BONES: L-R: Michaela Conlin, TJ Thyne, Emily Deschanel, David Boreanaz, Tamara Taylor and  John Francis Daley. The sixth season of BONES premieres Thursday, Sept. 23 (8:00-9:00 PM ET/PT) on FOX. ©2010 Fox Broadcasting Co. Cr: Brian Bowen Smith/FOX
BONES: L-R: Michaela Conlin, TJ Thyne, Emily Deschanel, David Boreanaz, Tamara Taylor and John Francis Daley. The sixth season of BONES premieres Thursday, Sept. 23 (8:00-9:00 PM ET/PT) on FOX. ©2010 Fox Broadcasting Co. Cr: Brian Bowen Smith/FOX

După ce mi-am făcut conturi de Netflix și Hulu, am căutat un serial la care să mă uit, în stilul meu, adică să fie neplicticos și să fie terminat. Terminate mai greu, că na. M-am uitat puțin din nou la Buffy, Spaima vampirilor, la Dr. Who, după care am urmărit puțin din Angel și am realizat că îmi place David Boreanaz.

Așa că am dat drumul și am început să mă uit la Bones.
Bones e interesant, dacă reușești să treci peste blood and gore. Fiecare episod începe cu un cadavru cât mai distrus posibil, cât mai în putrefacție, cu cât mai multe mațe explodate și gaze împrăștiate. De acolo, practic, începe intriga.

Desigur, dacă ai măcat idee despre calculatoare, devine greuț și să treci peste guru-ul informatic Angelica Montenegro, care, de exemplu a fost capabilă să extragă fața unui tip aflat într-o casă, după o jaluzea, doar cu ajutorul căldurii pe care tipul o emana de după perdea. Sau reconstituie scheletul unui cadavru după cum sunt golurile lăsate în beton de corpul descompus. Cu tot cu rănile de pe schelet. În fine, înțelegeți voi.

În rest, e un serial drăguț și nu te lasă să te plictisești. Comedie exact cât trebuie, dramă la fel, actori care se completează bine, guest stars de calitate. De exemplu, au un episod în care dr. Hodgins se chinuie, împreună cu Colin Fischer, să meargă la premiera filmului Avatar. Ce e funny este că Joel David Moore, interpretul lui Fischer, a fost de fapt Norm Spellman în Avatar. Cumva drăguț să îi recunoști astfel.

Recomand. E pe Netflix. Cică din ianuarie, legal, și în România.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

39 comentarii Adaugă comentariu

  1. E dragut Bones. Sunt la zi cu el dar parca in ultima serie e lungit.
    Am descoperit acum 7 zile ca am o luna moca de netflix si azi termin ‘ new girl’ si nu stiu de ce sa ma apuc.
    Sunt multe seriale dar imi par mai in urma ca cele de pe ‘filelist’.
    Si jur ca as prefera sa fie la zi netflix si sa dau 7,99 decat sa stau sa astept sa trag seriale.

    • Eu aş da şi pe nişte subtitrări ne-analfabete cei 7,99.
      Că serialele se găsesc dar la subtitrări e jale.

      PS. Da, ştiu că voi toţi vă uitaţi la filme direct în engleză şi nu mai aveti nevoie de subtitrări. Felicitări. Noi, oamenii cu copii, ne uităm la filme noaptea pe mute. 😀

    • #3

      unul din motive. am incercat sa descarc bones ca nbu mergea netflix. jale, nu gaseam subtitrari de nicioculoar.e mi s-a facut o sila maxima si am realizat ca relaxarea mea face mai mult de 32 de lei

    • Exact cum ai zis si tu:) momentan nu am nevoie de subtitrari dar am observat ca stau slab la capitolul asta.
      Zic mersi ca am audio original ca de obicei italienii dubleaza tot si e jale.

    • #5

      subtitleseeker si addic7ed de obicei acopera destul de bine si de repede partea de subtitrari (eu le folosesc pe cele in engleza, insa am vazut ca au multe si in romana);

    • #6

      Eu am netflix de vreo 3 ani. Irelevant. Insa ca alternativa. La zi.
      www.stream-tv.co
      Activati-va ad blockerele si practic la fiecare episod aveti mai multe tab-uri cu surse pt el. Daca nu merge una merge alta.
      La zi Hd.

    • #7

      welcome to nginx

    • #8

      Mah, nevasta-mea si cu mine, ambii oameni cu copii, noaptea ne cotzaim pe mute. E moca abonamentul (nasol ca include destul rare si de scurte episoadele), e fara fire (ma rog, cand nu sunt eu puscariasul si ea gardiana), nu ne trebuie subtitrari, la genericul de final eu adorm mereu.

    • #9

      Incearca si www.stream-tv-series.net
      Ala dinainte face redirect la asta.

    • #10

      @Silviu – o jucarie super misto pentru parinti e Roku 3 Media Player. Nu il vad la emag insa e pa amazon. E un media player care stie netflix si alte multe apps si mare inovatie este ca are mufa de casti pe telecomanda, poti sa te uiti si sa asculti ce vrei cu sonorul la maxim in urechi fara sa deranjezi copiii.

