UEFA anunță un amplu plan pentru dezvoltarea și promovarea fotbalului feminin în Europa, pentru care va investi un miliard de euro în următorii șase ani. Angajamentul face parte dintr-un nou plan al UEFA, denumit “Unstoppable”, destinat dezvoltării fotbalului feminin, iar banii vor fi redirecționați către cluburi, echipe naționale și competiții pentru seniori și juniori. Obiectivul este atingerea pragului de cinci mii de jucătoare profesioniste și șase ligi profesioniste (cinci în prezent) până în 2030.
Jur că, orice aș face, oricât de strâmb aș sta, nu pot să judec asta cu fotbalul feminin decât ca o uriașă spălare de bani. Pentru că, altfel, nu are sens, nu are logică împinsul ăsta dre bani ca să dezvolți un sport mort de la intrare.
Chestia asta cu fotbalul este identică cu mizeriile woke din filme sau gaming. Toate au fost făcute așa din cauza unei minorități extrem de agresiv gălăgioase, dar așteptările sunt ca majoritatea normală să fie cea care plătește pentru ele, iar acea majoritate trebuie să marce banu’ și să cumpere gunoaiele alea.
Așa și la fotbalul feminin. Este EVIDENT că femeile nu se duc la sporturi, nu sunt spectatori de evenimente de gen, nu cheltuie bani pe bilete sau produse de marketing dedicate. Bărbații sunt cei ce fac astea. Iar bărbații, când se uită la fotbal, vor să vadă fotbal, nu…ce fac doamnele alea acolo. Serios, nu știu de ce femeile nu știu și nu pot juca fotbal. Așa că hai să dezvoltăm fotbalul feminin, băăă, bărbaților, de ce sunteți misogini și nu mergeți să plătiți să vedeți meciuri de fotbal feminin, să cumpărați tricouri cu jucătoare de fotbal și restul? MISOGINILOR!
Și înainte de a vă repezi cu rasismul și misoginia, nu are legătură cu sexul. Mă uit la handbal feminin, pe care îl prefer celui masculin. Prin simplul fapt că e mai tehnic, mai elegant, spre deosebire de handbalul masculin, care a ajuns o aglomerare de tancuri, 1-2-3 aruncare cu viteza luminii spre poartă. Mă uit fără probleme la atletism feminin și, în general, la majoritatea sporturilor ce implică femei, non discriminatoriu. Nu m-aș uita la fotbal feminin nici plătit, pentru că sunt, prin comparație, absolut incapabile. Și sunt n exemple pe net, cu echipe naționale de fotbal feminin, bătute de echipe de copii sau juniori. Pur și simplu femeile nu pot juca fotbal.
Lăsați naibii sportul ăsta să moară.
NOU
O porcarie, adica femeile ar trebui lasate sa exceleze acolo unde se potrivesc; eu urmaresc cu placere meciurile din LFL…adica acolo tactica, implicare, ambitie, antrenament:www.youtube.com/watch?v=SdIpcFjGTzY
Tin minte ca pe vremuri Hope Solo a mai insemnat ceva pentru sportul asta….Alisha Lehmannn ar mai putea revitaliza sportul asta…dar greu
NOU
Probabil in momentul in care vor fi goale stadioanele la asemenea evenimente, se va introduce o taxa de solidaritate si egalitate la fotbalul masculin pentru a-l sprijini pe cel de care nu e nimeni curios, nici macar familia jucatoarelor!
NOU
Nu imi place fotbalul feminin, parerea mea subiectiva. Dar sa lasam sportul asta sa moara? Ok, am fost fix ca tine, pana m-a educat putin nepoata-mea. Fiica ei are 10 ani, umbla la fotbal de vreo 3-4 ani, am ramas prost la video-urile pe care mi le trimitea. Merg saptamanal la meciurile lui Arsenal, fata joaca la juniori, prima data am zis ca e meci de champion’s league. Vezi pe google, sezonul 2023-2024 au avut media de spectatori 35.000, mi-a trimis odata un video in care arata peste 50k spectatori. Ok, poate Arsenal e un exemplu extrem, dar ei au investit mult in fotbalul feminin si mai ales in concept, comunitate, etc. de asta atrag foarte multi spectatori. Femeile se duc la fotbal, cumpara bilete si produse de marketing.
NOU
Bro, asta se intampla DOAR in UK. In restul lumii……….
NOU
Pe dracu, acum o saptamana a jucat Barca in deplasare la Levante in fata a 13.000 de spectatori, iar in liga campionilor sunt 91.000 pe Nou Camp. In Italia, la Sampdoria media e 7.000 de spectatori pe meci, PSG avea 43k in CL cu Lyon, PSV joaca cu Feyenoord si deja sunt peste 10k bilete vandute. Exista cerere pentru fotbal feminin, se vede cel mai bine la cluburile care au investit, care au echipe, au academii si joaca meciurile pe stadionul principal. Ne place sau nu fotbalul feminin, exista cerere si se va dezvolta.
