Am observat ieri că s-a făcut mare gălăgie pe seama olimpicului ce a câștigat nuștiuce bani dintr-un concert și e somat să plătească 13 lei impozit. Iar lumea era foarte ultragiată DUMNEZEULE, CUM SE POATE AȘA CEVA, DOAR E ARTIST, DOAR E OLIMPIC!Și de aproape 2 luni nici măcar alocația nu și-a primit-o!

Eu, ultima oară când verificasem, toți cetățenii români erau egali în fața legii. Și plăteau impozite pe câștigurile obținute. Faptul că e olimpic îi oferă scutire de impozite pe munca depusă? Sau faptul că e pianist? Sau faptul că nu i s-a virat alocația îi oferă imunitate? Care din ele?

Nu înțeleg exact, ce vă oripilează?
Pentru că dacă susțineți că olimpicii la pian nu trebuie să plătească impozite, aș propune ca nici olimpicii la fizică să nu plătească. Bine, eu doar am participat cu onoruri maxime, dar sunt olimpic, da?

După care aș propune să nu mai fie impozitați chirurgii. Salvează vieți, nimic nu e mai important decât asta. Sau stai, poate este. Cadrele didactice, care formează vieți. Să nu fie nici ei impozitați. Nici piloții de avion sau mecanicii de locomotivă. Căpitanii de vas și stewardesele.

Și promoterițele, că tot au doar 2 neuroni.
Să plătească doar Ponta, mama lui de plagiator!

Oare Cleopatra Stratan avea scutire de impozite?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

81 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Eu propun sa fie scutiti de impozit iubitorii de catei maidanezi pentru ca sunt niste suflete nobile.

  2. da, foarte corect, n-am vazut pe nimeni sa puna problema asa. ticalosia nu e ca s-a impozitat (desi o impunere impotriva unui copil de 12 ani e ciudata) ci ca statul nu contribuie la un copil evident talentat. nu ca s-a luat, ci ca nu se da – aici e problema.

    • #4

      intrebarea e…de ce ar contribui statul?

    • #5

      Oricine e talentat intr-un domeniu. Pana si betivul satului daca il educi si investesti ceva bani in el o sa vezi ca ori face mobila jmechera, ori se pricepe la constructii, ori da bine cu sapa etc. Talent nu inseamna doar sa produci sunete frumoase sau sa pictezi chipuri, talent inseamna sa excelezi in ceva.

    • #6

      @arhi Sper sa nu te superi iar pe mine insa … cam ciudata intrebarea “de ce ar contribui statul?”

      Pai ….

      Nu ne respectăm foștii purtători de medalii de aur. Cei de mai sus, în loc să fie super plătiți și puși să caute speranțe printre copii și juniori, să le antreneze și să le cizeleze, își caută de sărăcie prin alte țări, pe la alte cluburi și federații. rromânia este, a fost și va fi o ciumă ingrată față de cei ce îi sunt eroi.

    • #7

      Dude, de ce ar trebui sa ii sponsorizeze statul talentul? Explica-mi, te rog, cu argumente, de ce un tip trrbuie sa se perfectioneze intr-un domeniu, pe bani de la buget.

    • #8

      Pai in comentariul de mai sus era extras dintr-un articol scris de tine. Am uitat sa pun ghilimelele, scuze. Stiam ca ai spus ceva odata si am cautat articolul.

    • #9

      Da, am inteles. Nu au legatura spetele. Nu vorbim de sportivi de echipe nationale, ci de o persoana privata, care va invata pian si va face bani din chestia asta pentru el si familia lui, nu va concura la olimpiada. Deci, de ce ar trebui sa ii platesc eu scolarizarea?

    • #10

      Eu ma refeream la alocatia pe cate nu si-o mai luase de doua luni, asa am citit. Iar in plus, da cred ca statul ar trebui sa contribuie cind vine vorba de excelenta. Daca suntem de acord sa somerii, saracii, neadaptatii societatii care nu se pot descirca singuri, mi se pare corect sa sponsorizam si competentele de exceptie.

    • #11

      *sa sponsorizam saracii, somerii…
      scz pt erori, tastatura de nokia e pur si simplu proasta.

    • #12

      @Arhi…din acelasi motiv pt care ii platesti antrenamentul si echipei nationale de gimnastica … Ca si alea fac bani pt ele si familiile lor, uh ? Sau din acelasi motiv pt care vrei sa abordezi steagul de 01 dec, hmm ?

    • #13

      echipa nationala de gimnastica este reprezentanta romaniei in competitii. fetele acelea nu pot performa pe cont propriu, la spectacol la ateneu. ele isi dedica viata echipei si culorilor tarii până când vârsta își spune cuvântul și atunci trebuie să învețe, de la capăt, o altă muncă, pentru a putea supraviețui.

      in alta ordine de idei. mihai, din dorinta de a atrage clickuri pentru situl tau, comentariile tale au devenit un cacat ambalat. a fost ultimul tau comentariu aici. multumesc

    • #14

      Bon … parerea mea, sa zicem “argumente”:

      Intr-adevar nu putem pune egal intre olimpicii JO si pianistul in principal datorita popularitatii.

      Totusi respectivul copil a luat locul 1 mondial la ceea ce face ceea ce inseamna enorm.

      Olimpicii castiga bani mai mult decat “frumosi” pentru medaliile obtinute. Desigur, este si o munca titanica sa ajungi acolo.

      Totusi ei sunt platiti din banii mei si ai tai. Si vorbim de premii de sute de mii de euro doar pentru JO. Asta inseamna lejer peste 10.000 de euro lunar, ca medie.

      Nu am absolut nici o problema cu asta.

      Insa am problema cu faptul ca nici macar olimpicilor nu li se ofera conditii de antrenament macar.

      Asta as dorii si pentru cei care si-au dovedit talentul si munca, mai ales in competitii internationale cum a fost in cazul copilului.

      Impozitul trebuie platit de oricine. Nici nu intru in detalii.

      Ce ma “roade” este faptul ca nu se asigura un minim dde suport pentru cei car pot reprezenta Romania mai frumos. Cursuri gratuite de pian de exemplu, accesul la o sala cu pian, ai prins ideea.

      Olimpicilor le dai sume frumoase din bugetul de stat (repet, sunt foarte de acord cu asta) insa copilului nu ii dai nici macar aia 28 de lei, bursa pe care tu ti-ai asumat sa o platesi?

      Insa trimiti somatie imediat pentru impozit de 13 lei? Aici este “paradoxul”.

      Insa, ca sa generalizam, consider ca adevaratele talente trebuiesc sprijinite de catre stat. Si aici nu ma refer neaparat financiar ci si prin conditii.

      De ce la campionatele europene/mondiale, etc. de fotbal statul investeste enorm ? Pentru ca banii se intorc inapoi.

      Ia sa fi avut noi un Pavarotti in Romania. Oare cati bani ar fi adus in tara? Sau un Beethoven, sau un Chopin, un Horowitz?

      Nu crezi ca asestia au dovedit ca merita sprijinul?

      In alta ordine de idei, sprijinim enorm de multe alte clase sociale, plecand de la someri pana la asistatii sociali care vin la cantina cu masini de zeci de mii de euro.

      De ce nu ne revoltam in legatura cu astea si sa ajutam pe cei care merita?

      Si tu si eu si multi altii am platit o groaza de bani catre stat. Ce a facut statul pentru noi? Punctual. Cred ca gasesc cateva chestii, ca sa nu fiu absurd insa mult prea putin.

      Ei bine, eu vreau ca aia 200 lei sau cat naiba e suma care se duce la unul care vine cu masina de zeci de mii de euro la cantina sa ajunga la acest mic pianist. Sau la Alexandru de pe blogul lui Cabral.

      De ce nu se poate?

      Oricum, ma opresc aici caci deja intru in idealism si … stim ca nu e posibil.

    • #15

      @arhi, legat de echipa de gimnastica nationala sunt complet de acord cu tine. Insa cu ceva nuante.

