Românii au o problemă cu gazele naturale pentru utilizare casnică. Totul se învârte în jurul gazelor naturale. Plită vitroceramică? Fii serios, mâncarea nu are nici un gust și fierbe mai greu. Poți să demonstrezi tu cu ce fizică vrei că temperatura de contact e mai mare decât cea a unui ochi de aragaz sau că se distribuie unuiform. Prostii, gazul e sfânt.

La fel și la încălzirea caselor. Centralele termice TREBUIE să fie neapărat pe gaz, pentru că numai gazul încălzește corect apa din conducte. Ce dacă randamentul unei centrale electrice e mai bun și overall ieși mai bine la bani?

Important e că omul vede în facturi 2 sume separate, care sunt mai mici decât o factură agregată. Dacă ar plăti 600 de lei la curent, ar zice că e enorm. Așa, e mulțumit că plătește 200 la curent și 500 la gaze. E mai ieftin.

Ca idee, maica-mii i-a fost tăiată căldura și apa caldă în bloc, din cauză de bloc restanțier. Până să le taie, plăteau cam 500-600 de lei pe lună întreținerea și 1oo de lei curentul.
Acum, plătește întreținerea 150 de lei și curentul sub 300, încălzindu-se cu calorifere electrice și având boiler în baie.

Mă gândeam la asta auzind cum plânge poporul că a crescut RADET prețul la gigacalorie și că vai, firmele și că vai, durere. Pentru că na, încălzirea cu curent electric este tabu.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

67 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Tot pentru Catalin Procuroru! Tot pentru Catalin Procuroru! Tot pentru Catalin Procuroru!

  2. #2

    oarecum problema cu plitele pe inductie e ca tre sa iti schimbi vasele, daca nu le ai deja.
    investitia minima este : www.ikea.com/ro/ro/catalog/products/30101168/ ceea ce este un pret mai mult decat decent.
    lasand asta la o parte, alta problema e pretul. o plita decenta (eu am cautat pe trifazic) trece de 20 de milioane lejer. apoi mai adaugi si un cuptor electric, investesti 30+ milioane in astea. pe clasic, de 30 de milioane iti iei aragaz, hota, cuptor cu microunde, steamer, masina spalat vase … ce mai iti dotezi tehnic toata bucataria.

    la centrale nu ma pronunt. a incercat cineva sa puna in loc de centrala pe gaz panouri radiante si l-au rupt la pret. si panourile in sine, si consumul. centrala electrica nu stiu sa aiba nimeni.

    urmatoarea mea centrala e pe lemne oricum.

  3. #3

    “Ce dacă randamentul unei centrale electrice e mai bun și overall ieși mai bine la bani? ”
    Mai intreaba, mai documenteaza-te si vei vedea ca nu e deloc asa. Socrii mei au incalzit casa cu centrala electrica vreo 2 ani, cu cel mai ieftin sistem de tarifare si stateau la 17-18 grade, ca sa nu sara de 10 milioane pe luna.
    De doua ierni si-au pus gaz si nu trece de 600 de lei pe luna factura la gaz, in conditiile in care isi permit sa stea la 20-21 de grade. Curentul a ajuns pe la 100 de lei pe luna.

    In ce priveste mancarea aici iti dau dreptate. Cuptorul electric e cel putin la fel de bun ca cel pe gaz.

    • #4

      Asa am si eu – incalzire si plita pe gaz, cuptor electric. Din aceleasi motive – in realitate costul incalzirii pe curent electric este mai mare…
      As spune ca inca este mai mare… s-ar putea ca in viitorul apropiat sa nu mai existe diferente sau chiar sa fie invers, insa astazi nu este fezabila incalzirea pe curent.
      Plita o am pe gaz pentru ca e mai simplu si mai ieftina ( una eletrica sau prin inductie te cam rupe). Consumul de energie pentru gatit nu e notabil indiferent ca e pe curent electric sau gaze…

    • #5

      Idem, centrală şi plită pe gaz, cuptor electric. Ultima factură la gaz mi-a venit 340 de lei, în condiţiile în care încălzesc 50mp la 21-22 de grade şi gătim aproape zilnic. Curentul vine vreo 70 de lei. Am experimentat plită electrică la nemţi, într-o delegaţie, iar faza cu încălzitul uniform e valabilă doar dacă oala are curu’ perfect plat, altfel mîncarea se face greu, însoţită de cuvinte duioase de dragoste.

