Din când, mai scriu despre câte un subiect fierbinte pentru unele agenții de PR care se ocupă de companiile din subiect. Pentru că na, e greu să reacționezi pe loc la o știre despre care habar nu aveai, iar tu trebuie să vii în 10 minute cu un răspuns decent, răspuns care să respecte și codul de conduită a companiei, să pară și politicos, deși i-ai da foc bloggerului și restul de chestii pentru care, decât să lucrez în PR, mai bine mi-aș bate un cui în talpă.

Câteodată primesc și un telefon de la câte o fată din zonă, îmi explică chestii, după care mă întreabă, răbdătoare Bun, și acum zi-mi, cum facem să o rezolvăm să fie bine?
La început nu înțelegeam ce se dorește de la mine, adică de unde să știu eu ce să faci tu să fie bine? Rezolvă-ți problema, că aia înseamnă să fie bine.

După mult timp, timp petrecut în zonă, cunoscut ziariști, auzit relatări despre ei și cum fac să bage fripturică la burtică, mi-a picat fisa că ele, săracele, sunt obișnuite cu șantajul ziariștilor și nu fac decât să deschidă negocierea pentru suma necesară ca să se oprească scandalul.

Pe de o parte, mă simt mândru că niciodată nu am avut măcar intenția de a “rezolva” astfel de probleme și pot să țin capul sus. Pe de altă parte, e trist că realizez că, totuși, sunt asimilat, în unele cazuri, cu pațachinele astea care copiază știri de pe fluxuri de presă și se recomandă jurnaliști.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

17 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Is ain’t much, but it’s honest work!

  2. Fă-le cum i-am făcut eu la aia de la Ashley:
    – Negocierea începe de la o muie, ar fi cel mai ieftin, mai jos de-atât nu pot.
    N-a mai sunat niciodată.

    • #6

      firea cum de a putut fara comisionae?!*

    • #7

      @daddyl: Firea a luat doar muia*

    • @Laur-,nu,nu…muia ati luat-o voi,bucurestenii in ultimii 30 de ani,cand la carma primariei generale ati avut doar primari de dreapta…in frunte cu Basescu,pentru care s-au mai gasit 5% prosti care sa-l duca in Parlamentul Europei…hahaha Doamne sfinte..cateodata chiar ma bucur ca romanii si-o iau asa de rau,pentru ca ei nu invata niciodata din greseli,le repeta la nesfarsit…

  3. #9

    Imi place poza articolului cu cei patru calareti ai Apocalipsei.

    • #10

      Poate cei patru chiloti de la curul Apocalipsei…

    • Haide boss, ai pus poza aia care stie toata lumea ca lucrezi la Antene pentru Felix de vreo 6 ani deja:
      arhiblog.ro/timpul-maturitatii/

    • #12

      ala a fost cel mai bun prank din istoria arhiblogului

    • #13

      Acuma rolurile le puteti atribui fiecaruia dupa preferinte, subscriu la ce zice Dex cu o mica precizare, pentru Badea si Gadea cred ca fac si suplimentare la anusul lui Felix. Din (ne)fericire patina timpului isi spune cuvantul asupra cercopitecului deoarece mai mult de 6 secunde nu duce mai nou. Cel mai probabil compenseaza prin entuziasm, ca urmare camaradul Gadea pare in dezavantaj.

    • @Arhi: nu stiu ce sa zic.mai era si cardul de sanatate..

    • #15

      ah, da. bine, că gluma de 1 aprilie, atunci

  4. #16

    Care e treaba cu juma de ochelar de soare, au încercat să lanseze o modă și nu le-a ieșit?

    • #17

      Domn profesor in furat banul s-a dat jos odata din masina doar cu o lentila la ochelarii de soare, una ii cazuse pe undeva. De fraier ce e nu si-a dat seama decat atunci cind l-au intrebat care e faza aia de la presa. Ca sa se scoata elegant a zis ca in facut si el o smecherie, gluma, aroganta, etc. Angajatii lui i-au cântat in struna si a iesit ce a iesit. Si am încălecat pe o sa si am spus povestea asa sau cum plm era!

Adaugă comentariu

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam