Contul meu
Bunicul meu a fost cea mai puternică persoană cunoscută de mine vreodată. PNL-ist până la moarte, a mers la 80 ani până la București, să îi spună lui Câmpeanu că e o cârpă. Încă avea carnetul de membru de pe vremea când se bătea pe burtă cu Maniu & friends.
A fost pe front, a fost prizonier la nemți, după aceea la ruși. A venit acasă doar ca să își găsească gospodăria făcută praf de către comuniști. Aparent între timp se înrolase în cooperativă. I-au luat tot ce avea, l-au numit chiabur, l-au trimis la săpat canale.
S-a întors alb în cap și a luat-o de la început. Pentru că avea familie, avea copii care aveau nevoie de ei. A muncit pentru ca toți să aibă parte de o viață mai bună decât a lui. Deși ar fi fost greu, copiii fiindu-i dați afară din facultate. Erau copii de chiaburi, nu aveau ce căuta la școală.
Am în fața ochilor în orice moment cum alerga să prindă un cal, pe toloaca din fața curții. Avea 87 de ani. La vârsta aceea, copiii, nepoții și strănepoții săi încă primeau de la el ajutor în bani și produse. Nu că ei ar fi avut nevoie, nu. El avea nevoie să știe că încă are un rost în familia sa.
Nu voi putea vreodată să mă ridic la nivelul său, nici gând de asta. În primul rând nu sper să trăiesc până la 87 de ani și al doilea, mi-e frică de cai de mor. 
Dar încerc și voi încerca tot restul vieții mele. Pentru că am deja un standard ridicat în fața mea. Pentru că am familia mea, pentru că ei au nevoie de mine iar eu am un rost în viață doar dacă ei sunt fericiți.
Am scris acest articol la rugamintea celor de la INKA. Va aduceti aminte, bautura aia din copilarie care mirosea a cafea dar nu era cafea. Acum, Inka se gaseste bine mersi in rafturile supermarketurilor , la fel de bună și la fel de recomandabilă oricui, neconținând nici un pic de cofeină. Si incearca sa le comunice oamenilor ca fiecare suntem importanti pentru familiile noastre, ca fiecare dintre noi avem o influenta sau alta asupra celor din jur, ca fiecare lasam ceva in urma noastra si facem ceva cu semnificatie (ajutam, inspiram, educam, incurajam, sustinem).
Bun, dacă și tu ai un rost în familia ta sau dacă cineva din familia ta este cineva despre care merită să povestești, pune asta într-un comentariu. Prin tragere la sorti, 2 comentatori vor primi produse Inka si cate o rama foto digitală.
LE: Câștigători sunt Gigi Contra și Dragoș Bunea.
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
Frumoasa amintire, pacat c-ai legat-o de-o reclama.
NOU
why?
NOU
Zau ca un nume mai bun nu puteai sa ai pentru ceea ce ai spus.
NOU
@Dorel: si daca a legat-o de o reclama asta inseamna ca…?
Nu ti se pare normal ca amintirile astea, pe care tu le citesti cu placere, pe gratis, sa fie finantate de ceva?
Intreb, nu dau cu parul. Nu de alta, dar si eu primesc comentarii din astea, imbecile, de la oameni care nu pricep niste lucruri esentiale. Ti-a scapat fix partea aia cu standardele ridicate.
NOU
Nu stiu daca primesti sau faci comentarii imbecile – cum adica “amintirile […] sa fie finantate”. De cand au amintirile nevoie de finante?
NOU
as he said ^^
NOU
Mama folosea INKA cand nu gasea o cafea galbena boabe, am uitat cum se numea Wiener caffe parca sau Alvorada? Si astea luate pe sub mana. Lua de la cineva de la fabrica de confectii elastic de chiloti si il schimba pe oua de alimentara unde era nasa fratelui meu. Apoi oualele le dadea la o vecina ce lucra la abator si lua carne. Pe carnea respectiva o impartea in doua. O parte mergea la cineva ce lucra la fabrica de lapte pentru unt iar alta parte mergea la cineva ce lucra la un shop sau consignatie pentru cafea. Cu cafeaua primita colo se faceau cumparaturi de la Mercur.
