În caz că nu știați, în țară este o hemoragie de demisii de șefi de secție de votare, care renunță pe capete la această onoare și au, brusc, mari probleme pe acasă și nu mai au cum să ajungă.

Răspunsul este unul singur. PSD a anunțat că acest referendum va trece și trebuie să treacă cu orice preț și le-a pus în vedere celor din secții că își asumă prezența acolo și, la final, vor trebui să semneze. Și nimeni nu vrea să ajungă în situația asta.

Pentru că acesta este testul măreț al PSD-ului. Referendumurile. Pe bază scârbelor care îi votează, vor începe să impună mizeriile prin referendumuri. Iar una din ele este și acel roexit.

Nu vă lăsați lămuriți de patetismul celor care explică că nu are cum, nu se va ajunge acolo, cu siguranță lucrurile se vor opri la simple amenințări etc. Dragnea, PSD, au ca scop scoaterea româniei din UE, pentru a o putea păstra pe o perioadă mai lungă decât o simplă legislatură. Poate v-ați uitat ce a fost ieri în parlamentul european, cum pușcăriași și șoferi ajunși parlamentari îl trăgeau de urechi pe Timmermans. Nu-i așa că ați început să realizați că ăia nu au ce să facă, în afară de a da un șut în cur româniei și a o trimite acasă? Adică ce vrea dragnea?

Uitați-vă puțin la hartă. Credeți că este o simplă coincidență că toate statele unde există EXACT același gen de gunoaie la putere formează o graniță naturală între vest, nato și rusia? Dacă credeți că e o coincidență, e ok, înseamnă că vă meritați soarta.

Dacă nu credeți că e coincidență, atunci înseamnă că înțelegeți că tot ce este la putere pe harta aceea este acolo pentru că Putin dorește 2 lucruri. Destrămarea UE, care devine un adversar mult prea mare și incomod și 2, o graniță naturală între el și vest. Din păcate, acest moment coincide și cu apariția clovnului de la casa albă, care dorește și el destrămarea uniunii economice și vamale din europa, care devine prea greu de controlat. Nici Trump, nici Putin, nu doresc parteneri, ci sclavi care să poate fi speriați ușor.

o Uniune europeană puternică nu prea putea fi speriată. Doar că acum, uniunea europeană este în cel mai delicat moment al existenței sale, existență amenințată în cel mai grav mod. Iar primii de care se vor debarasa cei ce au inițiat și întreținut uniunea vor fi retardații din est.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

37 comentarii Adaugă comentariu

  1. Iar berbecii astia tineri au senzatia ca ”si ce, daca o fi rau plec din tara si aia e”. Sa-i prinda careva, sa le futa o poaca peste ochi si sa le explice cum se fuge de graniceri prin mlastini, ca sa ajungi sa fugi de Polizei si sa faci o marca rupand schinarea.

    • #2

      Și se pare că iar ruta folosită va fi prin Iugoslavia (ma rog, acum prin Serbia)!

  2. #3

    in articolul asta te vad mai suparat si mai deceptionat ca niciodata. Mi-ar placea sa pot sa zic: lasa ca trece, dar, din pacate, ai dreptate si nu stiu cum si daca mai trece.

  3. #4

    Eu sincer nu cred ca mai așteaptă sa organizeze alt referendum. Cred ca vor depune alt proiect de lege peste noapte și îl vor trece prin parlament și fac un nou articol la aceasta modificare și mai modifica și altceva. Cine dracu crezi ca citește atâtea articole?
    De ce crezi ca întrebarea este una total aiurea? Nu se pomenește nimic clar de nici un articol, de nici o idee… și o vor face pe fata, se va afla, lumea se va scarbi, asistații și țiganii și toți popălăii vor ieși la vot și la final ne-am mai furat-o încă o data. Sper doar sa apuc sa renunț la pașaport înainte sa fie prea târziu…

    • #5

      Care-i faza cu țiganii? Ar trebui să ai o părere mai bună despre cei care ne-au îmbogățit cultura cu concepte esențiale și extrem de progresiste: muia și bulangeala.
      Azi am fost la deschidere la secția de rromani, fu mișto. Am făcut schimb de numere cu un băiat din Argeș, o tipă care e rudă cu Gabi Luncă și o profă din Brăila de la care am învățat geniala exclamație “Să moară Franța!”. Mai era o tipă care-și face doctoratul la Stanford pe muzică lăutărească, super frumoasă, chiar mă gândeam că dacă aș fi straight ar fi genul meu. Iar inamica mea numărul unu va fi, cel mai probabil, o româncuță nerdy de 18 ani, olimpică la engleză, care a ținut să ne spună că del duma fluent în engleză de la 10 ani. Gotta bring her down a notch.

