Am fost invitat să iau parte la marea manifestare națională numită No Băsescu Day.
Vă rog frumos să mă iertați, voi toți cei ce luați parte la asta, dar inițiativa mi se pare o prostie. Și încă una mare. De ce?

E președintele ales. Bun, rău, majoritatea acestei țări, intelectualii rafinați și plugarii, l-au ales. Îl vom avea ca președinte minim 5 ani, dacă nu schimbă constituția și sigur va fi prim ministru ulterior, de preferință cu președinte madam Udrea. E alegerea voastră, oamenilor. Voi toți l-ați pus acolo. Acceptați asta și mergeți mai departe.

În al 2 lea rând, să îți iei ca stindard culoarea unui imbecil precum Mircea Geoană, culoare visată de el noaptea în atacuri energetice, mi se pare jenant și desconsiderant la adresa mediocrei mele inteligențe.
Oamenilor, aici nu e ca la rovine, să ne facem din ștergarul găurit, stindard. Aici un imbecil, numit Geoană Mircea, a declarat în public că Băsescu l-a atacat folosind o flacără energetică violet.

Iar voi luați acel violet, violetul unui om ce are nevoie de tratament medicamentos la spitalul Doctor Bagdasar Arsenie și îl transformați în stindardul zilei antibăsescu?
Nu serios, v-ați gândit o secundă înainte de a face asta?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

48 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    macar isi refuleaza si ei stresul… ca restul de 364 de zile e “yes basescu day”… :)))

    ca sa nu mai vorbim de faptul ca arhi are toate cele 365 de zile ale anului drept “no basescu day”… :)))

  2. Cum să zic eu mai bine? Aah, ştiu: B R A V O!

  3. Hai ca asta le intrece pe toate ! si cum ai de gand sa faca posibilia aceasta zi anti baselu ? se despoaie in piata publica ? :))

  4. #5

    asa se numeste mitingul asta…No Basecu Day? patetic.

  5. #6

    hahahah, flacara violet. Partea complet aiurea e ca toashu Iliescu l-a citit primul. ” Prostovanul” hahahahaha

  6. =)) Eu sunt anti-psd-ist 365 de zile pe an, 366 în anii bisecți. =)) Asta nu înseamnă că mă omor după Băselu. Dar după Geoană, Ilici și Năstase mă ia așa o diaree… =))

  7. Astia sint un fel de Martorii lui Bucurenci? Mai o zi fara marinar, mai stingem o lumina, mai salvam o foca si pe urma dansam pentru noi?

  8. #9

    Iti dau dreptate. Astia au ales orice alta zi pentru acest “Nu Basescu”, in afara de singura care ar fi contat. Aia a alegerilor.
    Cand ma gandesc totusi, ca alternativa la Basescu ar fi fost “Mihaela, dragostea mea..”…

  9. #10

    In sfarsit ai elucubrat si tu ceva bun in saptamana mare.

  10. cocalari.com/2010/03/violet-culoare-nationala/ Cine a zis ca violetul e al lui Geoana?:))

  11. daca nu isi dau foc in piata palatului in semn de protest tot degeaba …. amatori !!! 😀

  12. #13

    Mno, pe principiul “Am fo’ prost, acu’ claxonez!”.

  13. pe cat punem pariu ca peste 6 ani ii vezi pe jumatate din astia ca participa la “no geoana day” (sau cine-o mai fi atunci) ?! pt ca sunt genul care nu se gandesc “pe cine sa punem in loc?” ci “cum sa-l dam jos pe asta?”

  14. #15

    Desi sunt 3 spitale in aceeasi curte, Bagdasar e de urgenta, al doilea e Institutul de boli cerebro-vasculare iar cel potrivit e Spitalul Obregia. Sper sa nu greseasca poarta si sa ajunga exact acolo unde il pot ajuta sa scape de violet 🙂

  15. Bre, adica dupa ce furam prosti gramada si ne aleseram presedinte de cacao, acu’ ne punem poalele in cap si tinem cu tot dinadinsul sa afle toata lumea cat suntem de retarzi? 🙁

  16. #17

    Azi, 2 aprilie 2010, este ziua frustratilor si perdantilor irecuperabili, gen maimuta cretinoida… Ciutacu.

    Aleluia si un praz verde!

  17. Geoana nu era obosit de culoarea violet, ci de vizita la Vantu din noaptea precednta.
    Pai si tocmai in vinerea mare sa fie ziua no Basescu day.