Inka stiu ca era buna, cine avea INKA era chiar multumit. chine nu facea cafea din boabe de naut si se numea nechezol! LOL ce vremuri. Si cand te gandesti ca sunt unii care inca regreta acele vremuri!
NOU
Alvorada se numea. Si era inchisa/sigilata cu o bucata de banda scotch. Si costa 250 lei/250 g la un salariu mediu de 2500 lei net (adica imens).
NOU
asta cu bunicul e tare…m-a atins:)
de ce?al meu batran a avut o istorie asemanatoare, a dat tuturor din putinul avut si a muncit manat de un singur gand:familia lui sa aiba cele necesare.
cumpara mereu Inka, bunica mare bautoare de cafea avea de ales intre naut amestecat cu cafea si inka.
am baut si eu Inka, avea un gust particular:)
daca ar fi sa castig, i-as da ei cafeaua si rama foto.
sa nu fiu inteles gresit, imi permit sa cumpar multa cafea inka si multe rame foto, doar ca acestea ar fi castigate datorita bunicului si ea s-ar bucura mult.
oricum ar fi, am sa iau o inka neaparat.
NOU
Bunicii si strabunicii nostri erau barbati adevarati… Din pacate, in ziua de azi nu prea mai avem barbati adevarati, care si-ar da viata pentru o singura idee inradacinata in minte si care nu dispare pana nu e dusa la indeplinire.
P.S. Nu vreau nici un premiu.
NOU
Andrei » un nou mucius scaevola?
NOU
rama foto digitală.
digitala cadou.
vezi ca ai scris “digitala” x2
cum ar fi sa castig =))
NOU
bunica ne facea ceva asemanator cand mergeam la fan la camp. se numea “cafea cicoare” si era tare buna facuta cu lapte de bivolita.
NOU
Strabunicul din partea mamei a fost preot intr-un sat din Ardeal, preluand parohia de la Agarbiceanu si mama spunea ca era un om deosebit, cald, intelegator, ajuta pe oricine venea la casa parohiala, nasind copiii de tigani care erau prea saraci si nu vroia nimeni sa ii boteze, etc. Am crescut cu povesti despre el si am crezut ca sunt doar povesti, fiind vorba de subiectivismul mamei care vorbea despre bunicul ei si copilarie, mai ales ca era vorba de timpuri trecute de mult, el murind prin anii ’70 la o varsta inaintata.
Undeva prin ’98-2000 am intalnit in Dobrogea, departe de Ardeal un tip din satul respectiv, om pe la 50 de ani care nu il tinea mintea pe preotul respectiv insa auzise lumea vorbind despre el, si ne prezenta exact aceeasi imagine frumoasa despre omul care fusese, desi nu stia ca vorbea cu nepoata si stranepotul lui.
Strandardele inaintasilor sunt foarte ridicate, noi putem spera sa le atingem doar.
NOU
Arhi, ai deschis iar cutiuta cu amintiri!
La mine unul din bunici a fost stalpul familiei. Un barbat inalt, masiv, nu ii radea fata…Fusese pe front,ne povestea la gura sobei ce au patit pe acolo…Intors de la razboi, nu si-a mai gasit nevasta, murise de tifos, doar cei trei copii. Nu s-a dat batut, avea ceva bani ascunsi si si-a cumparat oi, multe oi…caini din aia ciobanesti mioritici(sunt nascuta si crescuta in Bucovina) Si-a angajat oameni , si-a adunat copii langa el.Muncea din greu si punea bani albi pentru zile negre la ascunzis.Copii i s-au marit si le-a facut rost la fiecare. Era batran cand am aflat eu ca el e bunicul Nicolae.Batran dar mandru si falnic precum un brad…Impunea respect cu vorba blanda, dar era aprig daca il suparai…Acolo am vazut eu la el la munte cum se face casul, branza si cat de buna esta mamaliga la stana.Ma jucam cu dulaii sai avea si cai, dar eu mica imi era frica de ei. I-a invatat pe cei trei copii ai sai numai de bine, sa nu minta, sa nu insele, sa munceasca.