NOU
In Danemarca, la cluburile de juniori fetele sunt cot la cot cu baietii ca numar de participanti. Si cluburi sunt in fiecare cartier sau suburbie, seara nu gasesti copii pe strada ca toti sunt la antrenamente pe undeva. Zic ca e important sa faca miscare astia mici, chiar daca nu se duc neaparat spre performanta, castiga si grupuri noi de prieteni. Pe stadionul national la meciuri e plin de femei, fete, copii – totul civilizat, toata lumea se simte in siguranta, cu toate ca este permis consumul de alcool. Bine, astia au si o cultura a miscarii, la sala vezi si mosi si babe de 80 de ani fara nici o problema. O ajuta si faptul ca toate activitatile sportive sunt subventionate, un abonament la orice sport/sala e mai ieftin aici decat in Romania.
NOU
sa vezi si la rugby feminin ce bine sta cu spectatorii. chiar misto
NOU
>>la sala vezi si mosi si babe de 80 de ani fara nici o problema
Incepe si in Romania, momentan e doar unul.
NOU
Asta voiam sa spun si eu, ma uit la meciurile de fotbal feminin din UK, jur ca oricare dintre echipele alea bat liga noastra masculina fara probleme.
NOU
Cred ca e evident in clipul tau ca arbitrul a avantajat echipa barbatilor si altfel ar fi stat scorul daca arbitrul era femeie
NOU
Initial era arbitru-femeie, dar a durut-o capul…
NOU
nu sunt de acord. la noi ar putea sa fie o liga hibrida, nu e o diferenta asa de mare de valoare si ai si lipsa discriminare, momente gingase pe teren, mai un gol si un tricou scos, e pe plus
NOU
Apropo de pește, ați mâncat careva din Dâmbovița? Este comestibil peștele din Dâmbovița? Am lansetă nouă și gume pentru bibănași, aș vrea să o testez dimineață. Acum stau la Timpuri Noi, Str. Octavian, fac un minut până la râu. Hai, 2 minute cu tot cu ieșit din casă și din curte. Cred că prind cu gumele astea noi dar nu știu dacă să îl eliberez sau să-l aduc acasă. Dacă ziceti că e comestibil l-aș crusta așa mai adânc, cât să-i patrund oasele, l-aș da prin mălai și pe urmă prăjit în friteoză.
NOU
ai caine sau pisica?
NOU
Str. Octavian număru cât? Îți aduc eu râme 🙂
NOU
Fotbalul feminin nu este facut pentru a atrage publicul feminin in tribune, ci tot barbatii. E ca scenele lezbi din filmele porno pentru straight.
NOU
Scopul este unul politic si nu economic. Banii nu se spala asa. S-a declarat ca femeia poate fi si barbat si barbatul poate fi si femeie. Acum se pune in practica. Este un lucru impotriva naturii. De aia trebuie bani, ca sa para natural.
NOU
Articol sponsorizat de Jiji Becali
NOU
Eu n-am o problema ca sunt mai slabe la fotbal ca barbatii. Hai sa zicem ca nu a fost popularizat sportul atat de tare precum la barbati si efectiv n-ai de unde sa alegi jucatoare care sa fie si bune si sa le si placa sportul. Ca fetele nu prea aleg sa joace fotbal. Pentru fotbalisti barbati te duci in Brazilia la un colt de bloc si gasesti 5 care sunt cel putin de nivelul Ligii 1 de la noi.
Dar de aici vine problema. De ce spanac sa suprafinantezi o chestie care e, evident, de nisa, si care nu prezinta interes nici pentru jucatori, nici pentru spectatori? E ca si cum ai baga acum miliarde ca sa sustii dezvoltarea de curling. De ce sa faci asta? Lasa, frate, sa creasca organic, da-le acolo un mic impuls, si daca e sa creasca o sa creasca. Ca asa a fost si cu fotbalul de barbati. Jucau aia cu ghete rupte si cu pantalonii sparti in cur, si au trebuit ani sa inceapa sa creasca fenomenul.
Dar nu te apuca sa bagi sume astronomice si sa inventezi tu ligi si competitii, pentru ca nimanui n-o sa-i pese de ele. In schimb, ar trebui finantate sporturile alea in care fetele fac performanta si chiar prezinta interes pentru toata lumea. Dar nu fotbalul, ca nu e printre ele.
NOU
Acelasi lucru se intampla si la ciclism de sosea. De cativa ani se promoveaza intens cursele feminine, se inventeaza curse noi, practic se copiaza calendarul competitional de la baieti, s-au inmultit transmisiunile tv. Sa ne intelegem – nu am nimic impotriva, dar vorbim despre unul dintre cele mai dure sporturi de anduranta, unde majoritatea barbatilor obisnuiti nu ar face fata nici 5 minute la nivel competitional, nu vorbim de plimbari cu bicicleta in parc. Efectiv e un sport killer pe care daca vrei sa-l faci la nivel inalt de performanta iti impui un stil de viata dement, implica riscuri enorme si accidentari traumatizante. De ce ar avea nevoie femeile de asa ceva? Cateodata nu-i inteleg nici pe barbati, dar fie, e un spectacol cu milioane de spectatori, sponsori, se invart sume mari, face parte deja din economie, orasele se bat intre ele sa gazduiasca curse. Dar daca totul se rezuma la bani si produsul e vandut ca egalitate de gen, atunci mai bine nu.
NOU
Am locuit o perioada langa un teren de fotbal al unei facultati, practic din apartament puteam sa ma uit pe un teren de antrenament, babaietz, fotbalu pe care il joaca femeile ‘pro’ e mai prost decat ala jucat de ultimii boboci in ale sportului, practic daca iei cei mai netalentati barbati la sport de la o facultate din asta si ii pui versus echipa cea mai buna de femei le va da minim cu 1 gol in plus
NOU
Trebuie pusa in practica noua ideologie de partid si de stat, nu e nevoie de performanta. De aia se baga bani. Acum femeia e miner, macaragiu, tractorist, sefa de colhoz, etc. A ajuns in varful lantului trofic.
NOU
Psiho Golu’
Incepand din al doilea razboi mondial femeile au fost fix ce enumeri tu acolo. Si in majoritatea tarilor civilizate multe femei au ramas pana-n zilele noastre si multa vreme de acum incolo in astfel de meserii.
Asadar absolut nimic nou sau produsul vreunei ideologii mirobolante.
Dar un pasarel prostutz, misogin si fara carte ca tine n-are de unde sa stie d-astea si se trezeste parerind aiurea pe net ca e bogea.
NOU
Sprijină perfect tema articolului, un clip cu Bill Burr:
youtu.be/I745Ajeq_B8?si=snfetc9PY4HBWWuX
NOU
Căutam pe cineva să îl bage pe Bill Burr! Îți fuarte mulțumex!
Exact asta e: o spălare de bani pe seama dorinței, oarecum justificabilă, de a da șanse egale tuturor..femeilor.
Așteptăm cu interes să fie pline stadioanele de adevăratele feministe, care să susțină bikini football.
…dacă mă gândesc la asta, cu mintea de de sexist misogin lesbian, cred că le-aș urmări.
NOU
Snooker feminin.
E in desfasurare Campionatul International, unde campioana mondiala 2023 si-a luat-o de la Ronnie, iar Ding a desfiintat-o pe cea mai buna jucatoare din istorie, de 13x campioan mondiala plus o roaba de alte trofee cucerite.
Si nici macar nu e fotbal, sa pot aplica mema aia a lui Zoso cu ofside-ul feminin.
NOU
Te uiti 5 minute la fotbal feminin si pe urma iti aduci aminte de plonjonul lui Van Persie de la mondiale si inchizi televizorul.
youtu.be/DeKSmd-hjwo?si=3Ks1s1yP-xjiVrl3
NOU
Păi tocmai asta e problema, că ”…Iar bărbații, când se uită la fotbal, vor să vadă fotbal…” și de fapt sînt numai meciuri trucate, înjurături, dat la gioale, scuipați, urlete de maimuțe, degete mijlocii ridicate, mai riști să o iei și pe cocoașă la ieșire. Măcar la cel feminin mai vezi o bucă, o țîță, mai puțină mizerie umană…
NOU
www.youtube.com/watch?v=ArwmdgVJHVU
NOU
A raspuns deja Cetin cu un video revelator care explica perfect cum femeile, cel putin la fotbal, sunt mult mai bataioase, mai artagoase si mai…nesimtite sportiv sa zic asa.
Noi cand jucam in liceu handbal cu echipa fetelor, ne zgariau alea si ne dadeau la pumni si coate de n-are rost!
Profesorul de sport fix de-al dracului stia cu cine sa ne puna sa jucam :)))
NOU
De fiecare dată când mă uit la fotbal feminin am impresia că ele joacă cu o minge mai mare decât cea a băieților. Pare că mingea fetelor e mult prea mare în raport cu ele, deși dimensiunile mingilor sunt aceleași.
Știu că asta se datorează diferenței de dimensiuni între corpuri, but it’s still funny cum pare că se chinuie să ridice mingea de pe teren (pentru o centrare, pasă pe sus etc).
NOU
Da o tura pe la cluburile de fotbal feminin din Navodari. Exceptia, stiu, dar da-le o sansa. Ai sa descoperi echipe de fotbal feminin ce le dau cu terenul in cap multor echipe din ligile ultra cunoscute.
NOU
Chiar sa moara fotbalul feminin nu e ok. 🙂
Dar ca si orice sport pe lumea asta trebuie sa-si gaseasca locul.
Eu cred ca un sport trebuie sa-l practici in primul rand, nu e important sa fie un spectacol si sa-l vezi. Pe partea asta sunt probleme de perceptie negativa vizavi de fotbal, in special in randul femeilor.
“Nu mi-as da fata la fotbal, nu e pt femei.” Dar ce are ? Orice sport te ajuta, mai ales cele de echipa, nu mai detaliez acum. Lasati fetele sa incerce si fotbal, si baschet, si kickbox si orice.
NOU
Lasati fetele sa incerce sa gateasca…