Credinciosii ortodocsi sunt cei mai intoleranti rromani. Orice alta parere diferita fata de credinta in zeul lor este blasfemie si trebuie pedepsita.
E extrem de dificil sa re-explici familiei, an de an, că ţi se fâlfâie de poveştile cu făt frumos şi alţi isuşi şi nu ai nici un chef să mergi la biserică. E practic imposibil să le scoţi din cap că tu nu treci doar printr-o fază de negare, după care îţi vei reveni şi te vei prosterna, spăşit, la picioarele unui preot, rugându-te să te ierte că ai fost orb şi nu ai văzut.
Doar mie mi s-a părut, sau parcă hypermarketurile nu au fost atât de aglomerate? Am fost să îmi cumpăr portocale pe 18 şi am stat la coadă maxim 5 minute. Oare o fi criza? Nuş ce să zic, toată lumea e de părere că la noi nu e criză.
Masa alături de părinţi e mult prea mişto, dar predispune la moarte înceată.
Hai mai ia nişte drob, papă şi nişte sarmale, cum, nu ai mâncat salată boeuf încă? doar câteva chifteluţe.
Şi tot aşa, în registru sadico-dureros. Cred că tot ce am slăbit săptămânile astea am pus la loc în 2 zile.
Mai vorbim, acum mă duc să îmi alin sfincterul îndurerat cu nişte apă rece.
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
Luca doesn’t share foooood! :))
NOU
“Cred că tot ce am slăbit săptămânile astea am pus la loc în 2 zile.” Spui asta de parca careva dintre noi a reusit vreodata de Paste, in vreme de criza sau de (cum se zice?) prosperitate, sa se mentina sau si mai utopic, sa slabeasca in astea 2 zile. 😀
NOU
ai mancat cumva iute? 😀
NOU
nu, ci doar mult si greu
NOU
bleah, nici mie nu-mi place stilul asta de “a manca” de sarbatori in general, incerc sa ma las de manacare ca si cum m-as lasa, ipotetic vorbind, de tigari…
NOU
auzi, da eu nu vad nici o legatura intre primele 2 paragrafe si ultima parte a textului.
NOU
Si in fiecare an aceeasi poveste. Si la anu’ va fi la fel. Asta ma doare. E intotdeauna la fel. Acelasi ritual aberant din care ramanem doar cu o durere de stomac.
NOU
cum Arhi… si n-ai luat tu lumina?! incredibil… nu te-ai dus la o biserica unde sa te calci in picioare cu jde mii de credinciosi pentru a aprinde o lumanare de la o alta lumanare aprinsa de la o alta lumanare aprinsa de la o alta lumanare aprinsa de la o alta lumanare aprinsa de la o alta lumanare aprinsa de la o alta lumanare aprinsa de la o alta lumanare aprinsa de la lumanarea preotului aprinsa cu un chibrit ?! nu pot sa cred. o sa arzi in focul iadului
NOU
Eu ma bucur cand vin sarbatorile pentru ca atunci mananc cel mai putin pentru ca nu stau acasa prea mult , iar unde merg nu merg sa mananc
NOU
E adevarat ca parintii sunt groaznici la capitolul mancare. Dar tot atat de adevarat e ca mancarea de la mama e cea mai buna.
Totusi nu e chiar atat de greu sa refuzi. Daca nu mai poti, pur si simplu te ridici de la masa sau ii lasi sa vorbeasca in gol. Si asa nu au de ales si te lasa in pace. Eu asa fac. Si merge. Macar la capitolul mancare.
NOU
@Nina
Eu! Am pietre la fiere si n-am putut sa mananc nimic. Deci ori am slabit, ori m-am mentinut.
NOU
@cornel- matale esti exceptia care confirma regula. 🙂
NOU
ce bine-o duce frate-to…bv lui
NOU
supermarketurile au fost la fel de pline de romani in cautare de ultimele promotii..:D
NOU
Eu mi-am cumparat o bicicleta eliptica…vine vara..am patru nunti si nu pot prezenta ditamai curu’.Adio Mc, adio Mc, adio…
NOU
Pai treaba cu crestinii astia vine cam asa: www.jhuger.com/kisshank.php
NOU
La noi e criza din 89 :))
NOU
eu slabesc de sarbatori pt ca e mult prea multa mancare si nu mi-e pofta de nimic. asa ca nu mananc sau mananc o data pe zi si putin 😛