Mă uitam la niște reluări din Sherlockul lui Miller, așteptând că, poate, se reia unde se pedalează mult pe asociațiile acelea de recuperare a alcoolicilor/drogaților și meritele deosebite gen Nu am mai pus alcool în gură de x luni/ani.

Mi se pare o abordare profund greșită. E imposibil, ABSOLUT IMPOSIBIL ca un om să nu se mai atingă de viciul său tot restul vieții. Așa cum pedofilii nu se vindecă cu închisoare, așa nu se vindecă dependența de alcool prin interzicerea totală a alcoolului tot restul vieții.

Am avut o perioadă în viață când beam enorm, dacă ții cont că o făceam zilnic. Cel puțin o sticlă de vodkă. Sau măcar 10 beri. Sau, de ce nu, vodkă amestecată cu bere. La un moment dat, m-am oprit, nu am mai vrut să beau, așa cum nu am mai vrut să fumez.

Sunt ceva ani de atunci. Beau, nu știu, de 2 ori pe an o bere sau un pahar de vin. Nu pentru că m-aș abține, dar nu am chef să beau. Dacă aș vrea, aș putea să îmi cumpăr oricând și să o fac. Dar nu o fac. Aș putea să și fumez, dar mi-e scârbă de miros.

De aceea nu cred în sistemele care interzic alcoolul, pe termene tip tot restul vieții. Pentru că tentațiile sunt tot timpul acolo. Pentru că suferința face parte din viață, tot timpul, până la sfârșit. Dacă nu înveți că suferința, de orice fel, nu se tratează cu alcool, degeaba ți se interzice ceva, în acest mod. Pentru că rezistența umană e pe termen limitat și, la un moment dat, cu siguranță va ceda.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

103 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Diferenta dintre tine si un alcoolic este ca va imbatati din motive diferite, el din cauza dependentei alcoolului asupra corpului, tu din cauza de a te simti cool/integrat in gasca.
    Eu beau intr-un weekend pana ajung maimuta si apoi nu mai beau 3 luni, nu simt nevoia de alcool efectiv ci de atmosfera, gasca, refulare etc.

    • #2

      diferenta dintee noi e ca eu am baut enorm, ani la rand, zi de zi

    • #3

      Cred ca-i tocmai pe invers.
      Daca bei in situatii de socializare chiar de vreo 3 ori pe saptamana si te faci prastie nu e dependenta psihica. E anturaj, acceptarea intr-un grup etc.
      In clipa in care bei de anxietate, ca sa treci ziua, ca sa te simti mai energic, mai vesel, mai putin de cacat, atunci este dependenta aia psihica adevarata care te face sa te doare in cur de familie, copii, permis luat, job pierdut.
      Si cand bei pe ascuns si bei cu rusine, cand mesteci guma sa nu se simta, atunci esti dus pe plua.
      Stiu de la un var vitreg de-al patrulea.

    • #4

      Flocea, te minti singur.

    • #5

      Ionuț, si uite așa ți-ai dat tu seama din 3 fraze ca io sunt in cazul 1. Bravo bă, Freud. Am treaba un pic și cu mama, sa știi. Un IBAN sa trimit banii?

    • #6

      Mereu am dreptate

  2. #7

    Tot cam la un litru pe zi de tărie pe zi dar mai băgam , medicinal, tramadoale și sau prozac. Fără AAuri, nu mai beau tării, da vin sau bere, cînd și cînd. Hapuri deloc. Fumatul tot așa, lăsat fără dramă, nici măcar prin faza cu vapatul, acolo unde e nevasta acum… Am mai făcut și un blot, nu mai mănînc carne de mamifere 🙂 …
    Nu știu, o fi ușor pentru unii, imposibil pentru alții dar cred că cea mai puternică sculă, ever, e mintea omului.

    • #8

      Pai este, dar daca nu stii sa o folosesti/controlezi e la fel de utila ca o lingura cu o gaura-n mijloc! :-??

    • #9

      Faza cu vapatul e o cale destul de buna, nu te lași de nicotină, vestea buna în e că îți revin funcțiile ORL, gustul mâncării, auzul, miros, energia!

    • #10

      @ESG, chiar ți se pare o idee bună să tragi în piept un abur generat de încingerea unui filament metalic (sau din ce-o fi)?

