Scris de Joyanna
Zilele trecut, Maddame afirma “orice idee care îți poate trece prin minte a fost gândită de altcineva înaintea ta. ”
Se intimpla si la case mari. Cine nu a auzit de oul lui Columb? Exemplul perfect de solutie simpla, adevar pe care il cunoaste toata lumea, dar nimeni nu stie cum sa exprime cit mai plastic. Va amintiti? La intoarcerea din expeditia in care a descoperit Lumea Noua, Columb a fost invitat la un banchet . Insa nobilii prezenti au inceput sa-l bagatelizeze, ” Ce mare scofala , oricine putea face descoperirea asta, era suficient sa se imbarce in directia corecta!” Atunci Columb propune o sfida : aceea de a aseza un ou pe masa in pozitie dreapta, fara nici o sustinere. Toti se frasuiesc in fel si chip, nimeni nu reuseste. Columb ciocaneste putin oul, cit sa sparga coaja dedesubt, apoi il aseaza drept pe masa. “Aaahh, pai asa am fi putut si noi!” “Sigur, diferenta e ca in timp ce voi ati fi putut, eu am facut-o!”
Doar ca putini stiu ca vreo 70 de ani inainte de aceste fapte, la Florenta, arhitectul Brunelleschi se straduia sa obtina apaltul pentru a construi cupola catedralei (domul din Florenta ). Era un proiect important, cu dificultati tehnice serioase, la momentul respectiv cea mai mare cupola din lume, cine ar fi reusit sa propuna solutii inovative ar fi fost Top Manager. Mai ales ca Brunelleschi sustinea ca se poate face fara schelet de metal!!! Cum, necum, in toiul discutiilor, arhitectul a propus sa fie desemnat “cel care va reusi sa aseze un ou in picioare pe un plan drept de marmura, caci asa se va vedea cit de ingenios este!” Evident, a fost unicul care a reusit, cu metoda simpla pe care si Columb o va folosi. Da, a obtinut apaltul.
Desigur, unii sustin ca anecdota ar fi inca si mai veche, de origini orientale. Eu ma gindesc ca , daca tot a pierdut ocazia de a da numele sau continentului descoperit, macar oul i l-am putea lasa lui Columb…
Oricum, toti am vazut si ne-am hahait la mema aia cu un tip care tine in brate un pahar imens, zicind “doctorul mi-a spus ca am voie sa beau doar un pahar pe zi. Asta e paharul meu!” Dar cine a fost pisicherul care l-a tras pe sfoara pe doctor prima data in istorie?
Cronicile consemneaza ca la moartea lui Gingis -han (stiti voi, nenea ala care a fondat imperiul mongol) i-a urmat la conducere unul dintre fiii lui, Ughedei (adica e vorba tot de un baiat de bani gata), care era un mare betiv.
Sfetnicii noului han au incercat in fel si chip sa isi dezbare stapinul de patima alcoolului : unul a facut chiar o demonstratie practica, punind un inel de metal intr-o cupa cu bautura. Dupa ceva timp metalul ruginise , se erodase pe alocuri (semn ca nici bautura nu era de calitate?). “Daca fierul nu i-a putut rezista, e usor de inteles ce inseamna bautura pentru om!” i-a spus sfetnicul lui Ughedei.
Impresionat pentru moment, hanul a promis ca se lasa de bautura, dar nu de tot, rezervindu-si dreptul de a bea doar un pahar pe zi. Ce-i drept, Ughedei si-a respectat cuvintul, doar ca pe masura ce timpul trecea, marea dimensiunile paharului. In cele din urma, se pare ca paharul ajunsese de marimea unei galeti.