  18. păi deh, fiecare e liber să creadă și să-și aleagă zilele cum vrea, pe principiul „nimic nu e prea penibil când e împărtășit de un număr destul de mare”

  19. #20

    La intrarile în Timişoara (dinspre Lugoj şi respectiv Şag) figura domnului Geoană te priveşte uşor tâmp, lângă sloganul “Învingem împreună”.
    Alegerile au trecut de 4 luni, dar probabil că domnul Geoană nu ştie încă.

  20. Arhi, ia uite ce zice si nenea asta pe aici: www.evz.ro/detalii/stiri/editorialul-evz-romani-sapati-un-sant-890604.html
    Imi place tagul 🙂

  21. #22

    E o actiune de socializare, de team-building si alte asemenea cacaturi. Dupa asta, vor mai pune niste lozinci penibile, pe la ei prin sufragerie, ceva poze, si vor striga victoriosi: “Am infrant !”

  22. #23

    Zice nina ca furam prosti (noi, romanii) ca ne aleseram presedinte de kko. LoooooL cred ca asa ziceam si daca alegeam varianta cealalata. Da, aia atacata energetic. Oricum funny rau.
    Eu zic sa o transformam in varianta romaneasca a valentine’s day-ului. Sa avem si noi sarbatorile noastre, romanesti, nu sa tot importam din lipsa de imaginatie si nevoiea de a stimula achizitiile de ursuleti, dulciuri si inimioare.
    De anti-base day sa ne daruim …hm…ce sa ne mai daruim, ca nu mai avem nici de la cine sa cresim :))) Aha ne daruim portrete cu Geoana, ca le primim gratis de la partid :))))

  23. bai, uite asa se intipareste o chestie falsa in memoria colectiva.
    geoana e un mare fraier, un papa-lapte inhamat de vanghelie si gasca, dar nu a spus niciodata ca a fost batut de flacara mov violet!
    intrebat direct chestia asta, geoana a spus ceva de genul “e ridicol sa cautam justificari de acest fe, eu nu cred in asa ceva”.
    e adevarat, insa, ca nevasta-sa a preluat prostia lansata initial de hrebenciuc si a declarat ca sotul ei a fost influentat de flacarile energetice ale adversarilor.
    deci – cu flacara vopsita au umbat , in ordine, hrebenciuc, apoi nevasta lui geoana.

  24. CNN-ul l-a sfatiut pe Geoana sa foloseasca usturoi ca sa se apere de flacara violeta. Poate manifestantii de la ziua “no basescu” ar trebui sa poarte cate o funie de usturoi la gat sa fie siguri ca nu ii ataca Aliodor si nu le provoaca migrene.

  25. e o timida si timpita incercare gioneasca de restabilire a simpatizantilor acolo unde erau inainte de …

  26. Mai mult de jumate care sar acum in sus cu “No basescu day” l-au votat pe Basescu 🙂 Fuckin hell, u made ur choices now live with them !

  27. Tag-ul face toti banii :))))))))

  28. “E alegerea voastră, oamenilor. Voi toți l-ați pus acolo.” Nu prea cred. Sunt vreo 5 milioane de oameni, (printre care şi eu) care nu l-au ales pe Băsescu.

    Iar spitalul Bagdasar Arsenie este de neurochirurgie, nu prea se fac tratamente medicamentoase acolo. 🙂

    Oricum iniţiativa e penibilă şi fără rost.

  29. Arhi, stiu ca tu nu esti un proBasescu dar macar astia cu NBD, vor sa arate ca nu-l pupa-n cur! Cu culoarea violet(a), nu numai Prostanacu’ si-a arborat-o, ci si Basescu si portocalii lui, incepand de la tzoale si pana la…stema tarii:
    www.mediafax.ro/social/basescu-acuzat-de-mona-pivniceru-ca-a-modificat-in-violet-stema-de-la-cotroceni-5510166/.
    Nu mai vorbim de faptul ca cel care a apelat la serviciile parapsihologului, a fost tocmai Basescu nu Prostanacu. Cert este ca ambii, s-au comportat ca doua babe superstitioase! Taranul nostru are dreptate: unde-i minte, si prostie!
    PS. Blogul meu nu-i mov inca dar nici portocaliu, in veci!

  30. Daca mi se permite o opinie mai serioasa: miscarile din Italia si Franta (pe care incearca acum si romanii sa le preia) sunt reactii la o problema a democratiilor europene, care e putin mai complicata si e nevoie de mai mult timp de discutat despre ea, decat pentru un post pe blog, un comentariu sau un tweet.