      Statul investeste caruta de bani in echipa nu pentru ca i-ar fi mila de olimpici ci pentru imagine.

      La fel cum e si in cazul echipelor de fotbal.

      De ce nu ar investi si o suma mult mai mica pentru cei din clasa micului pianist? Repet, in conditii, nu in bani.

      Nuanta majora in cazul olimpicilor si medaliatilor in competitiile europene si internationale (probabil si altele) sportivii primesc renta viajera.

      Un fel de pensie, pe viata. Si sumele nu sunt deloc de neglijat, majoritatea depasesc minimul pe economie cu destul de mult.

      Sincer nici eu nu stiam ca e vorba de sume atat de mari pana acum cateva minute.

      Deci treaba cu “trebuie sa invete alta meserie ca sa supravietuiasca” nu prea mai este valabila.

      Accentuez, toata stima si respectul meu pentru sportivi, sunt de acord sa primeasca. Insa nu sunt de acord sa ignoram pe ceilalti care merita. Si nu sunt de acord cu “la friptura inainte, la razboi inapoi”.

      P.S.
      jurnalul.ro/special-jurnalul/cu-cat-sunt-recompensate-cele-cinci-sute-de-glorii-sportive-ale-romaniei-597196.html

    • #16

      de ce ar contribui statul?
      din acelasi motiv pentru care plateste si indemnizatii grase pentru mii de ‘revolutionari’ foarte talentati care, apropos, sunt scutiti si de impozite
      si nu ma refer la cei care au avut de suferit in dec ’89 ci la cei care au avut de profitat dupa…

    • #17

      @arhi De ce ar contribui statul? Sincer m-as simti mai bine sa stiu ca impozitul meu ajuta un copil talentat si nu e directionat spre cazarea la suprapret a maidanezilor.

    • #18

      Stiti ca statul deja contribuie la dezvoltarea talentelor si aptitudinilor populatiei, nu? Scolarizarea pe banii satului tot asta e, ca talentul nu e doar in pictura si muzica, poti avea talent la inginerie, la scris, la matematica etc. Poti face facultate, masterat, doctorat pe banii de la buget + burse + cazare la camin, daca nu ai unde locui. Nu e ca in alte parti, dar e. Exista cluburi sportive care sunt de stat sau finantate de stat.

      Oricum, PCH are un punct, daca asistatii sociali sunt… asistati, atunci de ce nu ar fi si valorile? Raspunsul ar fi ca poate ar trebui sa numai asistam asa mult leprele.

    • in pula satanei. Ala mic a cantat de banii aia la filarmonica. Suma mica/mare (400 lei) era din banii de buget.
      ala mic ia o bursa. Penibila, dar bursa.
      Deci…statul contribuie.

      Totusi, o parte a statului pe care o doare la salam de talent: fiscu, a trimis un cacat de plic prin care ala mic era anuntat ca are sa dea o suma de bani. Care e taxa. Daca ma-sa l-a invatat p-ala mic ca taxele sunt ca ai fost rau, ce vina avem noi?
      ma-sa trebuia sa il invete ca asa e sistemul: la orice venit se platesc niste taxe. Pentru ca, datorita taxelor alea in principiu ai drumuri, spitale, cacaturi d-astea inutile, dar in realitate isi mai ia alde Poponetz o masina sa futa o cantareata de la teve

  3. #20

    Ce tare, tocmai m-am lovit de articol. Nu am nimic de zis la ce ai spus tu caci sunt de acord.

    Doar as vrea sa adaug ceva: revolta mare a fost data de faptul ca are o bursa, complet legala care nu i-a fost platita de x luni (2 sau 3 daca nu ma insel).

    Bursa in valoare de vre-o 20 de lei.

    Asta mie personal mi se pare motiv de revolta. Statul si-a asumat acordarea acestei burse nu s-a milogit nimeni de “el”.

    Cand a fost vorba de impozitare s-au miscat foarte rapid insa in cazul bursei ….