    • #6

      Expresia “sa moara Franta!” este la fel de batrana precum Lutetia (Lutece, pour les connaisseurs).
      Pentru astia cu A3, nu pierdeti timpul sa cautati, va spun eu cine e… O curva.

    • #7

      :))
      #virgingetorix

    • #8

      noroc ca am vazut asterix si obelix si inteleg referinte…:))

  4. care crezi ca sunt sansele reale ca dragnea & co. sa fie inlaturati de la putere inainte sa fie
    prea tarziu si sa isi puna in aplicare planurile? nu conteaza prin ce metoda, legala sau a 2-a revolutie

  5. #12

    Cu permisiunea lui Cetin o sa las asta aici.

  6. Să nu uităm și de retardatii din Albion care încă se cred colonizatorii lumii dar nu reușesc sa facă un trade deal nici cu UE nici cu WTO

  7. #14

    Eh, Boss, cum mi-o ridici tu la fileu….
    Ce intelegi prin granita naturala? Uite, prin granita naturala eu inteleg Muntii Urali, ce separa partea europeana de cea asiatica a Rusiei (sau chiar dintre Europa si Asia). Existenta acestei granitei a permis URSS sa castge razboiul. In sensul ca si-au transferat toate facilitatile de productie (pe romaneste uzinele) din partea europeana in partea asiatica, mult prea departe si greu de strabatut pentru masina de razboi germana pentru a le distruge.
    Problema lui Putin in cazul de fata este ca aceasta granita naturala NU exista. In sensul ca partea europeana a Rusiei este o mare campie, fara munti, fara dealuri, relativ usor de strabatut si greu de aparat. Iar acest lucru i-a costat 2 Mari Razboaie de Aparare a Patriei. Primul, pe vremea lui Napoleon, acest corsican cu origini dacice, al doilea in timpul celui de-al doilea razboi mondial. In primul caz, asta i-a costat Moscova (bine, nici pentru Napoleon n-a contat fooarte tare cucerirea unui oras aproape pustiu, ce avea sa fie incendiat aproape in totalitate de partizani dupa cucerire), in al doilea caz au patrat Moscova cu pretul unor costuri uriase. Aproape un milion de oameni, adica doar in batalia pentru Moscova au pierdut tot atitia oameni cat au pierdut englezii si americani impreuna pe parcursul intregului razboi (al II lea).
    Lipsa acestei granite naturale a dus la aparitia ideii lui Stalin de “cordon sanitar”. Adica o serie de state tampon guvernate de guverne fidele Moscovei, intre Vest si URSS, unde la o adica sa se duca grosul bataliilor, cu riscul distrugerii totale a acestor state, castigul fiind pastrarea integritati URSS. Asta pentru ca pe langa pierderile importante umane, URSS a suferit si pierderi materiale imense, tot ce a scapat distrugerii de catre armata rosie in retragere in 1941, fiind distrus de cea germana in retragere in perioada 1943 – 1944. Culmea, puterile occidentale “democratice” au fost absolut de acord cu aceste garantii de securitate cerute de Rusia (vezi Teheran, intilnirea de la Moscova intre Churchill si Stalin, Ialta, Potsdam).
    Problema lui Putin este ca acel “cordon sanitar” nu numai ca a disparut cu desavarsire, tarile ce-l formau au si trecut in partea “adversa”, iar acum Ucraina nici ea nu se simte prea bine. Iar daca La Grande Armee a getului nostru Nea Ion a avut pierderi imense in retragerea de la Moscova pina la Varsovia, singurul teritoriu prieten (nu au avut pe parcursul retragerii niciun fel de sprijin din partea populatiei, si nici baze de realimantare, multi murind de frig si foame), pe nemti i-au scos foarte greu din URSS, pentru ca nemtii au avut alta strategie. Bine, si nemtii au fost niste dobitoci, pentru ca nu s-au putut abtine sa nu-i trateze pe ucrainieni, altfel foarte “simpatetici” cauzei germane. ca pe un popor slav inferior.
    Revenind la Putin, daca Ucraina se desface in 2, iar partea vestica trece in NATO, el are in mintea lui o mare problema. in sensul ca brusc, si St. Peterburg, si Moscova, devin mai expuse ca niciodata.
    Pe de alta parte, notiunea de cordon sanitar s-a transferat pe partea cealalta, in sensul ca, in conditiile geostrategice actuale, parerea mea este ca si “vechii ” UE ii convine sa aiba intre ea si Rusia o serie de state tampon, care sa adere la valorile democratice si libertatiile omului, dar la o adica….
    Si am sa-ti spun ceva cu privire la tarisoara noastra. Rolul ei a fost de stat tampon intre Rusia si “Omul bolnav” inca din timpul micii uniri, din 24 ianuarie 1859. Sa nu uitam ca atunci Rusia nu a prea fost de acord, dar a cedat la presiunile Marilor Puteri. In fond, venise dupa infrangerea in razboiul Crimeii, si mare lucru nu avea de spus. Asa ca tanarul teriotoriu aparut, desi inca vasal otomanilor (platea un tribut simbolic Inaltei Porti, si daca nu ma insel Inalta Poarta trebuia sa aprobe macar formal politica externa a principatelor unite), avea rolul ca, l;a o adica, sa serveasca drept camp de lupta si oprire a inaintarii trupelor ruse spre Constantinopole. Ceea ce, din fericire, nu s-a intamplat.
    Mai vroiam sa spun ceva, dar nu m-am trezit inca din somn total.
    Ah, da, vroiam sa aberez despre Stalin si Trotski, in sensul ca Stalin nu era adeptul revolutiei universale, spre deosepire de Trotski. El era adeptul “socialismului intr-o singura tara”, nu al exportului si revolutiei permanente. Dar a realizat ca un export partial, in tarile “eliberate” de armata rosie, ar fi fost benefic pentru URSS, pentru cauzele expuse mai sus. Asta a fost si una dintre cauzele conflictului “ideologic” intre el si Trotski. Care era adeptul revolutiei universale permanente a lui Lenin. Trotski a si pornit acest conflict, dar Stalin l-a incheiat. Definitiv as putea spune, printr-o lovitura de ciocan in capul lui Trotski. Data de la Moscova, capul lui Trotski fiind in Mexic. mama, ce alonja avea Stalin asta…

    • #15

      sincer, speram sa te zgandar putin:))

    • #16

      Textul e prea lung să fie citit decent pe telefon.
      Voiam doar să zic că ultima oară când am verificat tampoanele sfârșesc la gunoi pline de sânge.

    • #17

      @AdyP: concluzie scurta si cuprinzatoare. Cam da. Asta e rostul lor.

    • #18

      Scopul comunismului este societatea socialista, societate care nu poate coexista la infinit cu una capitalista, nefiind deloc competitiva. Ca urmare revolutia universala este indisolubil legata de succesul socialismului. Nu poate exista socialism intr-o singura tara, decat daca toata lumea e o singura tara socialista. Altfel socialismul e condamnat. Atata lucru stia si Stalin. Nu cu revolutia mondiala avea Stalin probleme, ci cu mijlocul prin care se putea ajunge acolo. “Solutia” lui Trotki, revolutia permanenta, razboiul total si continuu cu toata lumea, era evident o prostie rudimentara si falimentara, plus ca era si o erezie. Comunismul se impune prin insurectii, nu prin revolutii. Progresul se impune de sus, de catre o elita , nu de catre masele ignorante si retardate. Lenin vazuse asta clar, iar Stalin era in toate leninistul cel mai ortodox. Stalin nu a incheiat nici un conflict, doar l-a rafinat. El isi dorea o Unine Sovietica la nivel planetar, nu zece care sa se razboiasca intre ele. De aceea nu a incurajat decat cu grija banuitoare revolutiile din exterior, doar in masura in care respectau cu strictete ordinele de la Moscova. Cand observa ca “revolutionarii”” o i-au razna, ii abandona s-au chiar le-o tragea. Planul lui era ca Uniunea Sovietica sa mentina pace cu occidentul, sa profite de pace ca sa obtina tehnologia necesara, sa incurajeze disensiunile dintre occidentali si orice conflict posibil chibitand de pe margine, in timp ce el se inarma, iar la momentul oportun, sa elibereze lumea trasformand-o intr-un imens lagar fara scapare. Plan foarte rational, care era dealtfel cat pe ce sa ii reuseasca. Stalin a fost un strateg genial, mai putin dotat insa ca tactician. Nu a fost vina lui ca Hitler era nebun de legat si in loc sa termine cu supunerea Europei, lucru pe care l-ar fi facut orice om rational, s-a aruncat impotriva sovieticilor cu o armata inferior echipata, incropita si pe jumatate dezarmata. Nici de faptul ca soldatii armatei rosii au preferat sa dezerteze sau sa se predea in masa decat sa lupte pentru comunism.
      Ce i se poate reprosa lui Stalin e faptul ca nu a prevazut ca occidentul poate deveni atat de putin capitalist incat pana si un socialism hibrid, de tipul celui chinezesc, il poate concura cu succes.

    • #19

      Nu pot sa cred, am reusit sa scriu i-au si s-au intr-o singura propozitie:(

    • #20

