vaccinare

Andrei a scris un articol vitriolant împotriva campaniei pro vaccinare inițiată de ministerul sănătății, în condițiile în care el, de 2 luni, de când i s-a născut copilul, se luptă să găsească vaccinuri, negăsindu-se nimic, pe oriunde te-ai duce, nici măcar la spitalele private la care plătești pălării de bani, dar care nu te anunță că nu au vaccinul post natal (a se citi Regina Maria).

Partea frumoasă e că ieri, duminică, la ora 20, ministrul sănătății îi răspundea personal la întrebare. Lucru care mi se pare de domeniul fantasticului într-un stat unde scârba față de cei ce te-au pus de fapt în funcția de conducere este ceva normal, ești ciudat dacă nu scuipi cu scârbă pe cetățean.

voiculescu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Partea proastă este că, din discuția cu ministrul, reiese că toate spitalele și medicii de familie raportează prezența suficientă a vaccinurilor în stocuri, stocurile de vaccinuri din țară, existente fizic scriptic și faptic fiind mai mult decât necesare. Doar la copii nu ajung.

Și atunci stai și te întrebi…de ce? Cumva e cum era coada de la permise auto, artificial creată de responsabilii pesediști? Cumva mogulii spitalelor, supărați de deciziile ministrului sănătății, influențează percepția asupra activității sale prin asemenea mizerii, care pun în pericol viața copiilor?

Având în vedere că e românia, nu se va schimba nimic până când nu se vor întâmpla 2 lucruri sau cel puțin unul din ele. Copilul nou născut al unui politician va muri în spital sau un medic va arde în flăcările unui molotov. Sunt singurele metode prin care se schimbă lucruri în românia. Violența sau suferința unui politician.

În rest, doar discutăm discuții.

Post scriptum: Începând de astăzi, pe acest site, opiniile anti-vaccin nu mai sunt permise. Sunt de acord cu libera exprimare, la urma urmei, îl găzduiesc pe Freigedank, în momentele sale de luciditate, dar nu mai pot permite îndemnul la genocid, fie el și realizat din pur analfabetism aromatizat cu impresii gen olivia steer. Așa că, dacă simțiți nevoia să îmi explicați cum e bine să nu vaccinăm, considerați-vă jigniți din start cum credeți voi că vă afectează mai tare. Gen virusul albanez.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.