    • #6

      Prietene faci 2 greseli:
      1. randamentul unei centrale electrice este undeva la 90% iar a unei centrale pe gaz este undeva la maxim 70% (centrale perfomante), nu te lua dupa ce spun producatorii de centrale care spun ca o centrala in condensatie are randament de 107% (helau, fizica – legile termodinamicii…)
      2. pretul la gaz este foarte scazut, tu compari mere cu pere; vezi ca pe factura la gaz scrie kw echivalenti consumati la care daca esti curios aplica tariful de la curent
      Oricum mai discutam peste 5 cand tarifele la gaz se vor liberaliza (la curent sunt deja aproape liberalizate) si vor creste cu 150% (conform isteriei de la TV).

    • #7

      Eu compar facturi, că alea mă interesează. Cum ambele sînt în lei, nu compar deloc mere cu pere.

    • @ danyhel: eu fac verificari tehnice la centrale pe gaz. Iti spun cu mina pe inima ca daca ai randamentul de 70% nu primesti verificarea tehnica. Randamentul normal al unei centrale e in jur de 90% (minim admis: 80%, dar asta inseamna ca ai deja mult calcar depus in schimbatorul de caldura), iar la cele in condensatie se adauga 10% – caldura continuta de vaporii de apa din gazele de ardere. Se trece de 100% nu fiindca nu se cunosc principiile termodinamicii ci fiindca vaporii de apa sint gratis. In rest, sa auzim numai de bine…

    • #9

      directore, cat e maximul de presiune la centrala? am un ariston si daca o dau la 5, se duce presiunea in partea cealalta a ceasului…

    • @ Arhi: cind e rece alimenteaz-o la 1-1,2 bar si verifica sa fie bine inchis robinetul de alimentrare dupa aia. Daca iti sare presiunea in zona rosie (peste 3 bar) inseamna ca:
      a) trebuie sa bagi aer in vasul de expansiune (se face cu pompa de masina, la 1,5bar)
      b) trebuie sa schimbi vasul de expansiune fiindca membrana e sparta (verifici apasind putin ventilul din partea de sus a vasului de expansiune: daca iese apa e nasol si trebuie schimbat vasul; daca iese aer vezi punctul a))…
      c) ai o groaza de aer in instalatie si trebuie aerisite caloriferele (in cazul asta auzi zgomot de cascada in calorifere)
      Mai esti in Tm? Daca da, cauta-ma pe timstal si vin sa vad centrala.

  4. #11

    Era o vreme cand pretul la gaz era cu mult sub cel la energia electrica plus ca la ora de geografie eram invatati ca Romania are multa zacaminte de gaz si ca e grânarul Europei.

    Ai mei si-au luat centrala acum 5 ani, pe atunci cele mai ieftine si viabile erau cele pe gaz, centralele electrice erau foarte scumpe.

    • #12

      si acum sunt destul de scumpe, dar daca pana la finalul anului se mareste cu 50% si pentru consumatorii casnici, gazul va deveni o amintire placuta

  5. Urmatorul pas logic, avand in vedere timpurile in care traim si oamenii de care suntem conduri: Se va scumpi curentu’.

    😉

    • #14

      nu prea cred, ca e piata libera cu licitatie, iar la hidroelectrica nu mai sunt chiar toate capusele de dinainte

    • #15

      Eu as crede… Asa s-a intimplat cu motorina si benzina. Au gasit ei o modalitate de a taxa solutia mai ieftina si mai populara la un moment dat…

    • #16

      @Arhi O fi o piata libera, dar nu uita ca oricand dragul nostru guvern (indiferent de orientare) poate sa tranteasca o acciza noua si sa rezolve si distractia cu pretul mic. Mai ales daca circula niste spagi de la GdF sau GazPorn.