Inka el nu a apucat sa bea, dar eu da.Avea un gust placut, o beam cand simpla cand cu lapte. Nu am fost o cafegie inraita, doar una pe zi. Nu scriu pentru premiu, doar pentru amintirea placuta a bunicului, doar ca ai deschis cutiuta cu amintiri si pentru ca maine e Mos Nicolae!
NOU
Cred ca foarte multi dintre noi avem drept modele bunicii. Au crescut si au fost educati dupa o alta mentalitate, una mult mai buna decat cea din zilele noastre.
Nu am prea multe amintiri cu bunicul meu deoarece a murit pe cand eu eram inca mica, insa o sa imi amintesc intotdeauna cum seara cand venea acasa de la munca, tin timp ce alti colegi sau prieteni cu care venea se opreau la bufet cum era pe vremea aia sa bea cate o bere sau o tarie, el mergea vizavi la cofetarie si ne aducea cate ceva dulce.
I miss my grandpa 🙂
NOU
Am un rol, sunt un exemplu negativ in viata…
NOU
Mie-mi place enorm sa-mi gadile urechile, dimineata, un glas zglobiu de copil, cu mainile incolacite in jurul gatului meu, ca o esarfa de catifea: “esti o super-mama!” Sunt foarte fericita ca am aceasta sansa, de a fi model pozitiv copilului meu.
Ah, si n-am mai baut INKA de ani de zile, amintiri placute si calde, abia astept sa-mi cumpar!
NOU
Am avut si eu un bunic. Care trebuia sa plece in al doilea razboi mondial. Dar avea acasa 6 copii, care plangeau ca nu au ce manca, iar bunica-mea era grav bolnava. Stiind ca risca sa-i moara copii de foame neavand alte rude si-a bagat bratul stang sub tren, sa ii fie retezat de la umar ca sa fie declarat invalid si sa se intoarca acasa la copii. Apoi a continuat sa munceasca cu un singur brat in padure la lemne pentru a-si intretine familia. Inca vreo 40 de ani asa. Apoi a iesit la pensie, fiind intretinut de copii pana s-a stins la vreo 75 de ani. Avea 30 de cand a facut gestul….sa ma ridic la nivelului lui nici macar nu indraznesc mie mi-e frica si de o injectie, insa faptul ca sunt urmasul lui ma face extrem de mandru
NOU
Povestea ta mi-a amintit de strabunicul meu un om TARE care a muncit pana la 80 de ani!
NOU
Eu am norocul ca bunicul meu să mai trăiască. Atâta doar că n-a prins frontul, avea doar 3 ani în ’39. Şi e exact aşa cum l-ai descris tu.
NOU
amintirea bunicului meu este unul din motivele pentru care am plecat din Buc. si m-am mutat la Buftea.
a fost un om cu 4 clase, dar mult mai om decat altii, cu mai multa scoala.
eu nu vreau decat ca nepotii mei sa aiba macar aceeasi parere pe care o am eu despre OMUL care a fost bunicul meu 🙂 rip…
NOU
Ei…chiar daca nu cunosc toti bunicii si inaintasii despre care ati scris – ma-ti facut sa doi si Eu in pic mandru de faptele lor. Toti acesti bunici si strabunici au format impreuna un neam, neam de care sunt mandru. Imi place ca sunt roman!
NOU
Strabunicul meu a fost o persoana deosebita… a fost crescut de o mama vitrega si a avut o viata foarte grea. A lucrat in salina, apoi la Soda si dupa cativa ani a devenit mecanic pe locomotiva 🙂 L-am intalnit si eu cand eram foarte mica. A mai avut puterea sa isi traga stranepoata cu sania pe dealurile din sat 🙂
NOU
Tinand cont de povestile de genul asta, nu ti se pare putin aiurea sa zicem ca vremurile in care traim noi sunt grele? Cam off-topic, stiu, dar la asta m-a dus gandul articolul.
NOU
Mama a fost cea care nu are grad de comparatie. Nu a spus niciodata ca o doare ceva, dar intotdeauna gasea putere sa ajute pe altii. Si ea este eroina mea cea mai iubita.
NOU
Mai, adevarul e ca, daca-mi pare de ceva rau, e faptul ca nu m-am inteles bine cu al batran pana sa moara. Vanator convins, cardiac si mai convins, si-a dorit toata viata sa moara in padure, la vanatoare. Cum altfel?
Si asa a si fost. Proaspat iesit din spital dupa un pre infarct, intr-o seara senina, dupa o ploaie strasnica, a spus ca vrea sa mearga un pic prin padure, cu pusca. Si da, dealul l-a dovedit. Ajuns in varful dealului, s-a asezat jos si acolo …s-a dus.
La momentul de atunci, mi se parea un om aspru, cu 2 facultati dar nu prea manierat, pentru care munca si binele casei era mai presus decat orice. Era departe de ideea mea de atunci de bunic.
De la el am ramas cu dragostea de padure si munti si cu un petec de pamant. Daca l-as da la schimb in schimbul a cateva ore in plus cu el… clar:)
Nu stiu cum se face, dar barbati cum sunt cei care au acum peste 70 de ani, rareori mai gasesti. Poate o fi varsta, poate cine stie…
NOU
Mai am un singur bunic in viata. Un om simplu care a muncit toata viata lui. A fost al 11-lea copil la parinti si a ramas fara tata de la varsta de 3 ani. Un om foarte cumpatat si chibzuit, care si acum ne da noua nepotilor bani iar an de an creste cate un porc pt fiecare copil, porc ce il taie inainte de Craciun.
Inka n-a baut, dar de vreo cativa ani cand ne ducem la tara ii luam cate un borcan de nutella si plicuri de ciocolata calda.
NOU
As avea de povestit despre bunici si strabunici, dar mi-ar lua prea mult. Au fost si sunt oameni deosebiti (bunicul patern implineste maine 100 de ani si 6 luni, si e pe picioarele lui 🙂 ).
Nu pretind sa ma ridic la inaltimea predecesorilor, nici nu incerc. Insa stiu ca rolul meu e sa-i iubesc pe cei ce mi-au ramas: o bunica, un bunic, o matusa, mama si fratii. Asta simte eu ca e rolul meu. Simt asta mai ales de cand s-a nascut fetita mea.
Ma simt sufleteste mai aproape de bunici, decat de parinti, desi nu m-au crescut bunicii.
Chiar mi-e dor de o cana cu lapte fierbinte cu Inka, ca in liceu …
NOU
Fili » sa-ti traiasca. pretuieste diecare clipa cu el….
NOU
Off topic, sa ne radem:
www.youtube.com/watch?v=m-2AvPV8vZk&feature=player_embedded
NOU
Bunicul din partea mamei a fost la razboi si cand eram mic bunica-mea imi povestea toate pataniile lui bunica-miu din acele vremuri pentru ca lui nu-i placea sa vorbeasca despe ele, el era fericit ca s-a intors in viata acasa. Am aflat ulterior ca bunica-miu s- a intors in viata din razboi datorita unui prieten care a sarit la propriu in fata gloantelor ca sa-i salveze viata, prieten care a mers tot restul vietii sale in carje si in scaunul cu rotile, dar care a avut un camarad pe viata din acea zi si anume pe bunicul meu ce ii trimitea in fiecare an cate o scrisoare de multumire pentru ca i-a salvat viata in acea zi si asta desi se vedeau aproape in fiecare luna, unul locuind la oras iar celalalt la sat.
In ziua de azi oamenii parca uita prea usor pe cei care le dau o noua sansa la viata indiferent de modul prin care o fac.
