Mă uitam înainte la niște poze de la o nuntă cu ștaif, făcută la un locație scumpă, cu scări, mireasa cu sărmăluțe-n cap, șampanie de calitate și invitate cu rochii ultra elegante. Totul șic, emană opulență ostentativ, mașini de zeci de mii de euro, costume armani și alte chestii, destinate, ofc, epatării privitorului.

Doar că, undeva, într-un coț, sunt și părinții mirilor. Rochiță făcută la croitoreasa de cartier pentru mama, cămașă de plastic de la Cora, cu cravată la fel, pentru tată. Se vede că sunt oameni simpli, care au muncit toată viața ca să își crească copiii și să le facă o viață mai bună. Și au reușit.

Doar că ai lor copii nu s-au gândit că și ei sărbătoresc, practic, încununarea celei mai mari realizări din viața lor. Și nu s-au gândit că poate ar trebui, ca părinți, onorați mai mult decât acel loc râvnit de la masa socrilor. Și poate, pe lângă rochia de mii de lei, s-ar fi găsit câteva sute și pentru un costum decent și o rochie, pentru părinți.

Iar asta nu e ceva caracteristic unei singure nunți. Majoritatea celor la care am participat îi omit pe părinți, care sunt lăsați să se descurce singuri la partea cu îmbrăcatul. Oarecum incorect.

Dragilor, dacă tot vreți epatare, opulență și alte prostii cu pulență în spate, epatați și prin grija pe care o aveți față de părinții voștri, în acel moment.

Desigur, dacă merită.
Dacă nu, măcar nu le faceți poze.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.