Întotdeauna, în inima poporului de internet, este o nevoie de zbatere, de a fi contra curentului, dar doar dacă curentul nu te cuprinde. Așa că, normal, au apărut astăzi o grămadă de oameni și femei care explică cui vor să asculte, că nu înțeleg de ce nouă nu ne-a plăcut școala, că pentru ei e fost un loc al miracolelor, al descoperirilor, acolo unde au devenit ceea ce sunt astăzi.

E simplu. Nu mi-a plăcut școala pentru că am făcut-o pe vremea comunismului. Știți ce însemna școală pe vremea aia? Dacă nu, să vă povestesc.

Venea începutul de an școlar, întotdeauna pe 15 septembrie.
Ajungeai la școală, unde se făcea un careu, că așa se numea pe vremea aia. La careu se cânta, plin de patriotism, imnul patriei, Trei culori cunosc pe lume. DUpă aia, Stăteam toți ca oile acolo, în timp ce directoarea ne citea despre marile realizări ale regimului ceaușescu, timp de vreo câteva zeci de minute, timp în care înălțau fierbiți rugi de mulțumire partidului iubit, tovarășului său secretar general și tovarășei elena ceaușescu, savant de renume mondial, care iubea copiii și lupta pentru desăvârșirea lor ca oameni și ca membri de vază ai partidului.

Urma alegerea comandantului de unitate și a locțiitorului de comandant de unitate. Nu știu cum era în alte părți, dar la școala 87, comandantul de unitate și locțiitorul erau cunoscuți de mult și alegerea lor era o formalitate. Practic, venea o fătucă în față, ciripea tremurând Stimați profesori, stimați colegi, o propun pe Bascoveanu Adriana (în fine, numele e aleatoriu) în funcția de comandant. Se declanșau brusc niște aplauze furtunoase printre profesori, urmate de aplauzele furtunoase ale copiilor, directoarea zicea Propun să votăm, tovarăși! Se vota în unanimitate și cam aia era, nu mai auzeai niciodată de fătuca aia.

Una din șantajele deosebite ale școlii era că trebuia neapărat, ca să ai 10 la purtare și profesorii să nu te maltrateze, să fii pionier în clasa a 2 a și utecist într-a 8 a. OBLIGATORIU.

Eu am mutat școala în clasa a 2 a. Așa că am ajuns fix după ce se făcuse miraculoasa plimbare la Târgoviște, unde se puneau mândrele cravate roșii la mândrele gâturi de pionier. Și până când s-a făcut o altă grupă de ratați care nu fuseseră făcuți pionieri la timp, nu aveți idee cât de paria m-am simțit. Românii sunt scârboși și intoleranți încă de mici, așa că nu era deloc complicat să fii scos din orice activitate comună, pe baza faptului că tu nu ești pionier și nu ești mândria întregii țări.

În clasa a 8 a, am mai povestit eu pe aici, nu am fost făcut utecist, pe motiv de nota 7 la purtare. Vai, cu câtă ură proletară mă priveau profesorii, dar cum, ce e aia să nu fii utecist? Albin, profesorul de fizică, mi-a smuls cravata de la gât, într-o zi, pe motiv că cravată albastră au voie să poarte doar cei ce au meritat onoarea. Era cravata mea, de acasă, dar ce mai conta, într-o societatea unde totul aparținea oamenilor muncii, ca un tot unitar.

Și poate nu știați. Noi făceam la școală PTAP. Pregătirea tineretului pentru apărarea patriei. Adică se făcea instrucție militară cu noi, încă din școala generala. Printr-a 7 a ne-au dat chiar niște simulacre de puști, pe care trebuie să le târâm după noi, când ne feream de tancurile inamice sub care eram învățați să ne aruncăm fără frică, cu o mină în brațe și să le aruncăm în aer.

În vacanțe eram chemați de acasă ca să mergem, tovărășește, la strâns cartofi de pe câmpurile vreunui CAP. Aveam în fiecare an cotă de strâns, adică adus la școală, sticle și borcane goale de sticlă. Aveam cotă de adus maculatură. Nu interesa pe nimeni că nu aveai de unde să strângi sticle și borcane goale sau maculatură. Tu aveai cotă parte, trebuia să aduci.

Da, a fost o perioadă de teroare, o perioadă în care trăiam tot timpul terorizați, când părinții ne atrăgeau tot timpul atenția să ținem gura închisă la școală și că bancurile cu ceaușescu care, pentru țară și popor, se pișă în rezervor, nu sunt de povestit la școală.

De aia nu ne-a plăcut. Și, din ce înțeleg, școala românească de acum, la deschidere, nu se deosebește mult față de ce era. Și, sincer să fiu, prefer aberațiile cu mulțumirile adresate tovarășului, decât îndobitocirea forțată cu sobor de preoți.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.