NOU
Mi-aduci aminte de bunicul din partea tatalui meu 🙂 Tot declarat chiabur (era din Bucovina), tot cu copiii scosi din scoli (tatal meu a facut mai tirziu facultatea) … S-a inscris in colectiv pentru ca altfel nu puteau copiii sa mearga la scoala. El era capul, dar bunica era gitul 🙂 I-am mostenit numele ei, asa ii spunea bunicul, cu atita drag: “Tu, Catrino …”
A murit cind avea 90 de ani. Am fost intr-o duminica la el, era inceput de martie, sa-l invitam la nunta la frate-miu. Abia astepta sa iasa soarele, ca are atita treaba in curte, dar e cam frig. A zis ca vine, cum sa nu vina la nunta, numai sa-l ia unul dintre copchiii astia. Miercuri am fost sunata ca a murit! E trist, stiu, dar mi-l aduc aminte cita vigoare avea la 90 de ani si cite povesti ne spunea cind ne vedeam.
Multumesc, Arhi, m-ai facut sa-mi (re)aduc aminte de el si de bunica 🙂
NOU
Post-ul asta nu era penultimul? Inaintea celui cu rezolutia ?
NOU
Eu am in familie o poveste pe care mi-a spus-o si strabunica, si bunica si tata. Daca povestea ta e despre barbatie, povestea mea e despre dragoste si despre pierdere. Din pacate nu am apucat sa o cunosc pe stra-stra bunica protagonista, dar e evident pe cate generatii a impresionat povestea ei.
Stra-stra bunica-mea s-a maritat de la 12 ani si a avut o legatura foarte puternica cu stra-stra bunicul. Fiind proaspat maritata s-a gandit si ea sa arate ca-i gospodina si sa-i gateasca lu barba-su un pilaf de pui (reteta faimoasa in familia mea). Si a pus ea oala de ceramica pe foc si a umplut-o cu apa si – bineinteles – cu orez. 4 ore mai tarziu a venit barba-su acasa de la camp si a gasit copchilu de 12 ani bocind in mijlocul bucatariei, oala sparta si soba distrusa (ca deh, orezu s-a umflat, s-a umflat pana a dat pe dinafara). Si omu na, ce sa faca, a ridicat copchila de jos, a spalat-o, a pupat-o si i-a spus ca nu-i nimic, se intampla (desi prin vremea aia, mai carai si cate un sut in fundu femeii care facea minuni din astea).
Cativa ani mai tarziu stra-stra bunicu a plecat la primul razboi mondial si a lasat-o pe stra-stra-bunica cu 4 copii de crescut dintre care unul inca in fasa. Stra-stra-bunicul nu s-a mai intors din razboi, dar asta nu a impiedicat-o pe stra-stra bunica sa il astepte in absolut fiecare an, pentru ca ea stia ca el e viu pe undeva si o sa vina acasa. A construit singura o casa pentru copiii lor, asa cum planuiau ei doi sa o construiasca, cu motivatia ca atunci cand vine barba-su din razboi sa o gaseasca ridicata – desi razboiul se terminase de mult. A trait pana la vreo 80 de ani, in restul vietii a fost o femeie absolut normala, doar ca nimeni nu putea sa-i scoata chestia asta din cap, ca stra-stra-bunicu o sa vina de la razboi si ca totul o sa fie bine. De pasti facea cozonacii intr-un anumit fel in ideea ca daca atunci pica barba-su sa ii vada si sa-i placa. De craciun facea mancare mai multa decat era nevoie, in ideea ca poate exact atunci pica stra-stra bunicul si doar nu era sa o gaseasca fara mancare pe masa. Pur si simplu a fost felul in care a stiut ea sa faca fata tragediei.
NOU
Frumoasa poveste… si emotionanta… De strabunicul meu, ti-am mai povestit, la articolele cu regele Mihai.