Cui ii place pictura? Eu, sincer, ma zgiiesc la tablouri daca imi comunica ceva (tema, culorile, lumina , maiestria detaliilor trebuie sa imi transmita o stare de spirit, altfel dupa 5 minute l-am uitat). Mai ales cind aud ” Aceasta opera e de o importanta covirsitoare pentru istoria artei!” imi vine sa intreb “De ce?” De putine ori primesc raspunsuri. In general sint legate de perfectiunea sau noutatea tehnicii, la care personal nu ma pricep. Toti am auzit de Leonardo da Vinci, anul asta s-au implinit 500 de ani de cind s-a dus sa mai picteze sfinti si madonne pe la ei pe-acasa ( curios, prima pictura pe care a realizat-o a fost un monstru oribil atit de convingator, ca tata-su s-a speriat cind l-a vazut, de asta l-a si trimis apoi ca ucenic la un amic de-al sau, pictorul Verrocchio). Sint sigura ca toti stiti de ce e asa importanta Gioconda, astfel incit eu o sa ma opresc asupra unui alt tablou pe care mi l-au bagat in tartacuta ca fiind revolutionar si absolut fabulos “Doamna cu hermina”. De ce revolutionar? Ca eu vad o demoazela proaspata si naiv draguta (ce gusturi mai aveau la piersicute pe vremea aia!) , cu un animal cam meah in brate si nu ma pot opri sa nu gindesc ca am poze cu animale mai exotice dar nimeni nu sustine ca posed niste capodopere (la capitolul frumusete macar sint genul mai moderna!)
Si caut informatii: precizia in asemanarea cu subiectul, tehnica flamanda a fondului de culoare inchisa , iluminind si punind in evidenta subiectul, precizia anatomica, pastrarea proportiilor, mai multe straturi subtiri de culoare pentru a nuanta cit doreste… bla-bla-bla… Pina cind, intr-o cartulie deschisa la intimplare, gasesc ” pina in acel moment, iconografia si arta portretistica prevedeau ca figurile sa fie reprezentate din fata sau profil. Faptul ca bustul are o directie in timp ce capul e intors, ca la o chemare, face ca acest tablou sa fie prima reprezentare in miscare din istoria artei” Si mi-a picat fisa, in sfirsit: intr-o epoca in care toti ne facem fotografii in cele mai indraznete sau caraghioase pozitii, cineva se mai gindeste la fotografiile de epoca in care persoanele erau tepene “ca la fotograf”? Si inca mai departe, la vremea in care imaginile erau imortalate de mina iscusita a artistului, iar portretele se faceau numai fata sau profil? Practic Da vinci a iesit din tiparele vremii, creind primul portret miscat. Cum? Se zice ca din intimplare : demoazela Cecilia Gallerani era amanta lui Ludovic Sforza, care i-a comandat un portret ( cadou de mare valoare pe timpul ala). In paranteza fie spus, nici Ludovic nu era chiar Cressus, portretele nevestei si ale copiilor le ordinase unui alt pictor, mai banal si conform canoanelor, portretele amantelor in schimb au fost mai valoroase, din toate punctele de vedere– inchid paranteza… Deci Leonardo o pozitionase pe donna Cecilia pe scaun, cu siragul ei de rubine (simbol al iubirii fidele, probabil alt dar de-al lui Ludovic — e ok, puteti suspina, doamnelor) , cu hermina in brate (Ludovic intrase de putin timp in Ordinul Herminei) si se pregateste sa o imortaleze. De pe un coridor lateral intra Ludovic, care vrea sa vada cum merge treaba, fara sa deranjeze artistul . Ii face semn sa taca. Din pozitia in care se afla, iubita il priveste cu dragoste iar Da Vinci realizeaza primul stop-cadru din istoria artei.
Cu toate astea, eu nu m-as arunca pe panta depresiva a lui ” totul a fost deja inventat”, intorc idei pe toate partile, : poate intr-o zi o sa imbunatatesc ceva, care sa creasca macar un pic confortul vietii. Si Nobel a descoprit din intimplare ca nitroglicerina salveaza vieti. Partea asta, cu ce s-a descoperit din greseala, cautind altceva, o vedem intr-un episod viitor….
NOU
Nu conteaza ideea, conteaza cum o implementezi in pratica.In rest textul interesant dar putin greoi spre final.
NOU
hm, chiar nu știam care-i faza cu ”oul lui Columb”. seamănă, ca abordare, cu la fel de celebrul ”nod gordian”.
NOU
…asta cu ideile “noi/actuale”care apar sunt de fapt vechi, e un subiect f bun. Eu doresc sa supun atentiei comunitatii teoria mea, aceea ca majoritatea inventiilor, nu sunt inventii “per se”, ci doar imbunatatiri in procese deja existente. In teorie, nici o inventie/inovatie actuala nu este unica si singulara, toate fiind doar iteratii, mici upgradeuri, level up, imbunatatiri al altor “lucruri”. Subliniez ca subiectul e legat de inventii si nu de inovatii (cred ca aici se strica lucrurile in analiza) sau descoperiri. In realitate totul in lumea asta reprezinta o serie de imbunatatiri continue….mea culpa…poate roata este cu adevarat singura inventie…desi orice inginer ar spune ca nu roata a fost inventia efevtiva… ci lagarul rotii
NOU
Ceea ce descrii tu are si un nume : “adjacent possible” .
Este si principala cauza a descoperirilor simultane, fiind si un catalizator perfect pentru teoriile conspirationale :).
NOU
Pittiș, tu ești? Oh, wait…
NOU
🙂 Mi-a rămas în creier un episod despre templele de la Borobudur. Rostea mișto Pittiș, așa, gandalfian și sacramental.
NOU
Oo, episoadele alea au fost acum mai bine de 20 de ani…A fost prima si singura data cand la o televiziune romaneasca un material despre Borobudur…
Stilul asta de a scrie m-a facut sa-mi imaginez articolul narat de Pittis…ar fi fost tare interesant.
NOU
Ugh. Boring. Mai țineți minte pilulele „Știați că…?” din almanahuri? Fix aia.
NOU
Fix. Macar n-are poze si aer de zeitate ca altii/altele, numa zic
NOU
Subscriu. Ăștia cu aere de zei sunt cei mai nesuferiți, mai ales dacă au și poze.
Dacă-s fără poză, parcă mai merge.
NOU
@Maithun
Almanahurile, ce adunatura de nume, fapte, date, fara nici o legatura una cu cealalta. Personal, daca nu am o poveste in spatele datelor, uit tot. De multe ori m-a salvat faptul ca mi-am amintit unde am citit diverse chestii, pentru ca avea o oarecare tangenta cu istorisirea. A fost jenant cind o cunostinta s-a intors din Australia si incepuse sa povesteasca de cei 12 Apostoli (stinci de piatra maiestuoase care se inalta din ocean, aproape de coasta). Citisem recent ca unul se prabusise si l-am intrebat despre asta “Nu e adevarat, sint toti la locul lor!” Nu mi-am amintit unde citisem, asa ca nu am avut argumente pentru a continua, el fusese la fata locului in timp ce eu aveam informatii “la mina a doua” ca sa zic asa, fara sa stiu macar sursa….
NOU
Daca toti ar fi respectat ideea de “totul a fost deja inventat”, astazi n-am fi avut electricitate, internet, telefoane mobile, avioane, calatoria in spatiu – inclusiv imagini cu sistemul solar, etc. Sigur ca multe din idei se repeta involuntar, dar exista si inovatie reala, uneori muncita, alteori involuntara dar revolutionara!
NOU
Gasesc interesante interpretarile astea cu privire la diverse informatii istorice, in egala masura ele celor doua doamne protagoniste ce ni le servesc.
Ar fi culeanu un dialog pe tema: Maddame vs Joyanna. Poate o rubrica saptamanala de cultura, sa mai iesim din mecanismele astea de stiri care smintesc mintile multora.
Multumiri pentru articol(e).
NOU
Eu cu doamna nu mă pun, că mă bate la cultură ca pe covoare, de iese tot praful din mine.
NOU
Maddame, nu te subestima. Multe dintre anecdote le-am pierdut in negura uitarii, mai ies la lumina cind cineva incepe o discutie sclipitoare. E un talent enorm asta, sa faci oamenii sa isi aminteasca chestii pe care nici nu mai stiau ca le stiu….
NOU
Am observat si eu, oarecum cu tristete, un pesimism referitor la inventii/inovatii pe care un oarecare le poate aduce in societate, uneori prezentat ca si “a fost deja inventat”.
Personal nu prea sunt de acord, nivelul de posibile inventii/inovatii este imens.
Un exemplu:
– primul zbor comercial cu avioane moderne : 1952
– comercializarea primului trolley (bagaj cu roti) : 1987
A durat 30 de ani pentru a inventa un lucru, ce azi pare indispensabil.
NOU
Dar care e nivelul potențial de inovație al românului mediu?
NOU
Discovery , in zilele de glorie a documnetarelor, avea o serie de mini documentare, cu descoperiri facute de oameni simplii; acuma orice descoperire e prezentata fie ca munca unui geniu, fie ca munca a 1001 PhD workaholici….
NOU
Alea sunt excepții. Pe clopotul lui Gauss sunt extremele alea aproape de abscisă.
Ca să fii în extrema unei distribuții normale a populației, trebuie să fii ori foarte prost, ori foarte deștept.
Nu e cazul.