    Sincer nici eu nu am mari asteptari de la aceasta miscare (desi mi-ar placea sa fiu contrazis). Romania are aceeasi problema cu Franta si Italia – adica un lider populist si penibil, insa care se tine bine de gardul democratiei si de voturile unui electorat din ce mai dezinteresat, mai “autist” din punct de vedere al simtului civic, si care e mobilizat doar de doze masive de show. Diferenta e ca Romania nu a avut hemoragia de simt civic pe care o au Franta si Italia, din simplul motiv ca n-a prea avut niciodata asa ceva.

    • #32

      Dragos, miscarea a pornit gresit din start. Lideri gresiti, simboluri gresite, de PR nici macar nu mai vorbesc. Da, m-as fi alaturat unei actiuni coerente, care sa nu ma puna in situatia ilara de a fi luat la misto de orice pro-basescian, la modul “ce faci prietene, te-a atacat si pe tine flacara?”

  31. La meeting merge folosit tricoul asta : bit.ly/FlacaraViolet

  32. Pai si daca e ziua lu’ Basexcu ce? Nu e si el om, nu trebuie sa aiba o zi a lui? am mai citit despre asta si pe blogul lui Nastase, ala de fu premier!

  33. Complet de acord, ARHI. Eu nici nu stiu cine sunt “liderii”, dar din pacate nu mai avem asa ceva. Daca au insemnat ceva, candva – Pirvulescu, Mircea Toma sau sa zicem Victor Alistar, ei s-au compromis in 2004-2005 si ulterior. Aia mai batranii s-au compromis in ’96.

    Nu inteleg de ce as purta o culoare care a accentuat, sa zicem, “lipsa de istetime” a lui Mircea Geoana. Dar din ce ma uit in fotografii, se pare ca si in Franta oamenii au purtat violet. Asa ca romanii, probabil, au vrut intai sa foloseasca culoarea si dupa aia i-au gasit o justificare.

  34. Este pe blog.imperiaonline.me/2010/04/02/a-sosit-ziua-no-basescu-day/ un nou filmulet senzational care prezinta motivele acestei miscari de protest.

  35. Nu s-a gindit nimeni ieri sa-l sune pe Geoana sa-i spuna ca Basescu a fugit cu Udrea in lume si ca avind a doua functie in stat a devenit el presedinte?

  36. #38

    Culoarea violet a fost aleasa in Italia, locul unde a inceput No berlusconi day, pentru ca violetul nu era culoarea nici unui partid, neavand nici o legatura cu flacara, atacuri si alte baliverne.

  37. #39

    ce ziceti de o romanie fara basescu in loc de ozi fara basescu?

  38. Daca ai fi intr-adevar atat de inteligent , te-ai documenta putin si ai vedea ca acea culoare violet nu are nicio legatura cu stupizenia ce s-a iscat la noi in tara. Este un model de initiativa preluat de la francezi si italieni. Nu vrei sa participi? Foarte bine.
    Nu comenta initiativa altora cand a ta e zero.

    • #41

      silvy, esti proasta de pute cacatu-n tine. daca ai da search basescu pe blog, ai vedea ca eu am facut mai multe contra lui decat ai visat tu vreodata.

  39. Oau, vocabularul rulez. Ia-te de mana cu marinelu` pentru treaba asta.

    Un scurt: hai,pa! 😉

  40. #44

    Cel putin una din persoanele care sustin miscarea e atee . Intrati pe “blogu lu cel mare” – unul din blogurile implicate in miscarea ” no basescu day ” . Idei promovate de aceasta blogarita precum : Dumnezeu nu exista , religia este daunatoare societatii …Basescu – dictatorul Romaniei …etc…plutesc prin mintea acestei viole(n)te . Din pacate . Ar fi trebuit sa guste din dictatura “impuscatului” , sa vada pe viu cum era o dictatura . Cine se aseamana se aduna . Ateii si manipulatii cu cei asemeni lor …. si pt ca miine este duminica invierii Domnului Iisus Hristos , Mintuitorul si Invatatorul nostru , eu va doresc sa luati Lumina , Lumina Celui Vesnic si sa o daruiti peste tot in jurul vostru prin gindurile , vorbele si faptele voastre….amin .

  41. #45

    No basescu day, yes basescu night? :)))) Nici mie nu mi se pare o idee buna mitingul asta in forma in care a fost gandit. Dar a fost el gandit inainte? Flacara violet lucreaza!!! :))

  42. #46

    Azi toti cei ce au scris in 2010 sunt o adunatura de neispraviti si
    pupinncuristi care probabil regreta alegerea lui Basescu si a PDL -lui
    la putere. Au distrus si jefuit la greu tara.