Iar m-a mâncat undeva să mă duc acasă (în satul în care-am copilărit) fix când era serbare și m-a pus iar primărița să vorbesc, că e clădirea școlii nouă, că festivitate, hai că vin.

Anul ăsta a fost ceva mai ușor, bine că n-am mai dat peste grase care vor să se mărite, în schimb, după festivitate a venit o mămică la mine — ușor lăcrimând.
– Nea Ilie, să știi că eu am venit să protestez.
– Păi nu mai e, draga moșului, Dragnea. L-au luat, nu te-ai uitat la televizor?
– A, nu… nea Ilie, de altceva, că eu am o fetiță și v-am auzit că ați zis la serbare de constructorii care a făcut clădirea și chestii de-astea…
– Păi și cu ce-am greșit, draga moșului?
– Păi matale n-ai greșit, dar mie nu mi se pare corect că în anul doomiinooșpe noi încă mai lăudăm constructorii.
Aici am avut așa un mic scurt-circuit că mi s-a zbătut un pic ceva în spatele ochiului, dar dacă eu eram ultimul apărător al constructorilor în anul 2019 am zis să mă ridic în picioare.
– Păi și pe cine trebuia să laud, domniță?
– Femeile, zice ea răstită. Femeile merită tot. De la Ana lui Manole care s-a trezit dizde dimineață să-i facă de mâncare putoarei și până în ziua de azi, femeile sunt cele care muncesc cel mai mult.
– Domniță, dacă nu vă supărați, Manole era deja pe schelă când a ajuns Ana la el… dar eu nu înțeleg de ce țipați la mine că n-am scris eu balada.

N-am scăpat de nebună, a trebuit să-i promit că biblioteca n-o să-i împrumute niciodată cărți cu Ana lui Manole. I-am dat și în scris, pe un șervețel: “fără constructori” după care am hotărât că o să rescriu balada Meșterul Manole, cu upgrade pentru 2019, cu Ana care vine la el așa pe la două jumate după masă și-l zidește pe el în zid după care ea o pune de-o orgie cu cei nouă meșteri mari, calfe și zidari…

Asta cu scrisul de texte, poezii, piese de teatru și slogane de dragoste (unele pe gardul Marilenei) am prins-o de mic.

Ne-a prins odată învățătoarea că ne hlinzeam în spatele clasei și mi-a luat caietul de manuscrise.
Ce mi-era mie frică e că aveam o versiune de Miorița în care moldoveanul lasă oile și fuge în America.
Sau că sacrifică Miorița și se deghizează în blana ei și trece granița în timp ce ungureanul și vrânceanul o iau pe coajă de la miliție că nu l-au dat în gât mai demult.
Dar nu asta a atras atenția învățătoarei ci o poezie rurală pe care o redau fără corecturi, nu râdeți, eram clasa a VI-a când am scris-o.

Toiagul

Liniștea cuprinse stâna,
Se lăsase seara-n sat
Și cu gândul tot la tine
Eu toiagul l-am frecat.

Și l-am lustruit chiar bine,
Se lăsase seara-n sat
Și cu gândul tot la tine
Toiagul s-a subțiat.

Și lucea în clar de lună,
Se lăsase noaptea-n sat
Și l-am mai frecat o tură
Până când l-am finisat.

Acuma nu știu ce să zic, ori din grijă pentru toiagul meu, ori că talentul meu se irosea la stână, învățătoarea l-a chemat pe tata la școală.
Nici în ziua de azi nu știu cum s-a terminat întrevederea, țin minte doar că tata nu m-a lăsat niciodată să pun mâna pe șmirghel.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.