  2. M-am uitat la un episod si m-am plictisit, The Americans, Blacklist, Dexter, House M.D etc.

  3. #12

    The100. 2 sezoane, 3 in ianuarie. Bun. Chiar captivant.

  4. #13

    recomand Grimm. e tot pe Netflix.

    • #14

      am vazut vreo 3/4 din primul sezon, dupa care m-am plictisit. devine mai bun?

    • Si-a schimbat directia si prioritatile deci da, e mai interesant din punctul meu de vedere.

    • #16

      Meh… Sincer, si asta e o parere personala, devine cam ciorba reincalzita… Ba moare aia, ba nu moare aia… (la Juliet ma refer).
      Parerea mea e ca au lunbgit-o cam mult. Ca si in cazul Once upon a time.

  5. #17

    Vin si eu cu niste recomandari
    Comedii: Plebs, Outsourced, Ground Floor, Master of None, Dead Beat, Another Period, Impastor.
    Drame&Action: Peaky Blinders, Misfits, Wayward Pines, Fargo, Narcos, True Detective, Ray Donovan.

  6. #18

    Bones e si pe AXN…
    Imi pare rau ca nu au continuat seria Third shift (schimbul 3), era un serial politist beton, similar ca actiune cu Training day…

  7. Recomand pe Netflix : Continuum, The Unit

  8. #21

    Am gasit niste seriale mai vechi care insa par foarte bune. Toate panzele sus si Lumini si umbre se numesc. Primul e cu doi tipi homo care se cauta in jurul lumii si se plimba cu barca, mai e si ceva umplutura, unul din ei se preface ca e indragostit de o dama dar cred ca era doar acoperire, in anii aia nu era asa usor ca acum sa fii un flacau care iubeste un alt flocau. Sper sa ramana impreuna si sa adopte catelul. Al doilea e cu Tanti Florica de la protv, iar transsexualism, aici dansa facea pe barbatul tanar, ilegalist, lucra la metrou si tiparea manifeste. Avantajul pentru cei ce nu stiu germana e ca ambele seriale sunt dublate destul de bine in limba romana.

  9. #23

    Fargo ai incercat?

  10. #24

    Pe mine ma cam plictiseste uneori atitudinea pe care o are bones, dar pe ansamblu e un serial dragut.

  11. #25

    Bones a fost si pe AXN.

  12. #26

    The Originals – vampiri , vrajitoare , tot tacamul.

  13. #27

    Meh Bones. M-am uitat doar la episoadele în care apare Stephen Fry. Că veni vorba, Jeeves and Wooster e mișto. #anglofiliasalveazaromania

  14. #28

    Baga si The Americans daca ai Netflix, am impresia ca nu e pe Netflixul american, dar pe ala finlandez e (probabil si-n alte tari).

    • #29

      vazut

    • #30

      Bun bun, eu sunt acum la sezonul 3. Astept cu sufletul la gura sa vad ce mai face Nina Sergheevna, dar si Felicity e MILF bunut.

  15. De Craciun voi fi mai bun cu Broen. Seria III.
    Si cu Borgen.
    De-a dracu’, nu trec de Aaland, sa nu dau la Perkele-n gard.

    Ramin la Şveția şi spiriduşii răi din Jordskott

  16. #32

    An Idiot Abroad. E bun…cel putin mie imi place.

  17. #33

    The Killing, 4 sezoane.

  18. Flesh and Bone- sezonul 1, HBO GO, titrat.
    Țățe, sănge, muzica faină, incest. Un fel de Vaslui dar fără manele.

  19. #35

    Bones e bun. Incearca “Person of interest”.

  20. #36

    You’re the worst, anyone?

  21. Nu stiu daca sunt in streaming in Romania, dar, daca sunt:
    Coupling (varianta britanica, nu cea americana; comedie super-faina, gen Friends, dar de 10 ori mai buna).
    Person of Interest (american; gen teoria conspiratiei)
    The Closer (american; e mai light, dar si asta are o doza de umor, cat ii trebuie)
    DCI Banks (britanic, politist)
    Doc Martin (britanic)
    Sherlock (varianta britanica, cu Benedict Cumberbatch, nu cea americana, cu Lucy Liu, care se cheama Elementary)
    Girl with the Dragon Tattoo (varianta suedeza, completa – 6 episoade – Millenium series)
    CSI (originalul, ala care se petrece in Las Vegas)
    Cold Case
    Nu recomand Scorpion decat daca aveti simtul umorului supra-dezvoltat si puteti sa hahaiti linistiti la chestii nerealiste total in loc sa simtiti cum vi se sinucid neuronii in masa. (daca fazele din Bones vi se par nerealiste, uitati-va, totusi, la un episod din Scorpion)

  22. Si tot britanice:
    Life on Mars si Ashes to Ashes – politiste; primul aparut e Life on Mars, Ashes to Ashes e un soi de continuare; super-faine amandoua seriile.
    Endeavor – tot politist

  23. #39

    Baieti, aveti idee de ce m-a taxat Netflix us, cand normal trebuia sa am free trial? Mai pot face ceva in sensul asta?

Adaugă comentariu

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam