Dupa ce am cautat pe internet, fara succes, cum as putea sa obtin cardul de sanatate european daca nu sunt angajata si nu am avut venituri in ultimele luni, m-am gandit ca poate ii este utila experienta mea cuiva.

Background: fara venituri, domiciliu in Ilfov, medic de familie in Bucuresti. Precizez pentru ca e posibil sa nu se aplice tuturor exact la fel ceea ce urmeaza sa scriu.

  1. mergi la ANAF-ul de care care apartii conform domiciliului, ceri si completezi in dublu exemplar “Declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice” – daca nu stii cum, intreaba, specifica ca nu ai venituri, dar vrei asigurare pentru a obtine cardul de sanatate european. Daca vrei sa platesti pe loc, ti se face o foaie de varsamant si platesti la trezorerie. (la ANAF Ilfov sunt in aceeasi cladire). Nu stiu cum si cat se plateste lunar, eu am platit 1140 lei/ 6 luni pe loc si mi-a spus ca am asigurarea valabila un an, nu mai trebuie sa platesc altceva.
  2. mergi la registratura pentru inregistrarea declaratiei – una ramane la tine
  3. mergi cu foaia de varsamant si plateste la trezorerie, nu pierde chitanta de plata
  4. cu cate doua copii de pe declaratie, dovada platii si CI mergi la Casa de asigurari si, daca domiciliul difera de locul in care e medicul de familie, intai completezi o cerere de adeziune (dublu exemplar) pe care o inregistrezi (sari peste daca nu e cazul)
  5. impreuna cu cererea de adeziune si un rand de copii din cele mai sus mentionate, mergi si te inregistrezi ca asigurat la nesalariati (la casa de asigurari bucuresti, paznicii te indruma oriunde ai nevoie)
  6. dupa ce esti inregistrat ca asigurat, mergi cu al doilea rand de copii (declaratie, CI, dovada de plata) la biroul carduri europene, unde completezi o cerere si predai copiile
  7. stai cuminte acasa si astepti cardul care ajunge in 7 zile teoretic

Sper ca nu am uitat nimic. Have fun.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.