Draga mea iarna, iti scriu aceasta scrisoare stand in fundul gol pe scaunul meu din inlocuitori de piele. Sudoarea imi siroieste prin toti porii, facand mici baltoace sarate pe parchetul proaspat pus. Alaturi am o sticla de apa de cinci litri, din care tot beau, sperand sa nu ma deshidratez definitiv.
Ce voiam eu sa iti spun. Mai tii tu minte, anul trecut, prin noiembrie, decembrie, cand te injuram eu si blestemam frigul de la mine din casa, si cum ca trebuie sa umblu cu haina de blana in casa ca sa nu mor de frig?
Ei bine, regret cele spuse. Iarna mea iubita, am fost un nemernic si un nerecunoscator. Te iubesc si te doresc, cu temperaturile tale de minus 1242345345346 de grade, cu papucii de casa pe care trebuie sa ii port si in pat, cu mucii care fac turturi daca stau mult timp atarnati de nasu-mi, cu sexul facut sub doua plapumi si fara urma de preludiu (spre nemultumirea nevestei, nu a mea, doamne fereste).
Avand in vedere cele spuse mai sus, te rog mult, adorata mea, vino odata si da-i la cap la vara asta nenorocita. Vino si imbratiseaza-ma, alinta-ma, ingheata-ma.
Al tau pentru totdeauna,

Stropinel Sudorel

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.