      @Ventidus: de acord cu tine in ceea ce-l priveste pe Stalin si Trotski, dar dupa ce m-am lungit atita (ideea pornind de la “cordonul sanitar” destinat a proteja URSS) sa ma lansez in fineturile deosebirilor intre conceptiile lui Stalin si Trotski privind revolutia mondiala… Ar fi fost prea mult, si recunosc ca am prezentat lucrurile simplist, mult prea simplist.
      Vad in cele spuse de tine idee “spargatorului de gheata a revolutiei”, avansata de Sovurov. Idee in continuare foarte disputata.
      Cat despre cat de “nebun” sau nu a fost Hitler… iar e discutabil. Depinde ce intelegi prin armata “inferior echipata”. Nu as merge pina acolo. As spune mai degraba insuficient pregatita (si voi reveni aici). Ai dreptate cand spui ca era insuficeint inarmata daca te referi la faptul ca armata germana era nici pe departe atit de mecanizata si moderna pe cat o prezenta propaganda, dat fiind ca, in continuare, calul era principalul mijloc de tractiune. Pe de alta parte, Hitler a avut o viziune extrem de ciudata privind dotarea armatei si ideiile privind noile arme. Aici iar e mult de discutat.
      Nu stiu cat ar fi vrut Hitler sa termine cu Marea Britanie, dat fiind ca totusi, a avut o serie de decizii mai mult decat ciudate in ceea ce priveste relatia cu aceasta. La Dunkerque a oprit avansarea trupelor germane, care incercuisera BEF si il amenintau cu distrugerea, fuga lui Hess…
      Daca te referi la faptul ca a invadat Grecia cam in acelasi timp cu declansarea operatiunii Barbarossa, iar ai dreptate. Dar aici aliatul Mussolini a fost de vina. In sensul ca era sa o ia serios pe coaja, ceea ce ar fi deschis posibilitatea unei debarcari britanice in Grecia (nu stiu daca englezii chiar intentionau sa faca asta sau aveau posibilitatea sa o faca, dar nemtilor de asta le era frica). Iar cu englezii in Grecia, niste bulgari si aliati romani destul de nesiguri… Sa ne aducem aminte ca 30% din necesarul de petrol al Germaniei provenea din Romania.
      Iar in ceea ce priveste armata “incropita” a lui Hitler, daca e sa ne gandim la aliatii lor… Nu mai stiu unde am citit, la un moment un general german “genial” a hotarit ca unul din flancurile armatei germane ce inainta pe teritoriul URSS sa fie aparat de trupe romane si maghiare… Pana cand cineva i-a spus ca in felul asta rusii nu vor trebui sa traga nici macar un foc de arma, pentru ca cei doi “aliati” aveau sa se distruga reciproc fara probleme. Si atunci au intercalat intre romani si maghiari trupe croate si italiene. (Era sa zic ca la Stalingrad, dar mi-am adus aminte ca Paulus era un bun cunoscator al istoriei Romaniei, vorbea romanneste si era casatorit cu o printesa romanca, asa ca nu stiu daca ar fi facut o asemenea greseala).
      Revenind la pregatire armatei germane, mai ales pentru iarna. iarna 1942 – 43 a fost neobisnuit de dura si pentru standardele rusesti, nu numai pentru cele europene. Si germanii se asteptau la o victorie relativ rapida, asa ca probabil nu au vazut de ce sa se pregateasca foarte bine pentru iarna.

