed reader. Un search scurt pe google te-ar fi scutit de povesti cu dude. Cateva avantaje (copy – paste):

    1. Stay informed of the latest information by retrieving the latest content from the sites that most interest you.
    2. Save time by not visiting each site individually or scouring the Internet for information on topics that interest you.
    3. Control the flow and quality of information you receive.
    4. View and scan multiple content streams simultaneously.
    5. Stay up to date in your practice area.
    6. Ensure your privacy by preventing the need to join each site’s e-mail newsletter.
    7. Obtain fresh content automatically, 24 hours a day, 7 days a week.
    8. Avoid missing information if you forget to check a certain site

    2,6,8 sunt esentiale, dar si restul sunt importante. As mai adauga si eu cateva:
    – nu deschid n taburi pentru n site-uri care ma intereseaza, ca le am pe toate in reader
    – scap de bannerele publicitare de kkt, prezente mai ales pe site-urile de stiri

    Cat despre faptul ca nu vad temele site-ului in reader, cand ma intereseaza informatia, mi se rupe de tema site-ului. Vizitezi un site pentru utilitatea lui, nu pentru ca e “dragut” (ma rog, cu rare exceptii). Din cate vad asta nu-i un criteriu nici pentru tine, ca si blogul tau are un design destul de barbar. Un pic de text mazgalit pe o hartie, scanat si gata, e blog :)..

    Asadar, RSS feed-ul creste dramatic eficienta. Parerea mea..

  10. folosesc feed-urile doar pentru a sti cand s-a scris ceva nou. ce zici tu e adevarat, dar pentru aia ai optiunea feed-ului partial 😉 asa vezi ca a aparut un articol nou si intri pe site. e impacata si capra si varza 🙂

  11. Ps Exista reclame si pt feeder ….

  12. In general temele blogurilor nu contin informatii interesante. Le vezi o data, de doua ori, de zece ori – tot asa arata, ca nu schimbi template-ul zilnic. Acelasi blogroll, acelasi tag cloud etc. Nu simt ca pierd ceva, iar cand citesc articolele de pe mobil chiar prefer sa se incarce rapid doar textul si pozele.

    Eu as fi de acord sa apara si 1-2 bannere jpg in interiorul feed-ului, cat timp ramane complet.

  13. anul trecut am instalat un reader si am bagat 2-3 bloguri in el, de test. exact o zi m`a tinut toata treaba, mi se parea atata de sec sa citesc articolele fara sa “vad” blogul in sine incat am renuntat.

  14. #15

    Cred ca nu ai intrat pe sport.ro sa vezi acolo reclame, nene!

  15. Desi am in reader vreo 15 bloguri, asta ma ajuta sa vad cand a aparut ceva nou. Pentru lecturat apas intotdeauna “view article”. 😀 Nu cred ca o sa moara internetul doar din atat.

  16. Dacă un articol mi se pare interesant, intru şi pe blog ca să citesc comentariile. Câteodată replicile de acolo sunt mult mai interesante, vezi cât de trolli sunt unii (ca dicţionaru de mai sus) şi altele.
    Şi mai e o soluţie: feed parţial. Şi gata.

  17. Bun … bine ca ai adus in discutie problema asta.

    1. E adevarat ca daca vrei sa vinzi ceva ambalajul conteaza, dar nu se prea aplica asta la feed-uri. Te abonezi la un feed RSS doar dupa ce ai citit cateva post-uri (daca e blog) sau articole (daca e revista online). Iti dau ca exemplu chiar cazul meu: te-am vazut la apropo TV si asa am intrat la tine pe blog. Ti-am citit cam 10 post-uri, mi-a placut materialul si m-am abonat la RSS feed. Pentru continut; nu pentru interfata custom-made (care, btw, e cat de cat originala, dar nu merita o “galagie de bani”).

    2. Are dreptate troll-ul de mai sus, este adwords si pentru RSS

    3. In cazul TechCrunch: chiar daca ai sta pe site 15-20 minute doar pentru ca arata bine, ti-ai da seama repede de faptul ca nu e mare lucru de capul lui si ai inchide tab-ul. Deci … tot n-ai rezolvat nimic.