  6. #17

    Ca sa nu mai citim si alte comentarii ca ale lui “user”, o sa expun din postura de utilizator de plita electrica (vitroceramica, nu inductie, aceleasi vase ca pe aragaz).
    Zanussi, 900 ron, de la emag, puterea de 7kWh este CUMULATA, adica numai daca aprinzi toate ochiurile pe maxim simultan (in cazul in care esti idiot), ceea ce oricum plita nu iti va permite, consumul instant neputand sa depaseasca vreodata 3.5kWh.
    Are o multime de sisteme de siguranta pe care n-o sa le vezi la vreun aragaz. Lock la sistemul touch, pe care nu l-am folosit pana cand nu s-a urcat pisica pe plita si am descoperit doua ochiuri pornite pe nivelul 3 (din 9).
    Ochiurile nu pot sta pornite la infinit, se opresc singure dupa un timp predefinit, daca tu ai adormit cu mancarea pe foc.
    Ceva foarte tare: daca ciorba da in foc si cade cat de putina apa pe plita, aceasta se opreste automat. Si ca tot vorbind de ciorba, timpul clar mai scurt de gatire pentru orice tip de mancare, fatza de aragaz.
    Plita vine fara cablu de alimentare, asta ti-l pui singur (sau electricianul), pe mono sau trifazat. Cuptorul e monofazat (tot Zanussi), puterea maxima 1.87 kWh.
    Ca sa fie clar: NU este nevoie de trifazat in casa ca sa gatesti electric. Eu stau in bloc fara gaze, fac totul electric, mai putin caldura, care vine de la Radet. Am boiler, plita, cuptor electric. Important e sa nu te apuci sa gatesti 4 feluri de mancare, timp in care bagi masina de spalat, aspiratorul si AC-ul ca s-a facut cald, ca te trezesti ca-ti sare diferentialul (sau se arde instalatia, daca te-ai zgarcit la diferential). Doar un pic de atentie sa nu depasesc 5kWh cu totul (ceea am mai facut, si nu s-a intamplat nimic). Si ma simt mult mai in siguranta decat in orice bloc cu gaze.
    Ceea ce recunosc si confirm, nu te apuci sa treci totul pe electric pana cand nu iti refaci instalatia electrica DE LA ZERO. Eu am impartit-o pe 8 consumatori in 21mp, si am si avantajul ca Trafo e nou, la fel si instalatia din bloc.

    • #18

      Si am uitat sa mai precizez ca factura electrica nu a depasit pana acum 170 ron (2 persoane). Gatit zilnic, spalat la fel (daca mai trebuie precizat 😛 )

    • #19

      ce am zis gresit ?
      eu ma mut la casa, am ridicat-o de la 0, am trifazat tras. randamentul e mai bun la electronicele trifazate vs normal. fie plita, fie aparat de sudura.

      si nu, nu am fost multumit de caracteristicele plitelor sub 20 milioane. de fapt cand am cautat nici nu cred ca am gasit plita trifazica sub 20 de milioane. am timp anul asta sa imi refac lista de cumparaturi, as fi foarte multumit sa gasesc sub, ca doar nu sunt masochist.

    • #20

      Tot nu inteleg unde ai gasit tu plita cu stecherul direct pus (a se intelege ca le excludem pe cele tip resou). Cele cu 4 ochiuri au toate cele 5 contacte, din care eu am lasat 2 faze libere, iar tu avand trifazat in casa, le vei folosi (logic)?..
      Si iar nu inteleg ce anume iti doresti de la o plita “decenta”, de iti trebuie 500 eur pt ea.