    • #21

      Suvorov a spus o serie de lucruri de bun simt, in contextul unei istorigrafii occidentale care s-a lasat cu prea multa comoditate intoxicata de propaganda sovietica. Nu e un guru, se poate insela, de fapt nu prea ai cum sa nu o faci vorbind de Uniunea Sovietica. Istoria acesteia nu e decat o mare minciuna propagandistica, singurele lucruri adevarate acolo nu au decat rolul de face credibila mincina esentiala. Este oricum frustrant sa vezi istorici vestici reputati continuind si azi sa sustina cu seriozitate mituri precum atacul marsav fara declaratie de razboi al lui Hitler si alte asemenea. Asta in conditiile in care nici macar sovieticii nu mai sustineau caraghioslacul asta, si inca de la inceputul aniilor ’80.
      Inferior echipata in sens comparativ, de vreo 4 ori mai putine tancuri si avioane, artilerie mult mai putina si la nivelul tehnic din primul razboi, etc. Comparativ. pregatirea a fost de fapt cam singurul plus, dar era inevitabil, se afla in razboi de 2 ani, nu e o experienta pe care sa o poti recupera in timp de pace. Nu atat pregatirea a contat, cat deficienta mijloacelor logistice, care nu au tinut pasul cu inaintarea mult prea rapida. Dar asta era oarecum inevitabil. Caruta si calul si-au facut treaba, probabil chiar mai bine decat ar fi facut-o mijloacele mecanizate in conditii de lipsa de combustibil si ger.
      Supunerea Europei nu insemna neaparat ocuarea Angliei. Putea incheia o pace sau armistitiu cu aceasta dupa ce ii scotea coltii. Nu ma refer la atacarea Greciei. E normal sa faci curatenie inspatele frontului. Mai degraba la faptul ca a atacat inainte de a ocupa Egiptul, Siria si Irakul. Problema este ca a atacat fara sa termine lucrurile. Fara sa isi asigure aprovizionarea. Petrolul pe care se baza era din Romania si Uniunea Sovietica. Renunti la jumatate din aprovizionare in ideea ca ajungi la timp sa ocupi Caucazul? Asta cand tot orientul mijlociu putea fi ocupat fara probleme in 6 luni? In Polonia tremurau chilotii pe nemti de teama sa nu ii atace aliatul. Succesul facil din 1941 a fost in primul rand o surpriza chiar pentru nemti. Nu se putea rezonabil baza pe el.

    • #22

      @Ventidus: “Hitler era nebun de legat si in loc sa termine cu supunerea Europei,” Egiptul, Siria si Irakul nu sunt in Europa… Si pe urma, poate ma insel, dar pina in 1942 Siria era sub Guvernul de la Vichy. De ce si-ar fi atacat Germania un aliat? Iar pentru a supune Egiptul si Irakul trebuia sa treaca peste enfglezi… Un plan mult prea ambitios chiar si pentru Hitler cel expus de tine. Avind in vedere ca sovieticii si englezii s-au asigurat ca ShahinShaul sta cuminte in banca lui…
      Da, si din URSS pina in 1941. Dupa aia era in principal din Romania.