    4. Feed-ul partial, cel putin pe mine, ma enerveaza teribil. Exceptie fac doar site-urile de stiri. In rest, e doar o incercare futila de a genera mai mult trafic pe site.

  18. Totul se reduce la bani. Candva, bloggingul era altceva. Eh…nici Vama nu mai e ce-a fost. 🙂 Oricum, thank God for Adblocker!

    • #20

      Dorian, candva unii din noi munceau si scriau din cand in cand pe blog. Acum, aceeasi unii au drept munca blogul. Banii de unde sa vina, de la sfanta treime?

  19. Recunosc ca folosesc Reader-ul din plin, zi de zi, pentru a urmarii eficient si rapid cele cateva zeci de bloguri din lista.
    Insa de fiecare data cand un articol imi atrage atentia il citesc direct pe blog-ul sursa cu tot cu comentarii, intocmai cum am facut si cu articolul tau acum. 😉
    Dupa aproape 2 ani de zile de folosire a reader-ului consider ca TITLUL articolului este un element cheie in a atrage atentia asupra continutului articolul, ca apoi sa starnesti si mai mult curiozitatea prin continut incat sa provoci cititorul sa citeasca chiar si comentariile generate de articol.
    Cred ca Reader-ul de feed-uri nu face decat o selectie naturala printe blog-uri si blog-eri…. spre dezamagirea unora.

  20. Poza “fuck mp3, I miss my cassettes” mi-a adus aminte de asta: www.cassettemp3player.com/the-cassette-mp3-playe3.html
    E la fix!

  21. Am vazut dupa ce-am postat ca, mai nou, ai short pentru link-uri.

  22. #24

    #12 imi exprima excelent punctul devedere (n-are rost sa repet), cu completarea ca unele (multe) bloguri din pacate nu ofera DECAT posibilitatea asta de abonare.

  23. #25

    toata lumea intra in reader si de acolo in site daca e postat ceva nou si interesant ptr ca e mai usor si salvezi timp, ori tu vrei sa iti intre lumea direct pe site poate poate iti vede reclama de la vodafone si hap sarmaua maine isi si fac abonament. lumea intra pentru curiozitatea articolului si eventual al parerilor unora si altora prin commenturi care btw uneori genereaza in lupte de strada prin limbaj de cartier dar nu-i asa ca ne caracterizeaza mai mult o pula in gura celuilalt decat aprecierea fiecarei pareri individuale?

  24. #26

    Poate in curand vei trimite posturile sub forma de fisiere txt pe mess, ca sa nu te mai chinui nici cu site-ul, si sa nu te mai supere nici rss-ul 😛

  25. Eventual un feed reader care sa iti permita nu doar sa vizualizezi tema, ci si sa o downloadezi…

  26. Daca te consoleaza cu ceva eu nu te am in RSS, bag direct vevevearhiblogpunctro in address bar.

  27. #29

    dude eu sunt de parere ca rss-ul feed-ul a fost inventat cu un scop bine definit acum 10 ani … intr-o perioada in care se rula traficul limitatat sau viteza de 1mega era dar un vis umed … si a mers ca uns in perioada 2005 – 2007.

    acum insa dupa peste 10 ani sunt de parere ca este un pic cam pagubos, dupa cum ziceai si tu. Desi sunt ce tine, care prezinta in feed doar un excerpt ceea ce determina subscriberul sa vada si restul continului. De exemplu sunt o gramada de plugin-uri care it permit ca sub excerpt sa bagi un banner, da stiu arata ca curu’ dar se poate.

    Folosesc rss-feed de multi ani si pot sa zic ca daca imi place titlul si primul paragraf ma tine interesat continui pe site.

    Ceva se va schimba cand feed-urile vor deveni de genul tweetdeck (varianta veche:)… compresam totul, dar frumos ambalat…. si online, fuck you windows. Desi este cam greu sa te bati cu Google pe rss, ori cat de rahat devine acesta.

    … dar eu sper, ca sa apara un nou rss cu o alta politica si un nou rss reader care sa-l sustina, apple si android store sunt doua rampe de lansare care daca sunt folosite cu cap … te lanseaza 🙂 …