Am primit mailul acesta:

Salut stimati colegi,

Pentru v-ati interesat de asa-zisa “reforma copyright” si despre articolele 11 si 13 si de efectul negativ pe care acestea ar putea sa-l aiba asupra Internetului (am scris pe larg pe apti.ro) imi permit sa dau un email comun cu unde suntem astazi.

Pe scurt: nu-i a buna!
Practic, suntem in fata ultimei sanse ca directiva sa fie oprita!

Pe lung:

Parlamentul European va dezbate pe 26 martie 2019 si va vota (pe 26 sau
27 martie) varianta finala a directivei, ca urmare a compromisiului din Consiliu dintre Germania si Franta (detalii aici juliareda.eu/2019/02/eu-copyright-final-text/).

Daca va intereseaza acest proiect, ceea ce puteti face cat mai concret este sa vorbiti cu europarlamentarii (romani sau nu, dar ideal din zona
nedecisilor) cu privire la impactul acestor articole asupra Internetului si libertatii de exprimare.

Avem cateva instrumente care va pot ajuta (le-am listat in ordinea eficientei lor):

a) Mergeti in Parlamentul European! Colegii de la EDRi au niste mini-granturi care va pot acoperi transportul si cazarea la Bruxelles sau Strasbourg si sa vorbiti cu europarlamentari. E cea mai eficienta miscare, dar si cea mai mare consumatoare de timp. Detalii aici.
apti.ro/grant-edri-bruxelles-reforma-copyright

b) Sunati europarlamentarii! Colegii de la Epicenter.works din Austria au creat o unealta prin care ii puteti suna gratuit de pe site-ul creat de ei – pledge2019.eu/en Site-ul este deja tradus in romana si traducerea va fi online in urmatoarele ore.
Prin site puteti sa si ii convingeti sa anunte public acest lucru pe acest site (deja 100 de MEPs) au anuntat public ca nu vor vota articolul 13.
Site-ul este in special tintit catre cei care candideaza din nou in mai
2019 – noi i-am listat pe cei din Romania care se pare ca vor candida in articolul de aici  apti.ro/lansare-platforma-pledge2019.eu

c) Trimiteti un email. Aveti aici o unealta pe SaveyourInternet.eu saveyourinternet.eu/ro/ Trebuie sa insistam insa sa NU trimiteti un mesaj template si sa scrieti randurile voastre, altfel email-ul are sanse si mai mari sa ajunga in sistemul de antispam de la Parlamentul European. Aceasta metoda, desi cea mai rapida, este cea mai putin eficace – existand sanse mari ca nimeni sa nu citeasca mesajul dvs.

In afara de aceste instrumente, nu ezitati sa luati si alte actiuni pe care le considerati utile:

1. scrieti, informati si incercati sa contactati oamenii din mass-media sa vorbeasca despre subiect. Pentru argumente pro si contra vezi si ultimul meu articol de pe blog – legi-internet.ro/blogs/index.php/parlamentul-european-aproape-de-ora-votului-final-pe-reforma-copyright
Va recomand si ultima reactie a Raportorului Special ONU pentru libertate de exprimare David Kaye www.ohchr.org/EN/NewsEvents/Pages/DisplayNews.aspx?NewsID=24298&LangID=E

2. pe 23 martie se anunta si proteste in mai multe orase din Europa (in mare parte si in Germania). Se pare ca este unul planificat si la Bucuresti. Vezi.
savetheinternet.info/demos

In fine, hashtag-urile folosite in toate retelele sociale sunt:
#SaveYourInternet #Article11 #Article13 #uploadfilters #Pledge2019 #FixCopyright

S-auzim de bine!

Ce înțeleg eu de aici?
Că se încearcă stoparea încălcării dreptului la copyright. Normal, încercând să blocheze internetul cu totul, dar asta era de așteptat, la un moment dat era evident că vor intra în vigoare reglementări mult mai dure pentru internetul de suprafață. SUA și China sunt pe val, așteptați-vă, în următorii ani, la legislații mult mai drastice și violări ale actualelor drepturi.

Cu ce ne afectează?
Pe noi nu prea ne afectează, cei de aici. Cel mult pe mine, în cazul în care vreunul din rușii de la care iau poze se va gândi să își ceară dreptatea. Ilustrațiile articolelor vin de pe Creative Commons, deci tot, cât de cât ok. Se pare că nu voi mai putea cita articole din ziare. Asta este, nu voi mai cita, dar nici linkuri către ele nu voi mai da.

Cine e afectat, de fapt?
Siturile care nu produc conținut original, ci trăiesc din ce produc utilizatorii lor. Facebook, Youtube, Pinterest, Instagram, Reddit, 9GAG, imgur vor trece prin niște vremuri foarte triste. Pentru că, dintr-o dată, se vor trezi că dispar memeurile, toate filmulețele preluate și urcate pe siturile lor, toate pozele cu autor nedefinit, toate textele furate de pe bloguri, practic tot. Absolut tot.

Cine va mai suferi?
Ziarele, cele care au insistat să se bage acea taxă pe link, cu referință directă la google. Google nu va face decât să le scoată rezultatele din căutări și cu asta basta. Cine câștigă de aici? Subsemnatul și cei ca mine, care nu au probleme în a le apărea linkurile în motoare de căutare.

Cine pierde?
Ca de obicei, utilizatorul, ca și în cazul GDPR. FOrmulare tâmpite, semnături date aiurea, clickuri cu aprobări și alte kkturi, chestii care nu fac decât să îți facă viața un pic mai ușoară.
Desigur, ne vom adapta. Vor apărea grupurile închise de mesagerie, fără acces public, unde se vor plimba aceleași meme și clipuri ca și acum, doar că în privat. Momentan, încă avem dreptul la o oarecare viață privată.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.