  3. #11

    Inseamna ca nu esti alcoolic. Chiar daca cantitatea si frecventa este mare comparativ cu media , nu esti alcoolic.
    Depedenta de alcool si tigari e data dracu.
    Eu sunt fumator dar de 3 ani nu am mai fumat. Nu trece zi sa nu ma gandesc la tigari. Asa ca ma abtin dar tot fumator is.

    • #12

      “Nu trece zi sa nu ma gandesc la tigari.” Wtf dude? Ai multi fumători în anturaj? Sau fumează soția?

    • #13

      Dan, foarte ciudat. Eu am fumat 10 ani iar cand m-am lasat dupa 3 saptamani nu mai aveam nimic.

    • #14

      Spui prostii nici nu merita combatut comentariul tau. Sa spui unora pt care berea era apa chioara si abia la tarie simteai ceva ca nu esti alcoolic mi se pare de kko, dar e ok nu trebuie sa avem toti ciroza sa ne mandrim ca suntem alcoolici

  4. #15

    Deci eu imi fac griji de pomana ca am ajuns sa vreau o bere cam la doua zile sau in fiecare zi in perioada de vara. Si alea baute cam 50-50 cu nevasta.

  5. #25

    problema mea e ca as iubi cat mai des ceva nou. nu cred ca pot si nici nu vreau sa ma las. problema e ca trebuie sa gasesc mereu metode noi sa nu ma prinda colega. pana acum am scapat ( colega e colega de +10ani … )
    astept sfaturi

  6. #29

    La alcool intodeauna am baut de fun, de ocazie, de atmosfera si o singura data m-am facut praf, apoi m-am invatat minte si ma opresc inainte sa se “rupa firul”
    Iar la tigari, da, mai fumez din cand in cand, o tigara, doua, mai ales cand mai beau. Alcool-ul mai amorteste din gust, iar senzatia aia de ameteala/relaxare pe care o ai 5-10 minute dupa e misto. Dar niciodata nu am simtit nevoia pregnanta de a fuma, pur si simplu nu s-a lipit de mine. Si chiar daca as deveni dependent, sunt prea zgarcit sa dau 15 lei pe un pachet de tigari pe zi sau ceva :))

  7. #31

    Stiu ce zici, am avut perioade (3-6 luni) in care am baut comparativ cu ce spui tu. Chiar daca beam cantitati exagerate nu am avut momente in care sa nu fiu constient, nu puteam sa mai merg sau sa tin ochii deschisi dar eram constient si a doua zi imi aduceam aminte tot.
    Interdictile sunt pentru cei care beau doua pahare de vodka si se trezesc a doua zi in sant fara sa isi aduca aminte nimic. Sunt oameni care isi pierd controlul dupa o bere si ajung sa bea pana aproape de coma. Decat sa stai sa investesti o caruta de bani sa reeduci un om, sa gasesti cauza problemelor, sa il ajuti sa isi formeze pasiuni, etc. e mai simplu sa ii spui sa nu mai bea deloc, astepti sa cedeze si repeti procesul. Nu ai fonduri suficiente sau destul personal calificat pentru a rezolva problemele.

  8. #32

    Din postura de fost băutor fruntaș, de vodkă + gin timp de mai mulți ani, am ajuns la concluzia că nu există alcoolici. Și am văzut băutori grei, mă băgau sub masă, oameni cu ficat de inox. Toți ăștia mai apropiați, adică pe care i-am cunoscut și în viața reală, în afara cârciumii, s-au lăsat din când în când, pe perioade mai lungi sau mai scurte, fără mofturi, fără programe, fără AA – unul chiar de tot. Pur și simplu la un moment dat simți nevoia să iei o pauză (sau uneori ai chiar un motiv serios). Până și Meserie s-a lăsat când a ajuns galben la spital, ziceam că se curăță, dar uite că și-a revenit la culoarea obișnuită, s-a tratat cu apă minerală, acum poate iar să bage câteva beri pe săptămână și să facă scandal.

    Deci în primul rând, nu ajungi brusc să nu mai ții la bautură, și de la 1 litru + pe zi să ajungi să te faci rangă din 50 ml, cum vezi prin filme. Dacă ajungi acolo înseamnă că ți-ai paradit ficatul, nu că ești alcoolic. Sau că ai îmbătrânit, dar ăsta e un fenomen gradual.

    În al doilea rând, să te lași de băut nu e greu, e doar meh, de ce să mă las? Când m-am plictisit de băut nu am mai pus alcool în gură mai mulți ani. Și nu simțeam că mă abțin, pur și simplu preferam să pot să mă urc la volan. Acum pot să apreciez 100 de coniac în weekend, sau o bere, două, trei, mai ales vara, nu mă simt în pericol de a deveni vreun butoi fără fund.