  4. #21

    * M-am lovit de articolul cu copilul pianist, nu de al tau :)) A fost o coincidenta. Sa nu intelegi gresit 😀

  5. #22

    De ce sa nu plateasca? Ar trebui sa plateasca mai mult pentru ca oricat ar fi muncit,totul a presupus ceva ce avea din nastere si niste degete care apasa pe o cutie cu pedale si butoane. Copiii aia care incep de la 12 ani sa munceasca cu tapina si cu ranga unde ii pui? De aia care nu au ce manca si muncesc pe rupte dar le ia ,,doamna” alocatia la fondul clasei sa cumpere perdele, cui i se mai rupe?

  6. #23

    intr-adevar, cred ca se face cam prea multa galagie in jurul acestui caz, si totusi nu cred ca acel copil e sursa de zgomot. probabil parintii, rudele, prietenii sau pur si simplu un reporteras in cautare de senzational. din pacate, asa se cladeste acel spirit de “mi se cuvine” sau “entitlement” bazat de multe ori pe baloane de sapun.

    copilul asta, daca este intr-adevar talentat si valoros, va ajunge departe cu si fara cei 13 lei impozit, ori bursa aia de mizerie…

    cand am citit varsta, m-am gandit imediat la rafael nadal -desi aparent au foarte putine in comun, exceptie facand probabil talentul- care pe la aceeasi varsta castiga competii nationale de tenis impotriva copiilor cu 2-3 ani mai mari ca el, si care inca de pe atunci a inteles ca modestia si respectul sunt principalele calitati ale unui campion pur-sange.

  7. #24

    Asta e de la Basescu. KGB Style.

  8. #25

    e protectie bai, n-ai inteles nimic.
    copiii astia sunt pe cale de disparitie. sunt raritati. trebuie protejati.

    si lebedele sunt protejate. numa somerii primesc indemnizatia la timp. si puscariasii (sa ma scuze comentatoru tau stie el care).
    dupa ce ca sunt 10 ii mai si alearga, pai o sa fie ca in bancu ala cu mexic si lipsa campionilor olimpici la alergat…

    cat despre Cleopatra, nu-i du tu grija.
    investinmoldova.md/?go=articole&n=40

  9. #26

    pai si ce nu are lumea dreptul sa fie ultragiata sau ce?
    si in alta ordine de ideei, azi am ajutat o persoana in carucior sa coboare si sa urce o bordura. 😀

  10. #29

    am doar o intrebare, tu platesti vre-un impozit pe veniturile realizate, la statul roman?

    • #30

      Daca esti cititor (nu doar ocazional) al lui Arhi nu ai fi pus intrebarea asta. Ai fi stiut deja ca plateste.

      Daca nu esti … a fost o intrebare de rahatel.

    • #31

      Vreun se scrie legat. Nu e treaba ta ce impozite platesc eu.

    • #32

      intrebarea e pertinenta, nu cred ca e cu rea intentie. insa e mai mult decat probabil ca trebuie sa plateasca. o firma mare cand face un contract pentru advertorial, emite o factura in acest sens, iar arhi trebuie sa aiba o forma juridica minima (macar pfa) pt a putea functiona intr-un astfel de sistem. 16% impozit + 5,5% CASS + eventual 6,5% CAS, asta doar daca nu mai e angajat si in alt loc, deoarece in acest caz CAS-ul (somaj, pensie) se plateste intr-un singur loc.

  11. #33

    Eu nu vreau nene sa platesc taxe! Sa dea statul faliment! Lautarii si popii de ce nu platesc? Ma fac popa lautar. Sa platesc nimic pe jumate.

  12. #34

    Neata lume.baga bani,baga bani…unii din lipsa de altceva se preocupa pt soarta altora.Eu as vrea ca toti sa platim impozit farat exceptii

  13. #35

    eu nu suport cand se mai duce cate un actoras de mana a treia de pe la vreun teatru de cartier din bucuresti si in special pe infectul post antena 3 auzi 3 zile la rand “maestrul…dragi romani, s-a stins o valoarea a neamului…nu ne stim respecta maestrii decat dupa ce s-au dus la ingeri” si alte cacaturi. e cea mai enervanta chestiune pentru mine, care nu-s bucurestean. si cred ca oricum, 90% din bucuresteni nu au auzit de tot felul de geo dumitresti, stefani popesti etc…

    • #36

      Asta pentru ca aia 90% nu sunt din Bucuresti….sau 90% din aia nu au mers in viata lor la teatru.

