Contul meu
Citeam din urmă articole, dinainte de a avea copiii și râdeam în sinea mea, cât de naiv puteam să fiu când vorbeam despre creșterea copiilor, educația lor și restul. Câte presupuneri greșite și opinii citite din cărți tâmpe avea, jesus.
De fapt, practic, un singur lucru l-am făcut așa cum l-am gândit de atunci. Copiilor mei nu le e frică de mine, așa cum îmi era mie de părinții mei. Ei nu știu ce înseamnă să fii bătut și, când le mai povesteam că există copii care, drept pedeapsă pentru ce au făcut, încasează pumni, picioare, bătăi cu cureaua, primeam doar priviri neîncrezătoare, gen Fii serios, tati, tu glumești. Ah, și nu îmi vorbesc cu dumneavoastră, lucru pe care l-am urât din adâncul sufletului. De fapt, fiul mă alintă Bostănel…
Cât despre așteptările pe care le ai de la viitorii copii, nici alea.
Fiicăi îi place să meargă la karate, fiul urăște din suflet sportul ăla. Fiica e în echipa de fotbal a școlii, fiul dă în minge cu 2 picioare stângi, dar îi place baschetul și, mic cum e, reușește să bage la coșul de baschet. Fiica pictează și desenează, fiul este la stadiu linie linie și-un rotund, ca să îi iasă un om.
Pe de altă parte, eram noi destul de demotivați de faptul că fiului nu îi plac literele și scrisul în general. Și cum vorbeam despre asta, fiul, deodată ne trântește:
– Dar tati, eu ADOR matematica, nu trebuie să îmi placă chiar orice.
Și așa am aflat eu că lui îi place, de fapt, matematica, că știe să facă adunări și scăderi cu numere mari și alte chestii. Lucruri care nu i s-au părut important de menționat, desigur.
Și mă bucur, și mă mândresc că sunt omuleții mei și las asta în scris ca să poată citi și ei, când vor fi interesați.
Din păcate, încă există oameni care își doresc copii, dar cuantifică asta în bani, timp, carieră și alte prostii. Pentru că, desigur, când vei da colțul, banii și cariera vor fi extrem de importante și îți vei închide ochii privindu-le, pentru a săpa o ultimă urmă pe retina ta.
NOU
Idem cu bătaia și vorbitul cu dvs… Am ca principiu că copiii noștri nu ne datorează absolut nimic – sînt datori către copii lor…
NOU
Voi ati auzit vreun copil adresandu-se cu “dumneavoastra” parintilor, adica spunand strict cuvantul “dumneavoastra” intr-o conversatie cu maica-sa sau taica-sau? eu n-am vazut pana acum asa ceva.
NOU
dumneavoastra, dumneata, mata, matale, chestii de gen
NOU
Da, nepoata mea de 13 ani acum, asa vorbeste cu parintii si cei din jur. De mica o corectau apasat cand incercam sa vb cu ea ca cu o prietena.
Am renuntat sa ii cer cumnatei sa-si scoata figurile din cap.
NOU
Da, am avut o colega de munca care m-a invitat acasa la ea si vorbea cu mama ei cu “dumneavoastra”. Aveam amindoua 22-23 de ani….
NOU
Da, am avut eu o colegă în liceu care le vorbea părinților cu ”dumneata”. La fel mă adresam eu bunicilor paterni; interesant lucru aici e că numai mie îmi impuseseră să vorbesc așa, verii și verișoarele mele îi puteau tutui fără probleme.
NOU
“Kimberly Palmer decided to have a third child in part because of the 20 to 25 hours of child care that her parents, Gail Shearer and Chris Palmer, give her each month.” Cand ajungem la decizii de genul asta suntem intr-o situatie cel putin trista. www.nytimes.com/2019/03/02/style/financial-independence-30s.html
NOU
Mie mi s-a parut teribil de realist articolul. Nu te arunci sa faci 7 copii si apoi ii lasi sa creasca in plata Domnului. Il faci pe primul, vezi daca te descurci, mai faci unul… Nu e neaparat greu sa faci un copil, dar urmeaza minim 18 ani in care trebuie sa ai grija de el. Unii folosesc bone, altii bunici, fiecare cum poate si nu vad nimica in neregula cu planificatul. Atata am buget, atat ma intind.