    • #21

      o plita decenta => un model de care nu se plange lumea pe net.
      ca s-a ciobit de la o furculita, ca au schimbat 2 si a treia da rateuri, unele trebuie montate cu nu stiu ce dracie izolatoare care costa in draci ca altfel nu ai garantie. putere promisa diferita de reala samd.

      cat despre cablurile tale, tu pare ca ai plita monofazata in dublu circuit dupa cum descrii, nu trifazata. scuzele mele daca ma insel.

    • #22

      user, am plita la 1000 lei de 3 ani. n-am avut nici o problema cu ea.
      am scapat si oala peste ea si nu s-a ciobit. singurul dezavantaj e ca e greu de intretinut. nu se curata la fel de usor ca un aragaz.

    • User, ai o vrăjeală în tine de dai pe afară. STFU!

  7. #24

    dupa mine oricum e prost :
    1. centrala pe gaz – cresterea constanta a pretului gazului
    2. centrala electrica – aceeasi crestere
    3. centrala lemne – cat credeti ca mai merge taierea lemnului ?
    4. centrala peleti – trebuie rumegus (daca nu se taie lemn creste pretul ) investitie mare de inceput
    Ma gandesc serios la un sistem independent , adica solar si abia atunci centrala termica electrica .
    PS : Imi explica si mie factura la gaze ? Ma refer la ce platim noi cu adevarat .

    • #25

      Centralele pe lemne vor merge mult si bine. Te hazardezi prea mult sa spui “cat vor mai merge”. Poate atunci cand pretul incalzirii cu lemn va fi mai mare decat a incalzirii cu curent. Pana atunci lemnul o va duce mult si bine. Piata ne va putea da raspunsul la intrebarea ta intr-un viitor. Oricum, stai linistit, poti sa-ti pui centrala pe lemne. O vi duce bine atat tu, copiii tai si copiii copiilor tai. Cel putin.

    • #26

      lemnul o sa fie tot mai folosit.

  8. #28

    te inseli. iti spun din experienta

  9. #29

    nu ma insel. iti spun din experienta

    • #30

      factura la curent ~350 lei/luna (iarna cred ca-s vreo 400). incalzirea-i pe lemne (sa zicem un 300 lei/luna).
      pe curent am doar boilerul si plita (vitroceramica).
      visez la gaz in fiecare zi. mi-as scadea facutra la curent cu minim 200 lei (as ramane la incalzire pe lemne, gazul doar pentru apa calda si aragaz). m-as duce cu facturile pe la 150 lei/luna.
      deci pe timp de iarna as plati 300 + 150 lei/luna (vara doar 150)
      pentru 150 mp. incalzirea electrica m-ar fi costat undeva la 1000 lei (facusem calcule cand m-am mutat). gazul undeva la 700.

      ah, cuptorul electric nu l-as da decat pentru un alt cuptor electric. plita e ok. dar trebuie vase speciale. nu merge sa fac maliga in ceaunu de la bunica. + ca-i greu de intretinut.

    • #31

      Cu cuptorul – de acord. Si eu am electric – mai misto de-atat nu se exista 🙂 Vb dpdv al calitatii produselor preparate la cuptor ( coacere uniforma, cu curent de aer cald/fara, cu rumenire/fara etc)

  10. Aha deci: Ceva foarte tare: daca ciorba da in foc si cade cat de putina apa pe plita, aceasta se opreste automat.
    Adica nu mai pot murdari aragazul? De ce ar fi asta un progres?!?!

  11. #33

    Si cum credeti voi ca intr-un bloc cu 160 de apartamente va merge incalzirea electrica?
    La 3 camere ai nevoie de 7 radiatoare cu o putere de minim 1500 W si un boiler de cel putin 200 de litri pentru 4 persoane.
    Cu bransamentele existente? Va fi nevoie de bransamente trifazice la fiecare apartament.
    Puterea instalata va fi de peste 150 kw asa ca este nevoie de punct de transformare. Un punct de transformare costa peste 100.000 lei.

    • #34

      Lasa-l mah. E bine pe curent. Are randament mare. I-a spus lui un mester!