  14. #37

    Arhi problema nu e ca a fost pus sa plateasca impozit. Chiar ma mir cat de atent a fost statul roman, cat de rapid l-au gasit ca a castigat o bursa, de ma face sa cred ca au un sistem informational bine pus la punct… Dar apoi ma uit la cei cu palate de aur, la cei ce primesc faranumarfaranumar pe la nunti, la cei ce vind diverse pe forumuri/bloguri/site-uri de licitatii, la profesorii ce fac pregatiri in particular cu elevii – la aceste persoane se aplica vreo scutire de impozit?

  15. #38

    Pe mine ma deranjeaza altceva. Zelul cu care se colecteaza sumele mici. Pentru sume mai mici de… (nu stiu, as pune 100 de lei) statul n-ar trebui sa se deranjeze, ar trebui doar sa apara pe site la ANAF ca ai datorie si atat… S-o lase sa creasca cu alte sume datorate, daca respectiva persoana (fizica, juridica) n-o plateste si sa o ceara cand trece de prag. Altfel cheltuieste mai mult decat primeste inapoi.
    Si apoi mai e ceva deranjant, ca nu se accepta plata cu cardul. Inteleg ideea ca statul nu vrea sa piarda cei 1% reprezentand comision, dar ar putea sa negocieze cu Visa, Mastercard si bancile un comision mai mic iar gradul de colectare ar fi mai mare.

    • #39

      ontopic:
      Impozitul trebuie plătit de toți, așa cum prevede legea. Ce n-am văzut eu în toate articolele legate de subiect este: la concursul cu pricina au fost prezentate condițiile de premiere ?
      I-au fost prezentate participantului -mă rog, părinților- condițiile acestui premiu și faptul că este impozitabil ? Dacă da, atunci nu e nicio o știre aici, e doar nițică tulbureală media. Dacă organizatorii au mers pe burtă și nu i-au prezentat condițiile, atunci da, e o știre, însă subiectul principal e organizarea, nu impozitarea făcută de stat.

      offtopic:
      Am primit (la firmă) la începutul lunii, în două zile consecutiv, două scrisori de la ANAF. Scrisorile sunt în plic special, cu film negru de protejare a conținutului.
      Primul plic conținea scrisoarea lunară care mă anunța că toate datoriile la stat sunt stinse.
      Celălalt plic (venit a doua zi) e o decizie de impunere ce mă obligă să plătesc în cel mult 30 de zile fabuloasa sumă de 12 lei, datorii către stat rezultate ca urmare a unor recalculări, dobânzi și penalizări.
      Așadar, ANAF a cheltuit cu plicurile, hârtia, redactarea și transportul cam 20 de lei pentru a recupera 12 lei. E OK ?

  16. #40

    Problema este alta.
    Ca trebuie sa-si plateasca impozitele, e normal.
    Mizeria este ca statul ii datoreaza bani, respectiv alocatia, si in loc sa compenseze, ii cere bani.
    Cu alte cuvinte, Arhi imi datoreaza mie 15 lei, iar eu am o datorie mai veche la el de 85 si eu ma duc la el si ii strig la poarta –
    Datorniculeee !
    Scoate banii datorniculeee !

    • In sfarsit cineva a spus ce trebuia spus de mult.

    • centre de cost diferite.
      e ca cand ai avea doua entitati diferita. Una e statul finante, una e statul datator de bursa.
      nu se amesteca

    • #43

      Da, nu se amesteca pentru ca de mai bine de 20 de ani nu exista in RO un soft care sa faca asta automat.
      Bine, probabil nici nu se vrea… 🙁

  17. #44

    Ca sa-ti raspund la intrebare :

    Da toti trebuie sa platim impozite, ai dreptate.
    Da copilul ala si altii ca el munceste pentru el si pentru familia lui.