NOU
E super sa ai copii, mai ales dacă ești educat și apreciezi existența lor. Și este teribil ca cineva care nu își apreciază copiii, sa le distrugă copilăria, prin lipsa proprie de educație. (nu ma refer la scoli)
Eu am făcut un note in Bear Writer și adaug acolo lucruri amuzante sau cuvinte ciudate pe care le zice Marc – 4 ani – (când sunt pe faza). Gen:
– Vreau sa numar pana la M.
– Vreau sa cant la oi sa vad daca danseaza.
Etc
Mie îmi zice Micutule, pentru ca m-am făcut mare cât un zid. Dar văd ca nu am de ce sa ma plâng. 😛
Recunosc ca sunt și momente când ajungi la limita răbdării, mai ales dacă ai un electron ca băiatul meu, și un bebe. Dar atunci nu fac decât sa ma retrag și sa-mi văd de ale mele. Și lucrurile revin la normal. Și vorbesc aici de supa vărsată in pat, sticla plină de apa și apoi sparta lângă scările din living, baie colorata cu naiba știe ce lichid era ăla, cu vreo 3-4 culori – TOATE in același timp!! in seara asta. Asta pe lângă întins rufe bebeluș, aprofundat printre rânduri lecturi despre business, și pregătit pentru meetings programate online cu săptămâni înainte, la ore de prânz pt NY sau SF… deci noaptea in Spania. Efectiv imposibil de menținut calmul.
Și intri așa într-un ritm in care, deși se întâmpla zilnic lucruri similare, înveți sa nu le mai dai importantă. Da-o incolo de saltea, de mizerie, de oboseala… tot ce contează e ca pustii sa fie fericiți. Și sunt.
NOU
“Din păcate, încă există oameni care își doresc copii, dar cuantifică asta în bani, timp, carieră și alte prostii”
Sau poate că unii chiar conștientizează că nu își permit să crească un copil, așa că decid sa nu îl facă. Sau poate că altora nu le plac copiii.
Ce ai enumerat mai sus sunt prostii pentru tine, dar pentru alții nu sunt. Nu e nimic greșit în nu-ți dori copii
NOU
din punct de vedere genetic, e jumatate din scopul oricarei fiinte vii. Unele animale chiar se sacrifica pentru asta, mor imediat dupa.
cine crede ce zici tu, are pb si de aia nu mai simte impulsul.
NOU
si “printesa ardealului” spunea ca daca esti rupt in cur nu te apuca de facut copiii… ca nu o sa aiba D-zeu grija de ei… tot tu trebuie sa ii duci la doctor / la scoala / in parc / etc
dar cand te apuca dragostea paterna la 40+… csf, n-ai csf ?!
NOU
Aceeasi parere o aveam si eu pe la 20 de ani . Ulterior mi-am mai schimbat optica. Da, normal ca exista niste cheltuieli dar nu consider ca costa o avere colosala sa cresti un copil. Bine, daca ai fite si figuri si crezi ca daca il imbraci numai de la Moncler cand vine iarna si numai daca il dai la privat, o sa fie om realizat, da, s-ar putea sa nu se pupe bugetul cu realitatea.
NOU
baws
cum adica sa-ti vorbeasca cu dvs??!?!?
(ma rorg, am inteles ca nu e cazul la voi)
asa ceva?!?!
plm, e copil nu sclav pe plantatie
NOU
stiu si eu destui oameni care-si saluta parintii cu “saru’ mana”, ca pe popa
NOU
corcodusule, se mai numește și respect. Eu îmi salut părinții cu saru’mana. În rest, vorbit la per-tu.