  12. #35

    Sunt mandrul posesor al unui sistem de incalzire electric prin pardoseala in casa detinuta -aprox 110 mp in P+1 – la oarecum periferia Timisoarei. si absolut tot in casa merge pe curent. Am achizitionat-o direct cu acest sistem. Cartierul se imparte intre sisteme de genul detinut de mine, centrale electrice, centrale pe lemne si centrale pe peleti. Gazul e in capatul strazii insa mitul costurilor stavileste eventualele conectari. Observatii – am incheiat 2013 cu un consum de 12000 kw si cu o temperatura indoor in lunile friguroase de 22-23C platind pana acum aprox 8000 roni. In jur centrala electrica are aprox aceleasi costuri – centrala pe peleti necesita un sac si jumatate pe zi in zilele friguroase -17lei/sac x 30zile= 510 roni+curent 100ron – total 610 roni . Costul cel mai mic apare la lemne – aprox 1500 roni o masina cumparata in august – deci 1500/6 luni friguroase= 250 + 100 curentul=350. Spuneti-mi, credeti ca as reduce actuala factura lunara decisiv pentru a trece la gaz?

    • #36

      incalzirea in pardoseala e mult mai eficienta. dar costurile initiale sunt mult mai mari.

    • #37

      la 100 mp pentru incalzire nu ai cum sa consumi numai o masina de lemne.

    • #38

      E vecinul de langa mine – impreuna le-am aranjat langa gard – au fost 7 max 8 metri cubi – Pot sa iti spun ca mai are 75% din el. Partea neplacuta e ca seara cand vine acasa dureaza pana face focul si se incalzeste in casa. Nu stiu daca o sa trec la centrala pe lemne dar o soba tot imi iau…

    • #39

      bro – no offence – da pe ce-ai dat tu 8000 ron ?… factura la curent pe 2013? pe 110 mp? asta inseamna in medie apx. 666 RON pe luna ( imparteala simpla 8000/12) . Numai ca incalzirea probabil ca merge 4-5 luni pe an…
      Eu, pe gaz, cu calorifere (deci nu incalzire in pardoseala) 180 mp utili, 22 grade in casa ( 23 e prea mult) platesc in medie 600 RON pe cele 4-5 luni si max 100 ron in rest… Deci cost total ~3600 RON/an… Unde-i jmekeria … ca nu m-am prins…

    • #40

      My Bro – nici o secunda nu am spus ca ar fi vreo smecherie incalzirea asta. Dimpotriva e cea mai scumpa. Parcurgand comentariile de mai sus, ai zice ca e scumpa si cea cu gaz. Fara urma de ironie am intrebat daca merita sa trec si eu la gaz. Judecand dupa ce zic tu – merita! Atat – si no, no offence!

  13. #41

    La incalzirea pe curent, un 1 KWH energie electrica costa 0.49 RON (inclusiv rezervare putere 18 KW, taxe verzi si alte taxe), cu un calorifer electric cu randament de 99% iasa un cost de aprox 0.5 RON / KWH energie termica.

    La incalzirea pe gaz, 1 KWH de energie generata de gaz costa 0.13 RON, cu o centrala termica chiar si fara condensare, cu randament de 90% iasa un cost de 0.14 RON /KWH energie termica, de 3.5 ori mai ieftin.

    • #42

      Nu ii complica pe oameni cu fapte. Incalzirea electrica e mai ieftina.