    De ce sa-l sponsorizeze statul ? Pentru ca daca sprijina 1.000 de copii ultradotati cu burse semnificative, cu facilitati etc, macar 1 din acei copii are potentialul sa aduca un beneficiu banesc/ de imagine statului in urmatorii 20 de ani. Copii, si mai ales cei ultradotati sunt o investitie in viitor.
    Eu ca cetatean as prefera sa plateasca statul burse de merit de 1.000 Eur unui copil exceptional decat sa plateasca 50-70 Eur pentru asistatii sociali.
    O chestie de planificare care nu exista in Romania.

    • #45

      Corect.
      Eu ca stat as sponsoriza copii ultradotati cu bani, sub forma de imprumut, sa se specializeze in domeniul respectiv si apoi l-as obliga prin contract sa lucreze pentru mine pana la recuperarea datoriei. Obligatia mea este sa-i ofer in tara un loc de munca.
      Gata datoria? Esti pe cont propriu sa lucrezi unde vrei, in ce tara vrei doar ca atunci cand vei pleca din tara vei avea experienta si nu vei face tara de rahat.

  18. #46

    @arhi.
    nu inteleg de ce sportivii (aia din lotul national) sa fie scutiti de taxe.

  19. #48

    Să nu sponsorizeze statul nimic nimic.
    Ca să nu avem niciun fel de valori în ţara asta în niciun domeniu. Să iasă la suprafaţă doar hoţii, popii şi “băeţii” deştepţi. Restul, executaţi silit!

    • #49

      papusa, statul deja ii ofera scoala gratuita si cursuri gratuite de pian. cum ar trebui sa il mai sponsorizeze? o vila in pipera, ca sa nu fie stresat? avion cu jacuzzi?

    • #50

      anatati, as fi foarte bucuros ca statul sa sponsorizeze alte “talete”. matematica, fizica, chimie, biologie… una care canta mumos la pian ma ajuta la fel de mult ca una care se freaca bine de bara sau unu care da de-a dura mingea pe terenul de fotbal.

    • #51

      cu conditia ca dupa terminarea studiilor, sa lucreze pentru stat

    • #52

      pentru ca la harvard cand primesti full scolarship ti se impune sa ramai in universitate. yeah right!
      valorile trebuie sprijinite deoarece este singura posibilitate ca omenirea sa evolueze. altfel, ne indreptam incet si sigur catre universul din idiocracy.

    • #53

      dap, harvard este universitate de stat:D

  20. #54

    Problema nu o reprezinta faptul ca trebuie sa plateasca 13 lei impozit. Problema e ca statul a trimis o soamtie pentru 13 fucking Lei unui olimpic, atat timp cat manelistii evazioneaza fara nicio grija, la fiecare nunta. Aici e problema…

    • #55

      pentru că se știe, înainte să te someze să îți plătești impozitele, statul îți verifică situația școlară

  21. #56

    Off
    Si totusi, vorbim de o situatie excesiv mediatizata dintr-o singura cauza: vezi draga doamne, acest copil a fost “salvat” de fundatia voiculescu…

    On
    Legile nu sunt negociabile. Cred insa ca exista o apetenta deosebita pentru a face reguli din exceptii, asa in general.

    Apoi, statul nu e o notiune abstracta. Statul este ceva foarte concret, la baza fiind (de obicei) niste functionari publici. Deci, cel mai probabil, o fi fost vreun bou care a apasat butonul tipareste si a indoit cuminte hartia pentru a o pune in plic, fara sa se mai gandeasca la nimic. Si iata tragedia far’ de margini.

