Cred sincer ca traim intr-o lume putreda, stricata pana la miez, de politica si religie.
Astazi am aflat ca exista o petitie online, care cere, nici mai mult, nici mai putin, scoaterea imaginii lui Mahomed (Muhammad) de pe wikipedia.
Sunt chiar siderat. Oriunde in lumea asta trebuie sa ne lovim de un idiot regligios, care doreste ceva?
Ce treaba are fata pedofilului ala cu internetul? Exista gravuri cu el, vechi de sute de ani. De ce nu le-au distrus pe toate, atunci cand aveau posibilitatea?
Ce mai au si cu fotografiile?
Daca e sa facem o comparatie intre cele doua religii, crestina si musulmana, la cate a fost supusa poza, statuia, efigia, mantia, giulgiul, oasele, cuiele, crucea lui iSuS, acum ar fi trebuit sa bantuiasca cel mai negru razboi religios, moschei arse, oameni arsi in piata (conform cutumelor clasice bisericesti).
Dar totusi, nu se intampla.
Si se mai spune ca rasa alba nu e superioara.
Bullshit.
via Vali Petcu
NOU
mie imi plac mult oamenii care par a stii multe si de fapt nu prea stiu nimic.
ce legatura are rasa alba/altele cu postul tau? indentifici musulmanii cu arabii, greseala cea mai des intalnita printre ignorantii care isi dau cu parerea pe net? sau crestinii cu albii? ai idee care e tara unde se afla cei mai multi musulmani? nu ai inteles nimic.
posturile alea cu biserica crestina erau bune, cu asta ai ratat-o lamentabil, chiar daca intentia era undeva buna.
apropo, orice cretin cu net si tastatura poate sa inceapa o petitie, de aici pana la o asemenea generalizare mai e mult.
NOU
Tot timpul o sa fie dinasta care sa exagereze din orice cacat. Asa ca eu sunt obisnuit cu treaba deja.
NOU
stefan, ma numesc Cetin Ametcea….oare iti sugereaza asta ceva? Ia fa matale un recensamant al musulmanilor, teritorial, sa vedem care ce si cum.
nu e generalizare…chiar nu e, din pacate
NOU
Faza cu omoratu merge, da sa fie aplicata radicalilor. Si cum numa pe musulmani io apucat cruciada cu intarziere (sau jihad la ei) .. 2 bombe le-ar prinde bine sa-i puna la locu lor.
NOU
Ma gandesc ca aici e vorba doar despre fundamentalistii religiosi musulmani. Problema este ca la momentul de fata crestinii nu au fundamentalisti, pentru ca religia aceasta a fost construita in asa fel incat sa nu poata permite asa ceva. Stiai ca musulmanii au un cod de “cum trebuie tratat un ostatic de razboi” sau “cum trebuie ucis un ostatic de razboi”.
Asta e diferenta dintre cele doua religii, una din ele prolifereaza violenta pe fata, iar cealalta este religie numai la nivelul de dogma, de dorinta fiecaruia. Normal ca rasa alba e superioara, credea cineva contrariul?
NOU
dude, putem face parnaie pentru afirmatiil astea:)))
NOU
Singura cale adevarata si singura este prin Isus.Iar pentru musulmani al compara pe criminalul/pedofilul/molestatorul de mohamed cu Isus este o scarba nemaipomenit de mare.Multi dintre voi poate ati citit or ati auzit cat de scarbos a fot profetul satanic mohamed si nu a fost altceva decat un demon care a luat fiinta omeneasca pe pamant si sa duca atatea milioane de oameni in erezie!Biblia noasta Crestina care exista de mii de ani ne invata clar calea adevarata care este Isus si Dumnezeu. Orice altceva in afara de invatatura Biblica este gresit si nu se accepta de loc in fata lui Dumnezeu. Sa ne rugam si pt. cei pagani caci Biblia asa ne invata si Bunul Dumnezeu sa lucreze si la inima lor impietrita de Satana caci nu mai este mult si sfirsitul este aproape.Dumnezeu sa ne dea putere sa mergem drept pe calea cea sfanta si stimta cere este singura cale care duce spre cer si in sfirsit la salvarea vietilor noastre pentru a trai o Vesnicie Sfanta impreuna cu Isus !Ma scuzati daca scrisul meu nu este atat de clar dar am incercat sa scriu Romaneste cat de clar pot in ciuda faptului ca nu am mai sris fluent Romaneste de peste 19 ani. Dumnezeu sa va binecuvinteze pe toti si in special tara ROMANIA !!!