O sa-ti spun azi despre bunicul sotiei mele. Impreuna cu un camarad, a fost surprins in timpul celui de-al doilea razboi mondial de o grenada de asalt. Norocul lui a fost ca a reusit sa se arunce (la propriu), in spatele unui bolovan mare si nu i-a atins decat membrele superioare. Camaradul insa…
A fost luat de rusi, tratat, vindecat si trimis in Siberia, la mina. 6 ani, in care de la 120 de kg, a ajuns la 65 kg. A povestit, pana sa plece dintre noi, cum intr-o zi, fiind lihniti de foame, au pandit pana comandantul lagarului a adormit si i-au ademenit cainele, un patruped gen bichon, pana la gard, l-au prins si … ei bine, l-au mancat fript… E scarbos, e inuman, e dur, insa a supravietuit… au mancat viermi si ierburi, pt ca dorul de casa il innebunea si nu voia sa cedeze. Au fost suiti in vagoane si tuturor le era teama ca-i vor duce la gazare, insa au fost coborati la granita cu Moldova si lasati liberi… cand a ajuns acasa, mama si sotia lui ii faceau pomana de 6 luni… Au crezut ca este o fantoma, si s-au speriat, pana s-au dezmeticit…
Rusii le omorasera toate animalele, jumate din casa fusese distrusa, si a luat-o de la capat, a muncit pamantul, a vandut granele, si-a luat animale si a venit colectivizarea. A ramas fara nimic si a fost arestat pentru ca s-a impotrivit cand i-au luat cele 2 vite. A fost batut si surghiunit in beciuri, a reusit sa fuga, fiind declarat mort de catre un securist “ceva mai uman”.
Sotia mea imi povesteste adesea cum ei, nepotii, peste 8 la numar se agatau de el si il rugau sa povesteasca despre razboi si mereu plangea si le povestea cu rabdare si ii sfatuia sa isi iubeasca familia si tara mai presus decat propria persoana. Un om simplu, cu 4 clase, care a tinut o familie cu 9 copii si a trait sa-i vada pe toti la casele lor, mai mult sau mai putin realizati, cu nepoti.
Intrebarea mea, pe care mi-o pun adesea, oare eu, Filip, as putea trece prin atatea si as avea puterea sa o iau de la capat? Ne bucuram de energie, de gadget-uri, de bani si masini, lucruri inutile pt bunicii si strabunicii nostri, care au trecut prin atatea…
Oare noi am putea face asta? Oare ei sau noi au fost/suntem mai buni?
Cat despre Inka, pt ai mei era o adevarata savoare, alaturi de prieteni sa se bucure de Inka, cantand la chitara si ascultand “Momente Vesele”, iar eu de sub masa din sufragerie furand cate o caramea de pe masa.
Merci Cetin, mi-ai facut ziua frumoasa, again.
Cheers
NOU
like, like, like!
NOU
ce relatare dulce…
NOU
Aceleasi vremuri, alte valori in a pretui ceva…putinul insemna mult. Munca grea era considerata ceva normal. Asuprirea era indurata greu dar infruntata cu demnitate si barbatie. Frumoase postarile voastre!
NOU
sa speram ca poate si la noi se va gandi cineva la fel de frumos … candva
NOU
adriana serban » nu stiu daca putea-v-om noi sa fim atat de puternici
NOU
Hai sa o luam altfel: strabunicul meu a facut ce am zis si lumea isi aminteste de el si azi, dupa 40 de ani de la moarte, eu scriu comentarii pe un blog, sa astept ca lumea sa vorbeasca despre mine.. cat? 🙂
NOU
poate ei sa fie cu atat de mult mai slabi ..din pacate
NOU
e prima oara cand aud de inka. Presupun ca nu are cum sa se lege de amintiri din copilarie.
nu suntem atat de puternici pentru ca nu e nevoie. Acum avem de toate, nevoia de supravietuire este limitata la 0.
eu am noroc cu tata, care e pe modelul “totul trebuie facut de mine”
NOU
“A fost pe front, a fost prizonier la nemți, după aceea la ruși.”
A fost in trupele de cazaci a generalului Vlasov? Aia au fost luati intii prizonieri de nemti. Si apoi de rusi, insa nu cred ca a supravietuit careva sa povesteasca…
Iar despre Inka, eu o beau de vreo doi ani zilnic. Si in New York o luam, cu 5.25$ de la magazinele poloneze de pe Fresh Pond Road.
Si o reteta:
Se pune in ice grinder 150ml lapte integral rece de la frigider, 100 ml apa plata rece, o mina de gheata (8-10 cuburi), 3-4 lingurite de Inka si 2 de zahar.
Se porneste grinderul si dupa ce gheata e macinata se toarna in sonda. Se bea cu paiul (treimea superioara a sondei e spuma alba). E mai bun ca un frappe. Dar trebuie neaparat sa fie gheata bine macinata (de marimea zatului de cafea), ii da o textura excelenta.
NOU
Bunicul meu a fost trimis de acasa la varsta de 14 ani, in Bucuresti, ucenic la un cizmar. Nu i-au dat bani, nu i-au trimis pachete cu mancare, nimic. Nu s-au interesat de soarta lui din momentul ala. S-a inscris singur la seral, si a facut liceul in paralel cu munca pe care o facea la cizmar pentru a face rost de bani. Dupa ce a terminat liceul la seral a dat la facultate, la Biologie la Universitate, si a intrat pe locurile cu bursa. A terminat fiecare an de facultate cu medie indeajuns de mare incat sa-i permita sa primeasca bursa in continuare.
Ma gandesc ca daca as fi fost in locul lui as fi renuntat de mult la scoala. Dar el a fost puternic si nu a renuntat niciodata la visul lui.
NOU
Pentru cine e mai mic de varsta nu, dar eu “furam” putin din cutia mamei ca imi placea mult cu laptic, apoi mare…alte variante pe vremea aia de cafea nu prea eraudecat Inka si ceva boabe de la cine facea bisnitareala .Inka o luam “pe sub mana” de la magazine…la liber mai greu
NOU
Nu beau cafea deci o sa traiesc 100 de ani!
NOU
Salut , intr-adevar cum a spus cineva mai sus bunicii nostrii au fost barbati adevarati. O sa spun si eu o poveste despre bunicul meu unele povestite de el din ce imi aduc aminte ca a murit cand eu aveam 8 ani. A fost in razboi ,l-au luat pe cand avea 21 ani , a fost ranit si luat prizonier de rusi unde a stat 7 ani. Cand a ajuns acasa familia ii faceau pomana de 7 ani. In lagar fiind un om muncitor a invatat meserie , mai exact lucrul cu lemnul , la fel a intrat in cooperativa si imi povestea ca se trezea de la 3 dimineata sa taie busteni sa-i termine pana la 7 cand incepea programul la cooperativa. A reusit sa faca 2 case cu mana lui , era un om foarte respectat si muncitor si niciodata familia lui nu a dus lipsa de ceva. Pentru mine a fost si va fi mereu un exemplu .
NOU
Rugatul asta e pe bani ca atunci nu mai e rugat ci solicitare de prestat servicii contra-cost.
NOU
Mi-au dat lacrimile, mi-am adus aminte de tataie!
Pentru mine el este in continuare cel mai puternic exemplu de om puternic.
Inka n-am baut, pe vremea aia eram copil si n-aveam voie sa beau produse de genu’. Ar fi fain sa incerc, mi-ai dat o idee!
NOU
Nu stiu de ce, dar am impresia ca majoritatea atunci cand se gandesc la cineva “maret”, se gandesc la un bunic.
Tin minte cum imi spunea bunicamiu ca el a crescut singur, fiind orfan inca de la 10 ani, si cum ma indemna sa am grija de mine si sa-mi fac un rost in viata, sa nu stau si sa astept … el a crescut, s-a intretinut, si a ajuns sa aibe propria casa, propria familie pe care sa o ingrijeasca.
Omul asta a murit din aceasi cauza care l-a facut om… munca!
Pot spune ca din cauza lui, in mare parte, vreau sa reusesc in viata pe cont propriu, sa ajung acolo unde visez … prin munca !
NOU
Asta pentru ca bunicii au trait razboiul, foametea de dupa razboi si au trebuit sa faca eforturi supraomenesti sa supravietuiasca. Din pacate, au supravietuit doar cei mai puternici.