    • #23

      Si ca sa ne intoarcem la Sovurov, ideea nu e in exclusivitate a lui, imi aduc aminte ca am citit ceva legat de planurile lui Stalin de a ataca Europa inainte de a fi atacat de Hitler undeva prin anii ’80, in ceva literatura straina. Si ideeile alea la fel de controverate. Una dintre argumentele contra fiind ca trenurie de materii prime inclusiv petrol au continuat sa traverseze granita spre Germania pina in 22 iunie 1941. Ma rog, discutabil.
      Cat despre experiente rusilor, si ei erau tot de 2 ani in razboi… Chiar daca nu au intimpinat rezistenta decat pe alocuri.

    • #24

      Nene Genghis Baghaturovici, dezinformezi ca un mongol după o deca de cumâs.
      Ăla din capu’ lui Lev Davidovici nu era ciocan ci un piolet de alpinism 🙂
      În rest, rămâne cum o să stabileasca ăilalţi.

    • #25

      @Mихаи: ciocan – piolet, tomato -tomeito… Ceva cu coada si ascutit la un cap.

    • #26

      Controlul Europei presupune si pe cel al imprejurimilor care iti asigura aprovizionarea si care se pot transforma in punti ale unui eventual atac. Nordul Africii cu stramtoarea Gibraltar si orientul apropiat cu Suezul(la fel ca si Norvegia in nord) erau esentiale in acest sens si ocuparea lor nu necesitau cine stie ce efort in 1941. Musolini o lua serios pe coaja si pe acolo, nu numai in Grecia.
      Nu e nevoie sa interpretezi cine stie ce probe ca sa iti dai seama de intentiile ofensive ale lui Stalin. Nu te inarmezi in stilul in care a facut-o el doar ca sa te aperi, oricat paranoic ai fi. De asta vorbeam de bun simt, e ridicol sa iei in seama ideea unei Uniuni Sovietice pacifiste. Evident ca Suvorov nu a vazut primul un lucru atat de evident. De fapt, ce a adus el nou in discutie este mai degraba momentul in care acesta avea Stalin intentia sa atace, in 1941 si nu mai tarziu, nu intentia in sine. Raportul de forte ii era net favorabil inca de la inceput, iar Stalin stia si se baza pe asta. Avea privilegiul de a alege momentul favorabil. Slabiciunea lui Stalin a stat tocmai puterea pe care o avea. El cunostea perfect slabiciunile si forta Germaniei, Hitler nu o cunostea pe cea a sovieticilor, serviciile sale nu au putut penetra secretomania acestora. Daca ar fi stiut cu ce se confrunta ar fi lasat-o balta. Faptul ca rusii nu l-au atacat in ’40 cand le oferise spatele nu putea sa il interpreteze altfel decat ca slabiciune si incapacitate, despre intentiile pacifiste ale rusilor nu era nici el chiar atat de nebun incat sa-si faca iluzii.

    • #27

      Cand am vorbit de nebunia lui Hitler m-am referit la perspectiva lui Stalin. Cunoscand situatia militara si strategica a Germaniei nu putea lua in calcul un atac al acesteia in 1941, doar pornind de la premisa ca Hitler e nebun de legat.

  8. #28

    Referendumul pulii …

  9. #30

    noah, da. am realizat ca planul e mult mai mare, international chiar atunci cand dragnea s-a pisat pe cele mai mari proteste in strada din istoria Romaniei in 2017. E pe principiu, pleava urla noi lucram.

    deci da, de acord 100% cu tine. e un plan intre US si Rusia, clar si US si Rusia lucreaza cel mai bine cu dictaturi controlate de oameni cumparabili, santajabili si idioti si cine e mai speriat decat cineva care are ca alternativa puscaria?

    singura mea necunoscuta in ecuatia asta e de ce nu a luptat UE mai mult sa tina de est. se putea tine daca la timpul potrivit se actiona rapid si mai dur. in plus, de ce ue nu a investit in cei 10 ani in propaganda europeana in noile tari intrate? ia spuneti voi cum ati simtit cultural ca romania a intrat in ue? eh, acum mergeti in franta si vedeti cum la fiecare colt de strada se mentioneaza importanta uniunii europene si a relatiei fratesti cu celelalte membre (din vest, estul nu exista).

    cumva si uniunea europeana a abandonat treptat estul iar acum pare ca-l sacrifica/cedeaza de-a dreptul voit.