NOU
@Maddame : este la fel ca si in restul lumii, enorm. Exista o iluzie in societate ca inovatiile/inventiile necesita bani si pregatire intelectuala vasta. Ce necesita, dupa parerea mea, este necesitatea rezolvarii unei probleme si existenta unei minime oportunitati.
NOU
Ok. Hai să vorbim istorie: caută, te rog, un eșantion reprezentativ de inovații făcute de români medii în ultimii 500 de ani. Ai la dispoziție tot Internetul.
Fă o regresie cu numărul de romani inventivi și inventiile lor, versus populația totala și nivelul de educație, vezi unde se aseaza pe clopotul lui Gass.
Extrapolează asupra romanilor de azi.
Boom! Science.
NOU
hmm, modul cum privesti tu descoperirile este unul cantitativ, mod ce este la moda in zilele noastre : “numar de patente obtinute per capita”, “numar de premii nobel in stiinte” etc. Eu de exemplu stiu de cazul unui profesor la facultate care avea 100+ patente de inventie , nimica aplicabil (probabil).
Eu zic ca mai relevant e impactul in societate unor inventii, si pentru ca ai cerut niste exemple:
-“While student in Paris, Romanian Petrache Poenaru invented the fountain pen” – May 1827 – pe asta ‘l-a furat’ statul francez.
-Coanda effect -” A hundred years later, Henri Coandă identified an application of the effect during experiments with his Coandă-1910 aircraft” – acesta mi se pare cel mai interesant caz, pentru ca un englez a descoperit fenomenul , dar habar nu a avut la ce ar putea fi folosit, Henri al ‘nostru’ i-a gasit aplicabilitatea si a luat si numele.
NOU
Ba chiar dimpotrivă. La moda in zilele noastre este să crezi că în fiecare om există un potențial geniu, chestie care a dus la omniprezenta semidoctilor cu egouri umflate.
Mi-ai dat două exemple arhicunoscute, dar ai omis ceva: cei doi nu erau oameni medii. Tema era sa cauți oameni medii (cu care ne putem identifica noi), care sa fi inovat ceva.
NOU
Nicolae Teslea all the way
NOU
Ahahahahahahahahahahhaha
NOU
Poate ai auzit de Ion Muscã, continua munca lui Teslea acum
NOU
Ion Musca nu stiu cat de roman poate fi considerat , avand in vedere ca parintii lui s-au mutat in Africa de Sud :))))
NOU
Efectul Dunning–Kruger e foarte des intalnit in zilele noastre, ce e drept.
Si referitor la inventatori ce traiesc printre noi, stiu 2 cazuri, ce e drept nu sunt romani, si intelectual/inteligenta sunt cam peste medie, poligloti ( 7 si 5 limbi straine) , polymaths, dar daca i-ai cunoaste nu ti-ai putea da seama de ce le poate mintea :), si unu putea vorbi un pic de romana, deci gata , am gasit exemplu :D.
NOU
:)))
NOU
Opinia generală din comentarii pare să fie că fiecare dintre noi are o sămânță de geniu în el. De unde rezultă că ideea „eu pot fi original” a fost și este gândită de majoritatea oamenilor.
NOU
Apropos de concluzie: adevarul este ca despre teoria string-urilor am citit pe undeva prin scrierile lui Cantemir, si parca-parca si principiul incertitudinii al lui Heisenberg era descris pe niste tablite de lut sumeriene. Asa ca sunt de acord, nimeni nu poate avea vreo idee noua. Hai sa fim seriosi! Filozofia in general e un amuzament placut, infuzat din plin de egoism (ca toti “initiatii” fie au senzatia ca-s cu un cap deasupra prostimii, fie trag folose directe – ca omul din istorisirea de aici) , dar cam atat, un amuzament. Nu zic ca nu merita studiata, dar eventual ca o curiozitate, nicidecum ca un ghid de viata. Eu unul, dupa indelugi citiri filozofice prin tineretea mea, am pus si cartile respective, si sticla de vodca jos si m-am apucat sa fac dracului si niste lucruri utile prin viata, dandu-i pana la urma dreptate cetateanului cu “onania mintala”.
Altfel, imi place cum explici, keep it up, dar lasa oamenii sa-si traga siguri concluziile, nu fii Antena 3 zicandu-le ce trebuie sa creada sau sa inteleaga, ca poate nici tu nu stii exact-exact cum se invarte universul.