  14. #43

    Cand mi-am luat apartamentul eram in dilema cu plita electrica dar m-a convins mama, a gatit ea la sora mea pe plita electrica si i-a placut.
    Acum dupa doi ani de cand utilizez plita electrica nu as renunta la ea nici daca ar fi gazul gratis. Ca idee platesc curentul cam 120 ron /luna (media pe ultimii 2 ani, am toate consumurile in excel).
    Referitor la centrala pe gaz vs. electrica chiar ieri am facut un calcul bazat pe ultima factura la gaz: consum decembrie 2126 kWh / 203 m cubi gaz = 293 lei
    Presupunand ca trec pe curent la astia 2126 mai adaug cei 200-300 kWh pentru restul casei si ar veni 2226 kWh din care 200 sa zicem tarif de zi si cei pt. centrala la tarif de noapte. Rezulta o factura de vreo 680 ron (din care 200 ron sunt contributia cogenerare de inalta eficienta, certificate verzi etc.) din astia 680 scadem factura la gaze si rezulta ca incalzirea electrica cu tot cu ceilalti consumatori ne costa 380 ron.
    Daca nu ne-ar fura cu certificate verzi si alte rahaturi ar fi OK. Sau sa dea o lege in care sa reglementeze un tarif mic pt. incalzire. Asa stimuleaza si productia de energie electrica.
    Dar mai e un detaliu tehnic. Eu ca sa beneficiez de tariful de noapte redus trebuie ca intreaga energie pentru 24 de ore sa o iau doar nopatea si sa o stochez intr-un puffer de vreo 500 litri minim. Adica 2200 kWh/luna impartit la 30 zile = 73 kWh/zi.
    73kWh/zi/ 7 ore (cat e tarif de noapte) = 10 kW , 10 kW/230 volti = 43 amperi.
    Deci pentru cei care stau la apartament in mod clar trebuie schimbat bransamentul pana in apartament, ca cel actual comunist cu fir de aluminiu ia foc instantaneu.

    • #44

      In 7 ore trebuie sa acumulezi caldura pentru restul de 17 si sa incalzesti si casa. Puferul de 500 litri este mic. O dimensionare corecta ar fi de 30 – 50 litri/kw. Centrala electrica are 24 kw asa ca pufferul trebuie sa aiba intre 720 si 1200 litri. La ce temperatura stochezi acentul termic? Daca ai calorifere normale ai nevoie de minim 60 de grade pe tur.
      Inainte de orice decizi trebuie sa consulti un inginer de instalatii termice.
      P.S. Pufferul costa peste 5000 lei.
      P.S.2 Ce faci cu apa calda?

    • #45

      N-am inteles de ce din cei 680 de lei total factura curent ai scazut facutra de gaze pentru a obtine factura de incalzire pe electric. Trebuia sa scazi factura de curent de acum (ceilalti consumatori). Si da, treaba cu consumatul numai noaptea nu are cum sa tina 100%, cum f bine ai spus si tu.

  15. #46

    Preturile ar fi dupa cum urmeaza:

    Centrala pe gaz – 0.13 ron / kw termic
    Electric – 0.46 – 0.56 ron / kw termic cu un tarif nediferentiat pe ore.
    Electric – 0.22 – ron / kw termic cu tarif de zi/noapte dar cu grija pt ca ziua tariful e de patru ori mai mare.

  16. #47

    Am fost la cineva care avea o casa destul de maricica si se lauda ca are incalzirea si racirea prin pardoseala si are o pompa de caldura care ar fi foarte economica. Puturile de adancime si tot sistemul ar fi costat initial 20k euro insa avantajul e ca esti independent oarecum de gaze si lemne si curentul vine foarte putin….gen 3-400 lei lunar ceea ce pentru ditamai casa, mi s-a parut destul de putin. Din ce am citit, cica ar fi cel mai bun sistem de incalzire/racire din lume, in momentul de fata.

    • #48

      costa de de rupe. plus ca eam inteles ca e eficient la diferente mari de temperatura (intre suprafata si adancimea la care-i pompa).

    • Exista si extrema cealalta – plateste curent 1200 lei iarna la 200-250mp cu pompe de caldura (circuit la suprafata, in pamant, nu in put cu apa), intr-o zona unde pica lemnele pe tine . Costa initial foarte mult, depinde si de factori pe care nu ii poti controla si se amortizeaza destul de greu sau in cazul asta deloc.

    • #50

      pompele de caldura au randament bun in primele luni friguroase ( cand diferenta de temperatura intre suprafata si subteran este cea mai mare)… Spre primavara randamentul se schimba ( intrucat si diferentele de temperatura nu mai sunt asa mari). Prin urmare si factura la curent creste semnificativ. In plus – asa cum s-a mai spus – investitia initiala este prohibitiva….

