Prin 2015 mi-am cumpărat încă un apartament, într-un ansamblu rezidențial din comuna/orașul Pantelimon, ce organizare locală o avea el, în afară de a fi condus de un hoț din tiruri și mafia albaneză. Sigur, fraier eu că am crezut dezvoltatorul când a zis că asfaltează și nu e nici acum asfalt, la ora la care scriem, dar am trecut peste, că am amintiri frumoase de acolo.

Apartamentul l-am luat cu Prima Casă, pentru că de ce nu, doar Udrea să își ia casă prin prima casă? Un avans măricel și aia a fost. Singurul lucru nasol a fost că, la prima casă, nu exista opțiunea unui credit cu dobândă fixă, ci doar variabilă, în funcție de ROBOR, care, în 2015, era ceva gen 0.23%. Asta e, apetitul românului pentru cumpărături imobiliare, chiar dacă nu e mafiot care are nevoie să spele niște bănuți fără facturică, este mare. Prima rată a fost, dacă îmi aduc bine aminte, 701 lei, ceea ce era de râsul curcilor, am locuit în case unde plăteam mai mult curentul lunar.

După care, a venit domnul Isărescu și a rezolvat problemele. Observați cât era în 2020, ultimul an în care a mai fost suportabilă creșterea.

Anul trecut, în martie, imediat după începerea războiului.

Și în decembrie, anul trecut, când se pregăteau de spectaculosul an 2023

În cel mai propriu mod, rata mi s-a dublat, în cei 7 ani de când o aveam, bazat pe un indice care este stabilit absolut arbitrar de către bănci, fără nicio legătură cu realitatea. Practic, creditele luate în euro sau franci elvețieni încep să pară niște afaceri corecte și decente, nu?

Anyway, am lichidat deja acest credit, încă din decembrie, multă sănătate, fericire și uniune europeană tuturor. Mi-am adus aminte de el pentru că mi-a dat Prințesa un link cu niște domni care vor să dea în judecată băncile, pentru că le-a dublat rata și că nu se mai poate așa. Pot să dau pariu că, atunci când au contractat creditul, era foarte fericiți și aveau doar de alea tip Eh, cât poate să fie, ne descurcăm noi, noi să fim sănătoși, unde crește unul, cresc și doi și alte perle ale culturii românești.

Așa că, dacă ați ajuns aici din google, căutând avocat pentru dat în judecată banca, să știți că nu aveți ce face. Sunteți prins în capcana chibzuinței românești și a gândirii tip Da, dar plătesc rata la apartamentul meu și, peste 30 de ani, devine casa mea și e doar a mea. Și așa e, e a ta, stimate călător pe internet, doar că un pic mai scumpă decât credeai.
Doar fraierii e fraieri și stă cu chirie.

LE: Au sters linkul de pe FB, am pastrat pozele

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.