    Dupa mintea mea, “statul” trebuie sa fie preocupat in a crea o baza cat mai mare de selctie, indiferent de domeniu. Ai o masa critica suficienta si absolut necesara, ai multe varfuri. Se cheama politica de stat si nu se discuta pe la colturi gen: al cui e ala? da ala? da’ pe ala cum il premiem? da pe halalalt cui i-l dam?! samd Asta ca sa nu vorbesc de meritocratie ca devin si mai abstract 🙂

  22. #58

    De asta ma temeam si eu 😆

  23. #59

    Ia mai terminati cu prostiile! Gata! Ce atatia bani investiti in olimpici si talente? Pai de unde sa dea statul? N-are. Si nici nu e nevoie. Avem X Factor, Romanii au talent, Dansez, Vocea, concurs de bucatari, di toate avem. Pai daca nici asta nu e mediu propice pentru formarea noilor talente, a varfurilor, a generatiei 2050+, atunci care?

  24. #60

    Discutia e de principiu.
    La noi in tara, toata lumea e scutita de ceva. Aia de la metrorex de plata la cablu, pensionarii, elevii, angajatii la primarie, politistii… de transport in comun…etc etc.
    Revolutionari, urmasi, inaintasi, sportivi,lucratori la companii de stat romi, ong-isti, parlamentari, fundatii, biserica, armata, politie (Da…astia nu platesc la sistemul de pensii)…etc
    Scade-i pe toti din ecuatie si vezi…cine ramane.
    Si vrem civilizatie ca e frumos. Dar civilizatia e pe bani nu pe gratuitati. Noi vrem si civilizati si cu parcare gratis. Poate ne spun astia de afara cat e abonamentul la ratb-ul din Olanda.

    • #61

      Nu stiu in Olanda, dar aici= 64 € (tren+metro+autobuz)… 🙂

  25. #62

    Impozitarea ar trebui sa fie aplicata si pentru lautari, pietari, florarese, comerciantii ambulanti, frizeri, spalatori auto si alte categorii de “oameni descurcareti”

  26. #63

    faraoane, e plin internetul de manelisti si lautari in care se arunca bani gramada. alora de ce nu li cere sa plateasca impozit? sau sa declare venituri?

    • #64

      li se cere. doar ca-i mai greu de calculat cati bani a facut manelistul la o nunta. “fara numar” nu-i o cifra prea exacta.

  27. #65

    Nu cred ca s-a revoltat nimeni ca baiatul are de platit impzit la stat. E revoltator faptul asta pus in relatie cu faptul ca acelasi stat nu i-a mai platit bursa de merit copilului de la inceputul anului. Cum ar veni, el sa-si faca datoria fata de stat, insa statul poate sa-si bage…

  28. Consumul de semințe și bere la pet este mai mare în cazul unei competiții sportive. Fie că ești pe stadion sau în fotoliul de acasă ori la cârciumă. Și astfel e normal ca statul să sprijine sportivii. Nutline și Burger vând mai mult, profit mai mare și astfel se întorc mai mulți bani la buget.

    Părinții lui Călin sunt vinovați de situația aceasta. Dacă erau deștepți, nu-l lăsau să cânte la filarmonică sau prin alte părți unde se taie bilet și se plătește impozit.

  29. problema serioasa este: cat te costa vs cat castigi.
    Adica, daca tu il pui p-ala sa plateasca 13 lei, dar te costa 20…e un pic amuzant.

    Patetismul din spatele “dar dece il impoziteaza pentru un venit pe acte pe cand unui manelist care primeste banii fara acte nu i se cere nica” este amuzant.

  30. #68

    Păi nu toţi cetăţenii sunt egali, asta era în comunism, ca să zic aşa… că doar de-aia există bunăoară tabere pentru olimpici, unde sunt trimişi cei cu rezultate deosebite. Tabere la care ne-olimpicii nu au acces, deci vezi, treaba cu egalitatea nu se confirmă…
    Da, eu aş fi de acord ca olimpicii – vorbim de cei premiaţi la fazele naţionale, nu la olimpiada pe sector – să fie scutiţi de nişte taxe şi impozite din premiile pe care le primesc. Măcar în cazul lor am şti de ce… că maneliştii se scutesc singuri =))

  31. #69

    Nu inteleg de ce statul sare imediat la gatul contribuabililor mici si nu reuseste sa isi recupereze banii de impozite de la firmele la care este actionar majoritar ? De ce nu recupereaza taxele de la marii smecheri privati ? Gen baietii cu mizeria de suc de la Oradea sau baietii care se ocupa in stil mare cu combinate chimice , agricultura etc … Sau sa aduc in discutie si baietii destepti ( si care se roaga la Alah ) care se ocupa cu legume – fructe , carne etc ?? Hai sictir …!