    • #51

      Eu platesc in medie -centrala pe gaz – max 500lei gaz/luna (cand e frig frig) si 500lei curent (2 luni) (vila medie, aprox 270mp total, P+E, 22 grade ziua si 20 noaptea, pe termostat.

      Baiatul care a investit initial 20k euro pentru pompa caldura si alte avioane economiste lunar fata de mine 750-400=350lei.

      Diferenta intre investitia lui si centrala+calorifere+manopera (5000EUR max)=15000EUR

      67500lei/350 (economia lunara)=192 luni calendaristice de care are nevoie ca sa recupereze banii. Considerand o medie de 5 luni cat e frig si are nevoie de incalzire, rezulta ca-si recupereaza banii (break even) peste 27ani. (ca vara platim curent aprox la fel)

      Dupa aia incepe sa faca profit (fata de mine) 🙂
      Gresesc?

    • #52

      @Kramer

      Baiatul ala are incalzire in pardoseala si vara : RACIRE in pardoseala (deci nu mai consuma si curent pe aerul conditionat).
      Pe langa asta, cand a facut el chestia asta, nu erau gaze in zona si nici timp sa cumpere peleti sau lemne…
      Si nu in ultimul rand, la el era ultima oara o caldura de nu puteai sa stai in casa, la tine la 20 de grade noaptea ….cam econom, zic.. de-aia iti vine tie gazu 500 lei … (imi vine mie la bloc, la 3 camere 450).

    • #53

      @the real blue

      Recomandarea standard este 22 grade ziua, 20 noaptea (pentru ca te acoperi). Nu e nimic econom in asta, doar confortabil.

  17. #54

    In Finlanda nu exista retea publica de gaz, pt ca in Finlanda nu e gaz si nu vor sa il cumpere de la rusi, plus ca au si vreo 2 nucleare. Incalzirea ori e pe pacura, curent sau lemn si crede-ma ca trebuie destul de mult timp, practic iarna vine in noiembrie-decembrie si se termina in aprilie, iarna = zapada si temperaturi cu -.

    • #55

      spre diferenta de romania unde iarna incepe prin noiembrie-decembrie si tine pana prin martie-aprilie.

    • #56

      un pic de diferenta, in sensul ca e zapada incontinuu de pe la sfarsitul lui noiembrie pana la mijlocul lui aprilie (cu mici exceptii, desigur, anul asta a fost cam cald si in decembrie) si cu temperaturi de -20 -30 timp de saptamani/luni, zic ca e un pic de diferenta. cand in Romania e -10 in martie si in jur de -5 in aprilie?

    • #57

      eu doar am spus care-s diferentele intre ce ai spus tu si romania. n-ai precizat temperaturile. asa da, e o diferenta foarte mare. mai ales in nord unde pupa temperaturi de -45 grade

    • #58

      -45 e exagerat si pt Laponia, dar -30 e destul de comun

  18. #59

    Așa e.
    Lasă-i pe restul că e proști, tu știi cel mai bine.
    Instalează-ți încălzirea pe curent.

  19. #60

    Eu am incalzirea pe curent. In zona unde stau nu sint tevi de gaz. Chiar daca sint tevi de gaz in zona, pretul e mult prea mare.

    Pentru incalzire + apa calda si gatit am tablou electric de 200A. Doar incalzirea ajunge la ~80A la putere maxima. Mincare se incalzeste mai incet la plita electrica.