    Nu mai credeți tot ce vedeți prin filmele americane, aia e propaganda străinilor care vor să ne fure țara. Dacă știi ce faci și bei responsabil e ok.

    • #33

      stii cum testezi un alcoolic?
      simplu: dupa o inghititura de alcool, niciodata un alcoolic nu va renunta la a doua de buna voie!

    • #34

      Nu stiu daca sa-ti dau dreptate sau nu, comportamentul si dependenta poate diferi in functie de personalitatea fiecaruia. Si eu am baut destul intr-o vreme, dar o faceam urmarind un tel precis, sa ma imbat. Ma interesa strict efectul, senzatia de euforie care ma facea sa sar pe geam fara griji la urmari. Am facut asta ani de zile, dar bautura in sine, faptul de a bea, nu imi provoca nici o placere deosebita. Puteam sa beau pana dadeam gata o naveta de bere si jumatatea de votka fara sa las sticla jos, dar asta pentru ca aveam antrenament cultivat intensiv. Propriu-zis, nici nu mi-am propus vreodata sa ma las. Pur si simplu, fara sa-mi dau seama, am baut din ce in ce mai rar, pana m-am trezit ca nu mai beau spirtoase deloc, vin foarte rar, bere numai vara si chiar si atunci, daca nu sunt cu un amic cu care sa ma antrenez, berea se incalzeste inainte sa beau juma de sticla si arunc restul. Votka nu mai pot sa beau decat cu cola, care sa acopere gustul de alcool. Cu vinul ma mai prostesc cateodata avand grija insa sa il beau ca la carte ca sa-i simt buchetul, dar asta nu schimba faptul ca nu imi place de fapt vinul si ca prefer oricand berea. Bere care acum o las in frigider si o saptamana daca am cola.

    • #35

      Tatal meu a murit din cauza alcoolului. Ani la rand i-au spus medicii sa se lase, a ajuns si in spital. A incercat de cateva ori sa se lase, trecea o perioada, ne dadea sperante tuturor si apoi incepea din nou, cu cate un pahar, pana ajungea iar sa nu se mai poata controla. S-a dus. De 10 ani. Cine spune ca nu exista alcoolici, e ori in negare, ori nu a cunoscut niciunul.

    • #36

      @md: si-al meu…

      Mai am un prieten al unui prieten, care inca se tavaleste in mocirla, dar nu are cum iesi, indiferent ce s-a facut pentru el.

      Nu am nici macar o infima compasiune pentru astfel de creaturi. Singurul regret e ca organele lor nu sunt chiar re-transplantabile.

    • #37

      Taicamiu s-a sinucis si el de la prea multă băutură.eu Eram mic, dar tin minte ca avea creierul prăjit. Se imbata de cum se trezea, sau maxim la cateva ore, o bere de gust si apoi inca 10, făcea psihoze, se certa din nimicuri si avea tot felul de chestii naspa in cap. A avut de ales între alcool si familie, a ales alcoolul iar apoi sa se sinucidă. Ce-i drept in romania anilor 2000 depresia era un moft care daca nu iti tracea cu o bere, iti trecea sigur cu doua, trei…

  9. #38

    cel mai bine e să nu bei deloc
    știu, tentația e mare când un pet de bere de 2,5 l costă 3 lei
    dar nu se mai bea ca pe timpu lu ceaușeascu sau până în anii 2000 și asta e bine

    • #39

      Da, la fel e bine sa nu mai fumezi (pentru cine fumeaza), sa nu mananci dulciuri, sa lasi grasimile, sucurile, etc., la fel de bine e sa dormi 8 pre pe zi. Dar atunci de ce naiba mai traim?

    • #40

      Care 7 lei?

    • #41

      umila mea părere e că nu trebuie făcut exces, e bine din toate câte puțin
      dar cum poți să nu faci exces când prinzi o promoție cu reducere consistentă?
      inclusiv sexul nu’i bun în exces

  10. #42

    Cu drag am gustat din toate plăcerile, începând de la alcool dar mi-a displăcut berea, felul în care se bea un vin sau gin puțin și la pipetă = love, am trecut la următorul nivel, mi-a plăcut foarte mult iarba, tutunul e ceva care te lega de societate ca și cafeaua la care nu am renunțat, în facultate upgrade suprem cu psihedelice, diverse pastile sau prafuri legale, dar partea asta e mult prea întunecată pentru un viitor văzând oamenii în diverse locații goi căutând vene pe ei; n-am ajuns la ace (excepție făcând tratamentele medicale).

    Gândul meu se îndreaptă spre momentele în care vroiam să mă las de fumat (spui celor din jur) iar a doua zi veneau cu câte o țigară să te încerce dar și a doua zi și tot așa până se asigurau că te reapuci (atunci nu mai aveau țigări de dat); am ajuns la o concluzie autentică pentru mine și aceea e când pornești un demers ține informația pentru tine cel puțin 2 luni și celor din jur zi-le că deja ai luat înainte și ești deja în “stare” secretul e să nu petreci mult timp lângă “ispite”, singur vei avea puterea să treci peste.

    Succes!

  11. #43

    “Beau, nu știu, de 2 ori pe an o bere sau un pahar de vin.”
    Pai tu cu cifrele astea vrei sa te muti in Germania? Asta e motiv de expulzare!

  12. #44

    cum sa zici ca e ”ABSOLUT IMPOSIBIL” sa nu te mai atingi de viciu tot restul vietii?

    sunt 7-8 miliarde de oameni, esti absolut convins ca din astia toti nu exista nici macar unul care sa fi renuntat la un viciu pentru tot restul vietii sale?

    tata, de exemplu, s-a lasat de alcool la 40 ani si nu s-a mai atins de el niciodata. la fel a facut si cu tigarile. si nu, nu s-a calugarit in varf de munte, pur si simplu ratiunea i-a zis ca nu trebuie sa mai bea si sa mai fumeze niciodata si aia a fost.

    daca tu nu esti in stare sa te abtii cu totul de la alcool nu inseamna ca nimeni nu e in stare de asta.

    • #45

      uite-asa, ABSOLUT IMPOSIBIL. vrei si pe silabe?

    • #46

      Niciodată nu spune niciodată nu spune niciodată nu spune niciodată nu spune niciodată. Dacă replica nu ți-e familiară înseamnă că te minți și minți pe cei din jur.

    • #47

      Tactu e omu cu coaie de fier. Fac pariu ca daca avea cu cine sta de vorba, uneori ar fi zis ca ar bea si el ceva. Asta e alta apucatura a romanilor sa zica ca ala n-a mai facut nush ce si nici nu s-a mai gandit vreodata la chestia aia.

    • #48

      Daca inlocuiesti trasul din bidon cu trasul din rezervor si combini cu tigari, nu doar ratiunea o sa-ti zica sa nu o mai faci niciodata.

    • #49

      citesc blogul asta de multi ani, dar de la un timp am observat ca incepi sa derapezi
      de la cenzurarea comentariilor la ineptiile astea pe care le debitezi pe aici cu ”absolut imposibil” doar pentru ca tu nu poti sa te lasi.

      legat de tata, a stat in casa toata viata lui cu o persoana care fuma si care bea 2-3 litri de bere pe zi si cateva pahare de tarie spre seara. + la munca unde toata lumea fuma + stat la terase cu prietenii lui care beau si fumau iar el isi lua apa cu lamaie. deci daca vrei sa te lasi, te lasi indiferent de influentele din jur.

      si a avut multe necazuri, chiar mai multe decat pe vremea in care bea si fuma, astfel ca ma asteptam oricand sa-l gasesc cu sticla de coniac langa el ”de suparare”, dar nu omu n-a mai avut treaba cu viciile astea.

      la 10 ani dupa ce s-a lasat de alcool si tigari a dat pentru vreo 3 luni in patima dulciurilor, baga cam 1kg de napolitane zilnic si un borcan de dulceata sau gem pe paine. :)) l-am dus la nutritionist care i-a explicat ca nu e in regula si ca diabetul bate la usa si s-a lasat definitiv si de zahar. :))

      n-am mostenit de la el coaiele astea de a te lasa de orice viciu, dar sunt convins ca mananci cand zici ca e ”absolut imposibil” doar pentru ca nu poti tu sau cativa apropiati de-ai tai. 🙂

    • #50

      Acum 12-13 ani mi am promis mie ca nu mai mananc niciodata kurto kalacs. Pana acum am reusit.

    • #51

      eu am jurat să nu fac sex cu Angelina Jolie. am reușit să mă țin de jurământ

    • #52

      I plan to live forever. So far so good.

