Dacă tot e azi ceva cu Eminescu și toată lumea e cu marele nostru poet național, am și eu o curiozitate. De fapt mai multe. A stat cineva în ultima perioadă, săp citească, vreodată, o […]
Ieri mi-am făcut timp să urmăresc și eu subiectul crimei de la Mediaș, cu băiatul eliberat de Tudorel Toader suficient timp cât să îi taie artera femurală unui tânăr nevinovat de prin zonă. Imediat după […]
Voiam să scriu articolul ăsta ieri, dar mi-a fost lene și m-am gândit că oricum, insomnia mă trezește pe la 3 dimineața, așa că am timp. Iată, nu m-a trezit, m-am trezit ca un ghiocel […]
Din păcate, se pare că numele Arhi e foarte popular prin Pakistan. Așa că, zilnic, aveam zeci și sute de requesturi tâmpite, într-o limbă complet alandala, tăguiri în tot felul de poze, totul la nivelul […]
Delegația României, condusă de Viorica Dăncilă, prezintă luni și marți în Parlamentul European prioritățile mandatului președinției UE. Plenul va discuta și despre sancțiunile pentru statele care nu iau măsuri anticorupție. În sesiunea Parlamentului European care […]
Una din dorințele mele majore a fost să îmi cumpăr trotinetă electrică. Salivam pe lângă alea ale lui Răzvan și mă gândeam numai la asta, cum o să voiajez eu cu pletele-n vânt, pe un […]
Încerc să îmi aduc aminte cum erau codurile galbene de ninsoare când eram eu mic și regimul conducător nu era încă liber, cum e cu PSD, ci plin de comuniștii din PSD. Din ce țin […]
Pentru a răspunde nevoii continue de dezvoltare și de creștere a calității serviciilor pe care vi le furnizăm, precum și pentru a reacționa la creșterea continuă a costurilor pe care le suportăm, suntem nevoiți să […]
Acum mulți ani, vreo 8-9, cred, un limbric pe numele lui Mircea Badea, vedetă tv și fost falimentator de fabrică de cribituri, a decis că e momentul să își lanseze un blog. Auzise el că […]