NOU
Eu sunt la început de drum.. Bebe de 7 luni, însă duracel când e vorba de năzbâtii, plus ca îl purtam după noi în nenumăratele zboruri săptămânale, deja e foarte atent la avioane, sper sa urmeze visul meu, dacă ii va plăcea.
Cât despre sfaturi de la alții.., când stau pe buda le împachetez și le arunc,, îmi place sa îl educ cum știu eu, sa greșesc, și apoi sa ne jucam,, asta e perioada cea mai frumoasa din viata mea.
NOU
Am ajuns si eu la aceasta concluzie, astea sunt momentele cele mai fericite pe care le-am trait. Cand se trezeste bebe (1 an) si iti zambeste cand te vede de dimineata, sau cand il vezi cum se bucura cand te vede, this is as good as my life will ever get.
NOU
Oricum timpul petrecut cu el e foarte puțin.., când ne jucam uit de telefon,tableta și TV, apoi bineinteles și bunicii îl vor, însă mă bucur eu de asta,nu sunt adeptul lăsat la bunici, mătuși etc. Și bineînțeles primul cuvânt dacă se poate denumi ce spune el,, tata, și mai nou baba,, nu știu de unde a auzit, însă în albaneza înseamnă tata, bine faptul ca la creșă sta cu bebelușii albanezi,insa acasă aude doar românește, oricum râsete cât cuprinde
NOU
Asta-i printre putinele mele comentarii pe blog desi te citesc de cativa ani buni.
Vreau doar sa-ti spun: MULTUMESC.
Am citit articolul de dimineata, pe telefon, in timp ce pe langa mine cei doi copii de 1 an jumate (gemeni) se jucau. Dupa ce am citit articolul mi-am dat seama ca momentele astea nu o sa le mai retraiesc niciodata asa ca am lasat telefonul si m-am jucat cu ei.
NOU
mulțumesc, înseamnă mult pentru mine
NOU
La mine e pe drum primul, mai are ~ o luna. Am creierii muci, plina de emotii, momente de panica totala, plansete, rasete. Sper sa fie un copil multumit si fericit!
NOU
aoleu, ce emotii trebuie sa ai:) fii puternica, greul acum vine
NOU
Cineva tre’ sa-ti zica si sa te calmezi 🙂 . Da’ – nu o sa fie usor, insa lucrurile vin de la sine, nu te stresa aiurea. Ai incredere in tine – tu stii cel mai bine cum sa-ti cresti copilul… chiar daca auzi altceva in jurul tau 🙂
NOU
+1
NOU
Hai va foarte multumesc!
NOU
cu mult drag. abia astept sa ne anunti ca esti mamica:)
NOU
Nu-l lua în seamă pe cetin .
O să vezi și o să te minunezi de ce minune ai fost în stare să faci!!
Și din acea fință mică și plăpîndă îți vei lua puterea de a fi fericitä!!
NOU
Tăntălică
hă hă
NOU
Cum, bă, voi nu bateți copchilu la cur când face o prostie?
Nu-l trageți nici de urechi?
Nimic, nimic?
Să nu veniți la mine când s-or face haimanale și nu vă mai ascultă, da?
——
Nu pot să vă zic cine mi-a zis așa și mi s-a rupt inima în două…
NOU
well, fiind un copil batut foarte des, pot sa spun, cu siguranță, ca nu funcționează:)
NOU
Chiar aș fi foarte curios sa văd dacă există cineva care consideră că bătăile, sau “micile corecturi” primite în copilărie de la părinți i-au ajutat totuși să se formeze ca om și să n-o ia pe drumuri greșite!
NOU
sunt. am avut un articol si erau o gramada cu EU AM FOST BATUT SI UITE CE BINE AM AJUNS
NOU
Nu că ar fi necesar să confirm ce spune seniorul, dar bătaia chiar nu funcționează în unele cazuri. Eram genul care după ce oboseau ei să mă bată întrebam: atât a fost? atât poți? Hai mai dă…
NOU
Ohooo… chiar ma gandeam la asta zilele trecute cand m-a intrebat o cunostinta vazand isprava fiului cel mare ( a scos toata ata dentara din sulul acela, insirand-o prin casa) daca ai mei nu stiu de frica. Ca copiii trebuie neaaaparat sa stie frica de parinti, ca ei sunt autoritatea. Mie imi venea sa rad. Astia se distrau la maxim, ca au intins-o prin toata casa, pe langa scaune, tarc, etc si apoi se bagau si ieseau sub sfoara aceea. Si se jucau. Ete fleosc ce mare tragedie iti dai seama. Cumva altii raman oripilati si cred ca acesta e motiv de cearta si de pedeapsa.
Dunno cum o sa fiu peste cativa ani, peste cate o sa mai trec insa un lucru e sigur. Nu vreau sa stie nici unul de frica, vreau doar sa vina cu drag la mine sa povestim. Pana cand se mai poate. Ca apoi cresc si isi vad de viata lor. Si trece asa repede timpul asta. Iar perioada cand sunt mici e cea mai frumoasa, dupa parerea mea.
NOU
Zilele trecute alintam plodul sii ii spuneam ca il iubesc cu toata inima. La care el imi raspunde ” normal, asa spun toti parintii copiilor lor!” Si aatunci i-am explicat ca din pacate nu e asa. Ca mie nu mi s-a spus niciodata. “Inseamna ca parintii tai nu te iubeau?” ” Ba da, dar ei nu stiau ca mie mi-ar fi placut sa mi-o spuna, Probabil nici bunicii nu le spuneau asta, cind ei erau mici. Si au crecut cu convingerea ca doar in somn trebuiesc pupati copiii” S-a ingrozit pe moment, apoi am mai indulcit povestirea. Sper sa nu il fi traumatizat si (un pic) sper ca el sa fie mai relaxat ( nu stiu de ce are mereu frica de a nu ne dezamagi)
NOU
I-am dat o palma la fund o data cind chiar nu era vina lui ( se juca cu alti doi copii si cel mai mic tinea degetele in tocul unei porti de fier, al meu si un alt copil trageau/impingeau poarta aia; de unde eram eu nu vedeam ce facea fiecare, dar m-am speriat ca riscau sa zdrobeasca degetele mezinului . M-am repezit tipind la ei, i-am tras una peste fund copilului meu , ca pe celalalt nu puteam atinge… Apoi mi-a explicat ca el de fapt impiedica inchiderea portii….. Mi-a fost o rusine…. Un an mi-a adus aminte “m-ai batut desi nu era vina mea!”)
Uneori imi pierd rabdarea si strig la el, cind mi se pare ca o ia pe aratura. El ma priveste cu ochi mari si spune “mama, daca ridici vocea eu nu ma simt in zona de confort”. Incerc sa ma calmez, ii cer scuze ca nu am stiut sa imi stapinesc supararea si in sinea mea ma bucur ca stie sa imi spuna asta si mai ales ca are curajul/increderea/libertatea sa mi-o spuna in fata!
NOU
Cetin,
“– Dar tati, eu ADOR matematica, nu trebuie să îmi placă chiar orice.” lasa copilul in pace cu basmele literaturii romane!
Cat despre “Din păcate, încă există oameni care își doresc copii, dar cuantifică asta în bani, timp, carieră și alte prostii. Pentru că, desigur, când vei da colțul, banii și cariera vor fi extrem de importante și îți vei închide ochii privindu-le, pentru a săpa o ultimă urmă pe retina ta.” pot zice doar ca ai dreptate si, din pacate, atunci cand oamenii realizeaza acest lucru afla si ca timpul nu-l poti da inapoi… (cel putin nu cu usurinta! 🙂 ).
NOU
Parcă citeam despre ai mei. Erau prezenți în fiecare propoziție și acțiune. Plus comentariul fiie-mi: “Hai, tu nu ai treabă?”
NOU
“poate te incurcam”:))))