  20. plita: gaz.
    cuptor: electric.
    Combinatia perfecta 🙂

    incalzirea: lemn/gaz/electric. Cam asa arata de la cel mai ieftin la cel mai scump. Inca.
    Ce o sa fie in viitor, nu se stie

  21. #62

    In momentul de fata e mai ieftin sa folosesti electrocasnice pe gaz, in loc sa le folosesti pe cele bazate exclusiv pe energie electrica. Romania, fiind o tara cu o infrastructura deplorabila, are si o retea electrica ce nu a fost modernizata de pe vremea lu’ nea Nicu si putem observa cat de fragila este, atunci cand e vara si avem in priza un televizor, un calculator, un aer conditionat, o masina de spalat, un frigider, o lada frigorifica si daca mai aprindem si becul, am belit cariciu’, ca pica toata reteaua, pentru ca ea, la vremea cand a fost facuta, a fost optimizata pentru consumul electric al vremurilor respective. Daca am inlocui electrocasnicele pe gaz cu cele pe curent, ar fi doar un singur avantaj, pe care-l sesizez acum si anume ca nu vor mai exista explozii prin blocuri, din cauza scurgerilor de gaze sau din cauza instalatiilor improvizate. In Spania, din cate stiu eu, gazul e folosit exclusiv in industrie, probabil si pentru faptul ca transportul de la rusi pana la ei, ar fi marit pretul atat de mult, incat nu ar fi fost rentabil pentru a-l folosi in mediul casnic.

  22. #63

    Pe mine chiar nu ma intereseaza cat se consuma si cat platesc, ce jucarele intesate prin pereti trebuie sa ai dar sunt de principiul sa ai si gaze si curent. Dupa cateva zile de curent intrerupt pe cateva zeci de km patrati din cauza de freezing rain si caderi de copaci pe toate liniile electrice dintre case am vazut ca numai pe curent nu te poti baza…mai ales pe timp de iarna cand dupa freezing rain pot fi caderi de temperatura pana la -20. Si cam cat curent sa vina de la o Niagara inghetata? Multi au stat si 10 zile fara curent. Lasa sa fie si gaze la un semineu ceva sau cum zicea anomaloo: plita pe gaz si cuptor electric. Sau sa ai prin casa un aragaz de camping cum am avut eu, o incalzire pe pacura sau lemn ceva……si sa nu spui niciodata, niciodata.

  23. #64

    Eu am gazul la pausal si platesc vreo 20 de lei lunar pt aragaz caci caldura e de la RADET. Curentul il platesc 130 lunar. De ce sa platesc curentul 400 de lei? Ca imi fac ceai la plita vitro…cacat?!

  24. #65

    Dar despre psihoza gaozului la romani nimic?

  25. #66

    Spune-i asta cacatului de Constantin Nita care a pus stop dezovltarea parcurilor de energie regenerabila pentru ca combinatii si spaga,

    PS: Un prieten s-a dus la o institiutie a statului sa ceara unul dintre avizele necesare construirii unui parc fotovoltaic. Reactia maimutie a fost ceva de genul “Cum ai vrea sa semnez eu avizul asta cand stiu ca facand asta in viitor imi va creste factura la energie electrica ?!?” Noh, ce sa-i ceri ?

  26. #67

    ca patitul nu-i niciunul… Problemele legate de curent vs gaz sunt “de cand e lumea”, dar pentru incalzire nu poti spune ca e mai OK curentul, cel putin nu la noi… desi sunt cazuri in care pare mai OK curentul decat gazul, per ansamblu nu are cum sa dea un randament la fel de bun incalzirea cu curent… Am locuit in apartament cu centrala pe curent, boiler pt apa calda… plateam 300-400 lei pe luna curent pe timp de iarna… 21-22 de grade in casa mereu. Acum locuiesc in aceleasi conditii doar cu centrala pe gaz, platesc 70-100 lei pe luna curent … maxim 200 lei gaz, 23-25 de grade in casa mereu. Nu situ care e situatia la cei racordati la Centralele de cartier, acolo am inteles ca se plateste aberant de mult, dar asta e alta mancare de peste. PS: Curentul e mult mai ok din toate punctele de vedere (normal ca ma contrazic, pretul e prea mare pentru ca suntem noi prea loviti in cap si prostiti de cei care ne conduc), doar ca la noi problemele vor aparea atunci cand toata lumea trece pe curent, instalatiile fiind foarte vechi si neadaptate la un consum atat de mare.