    • #53

      @Olandezul De cam multa vreme bag in mine alcool zilnic, Am ajuns de la jumatate de sticla de vin pe seara la una de tarie, in sapte ani. deja nici nu mai conteaza care e taria. Nimeni din jurul meu nu stie. Nevasta-mea are niste dubii, ca mai interactionam seara dupa ce am capatuit deja vreo juma’ din portie, si e surprinsa cit de ‘simpatic’ sunt la ora aia. Nu iti poti inchipui cit de creativi putem fi noi, alcolicii, in a ascunde ceea ce facem! Pentru moment, eu ma consider alcolic functional. Imi calculez bine sa ajung la munca fara sa miros. Poate tatal tau a reusit sa se lase. Bravo! Ceea ce Cetin zice e cam altceva.
      Personal, pentru mine, cred ca doar ca eu pot sa decid cind ma las, in afara unor decizii exterioare, extreme, ale familiei. AA-ul pentru mine e doar un cacat american care porneste de la idea ca il iubesti de d-zeu, sau macar crezi ca asa ceva exista. Si dupa aia ca faci niste actiuni care o sa iti stearga toate relele produse in istorie, nu doar alea cind erai beat. daca iti place sa crezi in zine si dumnezei poate aia e calea. pentru mine nu.

  13. #54

    Am citit / ascultat un podcast pe tema asta, si cica depinde de personalitate. In sensul ca unii sunt “abstaineri”, altii sunt “moderates”. Indiferent de dependenta specifica (alcool, cumparaturi, tigari, whatever), pentru unii functioneaza sa se abtina complet, in timp ce pentru altii functioneaza sa isi modereze consumul. Desigur, cand e vorba de substante care altereaza constiinta (cand esti baut, ai alt comportament), e mai greu sa iti moderezi consumul. Probabil de acolo vine chestia asta cu abstinenta completa pentru alcoolici. Dar exista o miscare care incepe sa puna la indoiala metoda asta, mai ales aia americana, AA, cu 12 pasi, cu chestii de obicei cam religioase si alte prostii.

    • #55

      Ce vrea sa însemne termenul AA?

    • #56

      alcoolici anonimi

    • #57

      Era un banc vechi și prost, cică eu când beau o bere mă simt alt om, problema e că omul ăsta vrea și el o bere.

  14. #58

    tu erai un betiv. alcoolismul e o boala care nu se vindeca. de asta este interzis sa te atingi de alcool.

    • #59

      Din cauza asta găsești alcool prin vitrine sau supermarket. Cum explici asta copilului tău?

  15. #60

    Bani si timp cheltuiti degeaba cu ‘indreptarea”. Sa lasam selectia naturala sa-si faca treaba.

  16. #61

    Pana nu pățești ceva de pe urma viciilor mai nimic nu are efect.
    Mie nu îmi displăcea dar nici nu ma dădeam în vânt, nu am băut niciodată sa ma îmbăt, pana m-am angajat iar la primul salariu m-au îmbătat aia sa intru în coma.
    Vreo 10 ani după aia numai dacă îmi mirosea a alcool îmi era greata, acum mi-a mai trecut dar tot nu pot sa beau sa ma îmbăt, când se ajunge la o limita iar se activează oroarea 🙂

  17. #62

    Apă minerală la sticlă (nu de plastic) și să-ți mai amesteci cu un sirop (visine, afina, fructe de padure, soc și lămâie, cireșe, zmeură, altele).
    Ai avea voie sa-ti cumperi cidru si bere de ghimbir? Daca stai ”la uscat” si poftesti, pe urma iti cumperi si o sa regreti ca ti-ai cumparat din nou imediat dupa ce-o golesti.

  18. #63

    M-ai facut sa-mi aduc aminte ca pina acum 10 ani am fost fumator. 24 ani. Asa… si? Un capitol inchis.
    Pe de alta parte, respecul meu pentru cei cu schelete cu adevarat grele in dulap si care reusesc sa le tina acolo!

  19. #64

    *apa direct de la izvor, aia minerala este ori adusa de afara, ori imbuteliata cu utilaje sau in sticle din import, ori transportata cu mijloace de transport altele decat dacia, ori imbuteliatorii/comerciantii sunt straini. mai bine de put, cu nitrati, dar ”buna ca e rece”.

    sucurile contin o substanta care da dependenta, chiar si alea din fructe de padure. plus ca substanta aia este adusa din import, producatorii din tara, chiar si cu proprietari straini, sucomband cu brio.

  20. #65

    Si eu cunosc persoane care s-au lasat de X zeci de ani de alcool (FARA sa guste picatura) . DAR aceste persoane asa cum cred ca vrea sa zica si ARHI si-au gasit singure limita. Si-au facut damblaua cum se zice.
    Si limita asta de a nu bea din ce am inteles eu este tot auto-impusa . In sensul ca “Nu mai vreau sa traiesc niciodata cum eram atunci” …nu ca ti-a zis cineva sau ceva. Rata de succes e mult mai mare asa.

    Bei, bei bei…pana cand (la unii) vine momentul cand te trezesti si zici ba eu imi bag pla, maine ma duc sa ma plimb cu bicicleta. si vezi rasaritu/apusu etc si iti bagi pla in ea de bautura dupa 10 ani de prietenie :))

    Daca in fiecare zi stai cu pofta de wisky nu cred ca rezolvi ceva….

    • #66

      alcoolicii, dependentii de substante in general, tocmai problema cu limita o au, ca n-o pot gasi.

  21. #67

    Citisem pe undeva, si am si ascultat la ceva ore distanta, la radio….Bine, asta se intampla acum vreo doi ani, maxim…
    Se pare ca in sua se dezvolta un nou program AA. S-ar numi “drink all you can”. Ideea e ca poti sa bei cat poftesti, insa, odata aflat intr-un mediu care-ti confera siguranta, usor-usor te opresti.
    Practic, odata ce te simti ok, cu tine (mare,foarte mare problema) si cu ceilalti+mediul in care traiesti (mare problema), ai sanse sa razbati.
    Fratele madonnei a beneficiat, sau nu, de program, nu am verificat. 🙂
    Iar azi l-am vazut, in presa, pe ben affleck, dus un pic “in vacanta de recuperare”.
    Cert e ca de ani buni n-am auzit de progrese uimitoare in chestiune.
    Inclin sa cred ca “la voluntad” e cheia.
    Greetings!

    • Corina, tu vorbești aici despre cei care beau că au probleme. Dar mulți beau pt că le place. Ăștia n-au probleme cu siguranța, ci cu berea de care nu pot să se lase. Aia e.

  22. #69

    Tare articolul, multumesc pentru postare 🙂

  23. #70

    Fata de celelalte droguri neacceptate de societate, alcoolul e omniprezent in cultura europeana, de aia abstinenta nu e o soluție. E ca și cum un davaist ar fi obligat să stea tot restul vieții înconjurat de oameni care baga și lui sa ii se spună că nu mai poate. In plus mi se pare foarte tricky ca se induce încă de la început ideea că dacă mai bagi chiar și un 1 mg de alcool vei bea din nou. Am intrat pe bloguri de AA in care spuneau că ei nu mănâncă bomboane cu alcool sau anumite tincturi de plante: să îmi bag pula daca aș vrea să trăiesc așa.

    • #71

      asa gandesc alcoolicii care beau pana crapa: ”să îmi bag pula daca aș vrea să trăiesc așa” !

  24. #72

    Eu sunt keto de 2 luni si nu mai beau nici bere de atunci. Am slabit 8 kg ( adica 10%) si mai urmeaza cateva.
    N-am o parere despre alcoolici, am vrut doar sa ma laud si la voi. Ca pe familie, colegi, rude, prieteni i-am bifat deja.
    In principiu un om poate face cam orice, mai greu sau mai usor, in 2 secunde sau in 60 de ani, important e sa vrea.

    • #73

      Hai, nu zice ca te-ai lasat si de turnat beton, pliiiz!…

      PS: Daca ajungeai la kemo, scadeai 10kg pe luna, si asta in cazul banal. Sa vezi atunci lauda.

    • #74

      Bravo!

  25. Plm, eu beau in fiecare zi pe la 4 jumate cand termin cu munca cate o sticla de cidru. Eventual completez seara tot cu cidru/bere daca am context social, gen odata la 3-4 zile. Beau ca sunt obosit, vreau sa ma relaxez si cidrul are gust misto. Asta ma face alcoolic? :/ Nu te intreb pe tine Ahri, intreb pentru niste oameni de mai sus.

    • #76

      asta cu ”beau ca sunt obosit” este doar o automotivare. alcoolul are efecte mai puternice cand organismul este obosit. din ce relatezi nu rezulta daca esti sau nu esti alcoolic. alcoolismul are o evolutie, cand se instaleaza pe deplin, revenirea la normalitate devine putin probabila. incearca sa bei doar un gat dintr-o sticla, apoi sa te opresti 1-2 zile si sa-ti evaluezi reactiile. sau sa stai la masa intr-un anturaj in care se bea, sa bei putin la inceput, dupa care sa bei doar apa.

    • #77

      Esti alcoholic wannabe. Alcoolicii adevarati beau si alcool industrial, de ala cu procent mare de metilic. Cu cidrul esti usor penibil ca alcoolic.

  26. #78

    I feel you. Jack cu Heineken, ani de zile. Și-i spuneam chelneriței să schimbe mereu sticla de bere când trece pe la mine și vede că e goală. Aveam și loc în crâșmă. Când nu era… mi se făcea, eram rugat să aștept puțin că se eliberează imediat o masă, fie a mea, fie alta :))

  27. #80

    Oancea, aici vorbim despre bautori grei, cu cidru odata la patru zile nu esti nici la nivelui unui bebelus vasluian. Personal, am ajuns sa nu am o parere foarte buna despre bautura, avem cateva cazuri in familie de decese cauzate de consumul excesiv de alcool. La fel ca si tata, am reusit sa ma opresc la timp, flama m-a cuprinsese si pe mine. Am inceput datorita anturajului sa beau, terminat tot datorita lui. Case closed, acum beau le numarate si fara pasiune maxim 3 sticle de tarie/an si pana in 20-30 de beri. Din anul 2016 pot zice ca nu am mai “cazut sub masa” datorita beuturii. PS: sunt originar din nordul Moldovei aka Bucovina, se bea si pe la noi chiar daca majoritatea populatiei active a plecat/emigrat.

    • #81

      se bea mai ales in acea zona. nord-estul se bate la campionatul mondial!

  28. #82

    Cred ca si frică de boala sau de moarte te poate ajuta 🙁 10 ani de zile am băut bere da e o băutură usoara o sa ziceți…dar cate un bidon de 2 L pe zi…e mult….apoi descoperi berea belgiană tare,aromate rai….sau vinul ferească, rara neagra,chardonay ai impresia ca devii mare domn….on realitate nu esti decât un om cu belele….imi este frica sa ma gandesc cum arată toate berile băgate in mine până acuma:( si bani cheltuiti si sanatate zdruncinată….am 2 luni de cand unt operat de bila…e ok ma simt bine…evident ca nu am mai băut dar tentația a rămas…cel puțin acuma vara 🙁 frică de pancreatia ciroza oameni buni asta mă tine cuminte….stiu bine ce am văzut în spitalul ala blestemat.

  29. #83

    Mie mi se pare ca se face si aici aceeasi confuzie intre a bea alcool mai mult decat e cazul/alcoolism care se face de obicei intre deprimare/depresie.
    In primul caz se poate rezolva prin “vointa”, in al doilea caz e nevoie de medic pentru ca e boala.

  30. #84

    Voua v-a spus vreodata nevasta ceva cam asa, “ba, nu mai bora cand vii beat pe geam, ca a venit vecina si ne-a rugat sa nu mai dam atata mancare la pasarele ca ii murdareste ei pervazul”?
    No joke, vecina de vreo 70+ nici nu-si putea inchipui ca eu borasc pe geam.
    A fost o vreme, pana m-am impritenit cu berea si vinul, cand imi era rau dupa fiecare expeditie. Problema era ca mi se facea somn inainte si ma trezeam disperat noaptea cu voma-n gat. Imi dadeam si eu seama ca nu ajung la baie asa ca geamul parea cea mai logica varianta pentru mine. Nu a durat mult dar a fost intens. Pana m-am hotarat sa dorm cu ligheanul langa mine trecuse problema. Au urmat cativa ani de platou apoi o saptamana in spital cu hepatita toxica si am lasat-o. Am lasat-o foarte usor. Cand stai intins pe o masa la urgente, dupa niste perdele intr-o sala mucegaita, sedat cu ceva asemanator cu morfina si auzi “doamna, are probleme si cu ficatul si cu stomacul si cu pancreasul, ce sa fac…” uiti usor de dependenta. Au trecut vreo 10 ani, mai beau din cand in cand, bere si vin dar ca Jean de mai sus le tin minte la sfarsitul anului.
    Nu stiu de AA dar frica da rezultate. Tarie am baut o data si bine in liceu, am crezut ca mor si n-am mai incercat. Poate a fost norocul meu.

  31. #87

    Întreb și eu specialiștii: asta cu băutul e tot din categoria depresiei? Adică e o boală? Se tratează? Merit compasiune? Sau e doar proastă alegere? Că la depresie înțeleg că nu prea am control dar la acool cam mi-o fac cu mâna mea. Nu știu, întreb și eu.
    Domnul Coloja ce zice?

  32. #90

    Apropo de alcool si nivelul de dependenta, tot ma contrez cu sotul in legatura cu urmatoarea dilema a mea: lui ii place o data la cateva zile (cand vine acasa de la lucru) sa isi deschida o bere, zice el, de placere.

    Eu zic ca placerea asta e deja instalata ca si dependenta daca e sa ma iau dupa ce spune E.M. Jellinek care a facut clasificarea tipurilor de alcoolism: “Bautorii de tip ALFA – Motivul principal al consumului: relaxare, destresare, evadarea din stari de dispozitie neplacute. Acestia consuma alcool pentru a se usura, incercand sa-si rezolve prin aceasta deferite probleme. In aceasta forma inca exista control asupra consumului de alcool dar progresiv se poate instala dependenta. Exemple: consumul unui paharel inainte de dans, inaintea unei intalniri importante, seara acasa in fata televizorului, etc“

    Intr-adevar, nu depaseste acea sticla, nu se imbata dar eu, ca o persoana care pune gura pe alcool rar mie mi se pare prea mult cateva beri cumulate pe saptamana, chiar daca el zice ca e ok…

    • #91

      nu il lasa sa bea, cicaleste-l constant cu asta si nu ii permite nicio placere.

    • #92

      Hai mai, eu chiar intrebam serios fara mistouri. Am avut alcoolic in familie, pe matusa mea… fiind o persoana care nu bea, tata la fel, noua nu ni se pare normal asta. Altora da… de aceea ceream parerea

    • #93

      un om care bea o bere la cateva zile nu e alcoolic. un om futut la cap de nevasta-sa devine rapid alcoolic. lasa omul in pace sa iai faca placerile, ca nu face nimic rau

    • #94

      Beau 2-2.5 l bere pe zi. In weekend mai mult. Am coborat de la 6-7 l pe zi. Daca il freci la cap ptr o bere la cateva zile (cica e ok0.5l pe zi) sper sa aiba o amanta ca in ceea ce priveste alcoolul e sfant omul.

    • #95

      @daniela: io zic sa divortezi rapid. Cum adica: sotul tau bea mai mult ca tine?

    • Irelevant. Lasa descrierea cu Alfa, Beta , gama..e oarecum depasita. Atat timp cat e inconstant, nu ar fi prea multe motive de grija..

    • #97

      Voi din faptul ca am zis ca avem diferite opinii in ceea ce priveste consumul de alcool ati inteles ca il cicalesc? Cred ca daca eram asa, nu mai eram impreuna in ziua de azi. Nu este cazul de mistouri, multumesc celor care au raspuns la subiect… era o intrebare, cum considerati voi. Nu faceam studiu de caz pe probabilitatea cat de des il cicalesc eu

  33. #98

    Eu toata vara beau cel putin o bere dupa serviciu, acasa sau pe terasa, fara depresie, de placere, pt gust, de sete. Se poate si consum de alcool fara sa fii alcoolic.

  34. #99

    Mi se pare ca e aberatie ce sustii… consideri ca daca tu ai putut sa te lasi usor(sau cel putin asa inteleg eu din ce zici) automat este general valabil pentru toata lumea, pai in primul rand sunt multe alte probleme psihologice la mijloc… iar oamenii sunt total diferiti.

    • #100

      hă? nu am zis deloc asta.

    • #101

      pai exact asta ai zis, ca nu ti se pare ok sa te lasi de alcool de tot pentru tot restul vietii … ca ar fi mai ok as mai bei din cand in cand, iar problema asta cu bautul din cand in cand la un alcoolic e destul de tricky.

    • #102

      am zis ca e posibil sa fie gresit ce se face acum. prin comentarii sunt niste linkuri care confirma chestia asta

  35. Nu ai dreptate. Alcoolismul e o boala, se poate declansa si de la un pahar de vin pe zi, baut insa constant. Iar la altii nu se declanseaza nici daca beau cantitati enorme. Se pare ca exista niste predispozitii neuro-vegetative care fac pe un individ sa devina ”betivan” sau ”alcoolic”. Primul poate sa se lase, celalalt nu. Asa ca in cazul alcolicului abstinent (asa se numeste cel care nu mai bea) primul pahar ii poate fi fatal, in sensul ca o ia victorios de la capat.