NOU
acu inteleg multe din pozitiile tale politice, mai ales ce mi-ai spus in 2004 de Basescu:) chapeu bas, ai avut dreptate tatare!
NOU
As vrea măcar 5 min sa mai ascult vocea bunicii.
Au fost niște oameni legați de pământ și familie cu tot sufletul de pe lume.
Sunt legat de familie dar parca ceva îmi scapă mereu, nu pot sa ma compar cu ei oricât as încerca, sunt prea mic si neînsemnat.
NOU
Cand eram mic tata ne aducea dulciuri si jucarii de prin deplasarile lui, mai prindea o Germanie comunista, o Franta dupa revolutie si din diurna lui care nu era cine stie ce ne lua noua cat de multe putea.
Azi dimineata UPS a venit la usa cu SONY-ul de 24″ dotat cu toate tehnologiile posibile si imposibile ale anului 2011 pe care l-am luat eu pentru tata, a zis sambata asta ca daca ar putea ar schimba TV-ul din dormitor. Dar ca nu poate acum.
Sunt putine chestiile la care sunt bun, dar la IT am pretentia ca stiu pe ce lume sunt. Asa ca le-am facut si lui si mamei o surpriza, au zis ei ca nu ar fi trebuit cand au vazut ce era. Dar tata a imbracat telecomanda in tipla, n-a mai facut asta de la primul TV Goldstar care l-a luat, ii place. Iar mama se bucura la full HD, sa vada coafura si machiajul tipelor din telenovela coreeana.
NOU
Mama e bolnava, tata nu am, pe bunici nu i-am cunoscut. Dar nasii mei de botez sunt …. ca parintii mei. Sunt cei mai frumosi oameni de pe pamant. Si in special nasa. Pasionata de istorie si geografie, mi-a dat numele Sabina dupa Rapirea Sabinelor. De la 0 ani pana la 25 de ani mi-a fost o mama si o prietena. E un model pentru mine. Are cancer. In fiecare zi imi este frica. Dar …. o sa povestesc mereu de ea pentru ca e un OM
NOU
Ascultati si bagati la cap! www.youtu.be/hIdtIfH_2ko
NOU
1. Enigmatici si cuminti
Terminandu-si rostul lor,
Langa noi se sting si mor,
Dragii nostri, dragi parinti.
Cheama-i doamne inapoi,
Ca si-asa au dus-o prost
Si fa-i tineri cum au fost
Fa-i mai tineri decat noi.
2. Pentru cei ce ne-au facut
Da un ordin da ceva,
Sa-i mai poti intarzia,
Sa o ia de la-nceput.
Au platit cu viata lor,
Ale fiilor erori,
Doamne fa-i nemuritori,
Pe parintii care mor.
3. Ia privitii cum se duc
Ia privitii cum se sting,
Lumanari in cuib de cuc,
Parca tac si parca mint,
Plini de boli si suferinti,
Ne intoarcem in pamant,
Cat mai suntem cat mai sunt
Mangaiatii pe parinti.
4. E pamantul tot mai greu
Despartirea-i tot mai grea,
Sarut mana tatal meu
Sarut mana mama mea
Dar de ce priviti asa,
Fata mea si fiul meu
Eu sunt cel ce va urma,
Dragii mei ma duc si eu.
5. Sarut mana tatal meu,
Sarut mana mama mea,
Ramas bun baiatul meu,
Ramas bun fetita mea.
Tatal meu, baiatul meu,
Mama mea, fetïta mea.
Versuri de la: www.versuri.ro/
NOU
Spre surprinderea mea chiar am castigat, am aflat direct de la sponsor printr-un mail asa ca tin sa-i multumesc lui Arhi pentru ca m-a inspirat prin postul sau si abia astept produsele de la Inka si rama foto, mai mult produsele ca sa le testez 😀
P.S. Anul trecut am castigat la Manafu doua lazi de bere si un tricou, anul asta la Arhi produse Inka si o rama foto, la anul de la cine iau premiu?