    in plus, sa nu uitam ca tocmai Tusk a declarat nu mai departe de acum 2 ani de “europa cu 2 viteze” si apoi macron si merkel au vorbit de acelasi lucru. s-a ofuscat un pic estul, iohannis a zis ca nu accepta asa ceva si apoi a plecat in vacanta. acum deja se vad clar cele 2 sfere bine conturate.

    problema e ca estul nu mai e in viteza a 2a a uniunii europene ci in viteza a 14a a uniunii eurasiatice rusia-turcia.

    deci da, un soi de cortina de fier e instaurata iarasi si tare imi e ca scenariul cel mai negru se lasa cu interdictia liberei circulatii pentru est si inchiderea granitelor si asta nu in 5 ani ci mult, mult mai repede. deja romania din 2018 comparata cu cea din 2015 e de nerecunoscut, doar 3 ani.

    as zice ca cine nu pleaca/fuge din romania in urmatoarele 6-9 luni s-ar putea sa se trezeasca dupa aia cu o singura optiune: traversand dunarea cu barca gonflabila, noaptea sau prin camp pe la nadlac.
    sa nu ziceti ca nu v-am spus.

    • Tu ai dreptate, pana la un nivel. E cam greu sa te ajut cand tu nu vrei sa fii ajutat. Suntem campioni la futut bani europeni. Dupa ce ca luam putin, furam si cei mai multi.
      Uite, polonia traieste pe banii ue si tot sunt ca capra raioasa “avem pretentii, dar dati-ne banii”.

  10. #32

    Bagati si Germania acolo in spatele granitelor, cu Nordstream-ul.

  11. #33

    eu cred că ue e o altă escrocherie cum au fost sovromurile și caeru și pactu de la varșovia în folosu exclusiv al rușilor, așa și ue e în folosu exclusiv al naziștilor
    cum dracu produsele pentru est sunt de calitate inferioară celor din vest, deși sunt fabricate tot în vest?
    și ăsta e un exemplu simplu, numai vorbim de sclavii din rromânia care’și rup oasele prin vest pentru 100-200€ pe lună și de femei care ajung în pragu sinuciderii că șterg de câcat bătrâni la cur și nu sunt plătite, ci amăgite
    eu cred că ăștia de la brusel îs niște escroci și că proștii din rromânia s’au prins prea târziu

  12. #34

    nu e nici o coincidenta
    insa referendumul va fi validat sigur, indiferent de rezultat

  13. #35

    hai ca nu e asa crunt viitorul. nu putem iesi din uniunea europeana asa usor. asta cat timp exista voturi contra, venite de la ungaria si polonia, tovarasi de nadejde. asa ca cel mai probabil, asa cum a sustinut macron, se va reconfigura cu totul uniunea, eliminand baietii care voteaza tot ce e mai traditional la ei, adica dictatura. poate mai dureaza cativa ani, poate.

  14. #36

    Nu numai Rusia vrea distrugerea UE ci și americanii fiindca le tot impun tot felul de taxe, amenzi coloșilor lor, embargouri etc. De asta atât SUA, cât și Rusia, bombardează fără încetare Siria căutând teroriști inexistenți și astfel făcând să migreze toată populația musulmana în UE, plus că acum le da bani și negrilor de prin Africa să vină cu bărcile până in UE.
    In condițiile astea, unde dracu’ e bine sa emigrăm?

  15. #37

    E un joc economic, gandeste-te ca asta cu o uniune europeana mult prea aproape de Rusia este si invers valabila… Rusia e smecherul ala care n-a invatat nimic la scoala dar stie el ca face cumva sa-si treaca examenele…. poate le-a trecut, dar acum a ajuns la maturitate, biletul ala de la pariuri s-a dus la un gol, factura aia de la gaz nu se plateste singura si e cam frig iarna asta… femeia ii cam da cu Flit si copiii il cam enerveaza cu fel si fel de idei pe banii care inca nu-i are, dar sunt sanse mari etapa asta. Stii care e diferenta intre Polonia, Ungaria si Romania… ca la noi sunt imbecili cei care au mari aere de conducatori. PS: Repet asta a nu stiu cata oara, in secolul asta nou… nu poti ajunge de la turnat halbe de bere “indoita cu apa” sa contezi pe plan mondial!