  32. Arhi, intre alocatie si bursa parca era o diferenta. De ce trebuie sa contribuie statul? Pentru ca exista in lege. Bursa se acorda in baza unei legi. Impozitul se plateste in baza unei legi. Statul nu respecta legea, dar iti cere tie sa o respecti. Care e sfatul tau, sa fii tu primul care respecta legea si sa te astepti de la stat sa o faca pentru ca vede cat de bun cetatean esti? Suntem naivi? 🙂

  33. deci, dupa niste calcule facute de o amica, situatia devine amuzanta.

    aia 13 lei nu-s impozit ci contributia la CAS. moment de pauza… pe care MINORII AFLATI IN INGRIJIREA PARINTILOR NU O DATOREAZA

    cei 16% se retin de platitor (impozit) si CAS-ul e 5.5 % adica fix 13 lei

    statul roman

  34. De ninjalaii astia care au cruci la gat ce parere ai ?

  35. #73

    Mie mi se pare ca e o tara cretina, pentru ca impoziteaza un copil de 13 ani, fie ca e olimpic, fie ca e un copil banal. In Romania, un copil de 13 ani nu poate fi angajat legal, deci nu poate plati taxe. Noi avem cativa care-s varfuri in domeniul pe care-l practica si in loc sa-i sustinem, le dam suturi in cur, pana le sfaramitam cocisul. Multi zic ca Romania e o tara bananiera, pai noi suntem atat de inapoiati, incat visam sa avansam la stadiul de tara din evul mediu, iar pana la stadiul de tara bananiera, e un drum lung de parcurs. In tara asta de cacat, vor sa impoziteze orice, in afara de tigani, ca daca te duci la tigani si le ceri taxe si impozite pe palatele lor cu 20 de camere, esti un rasist nenorocit.

    • #74

      Si ce daca? Surorile Olsen si-au inceput cariera de cand inca nu faceau la olita, JBiber si Macaulay Culkin si-au inceput cariera sub 14 ani si sunt impozitati.
      Ca statul nu i-a dat alocatia …asta-i alta treaba care nu tine de taxe si impozite

    • #75

      Numai ti se pare ?

  36. #76

    Doar faptul ca poti sa mergi la o facultate fara sa platesti (daca intri la stat) e mult mai mult decat beneficiaza altii. Altii ies din facultate cu datorii din care si-ar fi putut lua 2-3 masini noi cu banii jos.

  37. #77

    Mi-a atras atentia comentariul dlui sburlea :
    “..“statul” trebuie sa fie preocupat in a crea o baza cat mai mare de selctie, indiferent de domeniu. Ai o masa critica suficienta si absolut necesara, ai multe varfuri. Se cheama politica de stat ..”

    Pai deja avem o masa critica formata. Vezi rezultatele la bac. Politica de stat este sa sprijine aceasta masa critica in drumul populatiei spre idiocratie. Gresesc?

  38. #78

    eu zic sa nu plateasca nimeni nici o taxa. sa fim si noi putin Monaco.(parca acolo nu se platesc taxe)

  39. #79

    Stratan intra deja la puscarie cu exploatare de minori, nu mai zic de versurile practic pornografice cu Ghita si asteptaul la portita sa ii bage mana sub fustita.

  40. #80

    vrei facultate de stat , cu tot ce tine de acest lucru , semnezi un contract prin care 10 ani stai in tara si practici. Vrei sa pleci mai repede, se calculeaza banii cheltuiti cu tine in timpul facultatii ii platesti si esti liber sa faci ce vrei .